GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Lefkada - o perlă din coroana Eladei (1)
Târziu, foarte târziu scriu acest review despre vacanța din vară.
Deși am o oarecare vârstă, după concediul din acest an, m-am comportat ca un imberb îndrăgostit întâia oară!
Concret: mai vizitasem Grecia de trei ori, dar m-am întors din Lefkada complet năuc! Nu-mi puteam reveni, orice fotografie cu peisaje elene de pe net, orice melodie grecească, orice referire la concedii petrecute în Grecia mă bulversau total, cădeam într-o stare de melancolie inexplicabilă. Și toate astea datorită farmecului cu care m-a cucerit, definitiv, Lefkada!
Toată această “boală post-Lefkada” a trecut, finalmente, după vreo 3 luni! Asta și oarece probleme tehnice legate de fotografiile și clipurile făcute pe acolo m-au determinat să amân atât de mult povestea mea.
Și pentru că tot ce vreau să împărtășesc cu voi după 14 zile petrecute în insulă este destul de mult, m-am gândit să împart aceste impresii în 3 capitole: drumul și impresii generale, despre plajele Lefkadei și despre tavernele ei.
Rezervarea am făcut-o pe la finele lui februarie, după ce ne-am hotărât că Vassiliki va fi cartierul general al perioadei petrecute în insulă. Decizia a fost influențată în mare măsură de review-urile citite pe AFA. Am citit (cu harta în față) tot ce se publicase în ultimii 2-3 ani despre insulă (drumul, plaje, restaurante, condiții de cazare) astfel încât aveam în minte Lefkada încă înainte de a-i trece... țărmul. Multe mulțumiri administratorilor AFA și felicitări celor care postează. Poate nici nu vă gândiți cât de folositoare sunt aceste povești de vacanță pentru cine vrea să afle ceva din ele.
Așa că, trio-ul nostru de bază (soția, subsemnatul și... mașina) a pornit la drum într-o dimineață însorită de la jumătatea lui iulie, dintr-o benzinărie din Hunedoara, de unde trebuia să-mi ridic asigurarea (refăcută și valabilă și în Macedonia) pe care brokerul o greșise inițial cu o zi înainte!
Nici o problemă, plecăm puțin mai târziu decât suntem obișnuiți, trecem Dunărea la Porțile de Fier I și așteptăm să bifăm o nouă pleskavitza la Zajecar, unde savurasem tradițională mâncare și cu un an în urmă. Parcăm pe o străduță liniștită, dar pe contrasens (sic!) și după vreo oră revenim la locul faptei.
Toată ghiftuiala ne dispare instantaneu când vedem “racul” prins de roata stânga-față a mașinii!! Nevastă-mea face o față de parcă ar fi auzit la știri că s-a scufundat toată Grecia cu Lefkada cu tot, eu, mai bărbat, o consolez că se rezolvă cumva... Sun la numărul inserat pe flyer-ul lipit pe geam și după nici 5 minute apare o mașină a unei firme de pază a parcărilor (?). Un membru al echipajului de doi știa bine românește, încerc soluția autohtonă cu 15-20 euro și... un rămas bun, nu ține, omul se vaită că-și pierde slujba, tot ce am obținut a fost o reducere (de ce?) a amenzii de la 44 la 35 euro. Bun și așa, mai ales că eram în culpă, niște indicatoare avertizau că între nu știu ce ore se plătește parcarea pe partea aia de stradă... și Zbogom Zajecar!
Intrăm pe autostradă la Niș, trecem în Macedonia (de Nord, acum) și ne cazăm (pentru a patra oară) în Rosoman, la Kaj Jika Motel (33 euro/noapte). Ne răcorim cu ceva bere locală (1 euro la motel, 60 denari în sat) și dăm o tură prin localitate, de unde ne întoarcem, ca de fiecare dată, încărcați cu cele mai gustoase piersici (anul acesta nectarinele au lipsit!).
Plecăm devreme, alarmați de informațiile despre cozile kilometrice de la granița cu Grecia. Ajunși la Gevgelia, trecem în Elada în 10 minute și punem cap-compas spre Salonic. Realizăm că în zona Tyriei, unde plănuiam un al doilea popas, vom ajunge devreme, așa că schimbăm planul din mers și în jurul orelor 15 trecem prin tunelul care ne scoate pe mult-așteptatul țărm lefkadian.
Coborâm spre sud, spre Vassiliki, pe partea de est a insulei, trecând prin Lygia, Nikiana, Perigiali și Nidri și ajungem la destinație cu o zi mai devreme și cu speranța că la Villa Angella vom găși cazare și pentru această noapte!
Zeii Olimpului au fost cu noi, camera era disponibilă și uite-așa ne-am început periplul elen!
Până seara ne-am dezmorțit cu o plimbare pe plajele din Vassiliki și Ponti, am admirat spectacolul multicolor al velelor de la plăcile de surf și am făcut o recunoaștere a magazinelor și teraselor din zonă.
Inspiram adânc aerul serii, priveam mulțimea de turiști, de ambarcațiuni și mă bucuram că aventura elenă era de-abia la început!
Trimis de Artiglio in 18.01.20 10:19:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu (Ipsos și Nissaki), Evia (Eretria)
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Artiglio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Artiglio: He, he!... Zici că după 3 luni boala " Lefkada" a trecut definitiv?! E doar o impresie, virusul e acolo, doarme și se va reactiva când te va prinde cu garda jos! Ca herpesul...
Nu-i nimic, e o boală frumoasă Grecia asta! Și decât alte boli...
@crismis: Bună tare, chestia asta! Ai perfectă dreptate! Dar, de exemplu, vara aceasta vreau să mă " vaccinez" cu o doză de... Zakinthos!
@Artiglio: O bună alegere pentru voi! Și prilej de amintiri frumoase pentru mine!
Zakinthos a fost prima noastră "Grecie", de fapt prima excursie cu mașina departe de casă (spărseserăm gheața cu un an înainte până la Albena, dar asta nu se pune). Auzisem de Navagio de la o prietenă care văzuse o poză pe net, m-am dus acasă, la calculator, am văzut-o și eu și am zis: gata, asta e! Era acum 13 ani, fără chartere și fără Booking... Am făcut 2 zile la dus și tot atât la întors, am stat 10 zile pe insulă... A fost minunat! Ne-am virusat și noi, desigur, de atunci rar a trecut vreo vară fără măcar câteva zile de Grecia!
Vacanțe frumoase vă doresc!
@Artiglio: Un spectacol multicolor care merită din plin participarea! Ponti este o plaja unică, cu nisip fin și demonstrații ale cunoscătorilor de windsurfing veniți aici pentru vântul care suflă cu putere până la orele 19- 20, după care se oprește brusc.
Ați ales un loc perfect în Lefkada pentru cazare și bine amplasat față de portul Vasiliki de unde se poate pleca în croaziere.
Noi am stat la Sofia' studios doi ani la rând și tot acolo vom reveni de fiecare dată, pentru că este prea bine.
Alegeri inspirate! Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 De la Salonic la Lefkada: date tehnice — scris în 06.09.20 de onlyoctavian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Calatorie in Lefkanda in pandemie — scris în 09.07.20 de muzzy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Vacanta in vreme de pandemie (Lefkada) - drumul — scris în 26.06.20 de adrian153 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Drumul cu masina catre Lefkada — scris în 08.09.19 de gotty din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Lefkada - Drum - Plaje — scris în 03.09.19 de Alex Costin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Drumul cu masina catre Lefkada iunie 2019! — scris în 17.07.19 de indiralisa_26 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Drum Bucuresti-Nydri (Lefkada) — scris în 14.08.18 de AndreiBI din BUCURESTI - RECOMANDĂ