ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Lugoj [TM]
ÎNSCRIS: 13.08.17
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 7 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Continuare drum Lugoj Nikiana (Hotel Tesoro) și retur

TIPĂREȘTE URM de aici

Revin cu alte precizări.

După cum ați văzut am punctat mai degrabă din punct de vedere logistic călătoria. Continui în același stil.

- Plata autostrada la dus mai degrabă cu cardul Visa iar la întoarcere cash. Coechipierii de excursie au aproximat costuri un drum la aprox 20 euro. Deci total 40 euro. Merită!! Am văzut diferența pe pielea noastră ce înseamnă se te târâi pe drumuri de munte sinuoase versus autostradă (vezi precizarea anterioară, când am ratat autostrada Ioaninna-Arta)

- Pentru două persoane, cazarea la Hotel Tesoro a fost ceva peste 600 euro (rezervare prin agenție prin februarie... parcă) iar în Lefkada am mai cheltuit până în 400 euro. Aici includ masa zilnică, suveniruri, bere, înghețată, prăjituri... etc. Ne-am mai aprovizionat cu alea-alea de la Lidl (prețuri asemănătoare cu România). Am mai avut cu noi un card Visa alimentat cu 500 lei din care am plătit la dus autostrada și am făcut alimentare mașină. Habar n-am cât a mai rămas pe card.

- Plaje văzute, le menționez după criteriul frumuseții lor (opinia echipei): Milos, Megali Petra, Porto Katsiki (toate pe partea de vest a insulei), Amuso, Vasiliki (în sud), plaja satului Agios Nikitas (în nord vest), Kathsima (cam aglomerată). Plaja Gialos nu ne-a plăcut (bolovani cât mașina în apă, stearpă). Nu am fost pe Egremi.

- Pentru a ajunge la plaje am cumpărat o hartă a insulei (e vreo 2 euro), am introdus numele plajei în google maps și n-am avut nicio problemă cu orientarea.

- În una din zile am închiriat o barcă cu motor și am făcut un tur pe insula Skorpios, Meganisi etc. Plecarea dimineața pe la 9 până la ora 17 (noi am ajuns înapoi ceva mai devreme) Cost 40 euro plus 30 euro benzina consumată. Dar merită!! Decât sa dai 30... 40 euro de persoană pentru o croazieră, care te duce unde vor ei și cu muzică bum-bum în cap, mai bine așa. Am oprit unde am vrut, am făcut baie când am avut chef, am avut liniște... și am fost independenți. Barca a fost închiriată din Nidri, de la un grec mai în vârstă (treceți de locul de acostare s vaselor de croazieră-spre sud- și o să-l găsiți adăpostit sub niște umbrele. Am căutat și la alții dar prețurile erau mai mari (60 euro plus benzina). E bine să vă rezervați barca cu o seară înainte, altfel dimineața slabe șanse să găsiți vreuna liberă. Nu vă cere avans de rezervare. Vă trece într0un caiet și gata. Și mai ceva: noi toți eram habarniști în navigație și manevrarea vreunei bărci. Grecul a venit împreună cu noi și am făcut un scurt drum în port și ne-a instruit. Ne-a dat și o hartă de navigație, ne-a făcut și recomandări unde să mergem și aveam și numărul lui de telefon dacă aveam vreo problemă. Dar nu a fost cazul, totul a fost ok!

- Cea mai bună variantă pentru Lefkada este (după opinia noastră) cazare cu mic dejun sau chiar fără mic dejun. A depinde de masă prânz (sau chiar cină) la locul de cazare este timp pierdut. Luați micul dejun, plecați la ce plaje vreți și luați masa pe acolo. Noi luam prânzul undeva între ora14... și 17 (când ne era foame sau când ne alunga soarele de pe plajă). Seara mai ronțăiam câte ceva pe terasă hotel (fructe, alune etc) bere și gata. O masă în jur de 10 euro de persoană.

- Suveniruri și plimbări noi am făcut în Nidri (Nikiana e mai liniștită). În o seara am fost și în Lefkada Town.

- Ca opinie de final și generală: am mai fost în Grecia și de două ori în Turcia. Lefkada (și probabil toată partea de vest a Greciei) este la un nivel superior!! Ca și view... culoare apa mării... peisaj etc)

- Alte mențiuni: poliție în Serbia, Macedonia și Grecia am văzut în total... de vreo două-trei ori.

- Seara am băut o bere la taverne și am condus. Zice-se că nu e nicio problemă

- Lefkada musai cu mașină!! Ca să vă puteți deplasa la plaje! Zice-se că există și autobuze, am văzut stații și orar autobuze.

- O altă excursie interesantă cu mașina a fostprin centrul insulei de la sud spre nord, respectiv Vasiliki-Syvros-Aghios Ilias. Mai departe mi-a interzis soața să mergem, drumul era foarte abrupt. O să vedeți niște sate grecești veritabile de munte!! Și pe marginea drumului măslini, lămâi, smochini.

- Preț carburant aprox 1,5... 1,6 euro benzina și 0,78... 0,84 euro GPL (prețuri mai mari pe insulă)

- Pentru alte informații vă stau la dispoziție.


[fb]
---
Trimis de dolog in 27.06.18 21:20:20
Validat / Publicat: 27.06.18 22:33:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 3091 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dolog); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Megali Petra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11250 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

hopyk
[28.06.18 15:55:07]
»

Frumos review, m-a incercat melancolia citind cele de mai sus... frumosa Lefkada!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
hopyk
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul cu mașina spre Lefkada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040895938873291 sec
    ecranul dvs: 1 x 1