Poteca Regală – istorie și natură

TIPĂREȘTE

Vreme caniculară la București - de prea mult timp. Se apropie weekendul și decizia de a ieși din sufocantul oraș e din ce în ce mai grea: la munte ori la mare. În final am împăcat atât capra, cât și varza – o zi colo, alta dincolo. Deoarece cu puțin timp în urmă mersesem la Canionul 7 scări (vezi impresii) am căutat un loc interesant de pe Valea Prahovei care să îmbine mai multe calități: plimbare prin stațiune, puncte istorice, un scurt traseu montan. Întrucât acum ceva timp am citit articolul lui @pepsi70ro de aici (vezi impresii), am luat decizia de a urma această cale – Sinaia – Poteca Regală. Scurta documentare nu a fost suficientă, aveam să constat mai târziu, atât pe traseu, cât și la întoarcere. Am fost uimit de câte întâmplări istorice se leagă această potecă, de familia regală și începuturile turismului la Sinaia. Le-am descoperit după ce am ajuns acasă și am aprofundat subiectul, pe baza celor văzute în această miniexcursie.

La şapte kilometri din Buşteni, tot pe partea dreaptă a Prahovei, e Sinaia – capitala de vară a ţării. Acum două sute şi mai bine de ani erau pustietăţi pe aici. Muntele Molomoţ (Furnica) era acoperit de păduri, un singur schituleţ era ascuns într-un luminiş, pe brâul muntelui, unde pusniceau câţiva călugări. [… ] Stau astăzi bătrânii, vechii cărăuşi, care de pe la Orăţii până la "Slonul de piatră" de sub Zamora umblau cu chervanele numai prin pustietăţi, stau şi se uită ca la o minune la atâta sodom de case, care de care mai mândre, căţărate pe brâiele muntelui, şi parcă tot nu le vine să-şi creadă ochilor... Iar noaptea, noaptea, când tot oraşul străluceşte la lumina lămpilor electrice, când cele mai frumoase stele parcă s-au coborât din cer ca să dea farmec văii aceştia, Sinaia pare o vedenie de prin alte lumi – Bucegii se-nalţă şi o privesc înmărmuriţi – un mândru colţ de rai aninat pe poalele lor, şi-şi zic şi ei, de bună seamă, vorba bătrânească: „Omul sfinţeşte locul” – așa descrie Alexandru Vlahuță, la 1901, Sinaia – capitala de vară a țării, în lucrarea „România pitorească”.

La pas prin Sinaia.

Am privit și eu cu uimire noua față a stațiunii prahovene – o față mai caldă, mai actuală, mai bine îngrijită. Am lăsat autoturismul într-o parcare gratuită pe marginea șoselei, înainte de Hotelul Internațional și am pornit la pas către centru pe Bulevardul Carol I. Depășim Hotelul Păltiniș, emblemă altădată a turismului balnear din Sinaia (noroc că această construcție ridicată în 1913-1914 la cererea bancherului Aristide Blank încă arată bine la exterior, neafectând peisajul înconjurător; hotelul e închis de câțiva ani), trecem pe lângă frumoase și vechi vile (ex. Margot), apoi prin fața Vilei Slătineanu (reconstruită în 1912, cu o frumoasă fântână arteziană în față, actualmente sediu de bancă; s-a mai numit și Vila Salamandra după medalioanele de pe fațadă). Ajungem în apropierea centrului administrativ al orașului – Primăria Sinaia, ce funcționează în această clădire din 1905, când a fost achiziționată de la Nicolae Ghica. În fața Primăriei se află și Centrul de Informare și Promovare Turistică, de unde am obținut informații privind traseul ce vroiam să îl urmez, mai multe hărți și broșuri de promovare a unor obiective turistice, atât din Sinaia, cât și de pe întreg teritoriul județului Prahova. Pietonalul central este bine îngrijit, pavat cu dale pătrate, cu spații verzi și flori bine îngrijite, cu cișmele de apă și cutii poștale cu forme interesante; nu lipsesc cabinele roșii, gen englezesc de telefon, încuiate, pe care apare cuvântul „Info” (nici localnicii nu știu încă destinația lor). Frumoase și mari hoteluri străjuie bulevardul Carol I: Carphatia, Bulevard, Anda, New Montana, Bucegi, Rina, Rina Cerbul.

Intrăm în Parcul Dimitrie Ghica, amenajat în 1881 și declarat monument azi, oază de umbră în centrul orașului și gazdă a câtorva „vechituri” cu valoare istorică: Hotel Caraiman, Hotel Regal, Hotel Palace și Casino Sinaia. Prin parc găsim artefacte chiar de început de secol al XX-lea (ex. bancă de piatră din 1905), mai multe busturi (Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Dimitrie Ghica și Ion Brezeanu) dar și Muzeul Rezervației Bucegi. De asemenea sunt prezente niște căsuțe mici de piatră ce au scris într-un chenar de piatră „Electrica” – probabil urme vechi ale evenimentului petrecut în 1890 – primele becuri electrice aprinse pe bulevard, în parc, în câteva vile și în Hotelul Caraiman ceea ce a făcut din Sinaia – prima localitate iluminată electric din țară.

De la ieșirea din Parcul Dimitrie Ghica către Mănăstirea Sinaia începe traseul marcat cu bandă albastră verticală către Stâna Regală. Trecând pe lângă Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial (amenajat în 1923) începem ascensiunea, fie direct pe Str. Mănăstirii (care ocolește), fie pe Aleea Nifon ce ne scoate direct în fața Mănăstirii Sinaia, trecând pe lângă Fântâna de Piatră (sursă de apă datată 1880, restaurată). Noi am continuat din fața mănăstirii pe celebra Stradă Furnica printre vile arătoase, curți pline de flori și peisaje cu deschidere către munte. Am ales această variantă în detrimentul Aleii Carmen Sylva ce merge pe lângă Castelul Peleș și care ne-ar fi permis accesul pe Poteca Regală chiar din spatele Castelului Foișor – însă domnul de la Centrul de informare turistică ne-a spus că e posibil să nu fim lăsați să urcăm pe acolo de către paza castelului. Astfel că am profitat de imaginile ce ni le oferă strada Furnica, permanent în ascensiune. Vila Vasilescu Duca ne impresionează prin zidurile de susținere ale pantei și lucrările ornamentale executate de o firmă din București. Ajungem și la Crucea Molomoț, monument ce marchează locul primului lăcaș de cult din zonă – schitul Sf. Nicolae, atestat la 1581. Lângă crucea de piatră găsim o cișmea cu apă rece, moment de respiro. Putem scurta drumul puțin pe strada Schiorilor, ce taie un cot al străzii Furnica, și ne trezim în apropierea impunătorului Hotel-restaurant Furnica. Construit în 1899 ca o clădire anexă a Domeniului Peleș complexul are o arhitectură asemănătoare cu a Pelișorului și a Economatului. Urmează o porțiune de stradă cu frumoase vile (ex. Vilele Lucia) pe ambele părți și, pe o înălțime apare un interesant turn de apă rotund (construit după Primul Război Mondial face parte dintre primele captări de apă pentru aprovizionarea acestei zone și se pare că este încă funcțional). Trecem de Vila Mureș, Vila Oblique, Foișorul cu Flori, Popasul Haiducilor, Casa Iris și Cabana Schiorilor; de asemenea, depășim și Centrul de Pregătire și Perfecționare a Jandarmilor Montani „Regele Carol I” – în fața intrării se află amplasat (din 2009) un bust al regelui Carol I (autor: sculptorul-jandarm Oprea Daniel).

Poteca Regală.

La limita orașului, lângă pădure, un panou ne anunță că am intrat în zona Parcului Natural Bucegi. Un pic mai sus apare și deviația spre dreapta a traseului, în stânga drumul asfaltat continuă spre Cota 1400. Un panou mare ne informează că prin aceste locuri bântuie ursul brun, precum și câteva date despre acest mamifer ocrotit de lege. De altfel, am citit despre o întâlnirea unui cuplu cu Moș Martin, eveniment tragi-comic desfășurat chiar pe Poteca Regală (greenblog.descopera.ro/20 ... 0%93-episodul-3). După 50 m se trece un pod peste pârâul Peleș, amenajat prin lucrări hidrotehnice între anii 2000-2003. Până aici se poate avansa cu autoturismul, mai departe am văzut doar o mașină de jandarmi coborând probabil spre Castelul Peleș. Poteca Regală, semnalizată printr-un indicator de lemn, pe care se precizează că sunt 1,7 km de parcurs (1 oră), începe în forță. Ne încadrăm pe poteca pietruită și începem ascensiunea. Mă gândeam că nu vom întâlni prea multă lume, dar, aveam să fim surprinși de mulțimea întâlnită, din toate categoriile de vârstă: sugari în brațele mamelor, copii de 5-6 ani, adolescenți și adulți, gravide, vârstnici. De altfel, pentru montaniarzii antrenați această potecă nici nu este considerată un adevărat traseu montan, dar pentru orășenii veniți în weekend la munte este o provocare. Prima concluzie după 50-100 m parcurși pe potecă: necesitatea unei perechi de încălțăminte adecvate – aleea este pietruită, dar nu cu piatră cubică (cum citisem undeva), ci cu piatră fasonată, dar destul de asimetrică și colțuroasă. Poteca urcă în permanență, în serpentine mai largi ori mai strânse. De-a lungul timpului turiștii au mai „tăiat” curbele formând poteci suplimentare, dar mult mai abrupte. Pădurea ne înconjoară din toate părțile și oferă ă răcoare plăcută, din când în când apar și stânci golașe ori acoperite de mușchi verde. Diferența de nivel până în Poiana Stânii e de aproximativ 300 m – se pleacă de pe la 990 m și ajungem la 1285 m. Traseul se păstrează, încă, în bune condițiuni, deși o mare parte din balustradele de lemn au dispărut ori sunt căzute (prăbușirile arborilor au distrus o parte din balustrade și chiar au dizlocat în câteva locuri margini de beton din potecă). Ne oprim din loc în loc pentru odihnă și fotografii. La un moment dat poteca se bifurcă: urmăm cărarea din partea stângă pe sub un versant. Ocolim un perete vertical de stâncă și după câteva zeci de metri ajungem la un important punct de hidratare: izvorul amenajat de cei de la ICF Sinaia în 1980. O țeavă metalică ne oferă o apă rece și foarte bună la gust. Bem pe săturate și umplem din nou sticlele. E un loc de popas strategic, printre arbori se zărește localitatea Sinaia la mare depărtare.

Nu peste mult timp ieșim la lumină: am ajuns în Poiana Stânei Regale. Cortina pădurii se retrage și în fața ochilor se deschide o înșiruire de creste montane (versantul răsăritean al Masivului Bucegi) – o priveliște fantastică. De efect este și fâneața montană, întinsă pe 17 ha și declarată rezervație naturală botanică. O mulțime de mașini sunt parcate pe marginea drumului forestier ce se desprinde din șoseaua către Cota 1400 și urcă în Poiana Stânii. Ne delectăm privirea cu aceste peisaje, apoi urmărim pe un panou transparent denumirile crestelor din depărtare. Terasa Stânii Regale se desfășoară sub o stâncă înaltă pe care e agățat un tablou cu portretele regilor și reginelor României. Frumoase mușcate roșii ornează mesele de lângă terase, ceaune stau aburinde pe pirostrii, pe un proțap se rumenesc niște „arătări” mici – citind meniul afișat aveam să aflu că e probabil vorba de cocoșei de munte și boboci de rață.

De lângă niște bănci de lemn urcă pe o distanță de 15-20 m o potecă formată din trepte înalte și abrupte de lemn până deasupra stâncii. Sus urmăm poteca de pământ și ajungem lângă obiectivul vizat: Stâncile Franz Joseph, monument natural geomorphologic, semnalate printr-un indicator de lemn. O scară betonată, prevăzută cu balustrade metalică, urcă în spiral către cunoscutul punct de belvedere. Ansamblul a fost refăcut de cei de la Cabana Stânca Regală cu ceva ani în urmă. Din păcate luneta montată pe platformă a fost vandalizată, nu mai există decât piciorul metalic. De pe platformă se deschide o panoramă deosebită asupra Văii Prahovei (Bușteni, cartierele Zamora și Cumpătu), a Munților Baiului, Piatra Mare și Postăvaru. După ședința foto corespunzătoare coborâm de pe stâncă și mergem câțiva metri spre dreapta unde pe o altă stâncă, între copaci, se află amenajată o altă platformă. De aici observăm peretele vertical al Stâncilor Franz Joseph, pe care tocmai se cățăra un alpinist. Sus, sub platformă, observăm o placă de bronz cu portretele celor două capete încoronate ce au poposit aici în 1896 – voi povesti mai jos. Ne întoarcem la Poteca Regală ce începe de lângă stânci (avem indicator de bandă albastră către Sinaia – 50 min.) și coboară până la bifurcația ce am întâlnit-o înainte de a face stânga spre izvor. Deci, dacă acolo o luați în dreapta ajungeți direct la scările ce urcă pe Stâncile Franz Joseph.

În lucrarea tipărită în 1969, Alexandru Beldie prezenta 80 de trasee turistice în Munții Bucegi, scriind despre Poiana Stânii: Poiana Stânei (1265 m) se află situate pe un prag larg al plaiului Piatra Arsă, cu flancurile împădurite și care, la extremitatea estică (în pădurea din spatele cabanei) sfârșește printr-o ruptură de pantă de circa 100 m înălțime în zona păduroasă de la poalele Pietrei Arse. Marginea abruptului este îndeosebi marcată de două stâncării abrupte, stâncile „Franz Josef” (1299 m), prevăzute cu trepte și grilaj de fier (5 minute de la cabană), de pe vârful cărora se deschide o largă perspectivă asupra văii Prahovei.

Am început coborârea de la stânci, iar la bifurcație am tras din nou o fugă la izvor pentru a ne alimenta cu apă rece. Am parcurs traseul mult mai rapid, deși efortul de „frânare” e considerabil, însă nu am mai gâfâit atât de mult, am fost mai relaxați. Am ajuns pe str. Furnica și am privit în urmă la stâncile ce se ițeau din pădure, pe culme – nu ne venea să credem că am urcat până acolo. Traseul menționat l-am parcurs în 4 ore și jumătate (de la plecarea din parcul Dimitrie Ghica până la întoarcerea în același punct)

Fragmente de istorie pe Poteca Regală.

Pe lângă farmecul naturii, incursiunea pe Poteca Regală către Poiana Stânii Regale și Stâncile „Franz Joseph” ne-a prilejuit întâlnirea cu anumite aspecte istorice ale zonei. Vreau să enumăr câteva, despre care am citit ulterior și mi-au creat o imagine mai de ansamblu a traseului parcurs:

1. Poteca Regală a fost trasată după inaugurarea Castelului Peleș din 1883, la început fiind vorba de o cărare nepietruită. Într-o perioadă neidentificată de mine (probabil sfârșit de secol al XIX-lea – început de secol al XX-lea) a avut loc și pietruirea acestei poteci, adică trasarea cu borduri și umplerea intervalelor cu piatră din cariera de la Poiana Țapului. Din loc în loc erau montate balustrade din beton, frumos lucrate încât să semene cu scoarța de copac, ca niște crengi împletite. În perioada comunistă s-a intervenit asupra potecii, aceasta fiind pavată cu piatră fasonată și prevăzută cu balustrade de lemn.

2. Stâna Regală a apărut ca o necesitate de aprovizionare a familiei regale cu carne proaspătă. Astfel, în poiana de la 1270 m altitudine au fost construite grajduri pentru vite (de origine nemțească) și câteva căbănuțe pentru îngrijitori. Datorită frumuseții peisajului, familia regală urca des în poiană, călare sau pe jos – apare în 1909 o cabană, utilizată și ca pavilion de vânătoare. Aici au fost invitați și numeroși oaspeți ai Casei Regale pentru serbări câmpenești – prilej de a populariza tradițiile românești, costumele populare și mâncarea tradițională. Cabana Poiana Stânei, cum s-a numit ulterior, a fost reamenajată și extinsă în 1950, apoi în 1965 (avea 79 locuri), etc.

3. Stâncile „Franz Joseph” au fost amenajate în anul 1896, și nu în 1897 cum se scrie de cele mai multe ori. Din numerele apărute în septembrie 1896 ale ziarului Adevărul aflăm întreaga poveste a vizitei împăratului austro-ungar în Vechiul Regat. În perioada 16-19 septembrie 1896 împăratul Franz Joseph a fost prezent pe teritoriu românesc cu prilejul inaugurării canalului de la Porțile de Fier și a încheierii lucrărilor de regularizare a fluviului în zona Orșova. La eveniment au participat regele Carol I, împăratul Franz Joseph și regele Serbiei, Alexandru, alături de alte oficialități române și străine. Pe 18 septembrie împăratul Franz Joseph sosește în Sinaia, după ce a poposit și la București. În data de 19 septembrie ziarul Adevărul scrie: Împăratul împreună cu regele, regina, prințul Ferdinand și prințesa Maria, fac astăzi o excursiune în pădurile din apropiere, unde vor lua dejunul. Nici un ministru nu a fost invitat. Ediția de a doua zi, 20 septembrie, precizează: La 10 ore dimineața împăratul împreună cu regele, regina, prințul Ferdinand și principesa Maria, au făcut o excursiune la stîna regelui. Acolo s-a luat dejunul. Nici o persoană oficială n-a luat parte. Reiese clar că vizita împăratului și dejunul luat pe stânci a avut loc în anul 1896. Se pare că masa a fost amenajată pe platforma mai joasă și mai spațioasă, iar cei doi suverani au urcat și pe platforma amenajată pe stânca înaltă (situată la o înălțime de 1299 m) pentru a admira „o vedere plăcută peste Sinaia și valea Prahovei”.

4. Basorelieful de pe Stânca „Franz Joseph” este ascuns în timpul verii de vegetația abundentă. Scormonind fișierele Internetului am aflat și povestea acestui obiect în revista Axis Libri, din martie 2014, editată de Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” din Galați. Basorelieful în marmură a fost realizat în primăvara lui 1897 de către pictorul Antoine Lecomte du Nouÿ și amplasat în Castelul Peleș. Sculptorul român Carol Storck a fost desemnat să facă trei copii în bronz ale acestui basorelief care au fost plasate astfel: pe stânca Franz Joseph (existent și astăzi), la Academia Română (distrus) și un exemplar s-a trimis cadou împăratului. Mulaj în gips al acestui basorelief a ajuns la Galați, fiind adus acolo de istoricul V. A. Urechia. El reprezintă un portal format din două coloane ionice, în dreapta este chipul împăratului Franz Joseph față în față cu chipurile unite ale Regelui Carol I și reginei Elisabeta. Dedesubt sunt mâinile înlănțuite ale capetelor încoronate, în semn de bună înțelegere, precum și două steme: habsburgică și cea a Regatului României. Partea de sus e ocupată de un text în limba latină.

5. Cuibul prințesei sau Căsuța din copac (Juniperus) – undeva la vreo 20 de minute de mers pe Poteca Regală, într-un luminiș, prințesa pe atunci Maria a dorit ridicarea unei căsuțe în copac. Amplasată la 5 m deasupra solului și formată din 3 camere și un balcon spațios această construcție a constituit un punct de atracție al familiei regale, dar și a oaspeților. Nu ezitați să citiți interesanta poveste chiar aici

6. Fuga Regelui Mihai de la Peleș în decembrie 1947 – Am găsit pe un blog o poveste interesantă relatată de cabanierul de la Cabana Sfânta Ana privind evenimentele din preajma abdicării Regelui Mihai. Căutat de soldați sovietici Regele fuge cu automobilul de la Castelul Peleș, trecând pe la această cabană, la Stâna Regală. Urmărit de soldați, abandonează mașina și coboară pe Poteca Regală, pe la Vulpărie, din nou la Castel, unde este însă prins. Ana Pauker trece pe la cabană în 1948 și îi amenință pe cabanier și soția sa – în 1952 cabana Sfânta Ana e demolată, deoarece chiar pe acolo e trasat drumul spre Cota 1400. Cred că este doar o legendă, din cercetări nu este susținută documentar, dar dă o aură interesantă Potecii Regale (vezi aici)

Sper să urmați această potecă în cadrul vacanțelor la munte ori a weekendurilor de relaxare și să vă aduceți aminte și de istoria ce ne înconjoară pretutindeni.

---

VIZUALIZĂRI: 14263 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI