Două palate minoice și alte „pietre” din Creta

TIPĂREȘTE

O serie de ecouri la un excelent articol al colegului @Dabator despre experiența sa ”Printre pietrele din Peloponez” m-au condus la un alt articol de excepție, "Phaistos vs. Knossos", scris prin 2012 de colegul @vlado2. Nu intenționez să reiau acum controversele despre modul cum se face sau cum s-a făcut restaurarea unor monumente istorice, și nici teoria mea privind toporul bunicului. Am remarcat însă că, dacă despre Knossos s-a scris destul de mult, despre celelalte palate minoice din Creta informațiile sunt destul de reduse. Întrucât în urmă cu ceva timp, înainte de a descoperi AFA, am fost și eu acolo, încerc să completez aceste date cu impresiile și experiența personală.

Phaistos, sau Festos, este al doilea palat minoic ca mărime după Knossos. Se întinde pe o suprafață de circa 18000 mp și este amplasat în partea de sud a insulei din Prefectura Heraklion, în vestul câmpiei Mesara. Probabil că aici se și termină câmpia, pentru că palatul este amplasat pe un bot de deal, la circa 30 – 50 m peste nivelul câmpiei. Din punct de vedere mitologic, palatul este asociat cu numele lui Rhadamanthus, al doilea fiu al lui Zeus cu Europa, deci frate cu Minos. Din punct de vedere istoric, palatul pare a fi centrul administrativ și politic al zonei de sud a insulei. Mi se pare foarte interesant faptul că istoria acestui palat este perfect identică cu cea a palatului de la Knossos. Săpăturile arheologice, începute în primii ani ai secolului XX, identifică cele mai vechi urme ca fiind datate din neolitic, circa 4000 înainte de Hristos. Peste ele se suprapune ”Palatul Vechi”, sau Protopalatul datat circa 1900 – 1700 înainte de Hristos. Din această perioadă datează realizarea celor 3 terase pe care este amplasat palatul, precum și „faraonicele” ziduri de sprijin ce delimitează versanții dealului. Palatul este distrus de un teribil cutremur, probabil același care a distrus și palatul vechi din Knossos. Este reconstruit aproape imediat, fiind cunoscut apoi sub numele de ”Palatul Nou”. Acesta ocupă o suprafață ceva mai mică decât predecesorul său și pare a lăsa mai puține urme istorice. Se pare ”Noul Palat” este pus în umbră de concurența din imediata vecinătate, palatul de la Agia Triada. Numele minoic al acestuia nu este cunoscut, ruinelor decopertate în această zonă atribuindu-li-se numele localității din vecinătate. Dar și aceasta a dispărut în 1897, când a fost distrusă în timpul unei invazii turcești.

Totuși, cel mai prețios artefact al perioadei ”Noului Palat”, recuperat în prezent, este Discul din Phaistos. Datat circa 1600 înainte de Hristos, acesta este un disc de argilă de circ 15 cm diametru inscripționat pe ambele părți cu 241 de simboluri, grupate în 45 de semne identice, oarecum similare hieroglifelor egiptene. Toate aceste sunt poziționate în spirală și sunt marcate în argilă prin ștanțare. Aceasta, precum și lipsa unei datări științifice, fac pe unii cercetători să considere discul un fals, dar majoritatea arheologilor îl consideră original. Considerat de aceștia ca fiind unul din primele documente scrise, până în prezent nu a fost descifrat. Astăzi discul se află expus în Muzeul de Arheologie din Heraclion. La data vizitei noastre muzeul era închis pentru reabilitări, având însă deschise 3 încăperi, cu cele mai importante exponate ale sale. Între acestea s-a aflat și Discul nostru. Interesant este că în spațiul expozițional era permis fotografiatul, dar fără a poza alături de exponat o persoană umană. Poziționarea discului mi-a permis însă să-l filmez în mod legal, sub privirile atente ale unei supraveghetoare, așa cum vedeți în imaginea extrasă de pe film anexată (vezi imaginea P22).

”Noul Palat” este și el distrus de un alt teribil cutremur în 1450 înainte de Hristos, probabil același cutremur care a distrus și celelalte palate din insulă. Reconstrucțiile ulterioare nu mai au aceiași amploare și, încet, încet, palatul dispare din istorie, rolul lui fiind preluat de Gortys.

Noi ajungem la Phaistos cândva la începutul după amiezii, după ce prima parte a zilei am petrecut-o pe plaja de la Matala. Lăsăm mașina în parcarea special amenajată și parcurgem pe jos circa 250 m până la intrare. Remarc în lungul întregii alei de acces numai cactuși plini de …. fructe. Este prima dată când văd așa ceva. Peste câteva zile am să mă întâlnesc din nou cu acest produs, de data asta ca aliment, pe rafturile unui supermarket.

După intrarea în obiectiv, coborâm câteva trepte și ajungem în Curtea de Nord – Vest. Suprafață pavată cu piatră, aceasta datează din timpul ”Palatului Vechi”, dar a fost folosită până în perioada finală. Recunosc că nu mi-a atras cu nimic atenția, așa că nu am fotografii și nici cadre filmate ale acesteia. Totodată, nu am remarcat în colțul sud vestic al acesteia prezența unei săli hipostil dintr-o etapă târzie, cea romană a palatului. Remarc mai târziu prezența acesteia pe un cadru filmat din zona de intrare.

Coborâm din nou câteva trepte, și la sud de aceasta, intrăm în Curtea de Vest sau Zona teatrului. Cu alte trepte (sau gradene?) pe latura nordică, având în spate un zid de sprijin ce susține ”Curtea de Nord – Vest”, parcă aduce puțin cu ”Zona Teatrului” a lui Evans de la Knossos, deși acolo nu erau trepte, ci numai un teren în pantă. Pe latura de vest a curții există două bazine circulare subterane, similare cu cele de lângă intrarea la Knossos. Cunoscute sub numele de "Kouloures" (inele), acestea aveau rolul de a depozita resturi de la sacrificii sau alte ceremonii, ce nu puteau fi duse la depozitele comune. Din acest motiv, mai sunt numite și „depozitele sacre”.

Din ”Curtea de Vest” se poate merge spre est, fie urcând o scară monumentală către ceea ce pe vremuri era un portal, urmat de un coridor acoperit, către Curtea Centrală, fie urmând un culoar printre mai multe magazine. Noi alegem a doua variantă. Cu această ocazie descopăr că și la Phaistos s-au făcut lucrări de refacere și s-au turnat betoane în timpuri moderne. Mai mult, peste o anume intrare este vizibilă o grindă și un an: 1933 (vezi imaginea P10). O fracțiune de secundă am crezut că este adresa poștală rămasă de pe vremuri (Ha! , Ha! , Ha!). Apoi îmi aduc aminte că, la Sfânta Sofia din Istanbul, pe parapetul balconului din partea dreaptă, există un geam ce protejează probabil unul din primele graffitti din istorie, datat secolul IX. Oare cum va fi interpretată inscripția de aici peste 1000 de ani? În rest, vedem amfore mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puțin protejate și multe încăperi destul de mici în suprafață. Îmi reține atenția că toate acestea nu au lumină naturală decât prin ușa de la intrare

Curtea Centrală nu este chiar centrală. Aceasta este un dreptunghi pavat, de circa 20 x 50 m, amplasat în colțul sud – estic al ansamblului. Circa o treime din conturul acesteia este la limita versantului spre câmpie, fapt care, privind spre sud, îmi creează impresia că sunt pe acoperișul unui rezervor de apă, în cadrul uneia din sarcinile mele de serviciu. Privind însă spre nord, se văd apartamentele regale.

De aici trecem în Curtea de Est. Aceasta este amplasată în colțul de nord – est al incintei și datează din timpul Palatului Vechi. Exact în mijlocul ei este un loc îngrădit unde este protejat un vechi cuptor (de topit metale?). Panoul indicator menționează că avea forma unei potcoave. Este destul de greu de recunoscut această formă, dar mă întreb dacă este întâmplătoare, sau nu. O parte a conturului Curții este ocupată cu ruinele unor ateliere. Presupun că aici se prelucra materia primă provenită de la cuptorul din centru. O altă parte este delimitată de o perdea de copaci în care cârâie asurzitor (asemănător greierilor) o specie invizibilă de insecte. O spărtură în această perdea oferă o imagine deosebită asupra Câmpiei Mesara. Aliniamentul măslinilor din livezi creează impresia unor unități militare la instrucție. Undeva la limita vestică a acestei curți a fost descoperit Discul din Phaistos, pe care l-am menționat anterior.

La vest de ”Curtea de Est”, cam în mijlocul laturii nordice a palatului se află Aripa Nordică a acestuia. Aici sunt adăpostite apartamentele regale. Între acestea se evidențiază partea de vest din Apartamentul Reginei, protejată sub o copertină. Această atenție deosebită este datorată păstrării pe podeaua și pereții camerei respective a unor porțiuni originale ale finisajelor cu dale de alabastru, pare-se decorate și cu fresce cu motive florale. Personal, nu am reușit să le identific. Se pare că zona ”Aripii Nordice” era dezvoltată pe mai multe nivele, luând în considerare prezența unor scări în interiorul palatului.

Părăsim Palatul de la Phaistos trecând din nou printre cactușii plini de fructe, cu gândul la următorul obiectiv propus pentru ziua respectivă, înainte de a ajunge la hotelul din Amoudara (vezi impresii). Când am început să scriu acest articol, îmi propusesem să scriu numai despre cele două palate minoice. Modul cum s-a dezvoltat textul anterior mă face să consider utilă introducerea aici și a acestui obiectiv, ca fiind „alte pietre”.

Gortys, cunoscut și sub numele de Gortyn, este amplasat la circa 15 km est de Phaistos, de o parte și de alta a șoselei nr. 97 spre Heraklion, înainte de intrarea în localitatea Agioi Deka. Tradiția spune că numele îi vine de la Gortys, fiul lui Rhadamanthus, cel pe care l-am întâlnit și la Phaistos. Istoric vorbind, săpăturile arheologice evidențiază urme încă de la sfârșitul perioadei neolitice, mileniul 5 înainte de Hristos. Cam la jumătatea mileniului 1 înainte de Hristos, Goryis înlocuiește Phaistos ca sediu al administrației locale a zonei, iar după cucerirea insulei de către romani, devine capitala Cretei, înlocuind Knossos. Păstrează această poziție până la cucerirea arabă din 828, când capitala este transferată în actualul Heraklion. Această mutare este favorizată și de distrugerile masive suferite la cutremurul din anul 796. Partea vizitabilă a obiectivului este pe partea stângă a șoselei mergând spre Agioi Deka, dar există multiple ruine și pe cealaltă parte a șoselei, identificate, dar insuficient excavate și puse în valoare. Această parte se putea vizita în 2010 și fără taxă de intrare.

După ce, într-o primă mișcare ratăm obiectivul, noi oprim într-o imensă parcare pe partea cu zona vizitabilă. Foarte puține mașini sunt în parcare. Imediat după intrare ajungem la ruinele Bisericii Sfântului Titus. Sfântul Titus a fost discipol al Apostolului Pavel, cel care i-a creștinat pe cretani, și primul episcop al Cretei. Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al VI-lea, începutul secolului al VII-lea, și nu se știe cărui sfânt a fost închinată inițial. Nu a fost cea mai mare biserică a orașului. Undeva pe partea cealaltă a șoselei a existat o biserică mai mare, cu cinci abside, sediul mitropoliei din Gortys. Distrusă de un cutremur în anul 670, aceasta a fost abandonată, iar scaunul mitropolitan a fost mutat în biserica mai mică. Cu această ocazie biserica a primit hramul Sfântului Titus. Dar și aceasta a fost distrusă de cutremurul din anul 796. Astăzi se mai păstrează absida și peretele din spatele altarului și o mică capelă în partea stângă. Închinată Fecioarei Maria (Panagia Kera = Our Lady), aceasta este în funcțiune și astăzi.

După ruinele bisericii, intrăm într-o livadă de măslini seculari. Nu mă pricep să le estimez vârsta, dar diametrul tulpinilor îmbârligate, care ajung la 2 – 3 m, mă fac să cred că este vorba de ceva venerabil. Totuși, și la asemenea vârstă, fac în continuare fructe.

La nord de această plantație ajungem la fostul Vouleuterion, după alte surse Bouleuterion, un fel de sală de ședințe a consilierilor municipali din Grecia Antică. În secolul I după Hristos acesta a fost transformat în teatru (Odeon), loc de reprezentații teatrale, recitaluri și spectacole muzicale. Zona spectatorilor, Auditorium, cu niște gradene săpate în stâncă destul de înalte, îmi pare foarte mică în comparație cu celelalte teatre romane pe care le-am văzut. Probabil că există o diferență între „teatru” și ”Odeon”, cu atât mai mult cu cât acesta este considerat a fi unul din cele mai bine conservate din Grecia.

Exponatul cel mai important este însă în spatele ”Auditorium-ului”, adăpostit într-o galerie reconstruită, închisă și acoperită, la care nu avem acces decât prin niște ferestre zăbrelite. Este vorba de cel mai vechi cod de legi din Europa, datând din perioada 480 – 450 înainte de Hristos și este considerat cea mai mare contribuție a Cretei Antice la cultura universală. Inițial acesta era inscripționat pe un perete circular, în jurul „sălii de ședințe” a consilierilor municipali. Codul este prezentat pe 12 coloane, fiecare cu câte 630 – 640 de linii. Numai 605 linii sunt recuperate și conservate. Inscripțiile au fost descoperite într-o perioadă de câțiva ani începând cu 1884 de către Federico Halbherr și apoi de Ernst Fabricius. O parte au fost recuperate din câteva construcții din Agioi Deka, satul din vecinătate. La timpul respectiv a fost considerată cea mai mare descoperire arheologică a secolului.

La circa 100 m în spatele coloanelor de legi, întâlnim un obiectiv care are mai puțină legătură cu istoria. Este vorba de un platan dintr-o specie rară, se pare că nu există decât 50 de exemplare, căruia nu îi cad frunzele niciodată. Interesul turistic este generat de mitologie, acesta fiind locul unde Zeus a adus-o pe prințesa Europa după ce, sub formă de taur, a răpit-o de lângă tatăl său, regele Feniciei. Odată ajunși aici, Zeus i s-a înfățișat prințesei în adevărata sa splendoare, de rege și tatăl al celor 12 zei olimpieni. Istoria și-a urmat cursul și cei doi au dat naștere la cei trei regi mitologici ai Cretei: Minos, Radamanthys și Sarpedon. De atunci, platanului nu i-au mai căzut frunzele.

Revenind în zona intrării, după ce trecem printr-o livadă de curmali și o mulțime de resturi de coloane, ajungem la Galeria Statuilor Romane. Sunt puțin dezamăgit. Acestea sunt închise într-o clădire cu zăbrele la ferestrele de vizionare, nu au capete și nici indicații pe cine reprezintă. Probabil, în lipsa capetelor, nu au putut fi identificate. Totuși capetele cred că există la Muzeul de Arheologie din Heraclion, unde am o întreagă colecție din acestea. Singura statuie întreagă, care atrage atenția este cea a unui bătrân șezând, amplasată în exteriorul galeriei.

Părăsind zona expozițională organizată, ne propunem să traversăm șoseaua și să identificăm obiective încă ne puse în valoare. Dispunem de o schemă oarecum rudimentară a acestora, și ne bazăm și pe noroc. Ar trebui să găsim aici Marea Biserică, dedicată tot Sfântului Titus, Templul lui Apollo, băile romane, stadionul sau „pretorium-ul”. Nu avem noroc. Ne învârtim o perioada printre șiruri de pietre, care mai curând delimitează proprietățile din zonă decât să constituie urme arheologice, și din când în când un rest de coloană sau un ciob de vârstă incertă. Singurul pe care îl identificăm este cel mai bătrân măslin al zonei, cel care a înglobat în tulpina sa un rest de coloană de marmură.

Sub presiunea timpului și a numărului de kilometrii până la hote, plecăm puțin dezamăgiți. Totuși a fost o zi plină, cu multe lucruri deosebite întâlnite.

Dar, experiența minoică a vizitei noastre în Creta nu ar fi fost completă fără vizita la Palatul de la Malia. Acesta se găsește la circa 40 km est de Heraklion și la circa 3 km est de localitatea Malia, aproape de țărmul mării. Este al treilea palat minoic ca mărime, iar din punct de vedere mitologic este legat de numele lui Sarpedon, al treilea fiu al lui Zeus și al Europei. Din punct de vedere istoric, Palatul de la Malia are aceiași evoluție ca și rudele sale mai mari. ”Palatul Vechi”, sau Protopalatul, construit pe la 1900 înainte de Hristos, durează până pe la 1700 când este distrus de probabil același cutremur ce a distrus Knossos și Phaistos. ”Noul Palat” începe a fi reconstruit pe la 1650 înainte de Hristos, pe același loc și cam de aceiași formă cu vechiul palat, dar și el nu rezistă decât până la cutremurul din 1450 înainte de Hristos. După această dată, palatul nu mai este locuit. Ruinele vizitabile astăzi aparțin ”Palatului Nou”.

Ne propunem ca să vizităm acest palat la două zile după excursia în sudul insulei. Lângă palat găsim din nou o parcare imensă, foarte puțin populată. Deocamdată este folosită ca poligon de învățat mersul pe motocicletă. Dacă la Phaistos am fost întâmpinați cu fructe de cactus, aici avem parte de flori de palmier. La intrare, două încăperi sunt amenajate ca un mic muzeu ce expune fotografii și câteva din obiectele găsite la sărături. Dar cel mai important exponat este, în prima cameră, o machetă a palatului, așa cum pare a rezulta din cercetările arheologice. Există o machetă și în a doua cameră, aceasta reprezentând ”Cartierul M”.

Intrând în incinta palatului prin poarta vestică, ajungem într-un spațiu larg, uneori definit drept ”Curtea de Vest”, străbătut pe direcția aproximativ nord – sud, de ”Aleea Procesiunilor”. Destul de puțin vizibilă, fiind marcată doar de un șir de dale ușor denivelate față de restul curții, aleea este paralelă cu aripa vestică a palatului și fațada de pe această parte a apartamentelor regale. ”Aripa vestică” este zona cea mai dezvoltată a palatului. Adăpostește spații de cult, clădiri oficiale și depozite. Noi o traversăm de la vest la est, trecând prin o mulțime de încăperi de dimensiuni foarte mici, dar cu ziduri enorm de groase. Dacă zidurile sunt refăcute pe o înălțime de 1 – 1.50 m, grosimea acestora este sensibil egală cu înălțimea.

Ratăm ”Apartamentele Regale” și ieșim direct în ”Curtea Centrală. Aceasta este rectangulară având circa 20 x 50 m și înconjurată de construcții pe toate laturile. Spre deosebire de celelalte curți centrale (Knossos și Phaistos), aceasta nu este pavată. Exact în mijlocul ei este un ”Altar”. Acesta, sub forma unei gropi rectangulare, protejat în trecut de un acoperiș, iar azi de un geam de protecție, adăpostea o vatră pentru arderea animalelor sacrificate sau a altor ofrande.

Tratăm cu indiferență construcțiile din sudul ”Curții centrale”, inclusiv intrarea în palat din acea zonă, și ne orientăm către ”Magazinele din Est”. Acestea sunt din nou încăperi de dimensiuni foarte mici, dar, de această dată, cu pereți cu un procent mare de argilă în compoziție. Din acest motiv, a fost considerată necesară acoperirea acestora cu o copertină.

Nordul ”Curții Centrale” este închis de ”Sala Hipostil”. Aceasta are dimensiunile în plan foarte mari (circa 10 x 10 m) în comparație cu celelalte spații din palat. Din acest motiv a avut nevoie de 6 stâlpi intermediari pentru a susține acoperișul. Se consideră că a fost o sală dedicată banchetelor, cu atât mai mult cu cât în vecinătate este și o bucătărie.

În imediata vecinătate a ”Sălii Hipostil”, lângă ”Curtea cu Turn”, întâlnim Clădirea Oblică. Este singura construcție din tot ansamblul palatului care are orientați pereții pe o altă direcție față de restul clădirilor. Se pare a fi singura clădire construită după distrugerea în 1450 înainte de Hristos a ”Noului Palat”, cunoscută în istorie sub numele de ”Sanctuarul Minonian”.

Zona de nord a palatului este împânzită de amfore de mari dimensiuni, mai mult sau mai puțin recondiționate. Teoria este că în acestea se păstra, fie vin, fie ulei de măsline.

În vecinătatea palatului s-a dezvoltat un întreg oraș, și acesta, la rândul său a generat o serie de ruine și respectiv, săpături arheologice. O parte a acestora se găsește la nord de ”Curtea de Vest”, cunoscută sub numele de ”Cripta Hipostil”. Aici, o săpătură rectangulară de circa 2 m adâncime și circa 40 m lungime are definit capătul din spre vest drept „criptă”. Restul săpăturii, de lățimi variabile, 4 – 8 m, cu o serie de compartimentări, are o destinație încă necunoscută. Există o serie de teorii care consideră că aici a fost acel ” Vouleuterion” pe care l-am întâlnit și la Gortys, respectiv „sala de ședințe” a consilierilor municipali. Întreg ansamblu este și el acoperit de o copertină de circa 20 x 50 m, pe arce de lemn de deschidere mare, care, ea însăși, trebuie admirată ca un exponat.

Circa 100 m vest de ”Cripta Hipostil” există un alt obiectiv protejat de copertină, de data asta mult mai mare ca suprafață. Practic este vorba de mai multe copertine de genul anterior, cuplate pentru a acoperi o suprafață de circa 60 x 70 m. Aici este ”Cartierul M”, cel a cărui machetă am văzut-o la intrare. Este practic un cartier ce adăpostește locuințe private, ateliere, depozite și spații de cult, complet separate de palat. Dacă am înțeles bine, construcțiile acestui cartier datează din timpul ”Palatului Vechi”. Ca și în cazurile anterioare, probabil copertinele sunt necesare pentru a proteja obiectivele excavate, în principal din argilă, de intemperiile actuale. Remarc cât de bine sunt definite spațiile excavate, claritatea partiurilor construcțiilor, exactitatea identificării folosinței spațiilor. După părerea mea, acesta este obiectivul principal al vizitei la ”Palatul de la Malia”.

Ne întoarcem în amplasamentul palatului și parcurgem încă odată, de data asta până la capăt ”Aleea Procesiunilor”. La capătul sudic al acesteia ajungem în zona bazinelor "Kouloures", oarecum similare cu cele de la Knossos și Phaistos. Deosebirea constă în faptul că cele de aici au un stâlp central ce susținea un acoperiș. Acesta a generat ideea că acestea de aici aveau rol de silozuri, depozite de cereale sau alte produse necesare alimentării locuitorilor.

Părăsim palatul admirând buchetul de flori pe care ni-l oferă arbuștii de la ieșire, cu gândul la obiectivele pe care ni le-am propus pentru restul zilei.

---

VIZUALIZĂRI: 3360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI