Plimbare la Stana Regala [Poiana Stanii]

TIPĂREȘTE

Daca tot am citit atatea impresii despre mini-vacanta de Paste, majoritatea ce-i drept mai triste din cauza conditiilor de cazare, vreau sa ma adaug taberei multumitilor si sa va povestesc cate ceva despre Sinaia, locul in care revin cu deosebita placere ori de cate ori simt nevoia, dar si locul unde mi-am petrecut cele 4 zile de mini-vacanta.

Drumul Constanta – Sinaia l-am parcurs relativ repede, in numai 4 ore si un pic, am profitat de faptul ca vineri la ora 12 bucurestenii in general inca sunt la munca, deci DN1 nu este asa de aglomerat. Aglomerat a devenit dupa ora 15. 00 cand majoritatea au luat drumul muntelui. Un prieten care a venit mai tarziu in Sinaia mi-a povestit despre cosmarul DN1, el binenteles a prins aglomeratie pe sensul catre munte. Am constatat ca cel mai usor se merge pe urmatorul traseu: Constanta-Bucuresti (A II) – centura cu iesire la Bucuresti. Centura pe majoritatea portiunii pana la Otopeni a latit-o la 2 benzi pe sens, deci se merge foarte bine. Apoi Otopeni – Ploiesti pe DN1 – Sinaia. In toate localitatile de pe DN1, am mers cu aproape 80km/h, desi au fost o multime de radare, n-am fost niciodata oprit.

In Sinaia ne-am cazat intr-o vila din apropiere de Furnica, o vila care nu este deschisa circuitului turistic, deci nu va pot spune nici numele nici alte detalii referitoare la conditii de cazare/servicii/etc. Proprietarul, un prieten de-al meu m-a rugat sa nu fac public numele pensiunii pentru ca este o casa de vacanta, nefiind destinata inchirierii. Ok!

In noaptea de Inviere am fost la Manastirea Sinaia, un loc drag mie, un loc care imi limpezeste sufletul, un loc care il privesc cu multa dragoste, aici am stat pe vremea cand eram copil in doua vacante, intr-o chilie simpla din curtea interioara, alaturi de parinti si de fratele meu care era preot aici. Imi amintesc ca la o Sarbatoare de Sf. Paste am tras intr-o dimineata clopotul desi nu era cazul, toti preotii din manastire au sarit ca arsii, iar eu mi-am petrecut intreaga zi pana la Inviere stand in genunchi pe coji de nuca. Dorinta preotului staret, cred ca Irineu se numea. Pe mine m-a amuzat aceasta gluma si parca n-am mai bagat de seama pedeapsa aplicata; a doua zi a aparut acolo si un zavor cu lacat.

Aglomeratie foarte mare, multa politie, dar si foarte multi care doreau sa intre cu masina cat mai aproape in manastire. Nu i-am inteles niciodata si nici nu cred ca-i voi intelege. Locul este foarte stramt, abia aveam loc noi pietonii sa ne deplasam, dar sa mai facem loc si la masini? Foarte multi tineri veniti sa i-a lumina, dar foarte multi dintre ei avand bere intr-o mana si lumanarea in cealalta. Si nu tineri de 17-18 ani, ci de 20-25. Ii priveam si ma gandeam care este directia unde ne indreptam ce se va intampla cu noi peste 20-30 de ani?

A doua zi dimineata, de fapt pe la pranz, caci ne-a prins zorii zilei cu oua, cozonaci fripturi si vin rosu, am hotarat sa mergem la Stana Regala. Un traseu care l-am strabatut de foarte multe ori, un traseu excelent care dupa o masa de Inviere, este mai mult decat recomandabil.

Sincer pe mine nu prea ma incanta drumul in acea prima zi de Paste, in primul rand am avut o entorsa urata la picior care nu mi-a trecut definitiv nici macar acum, iar capul ma durea ingrozitor, cred ca dormisem in curent cu geamul deschis. Dar am spus sa profitam, desi era cam urat afara si se anunta ploaie.

De la Hotelul Furnica urcam pe drumul care duce catre Cota 1400 si mergem pe el aproximativ 3 km, pana intalnim un indicator imens care ne arata o sageata la dreapta pe un drum negru. De aici pana la cabana mai avem aproape 3, 5 km.

Ne-am felicitat ca am ales sa mergem pe jos, intr-adevar drumul este groaznic, atat cel care urca la Cota, cat si cel care ne conduce la cabana. Zapada se topeste si peste tot intalnim paraiase, mult noroi amestecat cu pietris, in unele zone chiar un strat gros de gheata. Unele masini au avut probleme in astfel de locuri, dar pana la urma s-au descurcat, ajutate si de noi in unele cazuri. Nu va recomand acest traseu sa-l faceti cu masina, este mult mai usor si frumos pe jos, admirand natura, ascultand pasarelele care se bucura de sosirea primaverii.

Daca totusi va aventurati cu masina, nu uitati ca drumul este foarte ingust iar pe majoritatea lungimii lui nu are loc decat o masina sa treaca. Iar daca va intalniti cu alta din sens opus aveti doua variante: ori dati voi cu spatele, ori da cel cu care v-ati intalnit. Spre amuzamentul nostru am intalnit si a treia varianta. Nici unul n-a dat cu spatele, au inceput sa se claxoneze ca pe bulevard, alterand linistea padurii si sa se indemne unul pe altul sa bage s-o i-a inapoi.

Noroc ca la un moment dat a coborat o masina 4x4 de la cabana cu cativa turisti, iar cel singur pe sens a fost nevoit sa dea cu spatele.

In drum am intalinit stanca « Sfanta Ana » unde se spune ca odinioara peretele era tapetat cu icoane, urme care se pot observa si astazi, datorita unui pustnic care a trait aici la inceputul secolului trecut.

Drumul este superb, presarat cu foarte multi brazi, podete, mici cascade, foarte multe pasari ce zboara din copac in copac, noi am intalnit si doua veverite, stanci abrupte, parca taiate de om si foarte multa liniste. Doar zgomotul apei ce curge din munti si al pasarilor care se joaca vesele prin copaci. Linistitor, de vis, am inregistrat pe telefon si uneori stau acasa, inchid ochii si ascult « linistea » padurii.

Dupa de 3, 5 km ajungem la cabana Stana Regala, pe care o descoperim intr-o mica poienita de unde se poate admira Masivul Bucegi, Jepii mici, dar si Crucea Caraiman. Este o imagine splendida, care incanta orice om care ajunge in acest loc, un loc de liniste si contemplare sufleteasca care efectiv nu-ti da voie sa parasesti acest loc.

O poienita imensa pe care cresc o multime de floricele de camp, brazi falnici care strajuiesc intrarea in padure si implicit accesul catre platoul Bucegi, foarte multa lume care sta intinsa pe iarba si admira cerul mai aproape cu 1270 de metrii, inspira un aer curat rarefiat. Dupa 15 minute de exercitiu te simti un om nou, eliberat de orice inseamna impuritate in organism.

Admiram cabana « Stana Regala » asezandu-ne la una dintre mesele din lemn din fata cabanei. O constructie etajata din lemn care cuprinde 5 camere cu un prêt care variaza intre 180 si 250 ron, pentru o unitate turistica de 3 stele. Aceste tarife in sezon sunt simtitor mai mari, ajungand pentru cel mai mare apartament la o valoare de aproape 370 ron pe noapte cu mic dejun inclus.

In cabana se pot organiza sedinte de teambuilding, sesiuni outdoors si cursuri de vanzari pentru companii straine, cabana dispune de un restaurant generos unde se pot pregati preparate vanatoresti, dar si mancaruri traditionale din diferite zone ale tarii, aici se pot organiza trasee atv, cu hartile memorate in gps, trasee hummer, se pot face plimbari cu trasura trasa de cai, cu snowmobilul, dar si trasee unde la loc de cinste sunt cainii husky, care va vor conduce prin poienita de la baza masivului. Amanunte aici:

Stana Regala

In apropierea restaurantului am descoperit un bazin plin de pastravi, cine dorea sa serveasca putea prinde unul, doi care imediat erau pusi pe gratar, servit foarte proaspat. Vis-a-vis de bazinul pastravilor am descoperit o oala imensa plina cu fasole si afumatura, Doamne ce bine mirosea, din pacate era masa pregatita pentru cei care erau cazati acolo. Am facut si o poza, dar din poza nu reiese si aroma fierturii, poate la urmatorul model de Olympus sa iasa si mirosul:)

Dupa aproximativ 30 de minute de refacere, timp in care am servit cate ceva, ne-am indreptat catre Stanca Franz joseph aflata imediat in apropierea cabanei. A fost nevoie sa urcam cateva trepte destul de abrupte, din spatele cabanei, pentru a ajunge la aceasta stanca celebra, amenajata cu un loc de promenada superb pe timpul familiei regale.

Aici se spune ca a avut loc o intalnire de taina intre Regele Ferdinand si Franz Joseph, cand cel din urma a incercat sa-l atraga pe Ferdinand de partea Austro-Ungariei. De aici si denumirea de Stanca Franz Joseph.

Panorama este superba, practic se poate vedea absolult toata Valea Prahovei intre extremitatea nordica a localitatii Poiana Tapului si Sinaia, de aici intr-adevar se vad foarte bine superbele vile construite dincolo de calea ferata care au o panorama deosebita la stancile abrupte ale masivului Bucegi. Stanca este amenajata cu balustrazi din fier, iar in varful ei descoperim un teleobiectiv, unde contra unei sume de 5 lei, poti cerceta in amanunt frumusetile din departare. Atunci nu functiona, astfel ca n-am avut parte de acest spectacol.

De aici avem trei posibilitati: Fie ne indreptam pe o carare marcata catre Poiana Tapului (50 de minute), fie o luam in directia opusa catre Sinaia, tot pe o poteca marcata, dar amenajata (90 de minute) sau ne intoarcem pe unde am venit. Am optat in unanimitate pentru a doua varianta si nu am regretat deloc acest lucru.

Poteca prin padure catre Sinaia, este de fapt un drum amenajat cu piatra cubica si balustrazi din lemn. Facut pe vremea regelui Carol I, aceasta poteca era foarte des strabatuta de familia regala, careia ii placeau foarte mult plimbarile prin padure, de foarte multe ori invitand si oficialii care se aflau in vizita la resedinta Peles. Ne intrebam cum de s-a putut face acea poteca, practic un drum cu piatra cubica, asa cum stim ca exista astazi de jur imprejurul castelului Peles, un drum la care s-a lucrat foarte mult timp, dar si foarte bine, pentru ca in foarte putine locuri s-a stricat si acolo datorita alunecarilor de teren din ultimii ani.

Voi atasa cateva fotografii cu padurea, practic o imagine pe care nu o uiti usor, care mie imi place foarte mult si ma linisteste. Desi incepuse sa ma doara piciorul, as fi vrut ca acest drum sa nu se termine prea repede, prea liniste si prea frumos era acolo si parca as mai fi zabovit trantit pe iarba care isi facea aparitia.

La un moment dat am ajuns la o bifurcatie, loc unde sageata marcajele turistice indicau sa o luam catre strada care face legatura intre Cota 1400 si Sinaia. De acolo pana la Furnica mai erau de mers aproape 300 de metrii. Am preferat sa o luam pe celalat drum, prin padure, directie oarecum paralela cu soseaua, dar care la un moment dat ocolea un gard metalic, gard metalic care a continuat pana aproape de Peles. Ne-a spus unul din prietenii nostrii, ca de fapt acela este drumul regal care ajunge in spatele castelului Peles. Intr-adevar rand pe rand am trecut pe langa baza de pregatire a jandarmilor, apoi pe langa Foisor (se vedeau vateva masini negre in curtea din spate, stiam ca Basescu se afla acolo), apoi pe langa Pelisor. Drumul intr-adevar ne-a scos in apropierea castelului, chiar langa intrare. Aici am fost nevoiti sa coboram mai abrupt parasind poteca pietruita, stiam ca acel drum duce exact in spatele castelului, unde accesul este interzis.

Cam asta a fost plimbarea de o zi la Stana Regala, este un traseu excelent, foarte usor, adica se poate face si cu un copil de 5-6 ani, iar privelistea este incantatoare.

Nu va aventurati cu masina pentru ca trebuie sa va intoarceti pe acelasi drum si nu veti putea admira frumusetile din jur, asa cum ar merita.

Incercati sa menajati mediul inconjurator, nu aruncati gunoaie prin padure, iubiti muntele si aveti grije de el. Am intalnit foarte multe gunoaie de-a lungul traseului, multe pet-uri dar si mai multe cutii de bere, aruncate pe unde se nimereau. Acest lucru ma deranjeaza foarte mult si mereu simt nevoia sa avertizez ca daca nu avem grije de natura, la un moment dat s-ar putea ca ea sa ne intoarca spatele si atunci vom avea de suferit.

Voi lasa pozele sa vorbeasca in continuare, daca mai vreti sa ma intrebati ceva va stau la dispozitie, puteti intra si pe siteul:

Stana Regala

p. s. Am pus o nota maxima la capitolul Plaje si mare, desigur se intelege ca este vorba despre munte.

---

VIZUALIZĂRI: 29094 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI