BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Trei zile prin sălbăticia Munților Coza
La mijlocul lunii octombrie am făcut o drumeție de trei zile prin Munții Vrancei. Pentru mine a fost o premieră, nu am mai fost pe acești munți. Experiența nu am regretat-o niciun minut, chiar dacă vremea nu a ținut cu noi. Am descoperit niște munți sălbatici, cu păduri colorate in toate nuanțele de roșu și arămiu, cu poteci pe care umblă mai mult animalele sălbatice decât oamenii.
Inălțimea medie a acestor munți este de 1500 m, cu cel mai inalt vârf Goru, 1785 m altitudine, dar, deși nu sunt foarte inalți, o drumeție prin Munții Vrancei nu este tocmai ușoară. In primul rând, nu există locuri de cazare, nu sunt cabane sau refugii, doar câteva stâne aflate intr-un grad mai mare sau mai mic de degradare. Din acest motiv trebuie să pleci cu” casa in spate” , cu cort, sac de dormit, primus, mâncare și tot ceea ce este necesar penmtru petrecerea câtorva zile in sălbăticie.
Traseele sunt medii ca grad de dificultate, mai ales din cauza lungimii lor, condiția fizică bună fiind esențială pentru succesul drumețiilor.
Sunt foarte multe trasee pe acești munți, marcajele intâlnite au fost destul de bune, chiar dacă mai dispăreau pe alocuri.
Noi am mers doar pe o parte a acestui masiv, pe Munții Coza. Din cauza vremii nu am putut să facem tot ce ne-am propus și nici nu am putut să vedem in voie toată frumusețea ce ne inconjura. A fost puţin dar intens, suficient cât să mă” infectez” cu microbul Vrancea. Abia aștept să revin!
Despre ce am făcut și văzut in cele trei zile petrecute pe acești munți, voi povesti in continuare.
Ziua 1 Sat Coza – Strâmtura Cozei – Dealul Doagelor – Dealul Zmeuriș - Șaua Geamăna – Izvorul La Uluce – Stâna Cristianu
De câteva zile ploua necontenit in București. Meteorologii nu ne dădeau vești prea bune. Urma să plouă și in următoarele zile, aproape peste tot in țară. Totuși, in regiunea Vrancea, parcă se intrezărea puțin și soarele, așa că nu am renunțat și am pornit la drum.
Ne-am intâlnit intr-o zi de vineri, dimineața la ora 9.00, in satul Coza, comuna Tulnici, acolo unde se termină drumul accesibil mașinilor.
Urma să urcăm pe Muntele Coza, pe marcaj Bandă Roșie, marcaj pe care l-am văzut incă din mașină, pe un pod peste râul Coza.
Ne-am echipat, ne-am cântărit ruccascii (al meu avea 11,5 Kg) și am plecat in aventură.
Poteca merge când pe o parte, când pe cealaltă a râului Coza. Am avut noroc, apa nu era prea mare, așa că in unele locuri am găsit câteva pietre mari pe care să țopăim in traversarea râului. Există două locuri ceva mai complicate, in care ai ocazia să faci o baie, dacă nu ești atent. Primul, este aproape de locul de plecare, când poteca urcă pe malul abrupt și destul de alunecos. Dar, cum nivelul apei nu a fost mare, noi am evitat acea potecă și am mers pe marginea răului, pășind pe pietre.
Al doilea loc a fost in Strâmtura Cozei, când am avut două variante: să traversăm râul de două ori sau să mergem pe lângă râu, pe malul abrupt și colțuros. Eu am ales cea de a doua variantă, cu ceva emoții să nu cad in apă și să mă ud incă de la inceputul traseului.
Am ajuns in Strâmtura Cozei unde ne-am confruntat cu prima porțiune de urcuș susținut. Urcam pe un pinten alunecos aflat intre râurile Dălhățaș și Coza. Nu numai noi am avut ceva probleme la escaladarea acestui mal alunecos, ci și un urs tânăr care trecuse inaintea noastră pe acolo. Se vedeau urmele ghearelor pe care le infipsese in sol, ca să nu alunece.
Ne aflam in Rezervația Naturală Strâmtura Cozei, a cărei frumusețe este dată de văile abrupte și colorate, cu zone impădurite sau cu zone in care putem vedea straturile de roci sedimentare cu diferite nuanțe. Rezervația este de tip peisagistic și geomorfologic, pe intinderea ei relieful fiind sculptat de râurile Coza, Dălhățaș și Carpen. Diferitele tipuri de roci, frumos colorate și așezate unele peste altele in diferite etape ale evoluției muntelui, constituie bază didactică pentru studenții facultăților de geografie.
După acest urcuș traseul continuă mult mai lejer, pe o curbă de nivel deasupra unui mic defileu, format de pârâul Dumbrăvanu. Zona este foarte frumoasă, cu câteva porțiuni mai alunecoase, unde trebuie să treci cu atenție sporită.
Am ajuns intr-o poiană frumoasă, unde se află o casă părăsită, al cărei proprietar, din câte am auzit, este cazat intr-una din inchisorile țării pentru crimă. De aici am urcat din nou până intr-o altă poiană aflată la poalele Dealului Zmeuriș. Aici se află aria protejată Groapa cu Pini. Am făcut o pauză ceva mai lungă, admirând culorile arămii ale pădurii. Nu aveam vizibilitate așa cum ne-am fi dorit, ceața acoperea vârfurile munților, dar speram totuși că vremea se va indrepta.
Am pornit mai departe spre Șaua Geamăna, până la care indicatorul ne-a spus că vom face trei ore.
Am inceput să urcăm susținut și am trecut intr-un alt anotimp – iarna. Ninsese noaptea și crengile arborilor mai păstrau incă un strat subțire de zăpadă.
Am trecut de Stâna Cârnituri, aflată intr-un grad inalt de degradare și am ajuns in gol alpin. Aici ar fi trebuit să fie una dintre cele mai frumoase opriri, lângă Turnurile Cozei. Dar ceața acoperea turnurile stâncoase, prăpăstiile și peisajele sălbatice care ne inconjurau. Nu am mai făcut popas, nu merita să pierdem timpul in ceață.
Am ajuns in Șaua Geamăna. Pentru că vremea nu se anunța prea bună, am renunțat să mai campăm pe o culme mai sus de Șaua Geamăna și am plecat mai departe spre Stâna Cristianu. Dar mai intâi am ajuns la Uluce, unde se află un izvor de unde ne-am făcut proviziile cu apă. De aici am inceput să urcăm ușor pe o porțiune destul de ciudată, o pantă terasată cu niște poteci formate de ciobani in drumul lor cu oile. Solul era nămolos, nu știu exact compoziția, era ceva ciudat care se lipea și ne incărca bocancii. Trebuia să mergi cu mare atenție, riscul de alunecare era destul de mare.
Ceața ne invăluia, eram obosiți și abia așteptam să ajungem la stână să campăm.
Am ajuns intr-o șa, la poalele Vârfului Cristianu. Aici era o cruce mare, invăluită in ceață. Nu am mai stat să văd ce era cu acea cruce, mi se cam terminaseră bateriile și vroiam să ajung undeva să mă odihnesc și să mănânc ceva cald.
Din șa am inceput să coborâm și in scurt timp am văzut stâna Cristianu. Nu știu dacă vara stâna a fost in funcțiune, era destul de dărăpănată. Nu se putea dormi acolo, am putut totuși să ne adăpostim de ploaie acolo in timp ce ne făceam mâncare.
Ne-am instalat corturile și ne-am pregătit ceva de mâncare. Aveam noroc, incă nu ploua. Am adunat și câteva lemne pentru un foc la care ne-am petrecut seara.
Intr-un final, obosită am intrat in cort să mă culc. Dar gândul imi era la nenumăratele urme de urși pe care le văzusem de-a lungul traseului. Era clar că locul era frecventat de urși și alte animale sălbatice, Am dormit cu emoții, mereu mi se părea că aud zgomote in jurul cortului. Dar nu a fost așa, nu ne-a vizitat nimeni, sau dacă ne-a vizitat a făcut-o tiptil.
In prima zi am mers 17,91 Km cu 1140 m duferență pozitivă de nivel.
Ziua a doua – Relaxare
Ploaia a inceput spre dimineață. M-au trezit picăturile care cădeau pe cort, un zgomot nou pentru mine. Nu ne-am grăbit nici să ne trezim, nici să mâncăm. Clar, vremea nu ținea cu noi. Am făcut o scurtă ședință și am decis că e mai bine să rămânem pe loc. Ca să plecăm trebuia să strângem corturile pe ploaie, să plecăm in traseu tot pe ploaie, să ne udăm și să intrăm uzi in niște corturi ude. Era varianta să ajungem la Stâna Vidreni, dar era foarte posibil să o găsim ocupată (fiind sâmbătă și destul de accesibilă, mai vin localnici acolo să petreacă). Erau cam multe necunoscute așa că am decis să ne odihnim, și să rămânem la corturi.
A fost bine, de mult nu am mai avut o zi liniștită, in care să nu fac nimic, să citesc sau să mă uit la un film (din fericire aveam semnal foarte bun la telefon).
Am făcut foc, am mâncat, am stat de vorbă, am dormit, intr-un cuvânt, ne-am relaxat.
Ziua a treia – Stâna Cristianu – La Uluce - Șaua Geamăna – Golul Roibului – o porțiune mică din Culmea Gurguiatu – Stâna Vidreni – Groapa cu Pini – Strâmtura Cozei – Sat Coza
Ploaia s-a oprit in timpul nopții. De fapt, in prima parte a nins puțin, pe urmă s-a oprit. Dimineața nu mai ploua dar ceața incă ne invăluia. Nu mai aveam de ales, trebuie să plecăm.
Am mâncat, ne-am făcut câte un ceai cald. Am strâns corturile și am pornit la drum. Am renunțat să urcăm pe Vârful Cristianu (1629 m) pentru că era ceață și nu am fi văzut nimic in jur. Am urcat in șaua Cristianu apoi am mers spre Uluce și am ajuns in Șaua Geamăna. De aici am urmat marcajul Triunghi Roșu. Am inceput să urcăm, destul de susținut dar in serpentine. Am intrat in pădure, a urma o coborâre aburptă și alunecoasă după care am ieșit in Golul Roibului, la intersecția potecilor care duc spre Satul Coza sau spre Satul Lepșa.
Aici am lăsat rucsacurile și am plecat să parcurgem o mică parte din Culmea Gurguiatu. Traseul este nemarcat și presupune o cățărare ușoară și parcurgerea unei culmi expuse și stâncoase dar cu priveliști de vis. Ceața a stat in calea fericirii naostre, nu am parcurs decât o mică porțiune a culmii după care am făcut cale intoarsă. Stânca era umedă, nu prea avea rost să riscăm, mai ales că nu era vizibilitate.
După scurta plimbare ne-am intors in Golul Roibului, de unde am inceput să coborâm spre Stâna Vidreni, unde am ajuns in aproximativ 20 minute.
Stâna este de fapt un refugiu amenajat de Asociația Montană Carpați. Se poate dormi in condiții foarte bune, am regretat că nu am stat acolo cu o seară inainte. Se putea face cald in interior și afară era un loc amenajat pentru foc. De știut pentru data viitoare, dar cred că este de evitat la sfârșit de săptămână.
De la Vidreni am pornit spre Groapa cu Pini, pe un traseu nemarcat, intr-o coborîre extrem de abruptă, care ne-a solicitat la maxim genunchii.
Pe măsură ce mergeam, ceața incepea să se imprăștie și să lase vederii o pădure colorată in toate nuanțele de roșu și galben.
Am ajuns la Groapa cu Pini unde am făcut o pauză ceva mai lungă. Deși mai consumasem ceva din mâncare, nu știu cum, dar ruccsacul era parcă din ce in ce mai greu. Am răsuflat ușurată când l-am dat jos și am făcut pauză. Pentru că ceața se ridicase, am urcat pe un mic vârf ca să vedem intreaga zonă. Peisajul era de vis, natura folosise toate culorile ca să picteze munții din jur. Prea frumos, prea ca la munte!
Dar, timpul nu stătea in loc, și, deși ne-am urnit greu, până la urmă am plecat mai departe spre Strâmtura Cozei și apoi spre satul Coza unde aveam mașinile.
A fost foarte frumos, chiar dacă nu am văzut tot ce ne propusesem. Fiecare drumeție pe munte are farmecul ei, indiferent de vreme. Imi place și atunci când este frumos și am vederi până in depărtări dar și atunci când plouă și intreaga natură mă indeamnă la meditație și relaxare.
Sper să revin in Munții Vrancei, am multe de descoperit in acești munți sălbatici. Așa cum am spus, traseele nu sunt grele dar sunt lungi și este obligatoriu să mergi cu cortul. Recomand drumețiile in Munții Vrancei.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Munți sălbatici, cu multe locuri in care pădurea parcă este neatinsă, cu foarte multe urme ale existenței animalelor sălbatice și mai ales ale urșilor. De văzut, măcar o dată-n viață!
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Departe de stresul zilnic, de pandemie, de zgomote, de orice ne face viața mai grea. Loc in are bateriile ți se incarcă in fiecare minut petrecut, chiar dacă de multe ori simți că e greu, că nu mai poți să mergi, că ești la capătul puterilor. Un loc in care epuizarea este egală cu relaxarea.
Trimis de Mika in 01.11.21 22:19:56
- A fost prima sa vizită/vacanță în MUNȚII VRANCEI
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mika: Felicitările mele pentru articol și drumeție, @Mika!
Ești un exemplu bun de urmat!
Toamna este anotimpul culorilor calde care ne farmecă și ne pune în mișcare să-l descoperim și să-l imortalizăm.
Felicitări pentru fotografiile minunate pe care le-am votat cu bucurie!
Drumeții cu soare! Numai bine! Pupici!
Superba tura! Toamna parca natura e cea mai fotogenica, cu ceata si culori care mai de care mai frumoase.
Si mie imi plac mult traseele mai "nepopulate", simti parca altfel linistea si placerea drumetiei.
Imi promit ca pentru anul viitor sa imi fac si eu curaj de o tura cu cortul in spate, cred ca e alta experienta!
Felicitari pentru articol si poze!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Ups! M-am ars! Am apucat să citesc rw-ul și acum m-am reinfectat... Nenorocireeee...
P.S. Vedem de un tratament etiologic anul viitor, decă o fi posibil.
Super poze, Mika. Credeam că doar lumina și soarele ne oferă poze de senzație, dar iată că și ceața și ploaia, mai ales dacă se întâmplă prin păduri fermecate, pot să ne bucure ochiul cu imagini demențiale.
Felicitări pentru altă drumeție! Pare că ești pe un drum fără oprire, bravo ție!
@Dana2008: Mulțumesc! Ai dreptate, toamna, sau mai bine spus, luna octombrie, este cea mai colorată lună. Abia așteptam să merg pe munte in această perioadă și imi pare rău că nu am fost mai mult. Acm aștept iarna, alte culori, alte trasee. Pupici!
@cata2106: Toamna este cel mai colorat și fotogenic anotimp. Abia așteptam să fac o drumeție prin acest decor. Aș fi vrut să mai merg, dar din păcate, mai am și alte lucruri de făcut. Să știi că eu am inceput recent să merg cu cortul, și, deși este ceva mai greu, imi place foarte mult. Ești mult mai aproape de natură și poți să ajungi in locuri mai greu accesibile. Curaj, nu este așa greu.
@Aurici: Când este puțin ceață in pădure„te poți considera norocos, peisajul este ireal de frumos. Am profitat și am imortalizat momentul. Se pare că nu mă mai pot opri. Până și soțul a renunțat să mai incerce să mă convingă să o mai răresc cu muntele. E prea frumos! Mulțumesc de aprecieri.
@Qvadratvus: E greu să te vindeci de acest microb. Și eu aștept anul viitor să repet experiența Vrancea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Locuri și obiective mai puțin cunoscute din Munții Vrancei — scris în 19.05.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Rețetă culinară - șuncă la jar — scris în 05.12.16 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Turism de-o zi, ba, poate două: Cheile Nărujei și Lacul Negru — scris în 27.10.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Jul.2013 La Lăcăuți, prin Comandău — scris în 13.11.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Apr.2008 Munții Vrancei - sălbăticia la ea acasă. (În)Sfârșit. — scris în 05.12.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Apr.2008 Munții Vrancei - Sălbăticia la ea acasă, II — scris în 04.12.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Apr.2008 Munții Vrancei - sălbăticia la ea acasă, I — scris în 03.12.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