Chania și șapte sate

TIPĂREȘTE

Fiind cazată împreună cu prietena Elena în Platanias, la mai puțin de 15 km de Chania, nu puteam rata o nouă vizită aici, mai ales că în urmă cu cinci ani, la prima descindere în Creta, orașul, considerat, alături de Nafplio din Peloponez, unul dintre cele mai frumoase din Grecia, mă impresionase și îi consacrasem un review entuziast vezi impresii.

Nu voi repeta informațiile conținute în el despre traseul hop-on hop-off-ului și despre cele văzute în incursiunea per pedes, ci mă voi limita la a vă spune că de data aceasta am făcut doar o plimbare scurtă prin Chania la ceas de seară, profitând de faptul că fiind în iunie, se întuneca târziu. Am luat autobuzul până la autogară, după care am pornit în pas lejer pe lângă zidurile de apărare și mai apoi pe niște străduțe tare ochioase, pline de cafenele umbrite de flori de bougainvillea, către vechiul port venețian, unde ne-am întremat cu un aperol spritz eu și o bere Elena la una din numeroasele baruri de pe faleză.

Am căscat ochii la far, ne-am delectat cu priveliștea mării la apus și cu croncănitul pescărușilor😁, după care ne-am întors pe celebra stradă Chalidon, unde nu ne-am oprit decât preț de câteva minute în piațeta din fața catedralei.

Și cu asta vizita în Chania s-a încheiat!

Dar nu și excursiile noastre.

Fusesem în Creta de patru ori și descoperisem că această insulă nu înseamnă doar plaje, oricât de rozalii ar fi nisipurile și turcoaz apele, ci și o zonă interioară de o remarcabilă frumusețe, plină de vestigii antice ale civilizației minoice, biserici și mănăstiri bizantine, castele, sate pitorești, dealuri și munți golași sau dimpotrivă, împăduriți, defilee spectaculoase și câte și mai câte...

Știam de existența trenulețelor turistice sau mini-carurilor, dar atunci când stătusem în Agia Marina nu le văzusem trecând pe strada principală decât prea târziu, în penultima zi de ședere. Luasem însă pliantul firmei, așa că acum știam cui trebuia să mă adresez pentru a vedea câte ceva din zona rurală aflată mai jos de Platanias...

The Little Fun Trains - funtrain.gr - funcționează din 1992 iar din 2007 oferă vizitatorilor zilnic (în sezon) 10 excursii scurte de 1-3 ore și jumătate, șapte din ele în cursul dimineții și trei seara, în partea situată la sud-vest de Chania. Este cel mai mare operator de trenulețe turistice din Grecia, având în dotare 9 asemenea vehicule.

Din cele zece trasee propuse, l-am ales pe cel intitulat Seven Villages - funtrain.gr/routes/seven-villages, de două ore și jumătate, la prețul de 22 euro/persoană (tarif la jumătate pentru copii), făcând rezervare pe site-ul companiei (foarte detaliat, apropo) cam cu o lună înainte. Și cred că am procedat bine rezervând, pentru că cererea a fost atât de mare, încât în ziua aceea au suplimentat cu un al doilea trenuleț.

Sunt mai multe puncte de „colectare” a doritorilor, pe care le puteți găsi pe site-ul sus-menționat, iar noi am mers la cel mai apropiat de hotelul nostru, care s-a nimerit a fi totodată sediul firmei, situat în Agia Marina, în apropiere de supermarketul Alexia, de Despina Studios și Troulakis Beach Hotel. Dacă rezervați online, trebuie să precizați punctul de pick-up.

Traseul promitea peisaje de vis, cu livezi de de măslini și portocali, mici localități tradiționale, biserici vechi, plus degustări de produse locale. Totul într-o ambianță relaxantă și în ritmul lejer specific vieții rurale cretane.

La ora 11 punct, mini-carul s-a pus în mișcare. Am avut cu noi o ghidă care ne-a furnizat pe parcurs câteva informații în limba engleză.

Am străbătut de la un capăt la celălalt Platanias, cea mai mare dintre stațiunile estivale situate la vest de Chania, la gurile râului omonim, cunoscut în antichitate, potrivit lui Homer, drept Iardanos. Evident, de la platanii de pe malul său se trage numele actual. În depărtare se zăresc Munții Albi (Lefka Ori), și unele hoteluri, cu panorame superbe, nu mă îndoiesc, au fost ridicate la poalele lor.

Platanias este o stațiune animată, plină de hoteluri de toate categoriile, vile cu spații de cazare, taverne, baruri, cafenele și magazine cu mărfuri de calitate la prețuri măricele, o bună parte din ele concentrate în jurul pieței centrale, unde se află și supermarketul SYNKA. Un Lidl e la ieșirea din localitate. Există și un mic port de unde se poate închiria echipament sportiv sau antama o scurtă croazieră cu bărci mici în jurul insulei nelocuite Theodoroi, rezervație naturală pentru caprele sălbatice cretane kri-kri.

Plaja, lungă de circa 2 km, nisipoasă în unele porțiuni și cu pietricele în altele, cu apă cristalină dar cu intrare destul de abuptă, cuprinde zone cu șezlonguri și umbrele, concesionate beach barurilor, precum și spații lăsate pe seama prosopiștilor. Într-un cuvânt, stațiunea e pe placul tuturor gusturilor și categoriilor de vârstă, drept care o recomand fără rezerve.

Ieșind din Platanias, ne-am continuat drumul și am traversat următoarea stațiune, Ano Gerani, care mi s-a părut mai de lux, cu resorturi și hoteluri mari, cu piscine, ideale pentru familiile cu copii. Nu am ajuns pe plajă, dar am citit că ar fi nisipoasă și că e locul unde își fac cuib țestoasele Caretta Caretta, protejate prin lege. În schimb, pe strada principală am zărit mai puține taverne și magazine decât în Platanias.

După Ano Gerani ne-am despărțit de litoral și de principalul drum de coastă pentru a coti la stânga pe un drum secundar asfaltat și destul de bine întreținut, dar cam îngust și nemarcat. Peisajul s-a schimbat dramatic, aerul sărat al mării a fost înlocuit de cel proaspăt și răcoros de țară😁 imediat ce am pătruns în acea zonă deluroasă, cu multă verdeață și cu plantații de viță de vie și livezi de măslini, citrice dar și de avocado, despre care ghida ne-a spus că nu e cultivat în Creta decât aici.

La 2 km sud de Gerani am traversat micul sat Loutraki, cu numai 150 de locuitori, menționat documentar încă din 1577. Am trecut pe lângă un țăran cu uneltele muncilor agricole cărate în spate, imagine care ne-a edificat pe deplin în privința îndeletnicirilor de bază ale localnicilor.

Începem să urcăm ușor, drumul șerpuiește în sus, adie un vânticel care ne face să nu simțim cele peste 30 de grade. Ajungem într-un sat ceva mai mare, pomenit în recensământul din 1834. Se cheamă Manoliopoulo și are 256 de rezidenți permanenți.  

Ne aflăm la 20 km sud de mare și vreo 150 m altitudine, și deși priveliștea nu este nemaipomenit de spectaculoasă, liniștea înteruptă doar de ciripitul păsărelelor, cerul perfect senin, casele zugrăvite în alb și curțile și grădinile frumoase, de oameni gospodari, emană acea senzație de liniște și pace pe care am căutat-o.  

La Manoliopoulo facem prima oprire, de vreo 20 de minute, în piața centrală, nelipsită din orice așezare rurală grecească. Unii din noi se reped să se hidrateze pe terasa unei cafenele, dar noi și alți „savanți” 😉urcăm treptele către esplanada largă a bisericii închinate Sfântului Gheorghe, construită, după spusele ghidei, pe la 1830, și pătrundem în sfântul locaș pentru a admira frescele, categoric mult mai noi, și candelabrele uriașe, o opulență pe care o pun pe seama bunăstării comunității locale.

Livezile continuă să ne însoțească și pe drumul spre micul sat Babiolos. La câțiva kilometri de el facem a doua oprire la Stella’s farm. Suntem întâmpinați cu felii gratuite de portocale tocmai scoase din frigider și grijuliu expuse pe tăvi și suntem îndemnați să testăm și cumpărăm produsele proprii - fructe feliate (6 euro caserola), miere, raki sau specialitatea cretană rakomelo, un digestiv (folosit și ca remediu în durerile de gât și tuse) obținut din raki sau tsipouro combinat cu miere și asezonat cu scorțișoară, nucșoară sau alte plante.

Sincer, deși fusesem de atâtea ori în Creta, era pentru întâia oară când auzeam de această licoare, și poate că aș fi încercat-o dacă nu m-aș fi temut să nu mă ploștească... 😒

Așa încât, în timp ce ceilalți pasageri ai trenulețului se înfruptau din bunătățile oferite de Stella și familia ei ori făceau mici cumpărături, m-am retras împreună cu Elena la umbra unui copac, de unde am putut face două fotografii - zic eu reușite - cu satul cocoțat la ceva distanță pe pantele dealurilor cu înălțimi ce nu depășesc 350 m.

Cum călătorului îi șade bine cu drumul, ne-am luat apoi la revedere de la Stella pentru a ne îndrepta, de data aceasta coborând, către Koufos, altă localitate foarte mică - doar 167 de suflete. Aici facem o pauză mai lungă, de 30 de minute, la o terasă, unde ne hidratăm cu suc proaspăt de portocale (2 euro paharul) și o cafea. Folosim prilejul pentru a intra în vorbă cu o familie de finlandezi și una de suedezi, care se plâng de căldură.

Cred și eu! 🤣

La ieșire avem timp pentru a arunca un ochi într-o grădină plină de flori minunat colorate și bisericii închinate Sfinților Apostoli.

Imediat la ieșirea din sat șoferul oprește pentru o pauză foto în fața bisericii bizantine închinate lui Ai Kyr Giannis (Sfântul Ioan Sihastrul din Creta), care a întemeiat-o în jurul anului 1030. Am citit că deține fresce din secolele XI-XIV, dar din păcate nu se poate vizita, și nici măcar ghida nu a știut să ne explice motivul.

Următorul sat prin care trecem, Alikianos, aflat în mijlocul unei văi fertile, este cunoscut în special pentru luptele purtate în împrejurimi în august 1941 (în timpul bătăliei pentru Creta), când Regimentul Grecesc 8 a asigurat acoperirea retragerii Diviziei 10 neozeelandeze. În semn de represalii, naziștii au executat 118 de localnici pe podul istoric ridicat în 1908 peste râul Keritis, prăbușit în urma inundațiilor din 2019. Un monument a fost ridicat la ieșirea din sat în amintirea acestor victime.

Din Alikianos ne îndreptăm spre nord și ajungem în Agia, o localitate agricolă măricică și bogată, după care traversăm Galatas, o așezare foarte veche, fondată de familii bizantine în anul 961 pe ruinele unor case antice. Dar poate că mai important decât acest amănunt e faptul că aici s-a născut faimosul muzician Mikis Theodorakis. 🎹

După Galatas reintrăm pe șoseaua de coastă. O mică abatere facem pentru a lăsa câțiva turiști în Agioi Apostoloi, cea mai apropiată stațiune de Chania, unde admirăm cu oarece jind păduricea, fără îndoială răcoroasă. Citesc că localitatea, situată pe o peninsulă, deține două plaje, ambele cu nisip fin și multiple facilități turistice.

După acest ocol revenim pe drumul care ne poartă, într-un final, către Platanias. E timpul să tragem concluziile.

A fost o excursie plăcută, cu mai mult de șapte sate, deși cine stă să le numere? 🤔, prin intermediul căreia vizitatorii au posibilitatea să se familiarizeze cu o latură a Cretei mai puțin cunoscută, cea a dealurilor verzi, a întinderilor de livezi și a satelor unde viața se scurge într-un ritm molcom, atât de diferit nu doar de trepidația marilor orașe europene, ci și a stațiunilor înșirate pe coasta nordică a insulei.  

Nu știu dacă am făcut cea mai bună alegere cu acest traseu, poate nu atât de spectaculos prin comparație cu altele, și categoric cam prea comercial pentru gustul meu și destul de scump. Totuși, nu voi obosi niciodată să îi îndemn pe cei care ajung în Creta să lase măcar pentru câteva ore statul la plajă pentru a pătrunde într-o cu totul altă lume, cea rurală, tradițională și atât de frumoasă.

Și dacă vorbele (și pozele) mele nu v-au convins, iată, plusez cu un filmuleț recent de promovare turistică a insulei, inspirat intitulat „Crete - sense the authentic!”

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI