GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am lasat sa treaca cateva zile dupa terminarea vacantei, astfel incat, impresiile sa fie cat mai "la rece". In mod normal, ne planificam vacanta inca din primele luni ale anului, dar conjunctural, anul acesta am reusit sa ne apucam de munca "de cercetare", abia cu circa 3 saptamani inainte de plecare. Ca de fiecare data (in ultimii 5 ani, cel putin), intotdeauna dupa ce gasim o locatie care ne incita toate simturile, facem o lista cu hotelurile pe masura bugetului nostru si consultam AFA, fara nici o ezitare. Ca motiv principal e faptul ca nu am dat gres niciodata - exceptand acest an!
Dupa ce lista a fost redusa la circa 4 nume, a fost relativ usor sa decidem ca hotelul Fedra va fi gazda noastra, deoarece pretul/noapte era sensibil cam la fel, dar impresiile erau super si vederea la mare (din poze) chiar era vedere la mare. Aveam nevoie de o camera tripla, asa ca mail D-l B. (super promt la capitolul corespondenta) si rezolvat problema.
Ajuns odata acolo, am fost dezamagit din prima clipa: camera alocata noua (nr. 5), era la primul etaj - ceea ce parea a fi compromitator pentru vederea la mare, la care noi tinem in mod deosebit (datorita copacilor din fata hotelului). Pe urma camera: extrem de mica (merg de 8 ani in Grecia, dar asa ceva inca nu am nimerit). Paturile - 2 twin si 2 supraetajate (ceea ce contribuia si mai mult la senzatia de mic si daca exista vreo poza cu asa ceva, hotelul nici nu mai aparea in lista scurta).
Balconul - mic, cu o masuta rotunda, care, daca nu era inaltimea adecvata, puteam sa jur ca e de jucarie si 2 scaune de plastic
Baia - tot mica - dar la capitolul acesta grecii nu exceleaza deloc, asa ca eram obisnuit.
Am rasuflat usurat, caci totusi aveam vedere la mare, dar la anul nu mai garantez ca va fi la fel, deoarece copacii obstructioneaza deja o parte. Mi-am adus aminte ca toate rewiew-urile erau scrise de persoane care au stat la etajul al doilea, asa ca intreb domnisoara daca este posibil o schimbare de camera. M-a informat, pe un ton foarte amabil, ca nu e posibil, deoarece SUNT toate ocupate.
Dupa prima noapte, a trebuit sa schimb salteaua din patul sotiei, deoarece mai un pic si ieseau arcurile afara. Culmea celelalte 3 erau foarte bune!
Tot la aspecte negative, pot sa evidentiez faptul ca, a trebuit sa ma deplasez pana la celalalt hotel (Enavlion), ca sa fac plata cu cardul pentru camera, desi pe site-uri este afisata sigla de Mastercard si Visa.
Puncte pozitive:
Pentru doamna de la curatenie, nota 10. Cele 11 camere existente, erau facute zilnic luna si bec, de ea singura.
Plaja din fata hotelului - de vis- cu nisip fin, intrare lina in apa, apa limpede, de parca era o piscina imensa.
In alta ordine de idei, insula este superba. Plaje pentru toate gusturile (mai pustii sau mai aglomerate), un peisaj care imbina pana la sublim muntele cu marea si taverne cu preparate excelente.
La capitolul restaurante, am mancat numai dupa recomandarile de pe AFA (o lista cu 14 nume - si din nou nu am dat-o in bara, decat la restaurantul hotelului Enavlion, de unde am plecat si am completat masa, cu un gyros. O sa scriu la rubrica speciala la care dintre ele am fost si care ne-au impresionat teribil de mult, incat nu se face, ca fiind pe insula sa le ratezi!
Sa auzim numai de bine si vacante reusite!!
Trimis de Biti2015 in 16.09.15 11:06:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Paxos, Lefkada, Egina, Nea Kallikratia, Platamonas, Stavros
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Biti2015); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.73114700 N, 24.76008900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Biti2015: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
-
”Paturile - 2 twin si 2 supraetajate (ceea ce contribuia si mai mult la senzatia de mic si daca exista vreo poza cu asa ceva, hotelul nici nu mai aparea in lista scurta).
Hei... poate reuşeşti să încarci tu, ce spui?
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=4802
buna
chiar sunt curioasa la capitolul mancare restaurante pentru ca in principiu anul urmator m-ar tenta sa merg in thassos la golden beach caci in opinia mea este cea mai minunata plaja de pe insula si cea mai potrivita pentru copil mic.
@Biti2015 - Iniţial îmi propusesem să aştept o reacţie a unui user care a fost mai recent la Fedra, nu neapărat autor de rw despre acesta, dar, cum nu ar schimba ceeace vreau să spun, o voi face acum:
Aţi menţionat în rw că aţi făcut rezervarea cam din scurt timp; aşa este, chiar şi pentru început de septembrie!…
În corespondenţa cu dl Batagianis aţi menţionat explicit că doriţi camera cu vedere la mare? Eu am menţionat asta din primul mail (trimis cu vre-o 3 luni înainte!), iar domnia sa mi-a răspuns că nu-mi poate garanta, dar va face tot posibilul să ţină cont de dorinţa noastră… În corespondenţa ulterioară, mi-a comunicat că vom avea camera solicitată… Eu mai specificasem (încă de la început) că vreau cameră la etajele unu sau doi, exclus parterul…
În unul din ecourile rw-ului meu, cred că sfătuiam pe cineva să solicite una din camerele 9,10 sau 11, iar din cele scrise prin rw era clar că sunt la etajul 2…
Referindu-mă strict la rw-ul meu, sunt suficiente fotografii despre toate aspectele care v-au nemulţumit pe dv: cu dimensiunea balconului şi a măsuţei (sunt aproape sigură că acestea sunt toate la fel!), cu baia, nu mai vorbesc că e “prinsă” în fotografii din toate unghiurile...
"Pe urma camera: extrem de mica (merg de 8 ani in Grecia, dar asa ceva inca nu am nimerit). Paturile - 2 twin si 2 supraetajate (ceea ce contribuia si mai mult la senzatia de mic si daca exista vreo poza cu asa ceva, hotelul nici nu mai aparea in lista scurta)."
În review-ul userului @dandana – “FEDRA sau cum sa te simti la 2 stele ca la 5”, în „P02 [JUN-2014] camera 9 - poza facuta din cadrul usii de la intrare”, apare „în toată splendoarea” camera, cu ale ei două paturi suprapuse! Camera 9 este situată deasupra camerei 5, nu cred că mă înşeală calculele, este pe stânga, privind spre mare (spre exterior, nu spre latura lipită de Hotelul Golden Sand)...
Eu mi-am exprimat opinia, în rw că ”… Şi, deşi au fost multe familii cu copii, îl consider ideal pentru cuplurile, tinere sau mai puţin, fără... Este, într-un cuvânt, un hotel şic... ”…
După vreo 25 de vacanţe estivale la mare, am ajuns, de abia acum, la concluzia că nu prea mai are rost să tot solicit cameră cu vedere la mare, de vreme ce nici măcar micul dejun nu îl luăm în cameră (adică pe balcon!), nu suntem nici fumători, nici nu avem tabietul să bem vreun pahar de ceva... seara pe balcon... O fi şi de la vârstă... Pentru luat micul dejun pe balcon, 3 persoane, se poate să nu fi fost însă tocmai confortabil, iar dacă mai sunteţi şi bine făcuţi (bine clădiţi!)... Fi-miu la 14 ani deja era mai înalt ca mine... Dar eu am 1,65...
Sper să vi se mai estompeze dezamăgirea, eu zic că dacă plaja şi marea au fost pe placul dv, a contat mai mult decât o cameră cam mică... Dar totuşi foarte curată!
În altă ordine de idei, privind fotografiile din acest an, am remarcat ceva schimbări în cum arată felurile de mâncare... Nu în bine! Şi nu au trecut decât 3 ani!... Abia aştept să citesc şi impresiile dv, proaspete!...
Vă doresc vacanţe viitoare de vis!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Nemulțumită — scris în 05.07.21 de ux120655 din SIGHETU MARMAțIEI - nu recomandă
- Jul.2016 Hotel de 2* nu de 3* — scris în 07.09.16 de silviu50 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Un hotel mic pt noi dar un reper important pt Golden Beach — scris în 26.11.15 de marocanu21 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Fedra in heavy rotation :) — scris în 12.07.15 de dandana din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2014 FEDRA sau cum sa te simti la 2 stele ca la 5 — scris în 09.07.14 de dandana din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Decent — scris în 17.01.13 de Nicu V din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Hotel Fedra, un hotel şic — scris în 08.07.12 de Lyssys din DR TR SEVERIN - RECOMANDĂ