Drumul cu maşina de la Bucureşti la Side in septembrie 2021

TIPĂREȘTE

După supărarea şi enervarea produse de anularea tuturor rezervărilor din 2020, cât şi de faptul că nu am fost plecaţi nicăieri, am aşteptat cu mare nerăbdare anul 2021. Vacanţa de toamnă din Turcia am programat-o din noiembrie 2020. După şederea la Lonicera din 2019, când nu am fost prea fericiţi de plajă, am hotărât că de acum înainte o să mergem numai la Side, sau undeva unde este o plajă similară. E adevărat că plaja a fost singurul lucru care nu ne-a plăcut la Lonicera, dar pentru noi marea şi plaja sunt cele mai importante. Abia apoi vin mâncarea, cazarea, serviciile, distracţia, samd.

În 2021 am mai hotărât şi să facem mai multe opriri intermediare şi asta din mai multe motive. În primul rând, nu ştiu la alţii cum e, dar odată cu trecerea timpului eu am constatat că îmbătrânesc, în loc să întineresc. De aceea, suport mai greu un drum de 12 – 13 – 14 ore de condus aproape încontinuu, eu fiind şi singurul şofer. În afară de asta, apare şi un disconfort psihic şi o doză de stres şi presiune, că ţi-ai programat şi trebuie să ajungi undeva până la o anumită oră şi nu poţi să te încadrezi în program, din cauză că e blocat traficul. Din toate aceste motive şi din cauză că aveam şi destule zile de concediu rămase nefolosite, am hotărât să o luăm încet şi să facem două opriri intermediare. Până la urmă, socoteala asta a fost bună şi ne-a plăcut cum a decurs drumul.

Am zis că în primele două zile să facem cam şase ore jumătate – şapte ore, iar in ultima zi cam 3 – 4 ore, ca să ajungem devreme la hotel. Asta ne dădea Edirne ca primă oprire şi Afyon a doua. În plus de asta, nu mai stătusem niciodată în Edirne, prin care mai trecusem cu maşina, dar fără să mă opresc, şi am zis că e totuşi păcat.

Prima zi: Bucureşti – Ruse – Razgrad – Târgovişte – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo - Hamzabeyli – Edirne.

Urma să înnoptăm la The Plaza Hotel din Edirne. Google zicea că ar fi trebuit să facem vreo şase ore jumătate pentru 410 km.

Înaintea plecării am tipărit voucherele de pe booking, am completat şi am tipărit HES-ul şi am cumpărat vigneta bulgărească de pe bgtoll. bg. Certificatele de vaccinare erau pregătite în format electronic şi pe hârtie.

Am plecat pe la 07:40 din parcare şi cu toate că era destul de târziu, am ieşit relativ uşor din capitală. Drumul până la Giurgiu a fost în stare bună, am mers destul de repede şi pe la ora 09:15 am intrat în Bulgaria. La vama română am trecut ca prin brânză, la plata taxei de pod nu era nici o altă maşină în faţa noastră, la vama bulgară tocmai pleca maşina din faţă când am ajuns noi.

Nu a fost aglomeraţie prea mare nici în Bulgaria, aşa că am mers repejor. Am oprit la staţia Shell de la Razgrad şi am făcut plinul. Drumul de la Ruse la Razgrad a fost în cel mai bun caz mediocru, cred ca ar merita făcută o reasfaltare.

După ce am plecat de la Shell Razgrad, am făcut la dreapta pe drumul 49 spre Targovishte. De la Targovişte spre Tischa, prin munţi, au fost mai multe zone în care se lucra şi din cauza asta se stătea la semafor. În afară de asta, din cauza semafoarelor se făcea coloană şi neputându-se depăşi, se mergea încet. Asta ne-a întârziat destul de mult. Pe la 12:00, după ce s-a mai terminat cu reparaţiile şi cu semafoarele, am oprit vreo 15 minute pe marginea drumului să mâncăm câte un sandviş şi să ne dezmorţim puţin.

Am continuat drumul, care nu mai era atât de aglomerat, aşa că s-a putut merge destul de repede. După Yambol, şoseaua este destul de proastă, cu denivelări accentuate, aşa că iar nu s-a putut merge prea tare.

Pe la ora 13:15 am ajuns la vamă. De data asta, nu mai era coadă de TIR-uri în Bulgaria, cred că erau maximum 10 TIR-uri înainte de vamă. Nici maşini nu erau, aşa că pătrundem în vamă, plini de speranţă că o să meargă la fel de repede ca la Ruse. Dar, n-a fost să fie, sau mai bine zis, bulgarii aveau alte planuri. La controlul actelor era o coadă de vreo 20 – 25 de maşini, şi nu mişcau deloc. M-am aşezat şi eu la coadă şi am stat vreo oră şi jumătate. Noi am stat, bulgarii au stat. Adică chiar au stat, că nu au făcut nimic, nici nu cred că era cineva la ghişeu. M-am gândit că s-or fi dus să se culce la prânz, sau că dăduse boala-n ei şi vama era parasită, sau mai ştiu eu ce. Pe firul celălalt era aceeaşi situaţie, se făcuse un şir de vreo 40 – 45 de maşini care stăteau.

În fine, într-un târziu au început să verifice, dar o făceau încetişor, să nu se eforteze prea tare. Când am trecut eu de bulgari, în spatele meu se făcuse o coadă de vreo 35 de maşini. La turci a mers repede şi am luat-o pe drumul spre Edirne pe la ora 14:50. Dacă la bulgari nu erau TIR-uri, pe partea turcă era o coadă care se întindea pe vreo 10 - 12 km.

Plin de nervii de la vamă, am alergat destul de tare şi pe la 15:30 am ajuns în Edirne, la The Plaza Hotel (vezi impresii). În Edirne era deja cam aglomerat, dar GPS-ul m-a dus pe un drum mai scurt decât indicase google maps şi odată m-am pomenit la Erasta Mall. De acolo, făcut la stânga şi apoi la dreapta şi gata, “aţi ajuns la destinaţie, pe partea stângă a drumului” .

Ziua a doua: Edirne – Istanbul – Izmit – Sakarya – Bilecik – Bozoyuk – Kutahya – Afyon.

La Afyon era planificat să poposim la Aforia Thermal Residences. Google zice că etapa asta are 680 km şi ar trebui parcursă în 7 ore şi 30 minute. Eu am făcut 6 ore şi 45 minute.

A doua zi de dimineaţă, după micul dejun şi check out, încărcăm bagajele în maşină şi ieşim din parcarea hotelului pe la ora 09:30. Trecem din nou pe lângă Erasta Mall şi facem la dreapta pe D100. Ieşim din Edirne, trecem pe lângă un bloc mare cu reprezentanţa Renault – Dacia, după care ieşim de pe D100 şi continuăm la stânga spre autostrada E80.

Mergem pe E80 până la vreo 70 km. înainte de Mall of Istanbul, de unde ieşim de pe E80 şi facem la stânga pe noua autostradă O-7 spre podul Yavuz Sultan Selim. Autostrada O-7 a fost făcută spre nord ca o autostradă de centură a Istanbulului, care să deservească noul aeroport şi să traverseze pe podul Yavuz Sultan Selim în Asia. Autostrada începe de aici şi se termină la Akyazi, in partea asiatică. Noi am mers pe ea doar până la Izmit, cale de vreo 200 km.

Spre sud, autostrada O-7 se continuă sub numele de O6 şi duce la noul pod de la Canakkale, cel mai lung pod suspendat din lume, care se va inaugura în vreo 2 – 3 săptămâni.

Fiind nouă, autostrada O-7 este şi în stare foarte bună. Având patru benzi pe sens, se poate merge suficient de tare, iar şoferul este foarte puţin solicitat. O7 nu a mai fost chiar atât de liberă ca în 2019, acum erau mult mai multe vehicule, dar chiar şi aşa, pe acolo se poate merge tare. Autostrada O-7 este o variantă foarte bună pentru cei care vor să evite aglomeraţia Istanbulului şi să ajungă cât mai repede din Europa în Asia. Dezavantajul este că este mai scump acest traseu. Noi am plătit 150 Lire până la Izmit, cu tot cu trecerea peste podul Yavuz Sultan Selim.

La vreo 67 km. după ce am intrat pe O-7, ne-am oprit la o benzinărie Shell unde am făcut plinul cu benzină şi de unde am luat apă şi o provizie serioasă de ciocolate cu fistic. Am constatat că ciocolatele cu fistic din Turcia sunt mai ieftine la benzinărie decat sunt la noi la supermarket şi în plus sunt şi mult mai bune. Benzina a costat 7,80 lire/ litru.

Am trecut din nou pe impresionantul pod Yavuz Sultan Selim, şi după încă vreo jumătate de oră de mers, ne-am dat seama că ne este foame, aşa că am oprit în parcarea altei benzinării, unde am mâncat nişte sandvişuri. Apoi, ne-am continuat drumul spre Izmit. La ieşirea K. 25 am părăsit O-7, am luat-o pe o bretea şi ne-am îndreptat spre E80, pe care am făcut la stânga spre Sakarya. E80 a fost mult mai aglomerată decât O-7, aşa că am pierdut un pic de timp, mai ales pentru că sunt şi mult mai multe radare la care trebuie să reduci viteza.

După ce am intrat pe D650 la Sakarya, a continuat să fie foarte aglomerat, iar pe mine m-a apucat alergatul. Nu înţeleg de ce, în vreme ce pe O-7 am mers destul de ponderat, aici m-a apucat alergătura şi croşetatul. În fine, am avut grijă şi la radare, aşa că sper că nu ma aşteaptă cu vreun cadou când voi merge acolo data viitoare. Vreau să spun că în afară de radarele semnalizate şi marcate cu EDS, pe toţi suporţii metalici transversali (eşafodajele metalice) pe care-i întâlniţi sunt montate radare. În marea lor majoritate nu sunt semnalizate ca atare, dar aveţi grijă pentru că sunt radare şi sunt orientate şi către maşinile care vin şi către cele care au trecut de eşafodaj.

În fine, am alergat aşa până am ajuns pe la Kutahya la o zonă de câţiva kilometri în care se lucra la repararea asfaltului şi aici am pierdut ceva vreme. Cu toate astea, pe la 16:15 intram în curtea hotelului Aforia Thermal Residences (vezi impresii).

A treia zi: Afyon – Burdur – Antalya - Side.

Google zicea că ar fi trebuit să facem vreo patru ore pentru 337 km. În realitate am făcut doar vreo trei ore.

După o noapte de odihnă la Aforia Thermal, am luat micul dejun, am pus bagajele în maşină, am oprit la recepţie sa facem check-out şi ne-am continuat călătoria spre Side. Am ieşit în D650, şi am continuat vreo 2.5 km, după care am făcut la dreapta. După încă câţiva kilometri, am oprit la o benzinărie Shell, unde am făcut plinul cu benzină, apă şi ciocolată cu fistic.

Pe la ora 10:55 am ieşit din benzinărie şi am continuat spre Side. Nu ştiu de ce, poate aşa o fi la turci sâmbăta, dar parcă se dăduse drumul la toată rezerva de tâmpiţi îngâmfaţi. Am zis eu că turcii nu sunt agresivi la condus, dar în a treia zi am găsit o groază care se târau pe banda a doua în paralel cu maşina de pe prima bandă şi nu se dădeau duşi de acolo. Când reuşeai în vreun fel oarecare sa-i depăşeşti, aveau un moment de catharsis, se îmbăţoşau şi accelerau, ca să te ajungă din urmă. Ei îţi făceau cu farurile de la un kilometru şi făceau asta chiar dacă nu puteau să ţină ritmul şi rămâneau în urmă. Cred că era un scurt circuit pe creierul lor, care le producea un spasm la degete. Dacă te duceai pe prima bandă şi îl lăsai să te ajungă din urmă, fie mergea în paralel cu tine, fie trecea puţin în faţă şi se târâia, ca să te încurce cât mai mult. Cam aşa ne-am distrat până după Burdur. În fine, poate că sunt şi ei utili, că te ţin alert şi nu te lasă să te plictiseşti. În rest, drumul a fost bun şi frumos.

Când am ajuns la Antalya, am ocolit oraşul pe autostrada de centură, apoi am ieşit în D685 şi am mers spre D400. Am continuat la stânga pe D400 şi pe la 13:50 ajungeam la destinaţie, la Villa Side Residence, unde aveam să ne petrecem următoarele 13 nopţi (vezi impresii).

Pe D400 a fost aglomeraţie şi s-a mers mai încet, mai ales că sunt multe radare şi zone cu restricţii de viteză, dar ne-am descurcat.

---

VIZUALIZĂRI: 2267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI