Scurtă excursie la Ulm (ultima parte, cu fortificații)

TIPĂREȘTE

Așaaa… hai mai departe. După ce am admirat monumentele de tip ecleziastic, și vechile cartiere istorice, hai să povestesc și despre partea de istorie mai veche a orașului - cu ziduri, turnuri de apărare și alte „acareturi”.

În 1482, au fost construite zidurile orașului „în mijlocul apelor învolburate ale Dunării” (foto P02), ca o pavăză de apărare împotriva armiilor dușmane. Încă mai dăinuie în bună stare și azi de-a lungul malului stâng al Dunării, de la Bastionul Lauseck, pe lângă Fischerviertel și Gerberviertel (cartierele Pescarilor și al Tăbăcarilor), Metzgerturm (turnul Măcelarilor), debarcader, grădina cu trandafiri, și până la Parcul Friedrichsau.

În ziua de azi, e unul dintr locurile preferate de recreere și plimbare ale locuitorilor (dar și al vizitatorilor) orașului dunărean. Cu cafenelele și restaurantele înșirate de-a lungul lor, e un loc numai bun pentru așa ceva.

Și pentru că am adus vorba, să vă spun și despre Turnul Măcelarilor (Metzgerturm) - e turnul înclinat din Ulm. E adevărat, nu e la fel de înclinat ca și ăla mai vestit din Pisa, dar trebuie să spunem că are o înclinare de 3,3 grade, adică e ieșit cu vreo 2 metri jumate în afara bazei (la o înălțime de 36 de metri). Ca vechime, e atestat că a fost terminat prin 1349. Legenda spune că pe vremuri, niște bandiți de măcelari au fost prinși că puneau în amestecul de cârnați, ca să-l mai „înmulțească”, rumeguș de lemn. Oamenii furioși i-au prins pe toți și i-au încuiat în turn. Iar când a doua zi a venit primarul la ei să îi anunțe verdictul, aceștia, îngroziți, s-au strâns cu toții în colțul camerei - iar turnul nu a rezistat la greutatea burduhănoșilor și s-a aplecat! (de fapt, s-a înclinat pentru că a fost construit pe locul unei foste mlaștini și terenul de sub el nu era chiar stabil).

E o promenadă și pe meterezele zidului, dar și pe malul Dunării. Între zid și fluviu, acolo unde este locul mai larg, totul e amenajat ca o grădină și oamenii se pot plimba în voie și pe alei, și pe iarbă, pot sta la picnic sau face pur și simplu mișcare, aerobic, yoga - fiecare cu ce-i place.

Ei… și tot mergând eu așa pe firul apei, am ajuns și la un loc cu o altă poveste frumoasă (mă rog, ceva mai puțin pentru protagonistul principal) - locul unde era mai demult un alt turn: Adlerbastei (Bastionul Vulturilor). Adică locul unde Albrecht Ludwig Berblinger (cunoscut și drept Croitorul din Ulm a vrut să testeze aparatul său de zbor, loc marcat azi cu o placă comemorativă. Povestea spune că Albrecht, fiu de țăran amărât, a rămas orfan de la vârsta de 13 ani și a fost obligat să devină croitor, deși lui îi plăcea mult mai mult mecanica… În fine, și-a urmat destinul, dar în timpul liber nu s-a oprit din meșterit la invențiile lui (una chiar foarte utilă - prima proteză de picior articulată!) și timp de ani de zile a perfecționat un fel de deltaplan. Era fascinat de zborul bufnițelor, pe care l-a observat cu foarte mare atenție și a căutat să facă un aparat care să permită omului un zbor planat asemănător acestora. Lucrările sale „extracuriculare” erau să-l coste chiar excluderea din ghilda croitorilor (erau alte vremuri atunci, iar meseriașii chiar țineau la prestigiul lor!), dar el a perseverat. Lucru care l-a costat o amendă uriașă, dar omul nu și nu: Batman, Batman! ce mai!!! Și așa a ajuns vestea până la urechile regelui Frederick I de Württemberg care l-a sponsorizat cu uriașa sumă de 20 de ludovici (galbeni). Asta l-a cam costat până la urmă, pentru că a trebuit să prezinte și ceva rezultate practice. Zborul de test ar fi trebuit să aibă loc pe 30 mai 1811, de pe o ridicătură a malului Dunării, în prezența regelui, a celor trei fii ai săi și a prințului Bavariei. Aceștia, împreună cu o mare mulțime de oameni au așteptat „minunea”, dar Berblinger a anulat zborul de test, pretinzând că aparatul e stricat. A mai făcut a doua zi o tentativă, dar regele deja plecase, la locul noii tentative ne mai aflându-se decât fratele său, Ducele Heinrich și soția acestuia. Berblinger a ales de data asta un loc mai înalt (Bastionul Vulturilor) și s-a pus să aștepte un vânt prielnic pentru decolare. Și a stat… și a stat… până când - zice povestea - un polițai plictisit de lunga așteptare i-a făcut vânt peste parapet. Evident, bietul om a căzut în Dunăre, de unde a fost scos repede de niște pescari. A scăpat cu viață, dar nu a mai continuat cu invenția lui…

S-a stabilit totuși, în zilele noastre, că deși deltaplanul său ar fi fost capabil să zboare și să ducă o persoană cu el, nu ar fi reușit în veci să treacă Dunărea din cauza curenților termici descendenți de deasupra apei.

La scurtă distanță de locul ăsta, ajungem la Gänsturm (Turnul Gâștelor) - un turn de 37,5 m înălțime construit pe la 1360 din blocuri de piatră „recuperate” din vechiul zid de apărare al orașului. Partea lui superioară a fost distrusă de austrieci cu artileria în 1796. Înfățișarea actuală i-a fost restaurată abia în 1957, iar din 2002, are din nou și un ceas. Vă așteptați să aibă și el o legendă, la un asemenea nume? Ei bine, nu; i s-a spus așa pur și simplu pentru că era locul pe unde ieșeau și se întorceau gâștele la și de la păscut. Trecând pe sub el, am mers mai departe spre casele de pe metereze și am trecut prin „curtea” Arsenalului.

Zeughaus (Arsenalul) este un complex destul de mare de clădiri ce datează încă din secolul XIV, deși prima lor atestare documentară este din 1433. E situat în apropiere de centrul istoric al orașului, dar nu departe nici de zidul de apărare al acestuia. Cel mai mult mi-a atras atenția la ele albul imaculat al zidurilor.

Dar și arhitectura barocă și renascentistă ale extinderilor ce au avut loc în secolele XVI și XVII ce au condus la formarea impresionantului complex de clădiri ce au servit ca depozit de armament. Acestea înconjoară o curte încăpătoare, important loc de întâlnire al cetățenilor orașului imperial liber.

Din păcate, la fel cu restul orașului, acest complex de clădiri a fost grav distrus în 1945 de către bombardamentele americanilor. Dar tavanele boltite ale vechii clădiri „a leului” (Löwenhaus) sunt încă intacte, iar clădirea este folosită și în prezent pentru activități publice. Din păcate, au rămas foarte puține obiecte din imensul arsenal, acestea fiind în marea lor majoritate confiscate de armatele franceze în vremea războaielor Napoleoniene.

Ieșind din curtea Arsenalului prin poarta boltită dintr-o latură a sa, ajung în sfârșit la altă porțiune a zidului de apărare, și la Muzeul Apei din Seelturm (Turnul cu suflet) sau Zundelturm, aflat chiar lângă Zundeltor, o poartă boltită pe sub vechiul zid. În vechiul turn a fost instalată o pompă încă din 1340 care trăgea apa din pânza freatică și o distribuia către locuitori. Casa pompei - Seelhausbrunnenwerk - a fost transformată în muzeu. Se poate vizita organizat, cu ghid, pentru grupuri de peste 15 vizitatori.

Turnul a fost până la 1874 turn de apă, o vreme căptușit chiar cu aramă, dar odată cu instalarea rețelei de apă curentă, rolul său a devenit inutil și a fost dezafectat. În prezent, găzduiește sediul Clubului Alpin German.

O scurtă mențiune și despre micuța fântână din fața porții și a muzeului - dedicată lui Griesbadmichel. Din mijlocul fântânii se ridică figura lui Griesbadmichel cu o umbrelă, ușor aplecat, amintind de rolul său legendar; se spune că acesta a slujit ca servitor și datoria lui era să strângă râmele și melcii spre a proteja legumele stăpânilor. Și povestea spune că a îndeplinit cu succes în fiecare noapte sarcina asta vreme de peste 100 de ani!

De aici se văd și Grabenhäusle (casele de pe metereze), ca niște căsuțe de păpuși, așa cum arată după renovarea din anii 1980. Dar rolul lor nu este doar de decor - în anii când orașul imperial liber era amenințat, era nevoie de mai mulți oameni pentru apărare. Astfel, în 1610, municipalitatea a construit aceste case pe meterezele zidului de apărare al orașului, pe părțile de vest și de nord ale acestuia. Altele au mai fost apoi construite pe 1634 pe Henkersgraben. Pe la 1810, casele au fost vândute, în marea majoritate către ocupanții de atunci. Doar 35 dintre ele au supraviețuit până azi și pe astea le-am admirat și eu.

De aici am plecat mai departe către gară, iar în drum spre aceasta am trecut și pe lângă Nordost-Flankenturm (Turnul Lateral de Nord-Vest) - aș zice mai degrabă o „tentativă” de restaurare, în fapt doar un fel de „machetă” a ceea ce a fost între 1535 și 1617. Refacerea în forma actuală datează din 1982.

Și am ajuns iar... la Gară. Care, acum un an (toată zona de fapt), era un enorm șantier. Bine, mai erau și altele, că se puneau linii de tramvai în oraș.

Iar de aici… mi-am cam luat picioarele la spinare și v-am spus povestea mea.

Călătorii faine să aveți, oriunde vor fi ele!

---

VIZUALIZĂRI: 1185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI