O zi la plaja rozalie

TIPĂREȘTE

Nu prea obișnuiesc să merg de două ori în același loc, și cu atât mai puțin să scriu despre el în mod repetat pe AFA. De data asta însă voi face o excepție, contextul fiind diferit.

Să mă explic.

În octombrie 2019, la prima călătorie în Creta, însoțită fiind de soțul meu, am închiriat timp de trei zile o mașină cu care am încercat să vizităm cât mai mult din partea vestică a insulei. Și așa am ajuns la Falassarna și Elafonissi, plaje pe care le-am descris pe site într-un review atipic pentru mine vezi impresii.

La cinci ani distanță și la a cincea vacanță pe insulă, am vut să-i arăt prietenei Elena celebra întindere de nisip rozalie aflată în toate topurile celor mai faine plaje din Europa. Cu atât mai mult cu cât o văzuse și ea în poze și ardea de nerăbdare să o admire cu proprii ochi.

De data aceasta, neavând mașină, am fost nevoită să apelez la o agenție organizatoare și am făcut rezervare de acasă pe www.getyourguide pentru o excursie de o zi (8 ore) pe insula Elafonissi/Elafonisi, pentru care am plătit 32,50 euro/persoană.

Totul a decurs conform planului, autocarul confortabil, dotat cu aer condiționat, s-a prezentat la ora comunicată - 8:45 în fața supermarketului Alexia din apropiere de Ermis Suites, unde eram cazate vezi impresii, și iată-ne pornind la drum spre vest pe E65. Nu rulăm mult în această direcție, căci după vreo 20 de minute cotim la stânga și o luăm spre sud pe Epar. Od. Kaloudianon-Chrisoskalitisas.

Autocarul e plin cu turiști greci, americani, suedezi, olandezi, francezi și români, foarte atenți la doamna ghid, care ne oferă pe parcurs informații în engleză despre traseu (ca să fac pe deșteapta, nimic nou pentru mine... 😜)

Străbatem defileul Topolia/Topoliano, de aproximativ 1,5 km lungime, situat la altitudini între 150 și 450 m. Peisajul spectaculos, cu râul Tiflos curgând jos, printre stânci și platani, este cunoscut de iubitorii de natură și amatorii de drumeții, dar și  pentru legendele care îl înconjoară.  

Potrivit tradițiilor locale, în vremuri străvechi aici era locul preferat de nimfe, ca și de zeitatea minoică Vritomartis/Brytomartys. O altă figură mitologică, gigantul Talos, cel care îi apăra pe cretani de atacurile inamice, obișnuia să se oprească într-una din grotele mari din defileu pentru a bea apă, a asculta cântecul nimfelor și a se odihni.

Trecem prin satul Topolia, unde șoferul autocarului oprește pentru a vota. Da, e ziua alegerilor europene și omul, originar din localitate, își face conștiincios datoria cetățenească. Foarte frumos! 👏

Ajungem la porțiunea unde defileul se îngustează și facem o primă oprire de 30 de minute la Romantza Tavern and Cafe. Până la ea urcăm câteva zeci de trepte, dar panorama defileului văzut de sus de pe terasă ne răsplătește efortul. Ne omenim cu o plăcintă cu brânză și un frappé (total 8 euro, cam scump, dar asta e!), admirăm peisajul, facem poze și filmăm.

Mai sus, râul a săpat în stâncă o grotă către care urcă 250 sau, după alte surse, 275 de trepte. Este peștera Agia Sofia, care cuprinde, din câte am citit, două săli cu înălțimea maximă de 20 m! , cunoscută de speleobiologi pentru că ar adăposti o specie foarte rară de păianjeni, și de istorici pentru vestigiile neolitice, minoice, clasice, eleniste și romane descoperite înăuntru.

Ghida ne povestește că în această grotă Elena din Troia s-ar fi căsătorit cu Paris și că sfântul Gheorghe, protectorul Angliei, ar fi călcat și el pe aici, lăsându-și amprenta tălpii. N-am regăsit aceste informații și în alte surse, așa că nu știu ce să zic... 🤔

Revenind la date documentate, precizez că la intrarea în peșteră a fost ridicată o biserică închinată Sfintei Sofia. Pentru cei care au timp și se încumetă să urce până la ea, nu mă îndoiesc că priveliștea merită toți banii. Nimeni din grupul nostru nu se hazardează însă să atace multitudinea de trepte, așa că după cele treizeci de minute regulamentare, cu o oprire și la una dintre numeroasele toalete imaculate, o luăm din loc.

Îmi amintesc că în 2019, când am ajuns în defileul Topolia pentru prima oară, pe drum am întâlnit mulți bolovani. Într-adevăr, atunci fusese cea mai grea iarnă din Creta din ultimii șaizeci de ani, rezultatul fiind masive alunecări de teren în primăvară. Dar și acum, în ciuda lucrărilor de consolidare, astfel de fenomene mai au loc din când în când. Așadar, mare atenție în caz că vă aventurați cu mașina⚠️

Continuăm să înaintăm, trecem pe lângă satul Elos, unde ar fi trebuit să oprim pentru prânz, conform programului, și ne îndreptăm spre vest. Ne aflăm la cca. 70 km sud de Chania. Pe o stâncă de 35 m înălțime, zărim în dreapta Mănăstirea Panagia Chrisoskalitissa, închinată Maicii Domnului și Sfintei Treimi. Fiind cocoțată, la ea trebuie să urci aproape o sută de trepte, din care una, ultima, se pare, se zice că ar fi din aur, însă metalul prețios nu se arată decât celor realmente credincioși...

Actuala construcție datează de la finele secolului al XIX-lea, fiind însă ridicată pe locul uneia menționată la 1637 în documentele genoveze. Se crede însă că ar fi și mai veche. Legenda spune că în 1527 aici ar fi fost îngropați frații Kantaleon, care s-ar fi răsculat împotriva venețienilor care îi obligau pe localnici să tragă la galere, istorie imortalizată în romanul „Cretan Weddings” de scriitorul Spyridon Zambelios la începutul veacului trecut.

Drumul pare că nu se mai sfârșește, dar într-un târziu zărim în fine marea. Plaja Elafonissi ne așteaptă!

Elafonissi nu e propriu-zis o localitate, deși în ultimii ani au apărut câteva pensiuni și chiar un resort. E un loc izolat, dar mai multe spații de cazare se găsesc la vreo 5 km distanță, în satul Chrisoskalitissa. În lipsa oricărei modalități de distracție, la Elafonissi n-ai ce altceva de făcut decât să te relaxezi, să dormi și să mergi la plajă.

Da, dar ce plajă! 😲

Peisaje spectaculoase, ape turcoaz cristaline, nisip fin auriu și o ambianță exotică. O adevărată oază de frumusețe în care narcisele, ienuperii, cedrii seculari, broaștele țestoase Caretta Caretta și alte plante și animale sunt protejate în cadrul programului Natura 2000.

Din această cauză parcarea pentru autocare a fost amenajată la sute de metri de plajă, ce-i drept lângă un mini-market de unde te poți aproviziona cu ceva ronțăieli, sucuri sau cafea. Parcările pentru mașini sunt un pic mai aproape de zona nisipoasă, dar nu cu mult, și o barieră face imposibilă pătrunderea prin efracție... 😁

Drumul până la plajă pare lung, mai ales dacă ajungi, așa ca noi, în jurul orei 11, când soarele cretan își face simțită prezența nemilos. La dus se coboară, dar la întoarcere... 😒

Tufișuri și bolovani mărginesc cărarea și unii temerari o iau pe scurtături, atrași irezistibil de priveliștea mării. Nu și noi: cumințele, nu ne abatem de pe potecă și ne oprim la fiecare zece metri pe dunele de nisip pentru a poza și filma de sus plaja. Pentru că merită! 📷

Zona amenajată cu șezlonguri, umbrele, toalete, stații de salvamar, dușuri, cabine de schimb, bărulețe este arhiplină, exact așa cum mă așteptasem. În principiu, dacă nu te prezinți până la orele 9, șansele de a găsi șezlonguri și umbrele scad simțitor în perioada sezonului de vară. În capetele plajei sunt însă și porțiuni lăsate la liber (înțeleg că unele sunt frecventate și de nudiști), unde îți poți întinde prosopul. Umbrelele sunt dintr-acelea masive din lemn și acoperiș din stuf, solid ancorate în nisip pentru a nu le lua vântul. 🏖

Meltemi își face de cap, doar ne aflăm într-un promontoriu neadăpostit din extremitatea sud-vestică a Cretei. Închiriem două șezlonguri (5 euro bucata, neașteptat de ieftin) și cetățeanului însărcinat cu gestionarea dotărilor i se face milă de noi și ne oferă, fără niciun cost suplimentar, o umbrelă obișnuită, pe care ne forțăm să o vârâm cât mai adânc în nisip. Fără folos, căci vântul o smulge și după câteva încercări nereușite, renunțăm la ea și o predăm înapoi.

Meltemi suflă cu putere, soarele dogorește☀️, umbrelă n-avem. Evident că mă ard pe spate, chiar dacă nu prea stau întinsă pe șezlong, ci mai mult în apă, din care ies ca să mă plimb pe mal pentru a-i arăta împrejurimile Elenei.

Elafonissi e o peninsulă unde foarte adesea apele deloc adânci (sub 1 m) se despart într-un așa-zis „punct de rupere” , dând la iveală nisipul rozaliu din laguna ușor de traversat cu pasul și creând iluzia unei insule.

Nisipul, zice legenda, ar fi căpătat la mal nuanța care îl face așa de special în urma poveștii de dragoste dintre o nimfă și Zeus, care, fermecat de frumusețea ei, l-ar fi colorat astfel pentru a-i jura iubire veșnică. Că nu s-a ținut de cuvânt o știm cu toții... 😉Și chiar dacă rozul nisipului se datorează milioanelor de cochilii de scoici sparte aduse de valuri de-a lungul timpului, romantismul și misterul idilei mitologice a dăinuit și va mai dăinui, fără îndoială.

O altă legendă face vorbire de un templu închinat lui Apollo Mousagetis, protectorul celor nouă muze, cărora oamenii le aduceau ofrande, rugându-le să îmbuneze marea cu cântecele lor. În vremurile acelea de demult, zona era insulară și se chema Mousagores. Ulterior a fost folosită de pirați și venețienii i-au spus Lafonisi, însemnând „insula comorilor” (din latină, lafo-lafyro = comoară, și nisi = insulă). Și așa i-a rămas numele.

Istoria consemnează și un moment din 1824, când 850 de femei și copii, plus 50 de bărbați luptători pentru libertate s-au refugiat aici din calea turcilor. Au fost găsiți și masacrați și înțeleg că pe undeva prin apropiere s-a ridicat un monument care îi comemorează.

În fine, un alt eveniment tragic a avut loc în februarie 1907, când vasul austriac cu aburi Imperatrix, care naviga de la Trieste la Bombay cu mărfuri și pasageri, s-a scufundat la 100 m de țărm din cauza unei furtuni puternice. Călugării de la mănăstirea Chrisoskalitissa au sărit în ajutor, însă 38 de oameni decedaseră deja. Au fost înmormântați la fața locului și un far a fost construit pentru a-i preveni pe marinari asupra pericolelor reprezentate de pragurile de pământ.

Apa se adâncește foarte lent la Elafonissi, aproape că te plictisești mergând până să-ți ajungă la umeri. Este ideală pentru scufundări și snorkeling și ar fi raiul copiilor dacă nu ar fi cam rece aproape tot timpul anului. Înaintând prin mare, poți admira nuanțele azurii și peștișorii, dar și dealurile împădurite care o înconjoară.

Un peisaj de vis! 😮

Zăbovim preț de patru ore la Elafonissi, și nici nu îmi dau seama când a trecut timpul. Sunt bucuroasă că prietenei Elena i-a plăcut mult plaja, mai puțin drumul de întoarcere, străbătut cu capul în soare aproape de orele 3 după-amiaza...

Ne prezentăm punctual la autocar și ne grăbim să ne hidratăm cu apă rece cumpărată de la mini-market, după care pornim din nou.

