Croaziera către Turunç şi Kumlubük, distracţie fără urmă de bucluc

TIPĂREȘTE

Următoarea excursie ce ne-a făcut vacanţa în Marmaris din ce în ce mai plăcută a fost această călătorie pe mare (boat trip) ce a presupus o relaxare totală, ceea ce nouă ne-a convenit de minune. La vremea respectivă, lucru care se întâmplă şi astăzi, se pleca zilnic de dimineaţă la orele 10 cu mai multe vase pentru înfăptuirea sa, întrucât erau doritori destui, mai ales ruşi, să experimenteze o asemenea plimbare ce se întindea pe parcursul unei întregi zile. Ea a inclus, după plecarea din Marmaris, trecerea prin dreptul fermecătorului İçmeler şi pe lângă insula Paradisului, un „colţişor” exotic nelocuit, explorarea unor golfuri mirobolante împreună cu plajele lor, mai mult sau mai puţin sălbatice, culminând cu Green Bay cu ape de smarald incredibil de limpezi. În general, peisajele armonioase din jur, de o frumuseţe grăitoare, te duc cu gândul că, precis, totul e un vis din care dacă te trezeşti, nu poţi decât să suferi o mare deziluzie. Acest colţ de rai se transformă în realitate pentru înotători, deoarece ei au permisiunea să simtă smaraldul apei şi să se răcorească până ar ajunge la ţărm şi înapoi.

Un punct de interes major al acestei domoale călătorii este peştera Phosphorus (Phosphorus Cave sau, în turcă, Fosforlu Mağara), căci să nu credeţi că Turcia nu are şi ea peşterile sale albastre demne de admiraţie. Pe aceasta am analizat-o de la mică distanţă, timonierul apropiindu-se atât de mult de stâncile sculptate de mare în momentele ei de furie, încât îţi dă senzaţiea că mai-mai te izbeşti de pereţii săi, chiar am văzut o ambarcaţiune mai mică ce reuşise să intre cu totul în peşteră, sper să fi şi ieşit cu bine. Este numită astfel după culoarea fosforescentă a luminii ce pătrunde în interiorul său. Cu toate acestea, această aşa-numită Grota Albastră, unde lumina soarelui răzbate prin apă în peşteră, filtrându-se, străluceşte evident, doar ziua când astrul nostru generos îşi face datoria risipind lumină.

Înăuntrul ei, această peşteră naturală cu apa turcoaz seamănă cu un bazin cunoscut şi sub numele de acvarium, loc numai bun de experimentat o şedinţă de înot pentru temerari.

Ne îndepărtăm puţin, şi în lentoarea specifică acelei zilei, staţionăm într-un decor idilic pentru a împlini un lucru cât se poate de practic şi lumesc: masa de prânz ce ne aştepta caldă pentru că cei câţiva membri ai echipajului munciseră de mama focului toată dimineaţa, mirosul cărnii fripte pe grătarul montat în extremitatea din faţă a vasului mutându-ne nasurile din loc. După atâta desfătare în apele, când străvezii, când de turcoaz, ale mării în care ne bălăciserăm din plin cu toţii, masa aceasta venise ca o adevărată binecuvântare pentru burţile noastre subţiate de foame.

După ce ne-am recăpătat energia, ne-am repus în mişcare având destinaţia Turunç.

Turunç este o localitate mică ce numără doar câteva sute de locuitori, fost, cândva, sat de pescari situat la aproximativ 20 km de Marmaris, dar, în ceea ce priveşte atmosfera, ar putea fi foarte bine pe o altă planetă! De ce? Pentru că în ciuda dezvoltării rapide a regiunii în ultimii ani, în Turunç frumuseţea naturală a fost păstrată, părând de multe ori că timpul a stat în loc. Se mândreşte cu 3-4 resorturi cu multe stele de confort situate discret, oarecum la marginea staţiunii şi multe alte posibilităţi de cazare ce-i ademeneşte pe turişti în ţinuturile sale de poveste din jur. Acestea fac din Turunç, o oază de linişte înconjurată de Munţii Taurus înveşmântaţi cu păduri de pini, o populară staţiune de vacanţă atât printre turci, cât şi printre străini. Golful semicircular în care se găseşte Turunç este de aproximativ un kilometru, luând o jumătate de oră de mers pe jos de la un capăt la altul. Malul mării oferă restaurante, bazaruri şi baruri, şi nu în ultimul rând, plaja cu Blue Flag, ca o recunoaştere a apei cristaline şi a facilităţilor de care beneficiază. Plaja dispusă pe lungimea întregului golf, mai puţin în zona de navigaţie din partea sudică, este de nisip amestecat cu pietriş şi oferă oportunităţi de înot în ape calme, protejate. Există şi o promenadă pentru doritorii de plimbări de-a lungul golfului dar şi o mică zonă pe chei pentru o scurtă vizită pe lângă iahturile din port.

Turunç, atât de liniştit şi izolat, este alternativa ideală pentru a scăpa de aglomeraţie şi agitaţie, pentru cei ce nu se integrează în tumultul Marmarisului sau al İçmelerului ca vecini ai săi, dar suficient de dezvoltat pentru a avea o mulţime de restaurante şi locuri de cazare. Atmosfera sa relaxată ca şi modul de viaţă al acestui sat, lent şi încetinit, parcă din altă lume, sunt şi-acum de actualitate. Există magazine locale de unde se pot cumpăra binecunoscutele bijuterii turceşti, dar şi alte mărfuri nealimentare de interes general cum ar fi îmbrăcămintea sau încălţămintea. În fiecare zi de luni se organizează o piaţă locală a cărei ofertă este lucruri de fel de fel, de la fructe şi legume proaspete, la produse alimentare locale, produse din piele si ornamente care pot face obiectul unor cadouri minunate pentru prietenii si familia de acasă. Restaurantele oferă preparate din bucătăria tradiţională turcească, dar şi din cea internaţională. Însă, toţi vizitatorii ar trebui să “încerce” clătitele locale, aşa-numitele “gözleme” ce pot fi umplute cu de toate: miere locală de pin (grozavă!), dulceaţă, brânză, în fine, cu ce îţi dau voie imaginaţia şi gustul.

Ajunşi în Turunç, vasul nostru a acostat în micul port, iar noi am “primit” liber două ore la program de voie, după bunul plac al fiecăruia. Era singura pauză din program ce prevedea şi oprire pe uscat. Aşa ne-am plimbat în sus şi-n jos pe la magazine după ceva suveniruri, prin port, ne-am pozat cu statuia lui Atatürk ce marchează punctul zero al localităţi, am făcut chiar şi-un pic de baie în dorinţa de a încerca şi plaja publică locală la care ne-am aşezat cuminţi la uscat.

Următorul punct pe care excursia îl cuprindea a fost micul golf Amos, ascuns între două promontorii, a cărui plajă la fel de mică este de pietriş şi poate una dintre cele mai sălbatice din zonă. De fapt, a fost clasată în 2010 pe locul al treilea într-un top al celor mai naturale plaje cuibărite în golfuri izolate. Am trecut pe lîngă el în timp ce ni se explica, referitor la pâlcul de clădiri arătoase ce se iţea în zare, că aici există un complex rezidenţial numit "Profesörler Siteler" adică “imobile profesorale”: proprietăţi ce au fost construite, iniţial, pentru lectori universitari şi personal din principalele universităţi naţionale, dar, care sunt, acum, proprietate privată. Vizitatorii ce ajung aici pot intra în complex şi se pot ospăta la restaurantul minunat de la poalele dealului abrupt.

Amos a fost odată o aşezare romană considerabilă ale cărei vestigii arheologice constau într-un amfiteatru dispus pe-o colină ce asigură o privelişte impresionantă, destul de bine conservat şi-ntr-o mulţime de ziduri mici pe tot parcursul şi pe partea de sud a sitului: metereze exterioare şi zidurile de apărăre care sunt, încă, clar definite. La cel mai înalt punct există un templu cu socluri şi statui aşezate in jurul altarului. Cea mai veche aşezare cunoscută la Amos datează din perioada elenistică (330-30 Î. C.). Nu l-am zărit de pe vas şi dacă n-aş fi citit într-un ghid local despre el, probabil, n-aş fi aflat niciodată de existenţa lui.

Ultima destinaţie a croazierei noastre a fost micul sat Kumlubük situat, evident, într-un golf în imediata vecinătate a Amosului, la numai doi kilometri, însă într-unul generos cu plajă cât cuprinde. Însuşi numele său înseamnă în limba turcă Golful de Nisip şi deţine una dintre cele mai mari întinderi de plajă de pe peninsula pe care se află, peninsula Bozburun. În prezent, este un sat relativ nedezvoltat, şi în eventualitatea că turismul va evolua, un consorţiu rus a cumpărat o suprafaţă mare de teren în sat pentru a profita din plin de oportunităţile fabuloase ce s-ar ivi. Pentru moment, chiar şi în plin sezon, există întotdeauna spaţiu în exces pe plajă. Apele sunt curate şi clare, iar la capătul sudic al plajei sunt mai multe restaurante şi cafenele, oferind băuturi răcoritoare şi gustări în timpul zilei.

Odată ce am atins capătul sudic al golfului Kumlubük, am ajuns şi la capătul plimbării noastre de agrement, vasul Atlantis făcând o întoarcere ce marca începutul celeilalte jumătăţi de drum, parcursă, însă, într-un timp mult mai scurt, căci nu mai prevedea opriri, nici măcar pentru răcorire.

Se făcuse după-amiază târziu când am ajuns în Marmaris cu satisfacţia că ziua ce tocmai trecuse fusese una agreabilă menită să ne inducă în suflet linişte şi relaxare. Deşi excursia în sine nu ne-a oferit vestigii antice, informaţii preţioase sau adrenalină crescută, câteodată avem nevoie şi de asemenea plimbări care să ne aducă starea de bine şi să ne odihnească neuronii. Şi aşa a şi fost, călătoria aceasta cu barca ne-a dat senzaţia că viaţa e mai frumoasă şi merită trăită din plin, adaptând vorbele lui Caragiale, am fi putut exclama: “Călătorie de plăcere, moncher! ”

---

VIZUALIZĂRI: 2746 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI