Cu mașina la Marea Mediterană - 23 de zile în Turcia

TIPĂREȘTE

Cu mașina la Marea Mediterană - 23 de zile în Turcia

Anul trecut mi-am planificat foarte târziu concediul de „vară”, ajungând la jumătatea lunii septembrie, după începerea școlilor. Nu mai aveam răbdare, citeam impresiile celor care deja se întorseseră și număram disperată zilele rămase până la data plecării. Inițial stabilisem o vacanță de doar două săptămâni, rezervând încă de la jumătatea lunii ianuarie cele două hoteluri alese pentru a prinde reducerile maxime de early booking. Am stabilit și cazările intermediare, urmărind și prinzând pe cunoscutul site de rezervări oferte din ce în ce mai bune. Cu o lună și ceva înainte de plecare, ne-am hotărât să ne prelungim sejurul în Turcia cu încă o săptămână, decizie urmată de căutarea unui al treilea hotel. Ofertele erau mult mai scumpe ca în iarnă, eram gata să renunț, alegerile fiindu-mi mult limitate. La aceiași bani plătiți pentru celelalte două, acum nu găseam decât hoteluri mult mai slab cotate și eram conștientă că alegând unul sub nivelul celorlalte dezamăgirea ar fi fost maximă și greu de suportat. Cu multă perseverență și un strop de noroc am reușit să fac și a treia rezervare. Am anulat și rezervat din nou cazarea de la întoarcere, evident la un preț mai mare.

Pregătirea traseului a fost mai simplă ca niciodată. Eram la al șaptelea drum cu mașina în Turcia și la al treilea în Antalya. Orientativ, ne-am relistat hărțile cu traseul simulat cu Google Maps, în mare parte identic cu cel de anul trecut, mai puțin traversarea Bulgariei la întoarcere. Am luat coordonatele GPS de la hotelurile la care urma să ne cazăm și am studiat cu mare atenție harta Antalyei, oraș pe care urma să-l traversăm de patru ori și doream să o facem cât mai repede. Nu am reușit să actualizez hărțile GPS-ului, pe care, în dimineața plecării, am și decis să-l lăsăm acasă. Aveam în schimb programe de navigație instalate pe toate smartphone-urile pe care le puteam folosi la nevoie și le-am și folosit. Au fost unele discuții pe site referitoare la utilitatea extraordinară a unui GPS, pe care nu le-aș dori și aici. Noi nu suntem fani GPS. Deja „veterani” pe traseul spre Turcia și cu multe vacanțe în Bulgaria la activ, noi nu-i prea vedem utilitatea pe drumurile naționale și europene, autostrăzi și drumuri expres, dar pentru începători poate fi un instrument necesar.

Așa cum povesteam mai sus, am ales să parcurgem drumul cu câte o oprire de o noapte atât la dus, cât și la întors.

Ziua 1 - traseul a fost următorul:

București-Giurgiu-Ruse-Razgrad-Târgoviște-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne-Istanbul-Adapazari-Osmaneli-Bilecik-Bozuyuk-Kutahya (1001 km).

Deoarece la jumătatea lui septembrie ziua este mult mai scurtă ca vara, nu ne-am grăbit să plecăm prea de dimineață, astfel că sâmbătă 14 septembrie am plecat din fața blocului la 05.30. Am făcut plinul de motorină la un preț de 6,16 lei/litru și ne-am îndreptat spre Giurgiu pe drumul binecunoscut de toți, liber la acea oră. O ploaie torențială ne-a însoțit până aproape de vamă. Între timp a început să se lumineze de ziuă. Am găsit doar câteva mașini la coadă pentru plata taxei de pod de aproximativ 27 de lei (echivalentul a 6 euro). Ne-au verificat și rovigneta pe care o cumpărasem cu o seară înainte. Podul „Prieteniei” era așa cum îl știam mai cu gropi pe partea românească și mai bun la vecini. Am remarcat că totuși mai cârpiseră și ai noștri din gropi față de traversarea precedentă.

Am trecut imediat în Bulgaria prezentând doar cărțile de identitate și, la cerere, certificatul de înmatriculare al mașinii. Constat că după ani de zile în care am trecut doar cu CI, au devenit mai vigilenți, verificând și actele mașinii. La fel am pățit de Paște când nu-mi venea să cred că vor să vadă și talonul.

În Ruse am oprit la o benzinărie OMV de unde am achiziționat vigneta obligatorie. În mod normal, aș fi cumpărat două vignete de câte șapte zile la prețul de 10 leva bucata care să cuprindă zilele de tranzitare a Bulgariei atât la dus, cât și la întors, pentru a nu mai pierde timpul încă o dată cu această problemă și a nu încuraja speculanții, dar o inspirație de moment m-a determinat să cumpăr una de 30 de zile, având astfel acoperită întreaga perioadă a sejurului, însă plătind 25 de leva pentru aceasta. Am luat în considerare și posibilitatea unei întoarceri în țară mai devreme decât era planificat, cum mi s-a întâmplat cu trei ani în urmă. Plata am făcut-o cu card bancar în lei. Am lipit-o pe parbriz în colțul din dreapta jos, dar cu scotch, deși ea are propriul adeziv, pentru a putea fi înlăturată cu ușurință. Codul de bare atașat vignetei trebuie păstrat pentru controlul de la vama bulgaro-turcă. Era ora 7.00, terminasem și cu vigneta, astfel că ne-am continuat drumul.

Am traversat Bulgaria în 3h35min, la fel ca și cu un an înainte.

Tronsonul Ruse-Razgrad a fost o surpriză plăcută. Lucrările de lărgire a acestuia în cea mai mare parte la trei benzi (în total), care de Paște erau în plină desfășurare, acum erau finalizate, astfel că și circulația era mai fluentă față de anii precedenți. Sistemul de marcare nu mi se pare însă cel mai eficient posibil. Banda creată suplimentar este alocată alternativ unuia sau altuia din sensurile de mers, depășirile făcându-se mult mai în siguranță ca înainte, însă acum este interzisă prin linie continuă depășirea altor vehicule cât timp se circulă pe o singură bandă, indiferent de trafic sau de vizibilitate, ceea ce crește timpul de parcurs. Încercând să depășim un autobuz de Varna care ne tot șicana am reușit să ratăm ieșirea spre Razgrad, astfel că am mai parcurs vreo 2-3 kilometri aiurea până când ne-am întors și am luat-o pe drumul care trebuia. A fost prima dată după nouă drumuri pe același traseu când am greșit.

Porțiunea Razgrad-Târgoviște a fost vălurită ca de obicei, cu ceva gropi în zona Trapiște până în intersecția cu un mare sens giratoriu. Dacă se reduce corespunzător viteza și se circulă cu atenție, nici nu se simte.

De la Kotel la Yambol drumul a fost foarte bun. Atenție la limitatoarele de viteză înalte și din beton din Kotel și din Ticha, de altfel bine semnalizate.

De la Yambol la Elhovo drumul a fost la fel de prost ca anii trecuți, mai ales înainte și imediat după Elhovo. Am traversat Elhovo prin oraș, drumul fiind mai scurt și mult mai bun decât pe centură care e praf. Nu este deloc complicat. Se ține doar direcția înainte, sunt câteva semafoare și câteva limitatoare de viteză, dar de bun simț, nu cum sunt cele din Ticha. La ieșire se virează dreapta spre Lesovo.

Am ajuns la Lesovo la ora 10.30 și am făcut iar plinul la Lukoil, 20 de litri la un preț de 2,66 leva/ litru, plata cu card.

Am trecut foarte repede prin vama bulgară prezentând doar cărțile de identitate și vigneta bulgărească.

Am oprit la duty free de unde ne-am cumpărat țigări (Marlboro roșu lung 23 euro/cartuș, față de 20 de euro anul trecut). Vama de la Hamzabeyli fiind destul de mică (nu se compară cu cea de la Kapitan Andreevo), vizibilitatea este perfectă, astfel că noi ne-am obișnuit să oprim la free shop doar la dus, deoarece la întoarcere dacă văd că nu ai oprit nu te mai controlează vameșii bulgari prin bagaje.

Prin vama turcă am trecut în vreo 10 minute, fiind și extrem de liber. Am oprit la fiecare ghișeu pentru control pașapoarte (ștampilă de intrare), carte verde, poze la mașină, talonul mașinii și înregistrarea acesteia în pașaportul copilotului (acesta fiind proprietarul mașinii), control vizual sumar al bagajelor (în fiecare an îi speriem cu portbagajul burdușit, dar nu comentează), declarăm scopul turistic al călătoriei, mai verifică o dată că avem toate ștampilele și am trecut. Controlul bagajelor se face după criterii numai de ei știute, prietenii noștri, familie cu copil, în iulie având surpriza neplăcută de a fi dați jos din mașină și de a li se scana mașina și bagajele, deși se aflau la a cincea vizită în Turcia cu același autoturism.

Ne-am continuat drumul pe D 535 până în apropiere de Edirne unde se intră pe autostradă. Am oprit mașina pe dreapta înaintea porților de taxare, am coborât și am traversat pe jos autostrada până la o clădire aflată pe sensul celălalt de mers pentru achiziționarea celebrului sticker HGS, care înlocuiește vechiul sistem de plată cu card KGS. Am prezentat pașaportul și talonul mașinii. M-a întrebat unde merg și i-am spus că în Antalya. S-a făcut că ar calcula câți bani mi-ar trebui să încarc. L-am întrerupt din socoteli, spunându-i foarte clar că nu plătesc decât 35 de lire, incluzând și contravaloarea sticker-ului, și i-am pus banii pe ghișeu. Mi-a eliberat chitanță pentru suma de 30+5 TL. Am întrebat cum pot transfera în noul sistem creditul rămas pe cardul KGS. Răspunsul lui a fost că nu se poate la PTT, ci trebuie să mă duc la bancă unde să cer să mi se restituie banii, cardul meu KGS fiind emis de Ziraat Bank. Pentru 3-4 TL cât mai aveam pe cardul KGS, am renunțat la alte demersuri nedorind să-mi pierd timpul. Recomand plata cu lire turcești, deoarece în cazul plății cu euro, schimbul valutar se face la un curs foarte dezavantajos pentru client. Un român a plătit în fața mea 17 euro pentru aceeași încărcare, deși mergea doar până la Didim. Am revenit la mașină, am lipit cu scotch sticker-ul pe parbriz sub oglinda retrovizoare și la 11.30 am pornit iar la drum. Timp total pierdut la această oprire: 10 minute, dar aveam sticker și nu ne va mai durea capul nici anul următor. La prima trecere prin dreptul porților culoarea semaforului a fost verde, semn că s-a făcut corect citirea.

Ne-am continuat drumul pe autostrada O-3 Edirne-Istanbul, drumul a fost foarte bun și liber în prima parte, aglomerându-se tot mai mult pe măsură ce ne apropiam de Istanbul. La ieșirea de pe autostradă am avut neplăcuta surpriză ca semaforul să rămână roșu și pe panou în loc să-mi afișeze costul tronsonului parcurs, mi-a afișat că amenda este de 79 și ceva de lire. Plătisem ca să fiu în regulă și să circul liniștită, oricum nu aveam nici cea mai mică intenție să plătesc vreo amendă neconsiderându-mă vinovată cu nimic, astfel că ne-am continuat drumul, înjurându-i cu sistemul lor.

Deoarece nu intenționam să oprim la Istanbul, am traversat din Europa în Asia pe podul din nord pe O-2, dar drumul a fost nu aglomerat, ci foarte aglomerat. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă alegeam traversarea Bosforului pe podul din sud care traversează zona centrală. La trecerea prin porțile pentru plata podului, istoria s-a repetat, adică semaforul a rămas pe culoarea roșie și am aflat că mai datorez vreo 40 și ceva de lire amendă. Eram la a treia traversare a Istanbulului, dar niciodată până acum nu am prins asemenea balamuc. Am pierdut mai bine de două ore și jumătate, de nervi nu mai vorbesc. Experiența de anul acesta mă face să reconsider drumul cu mașina spre Antalya, fiind posibil ca, pe viitor, dacă nu mă hotărăsc să merg cu avionul să încerc o altă variantă prin Canakkale la dus și prin Istanbul doar la întors. Chiar dacă distanța este mai mare, consumul de combustibil se compensează cu siguranță, iar solicitarea fizică și psihică a șoferului este mult redusă.

Am intrat apoi pe O-4 Istanbul-Ankara și am mers până la Adapazari/Sakarya. De această dată semafoarele au fost verzi atât la intrare, cât și la ieșire. Am mai alimentat cu 20 de litri de motorină la un Shell din Sakarya, prețul fiind de 4,59 TL/litru.

Ne-am continuat drumul pe D650 până la Kutahya (ora 17.20, distanța totală parcursă fiind de 1001 km) unde am oprit pentru o noapte la hotelul Grand Cinar 3* (30 euro/noapte camera dublă cu mic dejun).

Ziua 2 - traseul a fost următorul:

Kutahya-Afyon-Sandikli-Burdur-Antalya-Okurcalar (Alanya) – 461 km.

După micul dejun ne-am continuat drumul spre Antalya, alegând varianta prin Burdur și nu prin Isparta. Avantaj: drumul are mai puține serpentine și sunt mai puțini kilometri cu o singură bandă pe sens. Dezavantaj: se traversează Antalya prin oraș, care este destul de aglomerat între anumite ore, și sunt multe semafoare. Varianta prin Isparta ne-ar fi scos dincolo de Antalya pe șoseaua care duce spre stațiuni (Belek, Side, Alanya). Drumul a fost destul relativ liber, în marea sa majoritate a fost cu două benzi pe sens, însă au existat și câteva porțiuni unde se lucra și eram deviați pe celălalt sens de mers, depășirile fiind interzise în zonele cu dublu sens. Practic, am circulat ca pe autostradă, dar gratuit, fiind considerat doar drum expres (viteza maximă: 110 km/h). M-au deranjat, ca de obicei, serpentinele aflate pe ultimii 50 de kilometri înainte de intrarea în oraș.

Pe tronsonul Antalya (oraș) -Alanya (D 400) sunt foarte multe semafoare, mai mult ca sigur nesincronizate cu nimic, astfel că nu recomand depășirea vitezei legale, deoarece nu se câștigă nimic ca timp, veți avea doar un consum sporit de carburant. Am ajuns la hotelul Delphin DeLuxe 5* din Okurcalar-prima noastră destinație-la ora 11,50. Total kilometri parcurși la dus: 1472. Odihnă, relaxare, răsfăț: 7 nopți (zilele 2-9).

Ziua 9 - traseul a fost următorul:

Okurcalar (Alanya) – Antalya – Beldibi (Kemer) – 134 km.

La terminarea sejurului petrecut la Delphin DeLuxe 5* din Okurcalar, la ora 11.10 am plecat spre următorul hotel aflat în Beldibi (Kemer). Am mai alimentat 40 de litri de motorină la un preț de 4,48 TL/litru la un Shell din Okurcalar, surprinși că aceasta se ieftinise față de săptămâna precedentă. Mergeam pentru prima dată spre Kemer. Drumul mi-a plăcut mult de tot. Peisajul munte-mare este spectaculos. Am trecut prin două tuneluri și la ieșirea din cel de al doilea am virat stânga spre Beldibi. Am mers până aproape de mare, deși GPS-ul ne indica altceva (mai bine nu-l porneam la ieșirea din Antalya), am făcut apoi dreapta, mergând paralel cu marea și trecând în revistă hotelurile înșirate de-a lungul coastei, până când am ajuns la al nostru. Era prea mare ca să-l putem rata. Distanța de 134 de kilometri din Okurcalar până la Rixos Sungate 5* din Beldibi am parcurs-o într-o oră și 15 minute, deși a presupus o nouă traversare a Antalyei, însă pe alt traseu decât la venire, astfel că la 12,30 aveam deja check in-ul făcut. Odihnă, relaxare, răsfăț: 6 nopți (zilele 9-15).

Ziua 15 - traseul a fost următorul:

Beldibi (Kemer) – Antalya – Kadriye – Belek – 75 km.

La terminarea sejurului petrecut la Rixos Sungate 5* din Beldibi, la ora 11,40 am plecat spre următorul hotel aflat în Belek. De această dată am condus eu. Am traversat Antalya pe același drum ca la venirea spre Kemer și cum stăteam bine cu timpul m-am gândit că n-ar fi rău să vedem și noi orașul vechi. Până la un moment am urmărit indicatoarele, dar am ratat o intersecție unde nu m-am încadrat cum trebuia. Traficul se tot aglomera, astfel că am renunțat la ideea de plimbare și am revenit pe traseul spre Belek. Știam de cu un an înainte că pentru a ajunge la hotelurile din Belek, cea mai bună variantă este prin Kadriye, astfel că am virat dreapta spre acesta înainte de a intra în Serik. Cei care aleg un hotel aflat în zona Belek, dar în Bogazkent, trebuie să traverseze orașul Serik până aproape de capăt (și are mai mult de zece kilometri lungime) și apoi să vireze dreapta. La 12,45 intram pe poarta hotelului Royal Adam & Eve din Belek. Distanța parcursă: 75 km. Odihnă, relaxare, răsfăț: 7 nopți (zilele 15-22).

Ziua 22 - traseul a fost următorul:

Belek – Antalya – Burdur – Sandikli – Afyon – Kutahya – Bozuyuk – Bilecik - Izmit – 656 km.

La întoarcere ne-am propus, ca și în anii precedenți, să împărțim traseul aproximativ egal în cele două zile, astfel că am ales să înnoptăm la Izmit, cu circa 90 km înainte de Istanbul. Dacă acum trei ani am ales hotelul Pasha Palas 4* (90 euro/noapte camera dublă cu mic dejun-rezervare făcută pe booking), iar acum doi ani am ales hotelul Teona 3* (77 euro/noapte camera dublă cu mic dejun-rezervare făcută pe booking), de această dată am ales hotelul Seka Park 2* (55 euro/noapte camera dublă cu mic dejun-rezervat tot pe booking).

Am părăsit hotelul Royal Adam & Eve la ora 10,55, destul de în grabă, având 656 kilometri de parcurs în acea zi până la Izmit, unde doream să ajungem înainte de a se însera. La Sakarya în loc să intrăm pe O-4 ne-am continuat drumul pe D 100 până la Izmit. Am mai alimentat o singură dată pe teritoriul Turciei la un Shell din Kutahya 35 litri de motorină la un preț de 4,49 TL/litru, cantitate care să ne ajungă până la intrarea în Bulgaria, cu toată eventuala aglomerație din Istanbul. Am ajuns la hotelul Seka Park 2* din Izmit la ora 17,50 pe o ploaie torențială care ne-a însoțit pe ultimii 60 de kilometri. GPS-ul ne-a fost extrem de util în găsirea hotelului, acesta aflându-se într-o altă zonă a orașului decât cea pe care o cunoscusem și o parcursesem în plimbare în anii precedenți, aproape pe malul mării.

Ziua 23 - traseul a fost următorul:

Izmit – Istanbul – Edirne – Hamzabeyli – Lesovo – Elhovo – Yambol – Kotel – Omurtag – Târgoviște – Razgrad – Ruse – Giurgiu – București – 755 km.

Am plecat de la hotelul din Izmit la ora 08,30, imediat după micul dejun în timpul căruia eu mi-am amintit că mai aveam niște cumpărături de făcut. Soțul a comentat că nu este normal ca după trei săptămâni de sejur eu să mă trezesc în momentul plecării că vreau la cumpărături și am plecat spre Metro din Izmit, aflat la vreo 9 kilometri de hotel și, evident, în sens invers față de Istanbul. Așteptăm ora 9 să deschidă magazinul la un pahar de ceai turcesc, dovedim cumpărăturile în mare viteză și la 9,45 pornim în sfârșit la drum. În scurt timp am intrat de pe D 100 pe autostrada de Istanbul O-4. Am traversat Istanbul-ul tot pe podul din nord, ca și la dus, destul de liber la acea oră. Au fost câteva mici blocaje, dar nu am pierdut prea mult timp. Ne-am continuat drumul pe autostrada spre Edirne. Vama a fost liberă în ambele părți, turcii au verificat iar pașapoartele și actele mașinii, nu am oprit în duty free, iar bulgarii ne-au întrebat doar dacă avem alcool și țigări și ne-au crezut pe cuvânt, fără a mai controla mașina. La 12,45 treceam în Bulgaria fără a mai plăti taxă de dezinsecție (în sumă de 2 euro la care se adăuga 1 euro comisionul băncii) ca în anii precedenți.

Am alimentat la primul Lukoil întâlnit în Lesovo 20 litri de motorină la un preț de 2,59 leva/litru, plata cu card bancar, mai ieftin decât la dus, cantitate care ne-a ajuns până acasă și am mai avut și pentru a merge la serviciu în ziua următoare. După o pauză de cafea la Lukoil, ne-am continuat drumul fără grija vignetei pe care o cumpărasem la dus. Am mai făcut o pauză de vreo oră și jumătate pentru cumpărături la Ruse. La ora 17,30 intram în România, nu înainte de a plăti la bulgari taxa de pod în sumă de 2 euro. La Daia am furat un radar: amendă și 4 puncte de penalizare. Asta a fost.

Concluzie: un concediu superb. Am parcurs 3095 de kilometri, cu un consum mediu de 5,6.

Pentru evitarea oricăror neplăceri cu poliția atât în Turcia, cât mai ales în Bulgaria, recomand respectarea vitezei legale pe fiecare tronson de drum, chiar dacă va crește destul de mult durata călătoriei. Noi în Bulgaria am mers cum am vrut noi, iar în Turcia am mers cum mergeau și turcii, dar fiind foarte atenți la semnalizările celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, recomand o documentare serioasă înainte de plecare, studierea posibilelor variante de traseu, familiarizarea prealabilă cu denumirea principalelor orașe prin/pe lângă care se trece, existența unor hărți în format hârtie, actualizarea hărților GPS-ului. În Turcia semnalizarea rutieră este excepțională, cine merge atent și citește indicatoarele rutiere, practic, nu are cum să greșească.

---

VIZUALIZĂRI: 10050 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI