ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 21.02.16
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JAN-2016
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Captiv in Olimpul mitologiei Massai

TIPĂREȘTE URM de aici

La căteva minute după ce ies de sub vraja tribului Massai, reînod dialogul meu cu David căruia îi descopăr, in modul cel mai plăcut, noua lui postură - cea de ghid, cu o mare experiență umană și cu niște cunoștințe aprofundate în materie de cultură Massai, moștenite de la unul dintre bunicii săi.

Tatăl lui David a făcut pasul spre civilizație grație unor misionari care, într-un război ideologic permanent cu vraciul fiecărui trib, reușesc, după multe blesteme rupte din străfundurile junglei, să-i apropie de protecția bisericii catolice, care le poate oferi condiții mai bune pentru sănătatea și educația copiilor.

- David, poți să-mi spui de ce mă priveau atât de curios cei din trib, mai ales când eram aproape de ei?

- Malimu, cei din tribul Massai nu înțeleg de ce omul alb are păr pe piept, pe mâini și pe picioare. Pielea lor este neagră și lucioasă. Ei se consideră poporul ales de Enkai, zeitatea lor supremă.

Înțeleg numaidecât că puteam să fi fost asociat cu vreun animal păros dintr-o specie mai rară.

- Oricum, ador câinii și pisicile, îi spun eu cu un ton amar.

David îmi citește perfect starea de spirit și îmi explică de ce lumea Massai-lor este atât de ermetică, după câteva mii de ani în care ritualurile repetate cu strictețe de la naștere până la moarte sunt ca niște pecete ale unei arhitecturi spirituale greu de imaginat. Bunăoară, aflu că Enkai ar fi fost un om de rând care, la un moment dat, avea în posesie toate vitele din lume, animale pe care le-a dus cu el în cer, ca atunci când cerul se va fi rupt în două, vitele să fie trimise pe o sfoară, spre pământ, numai și numai celor din comunitățile Massai. Zis și făcut. Doar că, la puțin timp după începerea acestei procesiuni cosmice, cei din triburile de vânători vecine, pe nume Dorrobo, geloși că bunăvoința cerească îi ocolește, s-au hotărât să taie sfoara și să-și lase vecinii doar cu jumătate din opulența divină.

Până la urmă, celor din tribul Dorro nu li s-a dat nici o vită dar au rămas cu mierea și cu animalele sălbatice. În sfârșit, celei de-a treia grupări, Kikuyu - cultivatorii pământului - le-au fost date boabele și semințele de cereale.

Asocierea fiecărui moment al vieții la carnea de vită dăruită de Enkai se face chiar începând cu ceremonia botezului, când Enkai și soția sa, Olapa, trimit un înger păzitor (Ngai), prezent în viața fiecăruia până la moarte. Urmează apoi, ceremoniile ce încătușează în cercuri concentrice copiii și tinerii în viața tribală: cele de punere a cerceilor la fete, de punere a semnelor focului pe picioarele băieților, de circumcizie, de inițiere a juniorilor în în luptă, de botez al războinicilor, de bărbierire a părului de pe capul războinicilor, de retragere din rândul acestora, sau ceremonia laptelui și a cărnii. Fiecare etapă este o trecere la o treaptă superioară a statutului personal, înaintea căreia cei de sex bărbătesc își petrec patru nopți în junglă, unde se hrănesc doar cu lapte și sânge de vacă. Ritualurile feminine acoperă, la râdul lor, tematica fertilității și a devotamentului față de valorile și interesele tribului și nu au spectaculozitatea semenilor lor de gen masculin, ținând cont de statutul lor precar. De obicei, un Massai spune că are șase capre, două vaci și șapte neveste.

Aflu apoi, că dintre toate plantele junglei, cea de smochin sălbatic –folosit la toate ceremoniile- simbolizează, prin viață lungă și rezistență, frumusețea robustă a celor născuți în triburile Massai. Dintre spaimele triburilor Massai, bufnița și vulcanul le provoacă cele mai multe insomnii. Spiritele rele pe care aceștia le declanșează nu pot fi domolite decât prin jertfe (de animale) pentru Enkai și de stropitul cu lapte.

Cât privește moartea, ea este văzută ca un fenomen natural, fără întoarcere printr-o posibilă reîncarnare. Nemurirea, în schimb, este un sentiment pe care părinții Massai îl trăiesc în preajma propriilor copii. La moarte, corpul este înfășurat în piei de animale și dăruit naturii. Dacă omul a fost bun pe tot parcursul vieții, îngerul păzitor îl însoțește pînă la contopirea cu natura. în caz contrar, acesta îl părăsește în clipa trecerii în neființă.

De undeva, din ultima colibă a tribului, Laboni supraveghează autoritar tot ce se întîmplă în comunitate, inspirând frică prin prorocirile sale și speranță prin puterea sa de a amesteca ierburi și rădăcini de plante pentru a trata cele mai diverse boli, începând cu o simplă durere de cap și sfârșind cu malaria. Vraciul, pentru că de el este vorba, ține scretele tămăduirii în cea mai mare taină, ferite de iscoadele triburilor vecine.

- David, spune-mi, te rog, de ce atâtea femei din trib aveau dintele din față lipsă?

-Pentru că numai așa vraciul le ferește de numeroasele boli digestive pe care femeile Massai le fac din când în când.

Știam de dinainte că anestezia este străină de cultura Massai.

Cu corpul păros dar cu mintea limpede, încerc să găsesc drumul de ieșire dintr-un Olimp mitic al unei lumi unde mai trăiesc oameni liberi și fericiți.

Încetul cu încetul, lipsa aerului condiționat din mașină mă moleșește de-a binelea, dar liniștea mult dorită îmi este alungată în mod brutal de hârtoapele șoselei și de claxoanele camioanelor venite dinspre Nairobi.

Mă mulțumesc cu o plutire relativă prin hățișurile mitologiei Massai unde visez că voi fi invitat la o cermonie cu proțap, așa cum obișnuiesc ei să-și primească oaspeții de seamă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de glcitizen in 08.04.16 18:16:50
Validat / Publicat: 08.04.16 19:22:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].

VIZUALIZĂRI: 3167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[08.04.16 19:26:21]
»

Imi face placere sa dau start vot!

Abia astept sa ii cunosc pe masai!

glcitizenAUTOR REVIEW
[08.04.16 19:49:14]
»

@Dan&Ema -

Multumesc si astept sa va pot ds sfaturi mai practice inainte de a lua decizia-sunt câțiva pași importanti, cuum ar fi vaccinul anti febră tifoidă și niste pastile antiholeră, la o sectie de boli tropicale din orice oras mare. Asta pentru inceput, cu o luna înainte de plecare.

crismis
[08.04.16 20:33:56]
»

@glcitizen: Superb scris si extrem de interesant, ca de obicei!

krisstinna
[08.04.16 20:36:28]
»

@glcitizen -

Tatăl lui David a făcut pasul spre civilizație grație unor misionari

- să înțeleg că bunicul lui David a fost "necivilizat"? Malimu, spune-mi cine scotea dintele/dinții femeilor și ce înseamnă "corpul dăruit naturii"- își îngroapă morții? Mulțumesc pentru că nu m-ai lăsat să aștept până sâmbătă și drept mulțumire îți spun că nu ești un Malimu păros!

glcitizenAUTOR REVIEW
[08.04.16 20:44:04]
»

@crismis -

Multumesc, te citesc si eu cu interes si te rog sa-mi spui daca te decizi sa ajungi acolo.

crismis
[08.04.16 20:55:54]
»

@glcitizen: Nu in viitorul foarte apropiat, dar nu zic "nu" niciodata! Mi-ar placea... candva... intr-o zi... Visez la asta de cand am citit "Indragostita de un massai"!

glcitizenAUTOR REVIEW
[08.04.16 20:57:44]
»

@krisstinna -

Sarut mâna, Krisstinna, ca de obicei foarte drăguță.

Încă din sec 16-17 misionarii catolici fac același lucru în toate zonele mai înapoiate ale globului. Prozelitismul înlesnește supunerea unui popor. (Sper să nu par prea pompos).

Cât privește dintele cu pricina, doar vraciul are dreptul să-l extragă în urma unui descântec- am aflat că orice afecțiune își are descântecul ei.

Cei morți, normal rămân pradă hienelor, poate am vrut să par mai elegant. Oricum, moartea își are firescul ei la Massai.

Vezi că, de la urmâtoarele review-uri, încep ofensiva să te determin să mergi acolo și să trăiești aventura vieții, uitând de temerile și prejudecățile de care mi-ai vorbit.

Dan&Ema
[08.04.16 21:24:55]
»

@glcitizen:

Multumesc. Ma anunt pe PM cand se apropie momentul vaccinului

krisstinna
[09.04.16 07:45:01]
»

@glcitizen - Aștept cu interes următoarele articole, m-ai făcut curioasă. Aventuri ale vieții trăiesc zilnic , dar fără vaccin și pastile. Și apoi... dacă mă îndrăgostesc de un massai? Eu țin foarte mult la dinții mei

Am o prietenă în Africa de Sud-Pretoria, are o situație excelentă, mă așteaptă acolo de ani buni, dar nu m-am hotărât încă să-i fac o vizită cu toate că sunt fascinată de lumea în care trăiește. Dar, poate într-o zi cu soare voi lua hotărârea de a vizita continentul, cine poate ști?

glcitizenAUTOR REVIEW
[09.04.16 08:44:56]
»

@krisstinna -

Ma bucur sa aud asta. Ideea raspunsului meu era ca misionarii le propuneau celor din triburi marea cu sarea ca sa-si atinga scopul-asa s-a intâmplat si cu bunicul lui David. Odată rupti de trib, nimeni nu scapa de sarăcie și șomaj.

Cât priveste Africa, imi planific un tur de forță iarna viitoare, tur ce va include Mozambic, Tanzania, Madagascar si Sud Africa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[12.04.16 12:32:27]
»

@glcitizen - Doamne, ce destinații vă mai alegeți! Eu nu pot decât să vă invidiez pentru asta!

Până în 2013 nici nu zburam, făceam doar mii de km pe an ca să văd una-alta și nici vorbă să visez la ceva mai departe de 3000 de km. De atunci, de când am început să zbor, nici nu știu la ce să mă gândesc mai întâi, am o listă lungă... cât o zi de post. Mă rog să trăiesc măcar cât bunica, care a murit la 94 de ani (!!!), să fiu “verde” ca ea și să fiu aptă de hoinărit. Numai așa aș putea să ajung și eu pe unde ne povestiți dvs.

Bravo! Felicitări pentru curaj și pentru alegerea destinațiilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
glcitizenAUTOR REVIEW
[13.04.16 08:55:37]
»

@Aurici -

Multumesc pentru aprecieri si pentru vot. Aurici. Cred ca toti romanii au chemarea asta de a recupera ceva pierdut din epocile trecute. Apoi, fascinatia necunoscutului, o oarecare versantilitate in comunicare si... destinul. Toate calatoriile la limita te fac mai tolerant, mai modest si, eventual, mai intelept.

Sunt convins ca, daca o iei treapta cu treapta, vei ajunge la destinatii mai indepartate.

Si eu iti gasesc review-urile foarte interesante.

arru
[21.04.16 00:20:54]
»

Un serial de excepție sub toate aspectele: destinatia, scrierea atât de frumoasa, toate povestile si experientele pe care ni le impartasiti.

V-am însoțit in călătorie cu o mare placere si nu regret nicio secunda petrecuta alaturi de randurile dumneavoastra.

Ma bucur sa va descopar

buterfly*
[21.04.16 06:27:44]
»

Wow! Asta pentru articolul paros! Cat despre destinatiile urmatoare... woooow! Mergeti pe cont propriu sau organizat? Madagascar am si eu in plan... de fapt le am pe toate in plan... vai de capul meu!

glcitizenAUTOR REVIEW
[21.04.16 09:01:56]
»

@buterfly -

Multumesc, butterffly. Der când am vazut ce inseamna cumului de puncte de zbor, merg singur. Pâna in 2008, mergeam la grup cu familiile.

Ca sa te stimulez, in iulie voi face un circuit (Mongolia, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, India, Sud Arabia, Armenia) cînd sper sî ajung, fie si simbolic, la Radio Erevan. Apropos, cineva scrie la Radio Erev:

-Se poate trai doar din salariul de baza?

-Sincer, nu stim. Nici noi n-am incercat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[21.04.16 10:15:51]
»

@glcitizen -

imi planific un tur de forță iarna viitoare, tur ce va include Mozambic, Tanzania, Madagascar si Sud Africa.

&

in iulie voi face un circuit (Mongolia, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, India, Sud Arabia, Armenia) cînd sper sî ajung, fie si simbolic, la Radio Erevan.

-Malimu ești foarte plimbăreț! Abia aștept să ne povestești!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
glcitizenAUTOR REVIEW
[21.04.16 10:30:09]
»

@krisstinna - Multumesc, Krisstinna. Cind eram mai mic, voiam sa fiu ambasador, dar stateam rău cu originea.

Acum, muncesc zi lumina de câteva zeci de ani - baietii mei fiind pe drumul lor - si nu-mi doresc altceva decât sa vad lumea pe care sa o pot prezenta si in carți.

Am destul timp pentru confortul celor dragi, cum mi se pare normal.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
buterfly*
[21.04.16 11:18:33]
»

Vai de mine, cat pe ce sa fac infarct! vrei sa faci toate tarile alea intr-o luna?!!! Woooooow, ce sa mai zic. Niciodata nu voi putea tine pasul cu tine... dar merge si pe sistem nemtesc: incet dar sigur! Abia astept povestile! Stiam eu de cand ai intrat pe site ca esti deosebit!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
arru, Aurici, buterfly*, crismis, Dan&Ema, glcitizen
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind #Kenya:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058140993118286 sec
    ecranul dvs: 1 x 1