Și am parte de o surpriză: nu ne întoarcem pe același drum, cu popas pentru prânz în satul Elos, așa cum era planificat, ci o luăm pe niște șosele înguste și pline de serpentine, dar pustii. Încerc să mă uit pe Google Maps dar n-am semnal de net. Habar nu am unde suntem, însă de data asta nu intru în panică. Șoferul e de aici, din zonă, și știe el ce știe...

Ne prelingem încet de tot pe șosea, urcând și coborând. Zona e tare frumoasă, nimic de zis, plină de verdeață și sălbatică, cu foarte puține localități și nici picior de om în drum.

La un moment dat, șoferul iese de pe șosea și ne depozitează în fața unui local: Restaurant-Cafe Meltemi. N-am scăpat de vânt nici aici! 🙁

Ne aflăm in the middle of nowhere, la o altitudine de peste 500 m și la vreo 25 km de Elafonissi, în imediata apropiere a unui sătuc cu mai puțin de 100 de locuitori - Amigdalokefali, care înseamnă, zice ghida, „cap de migdală” . N-am înțeles care e legătura, dar recunosc că nici nu mi-am bătut capul... 😂

Așa cum se întâmplă deseori, nu ne dăm seama cât de foame ne e decât când intrăm în restaurant. Suntem așteptați și personalul e pregătit să ne servească, semn că ghida sau șoferul (sau ambii) își vor lua comisionul binemeritat. 😉Aspectul cârciumii nu ne prea interesează, e cavernos și se vrea rustic, asta e tot ce pot să spun. Acasă aveam să descopăr uitându-mă pe net că e o mică afacere de familie și că deține propria fermă cu capre și o livadă de măslini. Ca mai tot cretanul (și grecul) !

Ne repezim să comandăm. Mâncarea e gata preparată și așezată porționată în tăvi. Oferta nu e vastă, dar îndestulătoare: salată grecească 8 euro, tzatizki 6 euro, dolmadakia (sărmăluțe în foi de viță 6,50 euro), kalitsounia (plăcintă cu brânză dulce 6 euro), mousaka 10 euro, pastisio și bureki (plăcintă cu cartofi și dovlecei) 9 euro. Iar ca desert frozen youghourt 6 euro sau baklava 4,50 euro. Au și sucuri, cafea și bere.

Prețurile sunt măricele, nimic neobișnuit în asta, doar suntem în creierii munților (mă rog, colinelor), departe de civilizație.

Ne așezăm afară pe terasă, la una din mesele lungi din lemn, și ne regalăm cu câte o plăcintă, eu bureki și Elena kalitsounia, foarte bune ambele😋, bem apă și cafea. Abia după ce ne potolim foamea ne uităm în jur. Și chiar avem ce vedea, căci restaurantul e poziționat pe culmea unui deal, cu panorame spectaculoase la 360 de grade spre cele câteva case din sat și spre mare. Singurul lucru care îmi displace este balustrada ruptă pe o porțiune.

Cu burțile puse la cale, după popasul de o oră pornim din nou la drum. Nici acum nu-mi dau seama care drum, căci netul e din nou absent. În orice caz înaintăm spre nord paralel cu marea, dar nu pe șoseaua de coastă de la Falassarna care mi-a dat fiori cu cinci ani în urmă. Atunci eram cu mașina, acum în autocar, și parcurgerea serpentinelor în ac de păr e mai puțin stresantă.

De la distanță și de sus zărim totuși Falassarna, dar fără să oprim. Ajungem pe coasta nordică a Cretei la Trachilos, și de aici o luăm spre est pe principala șosea a insulei - E65. Ajungem la Ermis Suites pe la 6 seara, cu mai mult de o oră peste cele 8 prevăzute. E cald încă, așa că mai apucăm să facem o baie în mare în fața casei. Și ne declarăm mulțumite.

A fost o zi destul de obositoare, dar tare plăcută. Am traversat insula de la nord la sud, am străbătut un defileu și câteva sate de munte pitorești, am mâncat bine, și mai ales ne-am desfătat cu priveliștile superbe ale unei plaje cu ape turcoaz și nisip roz celebră în întrega lume, un must see pentru orice vizitator al Cretei.

Adio, Elafonissi!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI