Pompei, orasul incremenit in timp (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

Am descris anterior ceea ce am vizitat in jumatate din partea excavata pana in prezent, a sitului arheologic Pompei. Am insistat asupra detaliilor si voi continua la fel, configurand un traseu pe care cine doreste il poate urma, obligatoriu insa, cu harta in mana.

Am ajuns in zona Regio IX si am vizitat Central Spa (Regio IX, 2), care desi ar fi cea mai mare dintre zonele termale ale orasului, la momentul eruptiei era in constructie. Este izbitoare prezenta ferestrelor numeroase, care ar fi dat incaperilor un aspect luminos. Spre deosebire de celelalte complexe balneare din oras, nu exista o separare intre camerele femeilor si cele ale barbatilor, asa ca se presupune ca existau intervale orare diferite pentru accesul acestora.  

Casa vecina, pe Via Stabiana, este Casa lui Marco Lucrezio (Regio IX, 1), rezultatul unirii a doua case initial independente, asa cum reiese din amenajarea neregulata, cu doua atrii dispuse in unghi drept unul fata de celalalt si amplasate pe diferite nivele. Incaperile deschise spre atrium sunt decorate cu picturi cu subiecte mitologice datand din ultima perioada a Pompeiului. La capatul gradinii, vizibila de la intrarea in casa, este o fantana eleganta de marmura ce adapostea o statuie a lui Silenus, din care se revarsa apa si cadea in cascada pe trepte.

Am coborat in continuare pe Via Stabiana, pana la intersectia cu Via Dell Abbondanza, care separa doua regiuni, Regio VIII si Regio I, vizitand mai intai doua obiective din regiunea VIII.  

Teatrul Mare (Regio VIII, 10) a fost construit prin exploatarea pantei naturale a dealului, fiind prima cladire publica mare care nu a fost acoperita ca urmare a eruptiei Vezuviului. Treptele erau impartite prin coridoare in trei zone si fiecare zona era la randul ei impartita in cinci sectoare. A fost construit pe la mijlocul secolului al II-lea i. Hr. si restaurat aproape complet, dupa placul romanilor. O inscriptie, vizibila la intrare, constituie una dintre putinele atestari cunoscute cu referire la numele architectului si lucrarile efectuate in acea perioada, scena si panza mare care acoperea teatrul in zilele calduroase, precum si numerotarea scaunelor. In teatru se jucau comedii si tragedii greco-romane.  

In continuarea acestuia se afla Teatrul Mic – Odeion (Regio VIII, 12), care era dedicat reprezentarii celui mai popular gen teatral al vremii, mimica, dar putea fi folosit si pentru spectacole muzicale si de canto. Acesta a fost construit ca urmare a dorintei exprimata prin testament, a doi magistrati locali, care au construit si Amfiteatrul.

Am traversat Via Stabiana pentru a ajunge in Regio I si am vizitat Casa lui Menander (Regio I, 7), un exemplu tipic de locuinta a unei familii de rang inalt. Numele a fost dat ca urmare a  unui portret al lui Menandru, un dramaturg atenian, asezat in portic. Atriumul este pictat cu scene din Iliada si Odiseea. Intr-o incapere subterana, poate pivnita, s-a gasit un cufar cu multe piese de argintarie, expus acum la Muzeul National de Arheologie din Napoli.  

Urmeaza Casa Ceii (Regio I, 6), unde, in gradina mica, peretele din spate este decorat cu animale salbatice, o tema folosita in decorarea zonelor deschise. Pe peretii laterali sunt reprezentate peisaje egiptene cu animale din Delta Nilului, care indicau probabil ca proprietarul era adeptul cultului lui Isis, care a fost larg raspandit la Pompei in ultimii ani de viata ai orasului. Casa a apartinut, probabil, pe baza unei inscriptii electorale pictata pe fatada, magistratului Lucius Ceius Secundus.

Spalatoria lui Stephanus (Regio I, 3) este o casa transformata in spalatorie de rufe si degresare tesaturi, construita in ultima faza a vietii orasului. In centrul atriumului a fost amplasat un bazin mare si in alta incapere a fost construit un luminator care sa foloseasca partea superioara ca terasa pentru uscarea hainelor. Cand s-a excavat, langa intrare a fost gasit un schelet, probabil al lui Stephanus, care purta cu el un tezaur de monede. In bucatarie a fost reprodusa amenajarea originala, cu vesela agatata pe perete si cu oale si trepiede, dispuse pe blat.  

Langa spalatorie este Casa Lalarium a lui Ahile (Regio I, 4), care isi datoreaza numele decorului dintr-o incapere ce se deschide in atrium, cu scene din razboiul troian. Una dintre camerele cu vedere la gradina este decorata cu o fresca mare cu doi elefanti uriasi condusi de Cupidon, care foloseste drept fraie, ramuri de mirt, planta sacra pentru Venus. Scena ar trebui probabil interpretata ca o sarbatorire a puterii zeitei.

O alta casa, care nu se viziteaza, dar poate fi vazuta din exterior, este Casa Paquio Proculo (Regio I, 8), care te intampina la intrare cu mozaicul de podea reprezentand un caine ghemuit, legat cu un lant. Atriumul este acoperit in intregime cu un mozaic reprezentand animale, care face aluzie la prosperitate. Casa este atribuita brutarului Publius Paquius Proculus, devenit magistrat al orasului sau, dupa altii, lui Caius Cuspius Pansa, ambele nume fiind mentionate in numeroasele afise electorale pictate pe fatada.

La cativa pasi se afla o alta casa interesanta, Casa si termopoliul lui Vetutius Placidus (Regio I, 12). In acest loc se serveau bauturi si mancaruri calde, depozitate in recipiente mari incorporate in tejgheaua de servire din caramida bogat decorata. Interesanta este pictura de pe peretele din spate, deosebit de bine conservata, care constituie un altar dedicat zeilor protectori ai casei (Lari), geniul protector al proprietarului, zeul comertului (Mercur) si zeul vinului (Dionysus). Intr-unul dintre recipientele mari de teracota asezate in tejghea a fost gasita o comoara de aproape trei kilograme de monede, probabil ultimele castiguri ale hangiului, confirmand cat de profitabila era afacerea carciumii.

Casa Livada (Regio I, 13) are un atrium cu un spatiu verde in spate, iar in zona privata a casei, in doua camere mici  folosite pentru odihna, sunt pastrate cele mai bune exemple de picturi de gradina, din oras. Reprezentarile sunt imbogatite si de motive egiptene precum atributele lui Isis, care poate fac aluzie la devotamentul proprietarului fata de zeita. Prima dintre cele doua camere prezinta o gradina cu plante ornamentale si pomicole, printre care recunoastem lamaii si capsunii. Cea de a doua incapere este caracterizata de trei copaci de dimensiuni diferite, dintre care cel mai mare din centru, un smochin, este refugiul unui sarpe, simbol al prosperitatii.

Am continuat drumul pe Via Dell Abbondanza, ajungand in Regio II, ultima regiune ce ne-a ramas de vizitat. O casa frumoasa, Casa lui Octavius Quartius (Regio II, 1), care mai este cunoscuta si sub numele de Casa lui Loreio Tiburtino, arata ca o vila aristocratica in miniatura, folosita de elita orasului, in zonele rurale. La intrare, pastreaza aspectul original, cu un atrium, insa casa este aranjata in doua zone rezidentiale, aflate una mai jos decat cealalta, caracterizate ambele de doua canale perpendiculare unul pe celalalt si conectate prin cascade si fantani. Unul dintre canale, cel de sus, este decorat cu statui ale muzelor si sculpturi in stil egiptean, ce se termina intr-o nisa care imita o pestera cu o fantana. Peretii sunt decorati cu picturi cu teme mitologice, reprezentandu-l pe Narcis, de o parte, iar de cealalta parte pe Pyramus si Thisbe, doi indragostiti nefericiti provenind din familii rivale, care aveau sa moara in timpul incercarii lor de a evada. Proprietar, dupa cum o dovedeste un sigiliu, era Decimus Octavius ​​Quartio, membru al colegiului preotilor.  

Casa Venus intr-o scoica (Regio II, 2) are peretele din spate al peristilului decorat cu fresca mare si spectaculoasa cu Venus asezata in interiorul unei scoici, care da numele casei. Zidul este impartit in trei panouri cu scene diferite: in stanga, statuia lui Marte pe un piedestal, tinand intr-o mana o sulita si in cealalta un scut, in dreapta, o fantana din care pasarile beau apa, iar in mijloc, zeita Venus goala, ce poarta doar o diadema pe cap si bijuterii in jurul gatului, incheieturilor si gleznelor, inconjurata de doi cupidoni.

Urmatoarea casa vizitata, dar si ultima, a fost Casa Giuliei Felice (Regio II, 2), un complex format in urma comasarii cladirilor intr-un singur ansamblu, organizat ca o vila urbana, caracterizata prin prezenta zonelor verzi. Proprietatea este organizata in patru nuclee diferite cu intrari independente: o casa atrium, o gradina mare spre care se deschid o serie de zone rezidentiale, un spa si un vast parc. Numele Giulia Felice apare intr-o inscriptie pictata pe fatada, dupa cutremurul dezastruos din anul 62 d. Hr., in care proprietarul anunta inchirierea unei parti din proprietate. Casa a fost una dintre primele excavate.

Amfiteatrul (Regio II, 5) este cel mai vechi cunoscut din lumea romana, fiind construit in anul 70 i. Hr. (Colosseumul a fost terminat la un secol dupa, in anul 80). Construit la initiativa magistratilor Caius Quinctius Valgus si Marcus Porcius, datorita carora s-a construit si Odeionul, putea gazdui pana la 20.000 de spectatori veniti nu numai din Pompei, ci si din orasele invecinate. Aici aveau loc luptele intre gladiatori sau spectacole cu animale salbatice.  Constructia este situata intr-o zona periferica pentru a facilita circulatia unui numar mare de persoane. Scarile exterioare cu rampa dubla dau acces la treptele superioare, iar un coridor ofera acces la treptele inferioare. Arena este despartita de zona spectatorilor printr-un parapet.  

In anul 59 d. Hr., uralele spectatorilor au dus la o cearta sangeroasa intre pompeieni si nucerini, astfel ca Senatul Romei a decis inchiderea acestei arene timp de 10 ani. Prevederea a fost revocata in anul 62 d. Hr., atunci cand orasul Pompei a fost zdruncinat de un cutremur dezastruos.

Langa amfiteatru se afla „Marea Sala de sport” (Regio II, 6), formata dintr-un patrat mare deschis, de aproximativ 140 m x 140 m, inconjurat de portice si inchis din exterior de un zid inalt cu crenel in care se deschid 10 usi. In centru se afla o piscina de 23 m x 35 m, construita la inceputul secolului I d. Hr., acesta fiind locul destinat pregatirii fizice si intelectuale a tinerilor. In timpul sapaturilor au fost gasite numeroase victime care au cautat in zadar un refugiu sau o cale de evacuare.

Astazi, este unul dintre principalele spatii expozitionale permanente din oras, gazduind marile fresce colorate in rosu-pompeian, ale unei cladiri, Complexul Triclini din Moregine. Sunt expuse si obiectele gasite aici, inclusiv tablite cerate care au constituit arhiva familiei care a locuit aici, un cos de rachita, talpi de sandale si un carlig.  

Arheologul Giuseppe Fiorelli, vazand spatiile goale unde fusesera materii organice, de exemplu trupurile oamenilor, a avut ideea de a le umple cu gips, obtinand astfel mulaje care surprind oamenii exact in pozitiile in care in care au pierit. O mare parte dintre ele sunt expuse la muzeul de arheologie, insa exista cateva si in situl de la Pompei.

Am parasit situl din Pompei dupa 4 ore, prin poarta care da in Piata Amfiteatrului, indreptandu-ne de aici catre gara. Am ajuns in Piazza Bartolo Longo, unde se afla o frumoasa catedrala, Sanctuarul Sfintei Fecioare a Sfantului Rozariu si un turn clopotnita cu cinci etaje.

Printre papii care au vizitat catedrala se numara Sfantul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea si Papa Francisc, sanctuarul avand statutul unei bazilici pontificate si fiind sediul delegatiei papale.  

Mi-a placut atmosfera orasului, piata si strazile fiind invadate de locuitorii care au iesit in strada, imbracati elegant, pentru a sarbatori ajunul Craciunului.

---

VIZUALIZĂRI: 2071 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI