Muzeul Etnografic și Memorial 'Badea Cârțan' - Cârțișoara

TIPĂREȘTE

S-au împlinit de curând 111 ani de la trecerea în neființă a celui care a fost Badea Cârţan - celebrul ţăran român, analfabet în adolescenţă, autodidact, învăţând să citească în timp ce mergea cu oile la păscut, mai apoi un aprig luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.

Circuitul turistic Povești din Țara Făgărașului pe care l-am făcut recent, includea - mai înainte de a ne aventura pe Transfăgărășan - un popas în satul Cârțișoara, la Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan".

Muzeul de află în centrul satului, la șosea, așa încât autocarul ne-a lăsat chiar în fața porții. De mirare este că poarta este aproape mascată de arborii înalți. Nimic nu semnalează faptul că te afli lângă un obiectiv turistic. Poate doar programul de vizitare (Marți - Duminică 9.30-17.30) și taxele de acces (10 lei/persoană - adulți, 5 lei/persoană - elevi și studenți și 15 lei taxa de fotografiat) înscrise pe o filă A4 protejată cu plastic și fixată pe poartă. Din drum, o vezi numai dacă poarta este închisă. Ca puncte de reper mai pot sugera Monumentul Eroilor din satul Cârțișoara, precum și - dacă reușiți să-l vedeți din mersul masinii - indicatorul turistic montat pe stâlpul de lângă poartă, indicator care informează că te afli deja pe unul din traseele Transfăgărășanului, până la Bâlea Cascadă având de făcut o drumeție de 4 ore - 4 ore și jumătate.

Dar, până să ajungem acolo, urma să vizităm Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan".

Cine a fost Badea Cârțan?

Relatând despre vizita la muzeul care îl omagiază, fără a reproduce întreaga biografie a lui Gheorghe Cârțan (pe care - cu siguranță - cei interesați o pot găsi pe internet sau în biblioteci), va trebui să spun și câte ceva despre cel cunoscut mai curând sub numele de Badea Cârțan, țăranul român din Cârțișoara care a luptat în felul lui pentru drepturile românilor din Transilvania într-o vreme în care nu putea pricepe rostul "graniţei drăceşti" care-i separa pe românii din cele două părți ale Carpaților, două teritorii unde se vorbea aceeaşi limbă.

Era un cioban neștiutor de carte, dar care - cu ajutorul lui Ion Cotigă, un intelectual brașovean împreună cu care trece cu turma în Țara Românească - învață să citească și află câte ceva din istoria românilor.

Clandestin, a adus în Ardeal cărți românești, a călătorit pe jos la București pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul și a ajuns celebru pentru drumul făcut pe jos, până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian și alte mărturii ale originii latine a poporului român. A pornit la acest drum în ianuarie 1896, a mers pe jos 20 de zile până la Viena, apoi alte 23 de zile până la Roma rupând patru perechi de opinci. Ajuns acolo seara, singur și al nimănui, s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi, trecătorii au fost uimiți găsindu-l acolo, iar presa avea să scrie că "Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci".

A mai călătorit și la Paris, apoi la Ierusalim, la mormântul sfânt. Din România, mereu aducea în desagă cărți românești pentru românii din Ardeal. Autorităţile maghiare, alarmate de propaganda naţională pe care Badea Cârţan o făcea prin tipăriturile aduse și împărțite în Ardeal, ajung să îi confişte cărțile şi să le ardă. Fapta lui fiind socotită un act de uzurpare a statului maghiar, Badea Cârţan este aruncat în temniţă şi judecat. Intervenţia regelui Carol I către Franz Iosif împăratul Austro-Ungariei a fost cea care, după 6 luni, l-a eliberat pe Badea Cârţan din temniţă.

Badea Cârțan, "țăranul-cărturar", călătorul în opinci, s-a stins din viață în 1911, într-un castel din Poiana Ţapului fără a mai apuca să trăiască momentul unirii tuturor românilor. Prins pe crestele Carpaţilor de un viscol puternic, înghețând, se îmbolnăvește grav. Dorind să moară în patria mamă, pe pământ liber românesc, revine în România unde Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, l-a găzduit într-o cameră din castelul său de la Poiana Ţapului. Acolo își petrece ultimele zile, sfârșitul survenind la 7 august 1911.

Înveșmântat în straiul lui mocănesc, Badea Cârțan a fost înmormântat în cimitirul din Sinaia. Pe mormânt se poate citi: "Aci doarme badea Cârţan, visând la întregirea neamului său".

Badea Cârțan, românul patriot din Cârțișoara, rămâne în istorie nu doar pentru drumul făcut pe jos până la Roma, ci şi pentru cărţile cărate în desagi şi împărţite românilor din Ardeal. Se spune că, timp de 30 de ani, a adus din Regat peste 200000 de cărţi.

Vizita la Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan"

Pătrundem în curtea largă în care statuile lui Gheorghe Cârțan (1849-1911) și Andrei Budac (1873-1912) - lucrări realizate de sculptorul Eugen Petri sunt primele care ne atrag privirile. În partea dreaptă remarcăm o casă țărănească veche, vopsită în albastru și acoperită cu paie, având montată pe zidul exterior o placă comemorativă cu ocazia împlinirii - în 2011 - a 100 de ani de la moartea marelui patriot român. Ne-am propus să cercetăm această casă la finalul vizitei în muzeu.

La capătul aleii se află intrarea la muzeul sătesc. Această construcție nu a fost casa în care a locuit Gheorghe Cârțan - Badea Cârțan cum mai este cunoscut. Ea a aparținut preotului Vulcan din Cârţişoara, cel care l-a susţinut permanent pe Badea Cârţan. Înainte de a muri, în anul 1938, preotul a transmis fiicei sale dorinţa de a-și dona casa pentru amenajarea unui muzeu în amintirea marelui patriot care a fost Badea Cârţan.

Rând pe rând, pătrundem și noi în casa cu cerdac mare, Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara, înfiinţat în 1968. În una dintre încăperi, în vitrine și pe pereți, vedem obiecte care amintesc de Badea Cârţan și personalitatea lui. Ghidul local, un argelean neaoș, ne vorbește cu glas tunător de ciobanul autodidact care a călătorit prin lume cărând cu el cărți românești, ajungând să fie mesagerul carpatin al limbii și conștiinței naționale românești. În vitrine sunt etalate cărţi colectate de el şi salvate de la confiscare şi ardere, portrete, multe fotografii și reproduceri după documente.

Alături de cărți, remarcăm un mic bust al lui Molière, realizat din metal, adus de Badea Cârțan de la Paris, iar într-o vitrină mai mare, un manechin în ținuta țărănească a acelor vremuri. Nu lipsește toiagul și traista care l-au însoțit pretutindeni pe ciobanul călător. Unul dintre tablouri prezintă, în fotografie, mormântul lui Badea Cârțan din Sinaia, lângă acesta aflându-se un frate și două surori.

Alte încăperi ale muzeului expun icoane pe sticlă și obiecte de cult lucrate de Matei Păcuraru - Ţimforea şi de fiul lui, Ion, ambii din satul Oprea - Cârţişoara. Mai vedem acolo unelte meșteșugărești și casnice din Țara Făgărașului, ceramică de Cârțișoara din sec. XVIII-XIX, sticlărie de la "Glăjărie" Bâlea - Cârțișoara datate 1795-1850, scaune, blidare şi lăzi de zestre, dar și un colț care amintește de Andrei Budac - haiduc din Cârțișoara împușcat de autoritățile vremii.

Nu știam nimic despre acest haiduc, așa încât pentru că la Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara nu am avut timp să aprofundez, la întoarcerea aceasă am căutat informații. Și, iată ce am găsit!

Andrei Budac, ultimul haiduc al Transilvaniei, cunoscând încă din copilărie "nedreptăţile şi silniciile orânduirii dualiste imperiale", a trecut munții în Ţara Românească și a ajuns să conducă o ceată de haiduci din pădurile Rucărului de Argeş. Trece munții când în Ardeal, când în Țara Românească jefuind pe bogătași și miluind pe sărmani, se alătură răscoalei din 1907, este prins, închis, evadează, este vânat de jandarmi și în cele din urmă este ucis mişeleşte, în urma unei trădări, la 12 ianuarie 1912. Se spune că a zăcut în agonie timp de câteva ore fiind interzis oricui a-i acorda vreun ajutor. Jandarmii ucigași, care au refuzat cererea familiei de a-l înmormânta creștinește, s-au și fotografiat lângă trupul rămas fără suflare. Am văzut și noi această fotografie la Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara. Ea m-a făcut să caut mai multe informații despre Andrei Budac, ultimul haiduc al Transilvaniei.

Ne-am propus ca la terminarea vizitei în interior, la revenirea în curte, să analizăm mai în detaliu vechea casă țărănească, albastră, cu acoperiș de paie. Pare desprinsă dintr-un muzeu al satului. Nu se putea vizita în interior, dar - după ce am recitit ceea ce scrie pe placa memorială al cărei conținut l-am redat mai sus - prin ușă și prin ferestrele deschise, dar zăbrelite, am privit în interior și chiar am surprins câteva imagini în fotografie. Casa construită din bârne de lemn, lipită cu lut, fără cerdac, are în tindă un cuptor văruit în alb și mai multe vase și ustensile de bucătărie postate în jur. Sunt acolo furci de tors, vârtelnițe, putini, unelte agricole... cam tot ceea ce este necesar într-o gospodărie țărănească. Încăperea de locuit, nu prea mare, și ea studiată doar privind pe fereastră, găzduiește un pat și o masă pe care se află o icoană, un sfeșnic, două străchini și un ulcior. De asemenea, tot acolo vedem un scaun și leagănul împletit din nuiele pentru copilul mic. De grinzi sunt atârnate mai multe oale de argilă și câteva veșminte tradiționale.

Cei care au ajuns în spatele casei au văzut și anexa care adăpostește uneltele gospodărești.

---

VIZUALIZĂRI: 400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI