ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.06.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.03.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 14 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 (11,9 ani ) COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Drumul spre Grecia-Turcia, prin Serbia-Macedonia, pentru cei din vestul tarii si nu numai

TIPĂREȘTE

Acest review este util in principal pentru cei din vestul si sud-vestul tarii si are in principal 2 parti – drumul pana in Grecia (Salonic, Alexandroupoli) si apoi mai departe, spre Turcia (Kusadasi, Bodrum, Marmaris), pentru cei care merg acolo.

Deci – in acest caz, dupa parerea mea – cea mai buna varianta este drumul prin Serbia si Macedonia.

Partea 1 – spre Grecia

Recomand sa faceti plinul de carburant in Timisoara. De la Timisoara se merge catre Stamora Moravita, drumul este foarte bun, se trece vama si se merge in directia Vrsec – Pancevo - Belgrad, sunt indicatoare.

La vama sarba vi se cere cartea verde.

Daca aveti GPS si vreti neaparat, puteti intra prin Belgrad si de acolo pe autostrada catre Nis.

Atentie - in Belgrad – sarbii stau foarte rau cu indicatoarele, deci fara GPS, sau daca nu cunoasteti drumul, va fi cam greu sa iesiti la autostrada.

O varianta mai simpla si mai buna este urmatoarea

In Pancevo, la prima intersectie mare se face stanga (indicatoare spre Belgrad, E 70) apoi la urmatoarea intersectie NU se merge inainte spre Belgrad, ci se face stanga (indicatoare spre Kovin si/sau Smederevo).

Astfel ocoliti practic Belgradul, scurtati drumul cu niste km si nu pierdeti timpul inutil cautand autostrada in capitala vecinilor.

Dupa ce treceti de Kovin si apoi de Smederevo, la un moment dat va fi indicator verde cu intrare spre autostrada ( autoput ), dar in directia catre Belgrad. Mergeti mai inainte si apoi veti gasi indicatorul verde de intrare pe autostrada in directia catre Nis. La intrarea pe autostrada, la o bariera primiti tichetul cu care veti plati la sfarsit. De aici incolo se merge foarte lejer pana la Nis. Eu am mers destul de tare, nu au fost radare. La Nis am platit 5,5 Eur.

Pentru cei care sunt din zona de sud-vest a tarii, de ex Orsova – Tr Severin, se poate trece in Serbia pe la Portile de Fier, se merge pe E 771 spre Zajecar, Knjazevac si apoi cand ajungeti la intersectia cu E80 (inainte de Nis) nu mergeti in directia Sofia ci in directia spre Nis. Am fost si pe aici acum cativa ani, este Ok, sunt indicatoare, drumul este fara probleme, dar atentie totusi la radare, pt ca nu se stie niciodata.

In principiu - NU aveti nevoie de dinari sarbesti!

Taxa de autostrada se poate plati in Eur, si primiti rest tot in Eur. Cand dati tichetul taxatorului de la bariera, ii spuneti “Euro” va va aparea pe un display in fata suma ce trebuie platita, suma data si restul, daca e cazul. Toate in Euro.

De la Nis mai este o bucata de autostrada, pana la Leskovac, pentru care se plateste parca 2 Eur.

Urmariti apoi indicatoarele de Kumanovo, Skopje.

Urmeaza o bucata de drum normal, nu autostrada, dar este OK.

Asa cum spuneam, in principiu nu aveti nevoie de dinari sarbesti. Puteti alimenta pe autostrada la benzinariile OMV, se plateste cu cardul fara probleme. Tot la OMV puteti si manca, la preturi aproximativ similare cu cele de la OMV-urile romanesti.

Recomand sa mai alimentati o data in Serbia, spre sfarsitul autostrazii, deoarece in Macedonia benzinariile de pe autostrada mi s-au parut mai „aburite”. La intoarcere (in Macedonia) am cam ramas cu rezervorul aproape gol, asteptand sa gasesc o bezinarie mai ca lumea, am gasit una care nu avea Eurodiesel si atunci – ca sa fiu sigur - am mers lateral spre Skopje cativa km pana am gasit un Lukoil cu motorina si plata cu cardul. Pret eurodiesel = 50 dinari mk.

Revenind la traseu, in Macedonia este tot autostrada, aprox 200 km, se merge doar inainte, in directia Veles, Negotino, Gevghelia (ultimul oras din Macedonia inainte de granita cu Grecia) Sunt din cand in cand si indicatoare cu Atena.

La vama macedoneana vi se cere cartea verde.

Si in Macedonia se plateste autostrada, pe 2 sau 3 bucati parca. „Bucatile” costa 50 dinari mk, 60 dinari mk, ceva de genul asta. Se poate plati in Euro, din cate retin 1 Eur = aprox 50 dinari mk. Deci platiti ca 1 eur-1 si ceva eur pe bucata, depinde de cine nimeriti la „gherete”. La dus am platit si 2 Eur, atata au cerut pe o bucata, la intors am platit mai putin, dar cativa centi acum nu mai conteaza, pt ca nu are sens sa schimbati Euro in dinari macedoneni.

La intrarea in Grecia, la vama este coada mai mare, pentru ca se verifica pasapoartele sarbilor si macedonenilor, la romani merge mai repede.

Dupa intrarea in Grecia este sosea pe 4 benzi, 2 benzi pe sens, spre Salonic.

Daca mergeti la Paralia, sau spre sudul Greciei, inainte de Salonic veti urma indicatoarele de Atena (spre dreapta).

Daca mergeti spre Halkidiki, veti urma indicatoarele de Halkidiki.

Cam asta este cu drumul pana in Grecia – zona Salonic.

Partea 2 – spre Turcia

Daca mergeti mai departe, spre Turcia, de la Salonic este autostrada A2 (Egnatia Odos) si veti urma indicatoarele de Kavala, apoi Alexandroupoli, apoi Turkye.

Autostrada duce direct spre granita cu Turcia, este foarte buna si foarte libera. Nu se plateste taxa de autostrada si nici nu am vazut politie.

Atentie – nu sunt benzinarii pe aceasta autostrada! Daca vreti sa alimentati, va trebui sa iesiti de pe autostrada si sa mergeti in localitati, acolo sunt benzinarii – Shell, BP, etc. La oricare se poate plati cu cardul.

Pret la diesel = aprox 1,32 – 1,33 Eur

La iesirea din Grecia totul decurge normal, la vama turceasca insa este mai birocratic. Se dau pasapoartele la primul ghiseu, apoi se mai dau o data la al doilea ghiseu, iar la ultimul ghiseu se dau toate actele – pasapoarte, carte verde, talon masina, etc. Nu se mai plateste taxa de viza ca in anii trecuti.

Atentie!!!

Daca masina este in leasing, sau pe firma, sau proprietatea altei persoane aveti nevoie de imputernicire in limba turca, tradusa legalizata si apostilata!!!

Altfel riscati sa nu puteti intra cu masina la turcaleti.

Pt aceasta traducere-legalizare-apostilare va recomand firma Deltra Celes din Bucuresti, care se ocupa de toate aceste operatiuni (contra sumei de aprox 193 RON parca). Detalii multe si clare gasiti pe site-ul lor click aici

Sunt foarte rapizi, dureaza intre 2-4 zile totul, indiferent de orasul din tara unde locuiti (actele se trimit prin curier).

Sunt si alte firme care fac aceasta operatiune, dar acestia mi s-au parut cei mai clari, rapizi si cu cele mai bune referinte pe net.

Revenind la vama turca, este bine sa aveti aceasta imputernicire tradusa, legalizata, etc si in copie. Dati originalul, il studiaza ei atent si pastreaza o copie pt baza de date. Daca nu aveti copie, va vor trimite la un market langa vama sa faceti copie si mai pierdeti cateva minute bune.

Daca masina este proprietate personala, in afara de talon nu mai eveti nevoie de nici un document.

Odata ce ati trecut de vama turceasca, mergeti inainte spre Kesan, apoi la Kesan este o intersectie mare semaforizata unde faceti dreapta spre Gelibolu (sunt indicatoare).

Ca o paranteza - cei care vin prin Bulgaria spre Turcia, intra in Turcia pe la Edirne, vin in jos spre Kesan si ajung exact in aceasta intersectie.

De la Gelibolu se merge inainte spre Ecebat, de unde puteti lua ferryboat-ul spre Canackkale.

Eu personal recomand sa mai mergeti inca 3 km dupa Ecebat, pana la Kilitbahir si sa luati ferryboat-ul de acolo. Este mai ieftin si traversarea dureaza mai putin. Daca aveti timp puteti vizita si fortareata din Kilitbahir, care este chiar langa port.

Traversarea cu ferry costa 18 TL, sau 10 Eur. Se poate plati si in Eur, primiti rest in Eur.

Odata ajunsi la Canackkale recomand o cazare intermediara aici, la unul din nenumaratele hoteluri din zona. Un hotel bun pt o noapte de cazare la Canackkale este Hotelul Kervansaray, despre care am scris click aici

Este bine sa schimbati din Euro in TL aici, la punctul PTT din port, sau la exchange office-urile din oras, cursul este in general cam acelasi. Cand am fost eu, la inceput de iunie era 1 Eur = 1, 86 TL.

De la Canackkale se merge spre Izmir (sunt indicatoare). Dupa Canackkale puteti vizita Troia (la vreo 25-30 km).

Drumul spre Izmir este in genaral bun, cate 2 benzi pe sens. Sunt si portiuni unde se lucreaza si sunt devieri pe celalalt sens, dar in general se merge bine.

Au fost si vreo 3 radare, dar se semnalizeaza de catre ceilalti „participanti la trafic”

In Turcia carburantul este mai scump decat in Grecia, de ex eurodiesel este aprox 2,95-3,05 TL, adica aprox 1,55 – 1,6 Eur. Sunt nenumarate benzinarii pe marginea drumului si la majoritatea (BP, Shell, etc) se poate plati si cu cardul.

Langa unele benzinarii mai mari sunt si restaurante si outlet-uri de haine (Levi’s, Collin’s, Quicksilver, Puma, etc). Am alimentat la o benzinarie care era langa un astfel de outlet si baiatul care mi-a facut plinul mi-a si spalat apoi gratuit masina pana am baut o cafea la Starbucks-ul de langa. I-am dat totusi niste maruntis pt ca s-a miscat foarte repede.

De asemenea, puteti face cumparaturi alimentare in aceasta zona, veti gasi pe stanga sau pe dreapta, la marginea oraselor supermarket-uri Tansas, Migros, Carrefour, etc. Sunt si destule terase, restaurante unde sa luati masa, sau sa beti o cafea, etc.

Odata ajunsi la periferia Izmir-ului, veti intra pe autostrada O 30, sunt indicatoare in acest sens (urmariti indicatoarele de Bornova si Aydin) si ocoliti practic Izmir-ul pe autostrada. Autostrada este foarte buna, se merge foarte bine. Se plateste la iesire o taxa, ceva de genul 2 TL, nu mai stiu exact.

Daca mergeti spre Kusadasi

-Urmati indicatoarele de Selcuk, Kusadasi, iesiti de pe autostrada si mai aveti cativa km pana la Kusadasi. Pe acest drum puteti vizita Selcuk, Efes si casa Fecioarei Maria.

Daca mergeti spre Bodrum

-Mai mergeti putin pe autostrada in directia Aydin, apoi urmati indicatoarele de Soke, Bodrum si iesiti de pe autostrada. De la Soke mai aveti max 2 ore pana la Bodrum.

La iesirea din Soke sunt cele mai multe outlet-uri de haine, puteti face „multiple” cumparaturi aici (Levi’s, Collin’s, Adidas, Puma, Nike, Quicksilver, Mavi Jeans, Benetton, Dockers, Polo, Mudo, cafenea Starbucks, etc). La majoritatea acestor outlet-uri se poate plati cu cardul.

De la Bodrum iarasi este foarte usor, sunt indicatoare spre toate directiile din aceasta zona – Turgutreis, Torba, Gumbet, etc.

Mai este si o alta varianta spre Bodrum – mergeti pe autostrada pana la Aydin, de aici mergeti inainte si in Yatagan faceti dreapta spre Bodrum. Aceasta ruta are avantajul ca mergi putin mai mult pe autostrada (pana la Aydin), dar are marele dezavantaj ca intre Yatagan si Milas - Bodrum drumul este in niste reparatii/largiri/modernizari „majore”, deci s-ar putea sa pierdeti foarte mult timp acolo.

Recomand aceasta varianta pentru cei care merg mai departe din Yatagan (inainte), spre Marmaris, Fethiye, Antalya (sunt indicatoare).

Cam asta este despre aceste drumuri, sper ca v-am fost de folos. La intoarcere, urmati ruta in sens invers.

Doua ultime precizari pentru ruta in sens invers

1. In Turcia, inainte de Kesan (granita spre Grecia) nu veti gasi indicator spre Grecia ci spre Yunanistan!!! (asta este denumirea turceasca a Greciei). Deci, cand ajungeti la intersectia mare, semaforizata din Kesan, de care vorbeam mai devreme, faceti stanga spre Yunanistan (Grecia), inainte spre Edirne (daca mergeti spre Bulgaria) sau dreapta (daca mergeti spre Istanbul).

2. In Grecia, la Salonic urmariti indicatoarele de Evzoni, daca mergeti spre Macedonia, Serbia.

Drum bun si vacanta placuta!


[fb]
---
Trimis de presario in 25.06.10 13:00:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (presario); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Trecand Dunarea la Smederevo Serbia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 11 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

georgiana
[25.06.10 15:53:44]
»

Si eu am parcurs acest traseu, dar doar catre Grecia. Am ales varianta mai simpla, de a ocoli Belgradul, prin Pancevo, Kovin, Smederevo.

Intuiesc ca review-ul tau va fi foarte util multora care vor alege sa petreaca o vacanta pe aceste meleaguri insorite.

Si-un vot!

presarioAUTOR REVIEW
[25.06.10 16:21:41]
»

Stiu, ca m-au intrebat sarbii la vama - gEorgiana de la Sannicolau nu merge vara asta la Zaky ?

Am zis - imi pare rau vara asta merge la turcaleti. Poate mai la toamna, ca sa-i consolez.

Admin
[25.06.10 17:01:01]
»

Super review, mai mult decat util, sunt convins, pentru toti cei interestati in drumul cu masina catre Kusadasi / Bodrum / Marmaris / Fethyie / Oludeniz si mai departe spre Antalya.

Am mutat recomandarile in sectiunea nou creata 'Cu masina la Marea Egee', rubrica Drumul spre Bodrum.

Foarte probabil se vor adauga aici si alte relatari din experienta calatoriei cu masina inspre celelalte destinatii din Turcia -- cine doreste, poate crea sectiuni dedicate, precum 'Drumul spre Kusadasi', 'Drumul spre Fethye' etc.

Am mai creat deasemenea si o alta sectiune, 'Cu masina la Mediterana', unde se potdescrie experiente din drumul cu masina spre regiunea Antalyei.

Am atasat si cate o harta ilustrativa (interactiva), pentru urmarirea mai usoara a traseului parcurs. click aici

Astfel de sectiuni si rubrici vor fi definite pe viitor pentru fiecare destinatie (tara), pe masura ce apare nevoia.

presarioAUTOR REVIEW
[25.06.10 17:06:37]
»

webmaster - super, multumesc pt ajutor.

georgiana
[25.06.10 17:42:15]
»

@presario,

Ai fost adorabil in ecoul de mai sus!

Stai foarte bine la capitolul''prezenta de spirit''... mai ales asta mi-a fost demonstrata si in poza nr. 21, cand, sofer fiind, ai surprins acest minunat curcubeu... grecesc!

Felicitari inca o data!

presarioAUTOR REVIEW
[25.06.10 17:49:02]
»

gEorgi - cu maxim regret trebuie sa te dezamagesc.

Curcubeul si apusurile vazute din goana masinii sunt opera celor 2 "copiloti" pe care i-am avut. Au facut cu schimbul la pozat.

georgiana
[25.06.10 18:09:05]
»

@presario,

Nu ma dezamagesti, n-avea grija, doar ca va trebui sa le transmiti lor felicitarile mele, daca vrei!

Si... salutari!

presarioAUTOR REVIEW
[25.06.10 18:11:50]
»

Ok, s-a facut.

mariana
[25.06.10 21:01:17]
»

Anul acesta am facut de 4 ori drumul prin Macedonia, stii ce a fost comic la fiecare plata de autostrada ne-a cerut alt pret cu o nesimtire exagerata, pt. 50-60 denari au avut tupeu sa ceara si 4 euro, fura ca in codru, cu atat mai mult daca vad ca nu te pricepi sau vorbesti sarbeste, asa ca aveti grija!

georgiana
[25.06.10 21:09:13]
»

@mariana,

si noi am patit la fel, ca eu mi-am notat taxele intr-un carnetel! Sa le fie rusine! La dus am platit un pret si la intoarcere altul.

De fapt ei se uita doar la nr de la masina, ca sotul stie sarbeste, dar degeaba! Si eu stiu, dar nu asa de bine ca el, stau prost cu gramatica!

mirelutza
[25.06.10 22:47:42]
»

Din Pitesti plecand spre turci... ies din tara pe la Giurgiu, sa zicem, ... dar asa frumos ai descris ca-mi vine s-o iau prin Timisoara; un mic ocol turistic.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
chelie_d, georgiana, mariana, mirelutza, presario
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul spre Bodrum:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058106899261475 sec
    ecranul dvs: 1 x 1