Un Crăciun cum toate ar trebui să fie!

TIPĂREȘTE

Fiind un mare fan Bulgaria și, mai ales, comparând câteva prețuri de pachete de Crăciun Bulgaria versus România, am dorit inițial să sărbătorim Nașterea Domnului undeva, la sud de Dunăre, mai ales că îmi stau pe creier niște restanțe turistice din această zonă. În legătură cu găsirea locului potrivit, Tati mi-a dat mână liberă (iar eu tare am mai „suferit” din acest motiv!). Am urmărit cu răbdare site-urile câtorva hoteluri din Veliko Târnovo, Arbanassi și Tryavna; unele din ele chiar m-au răsplătit și au început a afișa începând cu luna octombrie pachete specifice. Am trimis câteva mailuri în stânga și în dreapta, formulându-le - evident - în limba engleză, cerând lămuriri suplimentare sau încercând chiar să fac rezervare. Eram hotărâtă să accept oferta cea mai promptă, prețurile fiind sensibil egale. Doar că... am așteptat cu răbdare timp de vreo 3 săptămâni un răspuns care nu a mai venit niciodată!:( M-am gândit și la varianta de a rezerva pur și simplu cazarea prin booking și a ne descurca la fața locului cu mesele, dar mi-a fost teamă să risc, să nu pățim ce am pățit acum 2 ani la Sighișoara, când ne-am trezit că toate restaurantele închideau începând cu seara de Ajun și urmau a deschide din nou a doua zi de Crăciun!

Așa că... vorba Helgăi: „Reconfigurarea traseului”! Ia să scotocim noi un pic mai aprofundat pe net, chiar nu găsim ceva rezonabil și pe plaiurile mioritice?! Locația cu pricina trebuia să îndeplinească mai multe criterii: să se afle la o distanță de... maxim o jumătate de zi de șofat; să aibă recenzii bune; să nu ne coste chiar o avere (urma să mergem toți 5 în vacanță, 2 adulți și 3 copii... mari, adică tot adulți din punct de vedere hotelier). După 2-3 ore de căutare asiduă, am reușit să fac o listă cu câteva locații. Am ales-o pe cea care-mi făcea cel mai tare cu ochiul și am trimis mail (deocamdată doar acolo; dacă în 3 zile nu aveam să primesc niciun răspuns, urma să mai încerc și alte variante).

Nu au trecut însă nici măcar 24 de ore până când am fost contactată, confirmându-mi-se faptul că da, au locuri pentru noi și da, nu-i țeapă, pachetul de Crăciun, cu 3 nopți de cazare și pensiune completă (23-26 decembrie), costă 700 ron de persoană, din care trebuia să achit 20% acum, iar restul în momentul sosirii! Parcă tot mi-era teamă că e prea frumos ca să fie adevărat! Dar despre locație (Hotel Dobru, Slănic Moldova) citisem numai și numai de bine, inclusiv pe AFA... Deci da! Am pus mâna pe telefon și am sunat la numărul atașat mailului de răspuns. Ba, m-am gândit să ne prelungim sejurul cu încă o noapte, mi se părea aiurea să plecăm acasă în a doua zi de Crăciun; se poate? Evident că se poate! Am fost investigată în amănunt despre compoziția grupului, ca să se știe probabil cum ne repartizează în camere, cât și despre vârsta copiilor, pentru că cei mai mititei aveau să primească daruri de la Moș Crăciun (nu era cazul nostru, dar mi s-a părut faină ideea)... În alte 2 zile am primit deja factura proformă, pe care am onorat-o cât de curând, pecetluind astfel rezervarea. Am fost sunată din nou cu câteva zile înainte de plecare și întrebată dacă nu cumva ne-am răzgândit. Nu, păcatele mele, cum să ne răzgândim?! Venim, nu scăpați de noi!

Pe 23 decembrie, puțin după prânz, pătrundeam deja în stațiunea turistică de interes național Slănic Moldova, pe care unii o vedeau pentru prima dată (Lukas), iar alții o reîntâlneau după destul de mulți ani... Cu toții eram însă destul de bucuroși să găsim aici, sub poalele munților, în sfârșit, un pic de zăpadă! Mă uitasem pe hartă înainte de plecare, așa că nu a fost greu să identificăm hotelul, pe partea stângă a drumului, aproape de ieșirea din stațiune: o clădire drăguță, aproximativ portocalie, cu vreo 3-4 etaje, construită în trepte. Cu puțin înaintea ei, se face un drum în stânga, ce traversează podul peste Râul Slănic (apoi mai continuă un pic printre casele localnicilor, iar la ieșirea din localitate devine drum forestier și duce, după vreo 7 km, taman în satul Hârja din Pasul Oituz). Am urmat și noi acest drumeag, din care se desprinde, imediat după pod, un altul în dreapta, ce urcă până în fața intrării în hotel (care se află pe partea opusă șoselei). Parcarea în care se termină această cale de acces era deja plină, așa că Tati a rămas să poziționeze mașina pe marginea drumului, cu grijă să nu incomodeze prea tare (în zilele următoare am găsit destul de ușor loc în parcare), iar noi, ceilalți, am pornit să îndeplinim formalitățile de cazare.

Holul recepției ne-a întâmpinat cu căldură, la propriu și la figurat. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost podeaua acoperită cu gresie antiderapantă și covorașul roșu ce ne-a condus până în fața ghișeului, unde două domnișoare drăguțe ne-au salutat cu un zâmbet. În timp ce am completat formularele de cazare, una din ele ne-a făcut calculul cu cât mai aveam de achitat: încă 2800 ron pachetul de Crăciun plus 320 ron noaptea suplimentară (2 camere, micul-dejun fiind inclus) plus 16 ron taxa de stațiune, pentru care ni s-a tăiat o chitanță separată. Am achitat cu cardul și am luat aminte la informațiile suplimentare pe care cele două domnișoare ni le-au furnizat în continuare: faptul că toate mesele vor fi sub formă de bufet suedez, intervalele orare între care acestea se vor desfășura; că vom intra cu cina din seara de 23 (precedată de pomana porcului, la ora 18, pe terasa exterioară a restaurantului), dar pentru prânz ni se poate oferi câte o ciorbă „din partea casei”; că, dacă vrem să mergem la piscina de la Vila Teleconstrucția (cu care hotelul are o convenție încheiată), nu ne va costa nimic suplimentar, dar va trebui să primim câte o brățară de la recepție...

Ne-au fost repartizate 2 camere alăturate, 306 și 307, aflate aproximativ la același nivel cu recepția. Vă spuneam că hotelul este construit „în trepte”, pe o pantă destul de accentuată, așa încât am putut constata că noi eram practic la mijloc, sub nivelul nostru mai erau încă 3 etaje (la -1 se află și restaurantul), iar deasupra noastră alte 3. În plus, camerele de pe fiecare nivel sunt despărțite de câteva trepte, astfel că, de exemplu, camera 306 era un pic mai sus decât 307. Hotelul nu dispune de lifturi și, cu atâtea scări de urcat și de coborât, poate fi mai mult sau mai puțin dificil să-ți cari bagajele la venire și la plecare și chiar să te deplasezi în interiorul lui. Pe noi nu ne-a deranjat acest aspect, dar aviz celor cu probleme locomotorii; cea mai accesibilă cameră este 301, de la recepție trebuie coborâte doar 2 trepte până la ea.

Toate camerele sunt dispuse pe o singură parte, ceea ce face ca ]b]holurile de acces să fie foarte luminoase, fiind dotate cu ferestre mari ce dau spre pădure și spre parcul central. Din loc în loc sunt așezate scaune și extinctoare. Caloriferele asigură un confort termic acceptabil, iar podeaua este acoperită integral cu o mochetă maronie, foarte curată. Pe pereți sunt tablouri și aplice; holurile sunt dotate cu senzori de lumină, astfel că după căderea întunericului aceasta se aprinde doar la nevoie, când se pășește în zona respectivă. Mi-a plăcut că pe fiecare nivel se afla un brăduț împodobit, iar pe ușa fiecărei camere era fixată câte o decorație de Crăciun.

O să vă descriu în continuare camera 307, cu mențiunea că 306 era la fel și, probabil, la fel sunt toate celelalte (din descrierea hotelului reținusem faptul că are 43 de camere duble). Arhitectura este cea clasică, adică intri într-un hol, pe dreapta ai baia, iar în față camera propriu-zisă, care dispune și de terasă. Holul dispune de un dulap încastrat în peretele opus băii; acesta este destul de încăpător, o parte fiind cu rafturi, iar cealaltă pentru umerașe. Am găsit și câteva umerașe în interior, precum și pături de rezervă.

Baia e dotată corespunzător unui hotel de 3 stele: tron, cadă, chiuvetă, oglindă, coș de gunoi. Suportul de săpun este fixat în perete, în dreapta chiuvetei, iar deasupra se află și o etajeră cu câteva rafturi. Ca și consumabile: hârtie igienică (plus rezervă), săpunele din acelea mici, rotunde, doze cu șampon. Pe marginea căzii am găsit un prosop de ieșit după duș, iar în dulapul din hol câte un set de 3 prosoape de dimensiuni diferite pentru fiecare ocupant al camerei. Pe interiorul ușii de la baie - câteva informații, gen „dacă lăsați prosoapele pe jos, noi înțelegem că vreți să vi le schimbăm, dar, totuși, poate încercăm împreună să economisim apa și să protejăm natura” sau că lenjeria se schimbă oricum la un interval de 3 zile.

Camera are, deasemenea, un design clasic. Piesa principală este patul dublu, îmbrăcat în lenjerie albă de bumbac și acoperit cu o cuvertură satinată în nuanțe maronii. Din același material sunt confecționate draperiile de la ferestre, cât și pernuțele decorative. De-o parte și de alta a patului există câte o noptieră; de fapt, în camera noastră una din noptiere fusese mutată pe peretele opus pentru a face loc patului suplimentar. În loc de veioze, câte o aplică deasupra fiecărei noptiere și câte un set de întrerupătoare, de la care pot fi controlate toate luminile din cameră. Vis-a-vis de zona de dormit, există un corp de mobilier gen birou; pe el - telefon (fără instrucțiuni de utilizare; într-o seară chiar am avut nevoie să sunăm la recepție și Tati a format un număr la plesneală, culmea e că a nimerit-o!), o tavă cu 2 pahare și cu șervețele, precum și o decorațiune de Crăciun :). Alături, un mic răcitor, iar deasupra, fixate în perete, o oglindă înrămată și televizorul cu ecran plat. Pe ici, pe colo câte un tablou înviorează albul pereților.

Terasa trebuie să fie un loc mirific în sezonul cald, oferind o priveliște de vis asupra pădurii, a unei vile foarte faine din vecinătate (e de vânzare, în caz că vă interesează...) și a șoselei pe care am venit. Am zâmbit când am remarcat că nu ni se pusese la dispoziție doar un pat în plus, ci și un scaun în plus pe terasă. Din motive obiective, de temperaturi negative, nu am avut ocazia de a le utiliza și, în general, balconul a funcționat doar pe post de frigider.

Cu restaurantul am interacționat întâiași dată la puțină vreme după ce ne-am cazat. Am fost preluați imediat de șeful de sală și îndrumați spre masa ce ne fusese alocată anterior, o masă de 11 locuri, pe care urma s-o împărțim cu încă o familie; aceea avea să fie masa noastră de-a lungul întregului sejur. N-am avut timp prea mult să admirăm trofeele vânătorești expuse pe pereți, lambriurile de lemn închis la culoare, asortate cu restul mobilierului, mesele decorate de sărbătoare, că o ospătăriță nu chiar tinerică, dar foarte plăcută, s-a și înființat lângă noi. Ne-a anunțat că ne poate oferi câte o ciorbă de văcuță bună și caldă, dar Istețica a solicitat ceva fără carne, așa că ea a primit ciorbă de legume. Ciorbele au venit însoțite de chifle abia scoase din cuptor, smântână și ardei iuți și au fost, cu adevărat, exact ce ne trebuia pentru momentul acela. Am comandat și câte o băutură, pe care am plătit-o separat (dealtfel, tot ce s-a băut de-a lungul celor 3 zile a trebuit plătit separat, doar apa - minerală sau plată, ambalată în pet-uri de 2 litri - a fost gratuită; prețurile sunt însă de absolut bun simț). Ce mi-a plăcut a fost că pe fiecare masă era o chestie cu butoane prin care puteai să chemi ospătarul ce-ți era alocat; inițial am zâmbit, dar mai apoi, când am constatat că funcționează cu adevărat, am privit-o cu respect!

Ne-am declarat mulțumiți pentru moment de ciorbițe și mai ales de chiflele calde, mai ales că peste vreo 3 ore aveam să mâncăm din nou. Așa că am plecat să ne bucurăm un pic de peisajul hibernal ireal de frumos ce ne înconjura... Când ne-am întors, purcelușul care se rotisa la foc mic în apropierea restaurantului era aproape gata!

Pomana porcului s-a desfășurat chiar acolo, la locul faptei și a fost însoțită de un pahar de țuică sau vin fierte cu mirodenii, salată de varză acră, ceapă roșie și mămăligă. S-a stat la coadă civilizat și s-a glumit mult întru pomenirea defunctului! :) Ce-i drept, licorile fierbinți și-au adus și ele aportul la crearea atmosferei!...

Pe urmă ne-am mutat în interior și... să înceapă petrecerea! Petreceri au fost în fiecare din cele 3 seri, una mai reușită ca alta! Mâncarea a fost gustoasă și proaspătă, pe săturate, variată de la o zi la alta, în ton cu evenimentul pe care-l sărbătoream: aperitive, salate, feluri principale din carne și pește, deserturi și fructe. Licorile de tot felul au curs și ele prin pahare, suficient cât să alunece mai ușor bucatele. Ospătarii s-au mișcat ireproșabil, rar mi-a fost dat să văd oameni atât de amabili și de prompți, fie că era vorba de completat platourile împuținate, de debarasat sau de adus comenzile! Mai că nu citeai pe frunțile lor: „Clientul nostru, stăpânul nostru! ” Orice solicitare a fost îndeplinită rapid și cu zâmbetul pe buze și n-am auzit nicio umbră de reproș în jurul meu, ba chiar toată lumea era uluită de comportamentul personalului! Jos pălăria, ce mai! Atmosfera a fost întreținută de doi soliști, o fată și un băiat, foarte talentați, care au asigurat coloana sonoră. Au alternat piese de muzică ușoară și populară, astfel că toate gusturile au fost satisfăcute și gașca veselă a avut ocazia să consume în ritmul muzicii o parte din caloriile consumate. N-a lipsit nici Moș Crăciun în seara de Ajun și toți copiii până într-o anumită vârstă (12 ani, parcă) au primit jucării. În ultima seară au venit și colindătorii cu ursul din dotare, iar audiența s-a delectat cu spectacolul oferit de un magician-entertainer foarte simpatic.

Mesele de dimineață și de prânz s-au desfășurat în aceeași atmosferă festivă, pe un fond sonor înregistrat însă, cu colinde și alte melodii „digestive”. La fel, mâncare bună și în cantități apreciabile, practic niciodată nu se termina niciun platou fără a fi urgent suplimentat. Desigur că la prânz oferta includea și câte 2 feluri de ciorbă. Eu am ales rădăuțeană în prima zi și de burtă în a doua; ambele au fost excelente!

Am beneficiat de serviciile restaurantului și înafara pachetului de Crăciun, după ce toată lumea plecase acasă și am rămas aproape singuri în tot hotelul - în seara următoare și în ultima dimineață. Dintre ospătarii noștri mai rămăseseră „de gardă” doar vreo 2 pe tură, restul probabil primiseră liber, să-și recupereze forțele, căci mai aveau un hop de trecut: pachetul de Revelion. Deși vizibil obosiți, atitudinea lor a fost însă identică, aceleași zâmbete pe buze, aceeași răbdare, același profesionalism în servire. La cină am comandat a la carte, chestii destul de subțiri, deoarece prânzul servit în altă locație, pe coclauri, încă nu se digerase total. Eu însă aveam chef de papanași cu smântână și dulceață; Tati a comandat bulz, Băiețel o pizza (pe care n-a putut-o dovedi), iar Istețica doar un ceai (s-a abonat ulterior și la jumătate din porția mea de papanași). Lukas plecase deja de dimineață, avea o „vizită-restanță” de făcut pe alte meleaguri. De prisos să spun că totul a fost foarte bine pregătit și gustos! Și mi-a plăcut că ne-am reîntâlnit cu vechea noastră cunoștință, solista din serile precedente, care a întreținut atmosfera, chit că doar 2 mese erau ocupate în tot restaurantul.

Pentru ultimul mic-dejun a trebuit să alegem dintre 3 variante de meniu. Evident că atunci când ai lume puțină în hotel este dezavantajos să organizezi bufet suedez. O să atașez o fotografie cu meniul celor 3 variante, precum și una dintre farfurii și vă las să decideți dacă ați putea mânca tot. Noi n-am putut...

Am fost și la Vila Teleconstrucția, să vedem și noi care-i treaba cu „cea mai modernă bază de agrement” din Slănic. Lukas n-a avut chef să vină. S-a nimerit să fie chiar în prima zi de Crăciun. O localizaserăm anterior la vreo 500 de metri de hotelul nostru, pe partea cealaltă a șoselei, în sensul din care am venit. Vara cred că nu-i nicio problemă să pleci cu părul ud de acolo, dar de data asta noi am hotărât să ne deplasăm cu mașina între cele două locații. Am trecut pe la recepția Hotelului Dobru și am primit brățările cuvenite, pe care nu ni le-a controlat însă nimeni la destinație. Pur și simplu am fost îndrumați spre baza de agrement, la care am ajuns urcând niște trepte. La un etaj e zona cu piscina, jacuzzi și sala de gimnastică și tenis de masă, iar deasupra e un teren acoperit de tenis de câmp (pe care nu l-am vizitat). Ni s-a spus că vestiarul unde putem să ne schimbăm e lângă piscină, dar nu mi s-a părut în regulă că l-am găsit în aceeași incintă cu piscina, practic intri cu încălțămintea de afară pe gresia pe care alții pășesc în papuci sau chiar desculți. Nici vestiarul nu mi-a plăcut. Sunt două compartimente, unul pentru fete și altul pentru băieți, dar niciun scăunel, băncuță-ceva, să te așezi când te schimbi; astfel, nemaivorbind de disconfort, e imposibil, oricât te-ai strădui, să nu-ți dai hainele pe jos. Mi-a plăcut însă că sunt niște dulăpioare compartimentate în care poți să-ți lași lucrurile; fiecare ușiță se poate încuia, dar nu mi s-a părut a fi suficiente spații pentru dimensiunile la care a fost concepută piscina.

Pentru că da, piscina este imensă! Și adâncă! 1,6 metri într-un capăt și 2,6 în celălalt! Apa era curată și ușor încălzită, așa că ne-am bălăcit cu entuziasm până am obosit. Și am obosit destul de repede, neantrenați cum suntem (unii dintre noi). Neputând să te odihnești în picioare în piscină, trebuie automat să ieși afară când obosești (sau poți face pluta sau te poți ține de margini, dar la un moment dat îți vei simți brațele ca făcute din plastilină și tot va trebui să ieși). Înafara apei, n-ai prea multe opțiuni. Te poți zgribuli (temperatura mediului extern nu mi s-a părut deloc primitoare la ieșirea din apă) pe unul din scaunele care înconjoară piscina (nu sunt șezlonguri deloc, doar scaune) și... admira peisajul, eventual cu o băutură în față (pe care o poți achiziționa de la un bar care se află într-un colț; noi eram plini de toate neamurile de băuturi și mâncăruri, n-am luat nimic, nu de asta veniserăm aici). Nici măcar nu poți citi o carte, căci iluminarea spațiului este deficitară (doar vreo 3-4 becuri din cele multe erau aprinse).

Jacuzzi părea o alternativă mai bună, dar din păcate era deja ocupat de vreo 2 familii foarte numeroase ce păreau că se distrează suficient încât n-o să-l elibereze prea curând. Sauna nu ne-a atras niciodată... A mai rămas sala de ping-pong și de gimnastică, pe care au cotropit-o temporar Tati, Băiețel și Istețica. Eu m-am reîntors în piscină. După o vreme, iar am obosit și a trebuit s-o părăsesc... Și tot așa, în curând am constatat că ne-am cam plictisit și am hotărât să plecăm. Nu ne-am mai întors în ultima zi, așa cum aveam de gând inițial. Destul de neprimitoare experiența (cel puțin pe timp rece) și oarecum sinistră mi s-a părut... Brrr...

Capitolul „Altele”: Dacă despre serviciile oferite de restaurant am doar cuvinte de laudă, pe cele de curățenie le-aș putea defini ca „mediocre”. Dealtfel, am constatat că asta e cauza care trage în jos nota hotelului pe booking și pe alte site-uri. În cele 3 zile cât a ținut „pachetul de Crăciun” am beneficiat doar de golirea coșului de gunoi și de înnoirea stocului de hârtie igienică. Mocheta nu a fost aspirată, paturile au rămas în stadiul în care le-am lăsat. Pe mine, una, nu m-a deranjat asta, dar n-am putut să nu observ. În ultima zi, mă așteptam ca la întoarcerea de pe coclauri să găsim așternuturi și prosoape schimbate, dar n-a fost așa, ceea ce iar nu m-a deranjat, că nici acasă nu-mi schimb cearceaful la 3 zile. Mocheta tot nu era aspirată, dar în cursul zilei hotelul se confruntase cu repetate pene de curent, care afectaseră și rețelele de telefonie mobilă și wi-fi (cel puțin așa ni s-a spus). Singurul lucru pe care nu l-am înțeles era de ce nu ne mai fusese dus gunoiul și nici hârtie igienică nu ni se mai pusese. Ce-i drept, pe aceasta din urmă am solicitat-o și am primit-o de la recepție, cu scuzele de rigoare.

În seara ce a urmat, telefoanele și televizorul și wi-fi-ul nu ne-au funcționat. Am făcut mare haz de necaz pe chestia asta („Cred că ne-au ajuns blestemele celor ce-au plecat azi-dimineață acasă! ”), pe urmă ne-am amintit de experiența vacanței de Paști de la Casa cu Zorele, când la fel, n-am beneficiat de nicio înlesnire a tehnicii moderne, dar atunci am căutat deliberat un astfel de loc! „Ai grijă ce-ți dorești... ” :) Ce-am făcut în atari situație? Ei, bine, am supraviețuit! Am povestit între noi, am râs și ne-am culcat devreme...

E de la sine înțeles, sper, că în restul timpului toate aceste facilități de mai sus au funcționat ca unse! Căldură am avut și încă un pic cam multă, chiar și-n ultima zi, din când în când trebuia să mai deschidem ușa de la balcon să mai răcorim.

Una peste alta, Crăciunul lui 2016 la Hotel Dobru a fost o experiență reușită, care ne-a reunit familia în bună pace și armonie! Ne-am distrat, ne-am odihnit, ne-am plimbat, am „făcut chestii împreună”, vorba fetei mele. Aș repeta-o oricând și poate o voi face. Cred că ați înțeles ideea, locul acela chiar merită să-i treci pragul! Iar Slănic-Moldova este o stațiune drăguță, numai bună de umplut bateriile. Dar despre cu ce-ți poți omorî timpul în Slănic-Moldova și prin împrejurimi - în alt episod!

---

VIZUALIZĂRI: 4289 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI