Pe Transfăgărășan, din nou

TIPĂREȘTE

În noiembrie anul trecut, scriind despre Transfăgărășan - așa cum l-am văzut eu cu numai o lună mai înainte, spuneam că "Îmi doream un Transfăgărășan făcut complet, adică pornind de la un capăt și ajungând la celălalt, indiferent de sens. " Mă rog, poate nu chiar complet știut fiind că Transfăgărășanul - DN7C, cu o lungime de 151 km - leagă localitățile Bascov (jud. Argeș) de Cârțișoara (jud. Sibiu). Partea dinspre sud, venind dispre Bascov, pe la Curtea de Argeș până la Barajul Vidraru cu punctul terminus Hotel Posada Vidraru, o mai făcusem de multe ori. Cu ocazia circuitului Povești din Țara Făgărașului, într-o excursie opțională, făcusem și o ascensiune parțial cu autocarul până la Cabana Bâlea Cascadă, continuată cu telecabina până la Bâlea Lac și finalizată pietonal, la cota maximă, dincolo de hotarul dintre județele Sibiu și Argeș, la ieșirea din Tunelul Capra-Bâlea. Pentru a putea spune că am văzut și eu Transfăgărășanul, al doilea drum ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina, îmi rămăsese de parcurs porțiunea dintre Tunelul Capra-Bâlea și Hotel Posada Vidraru de lângă Lacul de acumulare și Barajul Vidraru.

Tot cu ajutorul prietenei mele - "colega mea de călătorie" cum o mai numesc eu, am descoperit un mic circuit de două zile care îmi oferea nu doar prilejul parcurgerii în întregime a Transfăgărășanului, dar și prilejul de a revedea cea mai înaltă șosea din România - Transalpina - pe care nu o mai văzusem de 12 ani.

N-am să încep povestea cu plecarea matinală din București, ci voi intra direct în subiect. Așadar, primul obiectiv bifat pe Transfăgărășan a fost Lacul de acumulare cu Barajul Vidraru.

În momentul inaugurării, Barajul Vidraru se situa pe locul 5 în topul barajelor europene și pe locul 9 între barajele din întreaga lume. După cum spun specialiștii, barajul construit pe râul Argeș, în 1965, este primul baraj în arc cu dublă curbură construit în țara noastră. Se spune că noaptea, conturul luminat electric se vede frumos chiar și din avion. Înalt de 166,6 m, cu un coronament de 305 m lungime, 25 m grosime la bază și 6 m grosime în partea superioară, barajul stăvilește 465 milioane m³ de apă. Lacul de acumulare Vidraru are o lungime de 10,3 km și o lățime maximă de 2,2 km (în zona Valea Lupului - Călugărița), o suprafață totală de 870 ha și o adâncime maximă de 155 m.

Într-o veche broșură căpătată la un târg de turism am citit că "Se spune că așa cum Transfăgărășanul a fost construit din dorința lui Ceaușescu, Barajul Vidraru a fost construit ca un moft și un capriciu al liderului de atunci - Gheorghe Gheorghiu Dej, dar inginerii vremii spun că cel mai mare baraj de peste Argeș a fost construit pentru că era absolută nevoie de el. "

Am făcut primul popas pe Transfăgărășan chiar la Barajul Vidraru. Era o zi de weekend - aglomerație, mașini parcate unele lângă altele până sus, la Hotel Posada Vidraru, grupuri de motociclete, echipaje de poliție care se străduiau să mai fluidizeze cumva traficul...

În apropiere de baraj, sus, pe munte, trebuie semnalat Monumentul Electricității - Statuia lui Prometeu, lucrare realizată de sculptorul Constantin Popovici în 1965. Merită să urcați cele 375 de trepte ale scării ce duce la monument întrucât înălțimea oferă priveliști încântătoare cu întinderea verde-albăstruie a lacului și cu ingenioasa unduire de beton și fier a barajului. Deși ne aflam în plin sezon turistic, accesul la Monumentul Electricității (Omul de tinichea cum mai este denumit acest Prometeu autohton) este interzis din cauza unor lucrări de renovare. Oricum, noi, cei deciși să luăm cu asalt Transfăgărășanul, nu aveam timp să abordăm cele 375 de trepte.

Pe lângă Hotel Posada Vidraru înălțat pe locul vechiului Popas Casa Argeşeană, ne angajăm în urcuș, pe drumul din munte. Drum frumos, umbrit de vegetație abundentă și picantat ici și colo de urși tolăniți lângă parapet, așteptând ceva de mâncare. Am văzut trei, la oarecare distanță între ei. Aș putea spune că pe acest segment de drum prezența urșilor (văzuți de la fereastra autocarului) a fost cel mai atractiv moment. Pentru mine. Nu știu dacă și pentru ceilalți.

Cascada Capra - cunoscută și sub numele de Cascada Iezerului, situată între Cabana Capra și Lacul Bâlea, la altitudinea de 1690 m, a fost a doua oprire din traseul nostru de munte. Căzând din înaltul unei stânci de 40 m, la marginea drumului național DN7C - Transfăgărășan, într-un loc deosebit de pitoresc, Cascada Capra îi invită pe toți automobiliștii să poposească acolo pentru răcoarea divină a stropilor ei și pentru cadrul minunat pentru fotografie. Și aici aglomerație de oameni și mașini, tarabe cu tot felul de produse, shoping la margine de drum, la mare altitudine.

Apa cascadei provine din Lacul Capra situat mai sus, la 2241 m. Se spune că pentru că are un debit atât de generos, cascada nu îngheață iarna, oferind și pe timp geros aceeași imagine de poveste.

Lacul Bâlea - lacul glaciar situat la altitudinea de 2034 m în Munții Făgăraș, la obârșia Cârțișoarei, lângă Transfăgărășan, în 1932 a fost declarat rezervație naturală împreună cu toată zona înconjurătoare. Lacul, unul dintre cele mai frumoase și mai mari lacuri glaciare din România, are 360 m lungime, o suprafață de 46.508 m² și o adâncime de 11,35 m. În fiecare an (înțeleg că au fost totuși și niște excepții), iarna, în perioada ianuarie - martie, din blocurile de gheață colectate din Lacul Bâlea, se construiește lângă lac un hotel de gheață, primul - construit în 2006 - a fost și primul hotel de acest gen din Europa de Est. Avea forma unui iglu și oferea 16 locuri de cazare.

Pe platoul de la Bâlea Lac am făcut cel mai lung popas al zilei. Locul nu-mi era străin. Îl văzusem în octombrie anul trecut, dar acum, vara, mi s-a părut aproape neprimitor. Nu din cauza peisajului, a crestelor înalte și a turmelor de oi care pășteau parcă aninate la înălțime, ci din cauza aglomerației de mașini. Desigur, circulația era supravegheată și dirijată de polițiști și de oamenii parcării, dar numai pentru a ieși din tunel (veneam dinspre Argeș) a trebuit să așteptăm minute bune în coloană pentru a ni se găsi un loc în parcare.

Sus, pe platou, aproape de lac sunt trei cabane - Bâlea Lac (cea de pe peninsulă), Bâlea Lac (cea de-a doua clădire, aflată vis-à-vis) și Paltinul. Mai există și noua cabană a salvamontului, alături de o alta, mai veche. Popasul făcut pe platou ne-a prilejuit o nouă plimbare la mal de lac, explorarea tarabelor cu mici gustări și suveniruri din apropierea tunelului, acolo unde Transfăgărășanul atinge cota maximă - 2042 m. Tunelul Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta muntelui, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m), este cel mai lung tunel rutier din România. Are lungimea de 887 m, lățimea de 6 m și înălțimea de 4,4 m. Un trotuar cu o lățime de 1 m (pe alocuri mai puțin), iluminatul electric și ventilația naturală facilitează și deplasarea pietonală prin tunel, hotarul dintre județele Sibiu și Argeș. De astă dată nu am mai fost atrasă de plimbarea pietonală prin tunel. Am preferat o plimbare în aer liber, în jurul lacului și la punctul de belvedere de lângă stația de telecabină și în cele din urmă degustarea unor papanași foarte lăudați, pe terasa de pe apă a Cabanei Bâlea Lac.

Plecarea spre Cârțișoara, de cealaltă parte a muntelui, pe șoseaua șerpuită care devenise parcare pentru multe mașini, a fost o nouă aventură. Cu chiu cu vai și mai ales cu multă răbdare din partea noastră și cu și mai multă atenție din partea șoferului, am depășit momentul. Dincolo de Cascada Bâlea și de Cabana Bâlea Cascadă, locul unde se află stația de telecabină, drumul pe șosea îmi era deja cunoscut. În Cârțișoara, localitate în care faimosul drum Transfăgărășan se sfârșește (sau începe, depinde de sensul de deplasare) nu am oprit. Din mers, am revăzut Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan celebrul ţăran român, călător și aprig luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.

Valea Avrigului și Ferma de Cerbi de la Pensiunea Poiana Neamțului a fost ultimul obiectiv al zilei, mai înainte de a ne retrage la cazare, la Sibiu. Am avut ocazia să admirăm de aproape cerbi și ciute, să-i fotografiem și chiar să-i hrănim din palmă. Am aflat că Ferma de Cerbi de la Pensiunea Poiana Neamțului este prima fermă de acest gen din țară. Vizitele se fac doar însoțiți de personalul de acolo și se pot efectua fără programare, în fiecare zi de weekend, în perioada de vară (începând cu 01.06.2023) între orele 15.00-18.00. Taxa de acces este de 15 lei/persoană - adulți și 7 lei/persoană - copii (3-14 ani). Vizita durează cam 15-20 minute, timp în care cineva de la fermă vorbește despre fermă, despre animale și despre particularitățile lor de viață.

Sunt interzise atingerea animalelor, gălăgia și mișcările spontane în preajma animalelor pentru a nu le speria. Pentru evitarea oricăror surprize, trebuie păstrată o distantă de siguranță de 5 m față de animale. Vizitatorii nu pot hrăni animalele cu mâncare adusă din exterior, dar au ocazia să hrănească două ciute prietenoase cu boabe de porumb puse la dispoziție de fermieri. Am hrănit și eu o ciută și nu pot descrie senzația pe care o ai la atingerea delicată a buzelor animalului pe palma ta.

Nu trebuie să uit a menționa că în interiorul fermei este interzis accesul cu animale de companie. Este firesc dat fiind faptul că pentru protejarea de animalele sălbatice care ar da târcoale, zona fermei este păzită de câini de talie mare, prietenoși cu vizitatorii, dar nu prea bucuroși să vadă intruși pe teritoriul lor.

---

VIZUALIZĂRI: 1486 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI