Jocul de-a scafandrii

TIPĂREȘTE

Prima jumătate de zi în Cipru este dedicată unei activităţi pe care soţul meu şi-o doreşte de ani de zile: “scuba diving for beginners” se numeşte. Am emoţii, parcă presimţeam ce mă aşteaptă.

Ora 9 dimineaţa: un englez între două vârste foarte guraliv ne aşteaptă la recepţie şi ne explică că vom face scufundările la Pernera (la naiba şi eu care credeam că mergem în Ayia Napa şi apoi rămânem acolo la plajă, ufff, mi-a stricat toate planurile de dupamasa :(( ). Până la Pernera facem 10 minute cu maşina.

Ajunşi la centrul lor de scuba ne explică cum respiri prin muştiucul ăla, cum îţi cureţi ochelarii cu scuipat (bleah). Ne arată cum scoţi apa afară din ochelari şi cum îţi egalizezi presiunea din urechi ţinându-te de nas şi înghiţind în sec. Urmează apoi câteva planşe explicative cu baloane (parcă aş fi la grădiniţă) apoi limbajul subacvatic: ok, probleme la urechi, vreau afară:((.

Ne aduce costumele de neopren. Ne îmbrăcăm cu greu. Costumul e ud, abia îl trag pe mine (la naiba şi eu care eram mândră că am slăbit 10 kg, cum fac să întru în ăsta?). Cred că durează 30 de minute să-l îmbrac şi transpir abundent pe tot parcursul acestei operaţiuni. Apoi îmi pune greutăţile la brâu, vestă şi tubul de aer. Ne dă labele şi coborâm aproximativ 50 de metri pe o potecuţă până la un golf liniştit. Adâncimea maximă se pare că e de 6 metri.

Intrăm în apă. Michael ne arată cum să stăm cu faţa în apă respirând prin tub. E ciudată senzaţia şi nu mă pot obişnui. Parcă nu pot respira corect, nu îmi ajunge aerul. Ne dă labele, aici o altă tevatură până reuşim să ni le punem. Trebuie să ne scufundăm până ajungem să stăm cu burta pe nisip. Reuşesc abia din a 3-a încercare ;).

Cum mă scufund încep să mă rotesc că puiul la rotisor şi mă panichez. Urc la suprafaţă (apă are 1 metru jumate maxim :)) ) şi Michael îmi mai adaugă greutăţi pe vestă. Zice că nu ştie de ce nu mă pot echilibra acolo jos. Fac o glumă că aşa sunt eu mai pufoasă; ;). Îmi mai adaugă 3 greutăţi la costum că să mă ancoreze bine (sau ca să fie sigur că nu fug) şi mă pune să apăs pe butonul din stânga tubului până mi se dezumflă vesta de tot.

În sfârşit reuşesc să mă scufund şi să merg în mâini prin apă. Încep să văd diferiţi peştişori in timp ce “mergem”prin apă tot mai adâncă. Wow, ce de peştişori... Undeva sus deasupra noastră văd două perechi de picioare (pufoase rău) care înoată. Le invidiez că respiră liber fără tub :))

Michael ne face poze şi ne filmează. Cred că suntem la 4 metri acum. De câteva minute încoace urechile mă dor tot mai tare. Înghit în sec ţinându-mă de nas. Nimic. Mă ţin de nas şi suflu tare. Tot nimic. Parcă şi costumul a început să mă strângă. Ah Căline, prin ce trec pentru tine (îl blagoslovesc în gând pe al meu consort). Nici muştiucul prin care respir nu mai stă cum trebuie în gură. Îmi răneşte gingiile. Vreau aer, vreau să respir liber, să îmi umplu plămânii de mult aer. Mă panichez şi îi fac semn lui Michael că vreau sus. El încearcă să mă calmeze şi îmi face semn să respir adânc şi încet. Încerc dar nimic. Panica mă cuprinde şi îi fac semn că eu urc, nu vreau să mai stau şi el atunci mă ajută să ieşim la suprafaţă - cu nebuna nu te pui :)). Îmi scot muştiucul din gură şi respir, respir, îmi umplu plămânii de aer, doamne ce bine e (niciodată nu am putut respira pe gură). Michael încearcă să mă calmeze şi să coborâm iar. Pe bune??? Nu mersi, nu mă mai vezi pe mine acolo jos :)), mi-a fost de ajuns. Îi spun că îi aştept pe mal, să meargă mai departe cu soţul meu care se pare că se distrează la nebunie.

Ne “snorkelim” uşor până la mal şi ies din apă pe lângă un rus bărbos care când mă vede aşa echipată mă întreabă dacă sunt arheolog ;).

Băieţii pleacă din nou la scufundat în timp ce eu dau jos costumul. Ce bine e să simt iar pământul sub picioare, inspir şi expir profund, mă umplu de aer.

Mă pun la plajă şi aştept. După mai bine de jumătate de ora apare Călin cu Michael. Al meu e foarte încântat că a dat cu mânuţa lui de mâncare la peştişori şi că aceştia i-au mâncat din mâna :p. Apoi îmi zice că a îmbrăţişat o gagică pe fundul mării, era cam rece şi nemişcată biata de ea. Am văzut ulterior în poze că cei de la centrul de scufundari au amplasat diferite statui şi coloane acolo unde avea apa 6 metri jumate, aşa, pentru impresie artistică :))

Mergem la centru şi îi ajut să clătim echipamentele. Apoi, după ce ne schimbăm, venim la biroul lor aflat în hotelul de lângă (am aflat că se numesc Taba Diving Center) să vedem pozele. Îl întreb dacă mi le poate trimite pe mail sau descărca în telefon. Zice că nu, mi le poate pune doar pe CD împreună cu filmuleţul. Îi dăm 15 euro pe poze şi filmare. În timp ce pozele rulează pe un televizor mare fac poze după ecram (să pun de facebook, normal :)) ).

Mai plătim 10 euro certificatul ce atestă că am făcut cursul. E o cărticică cu numele noastre pe ea. Se va înregistra în sistem online. Apoi ne întreabă dacă ne-am simţit bine. Foarte bine îi zic (ce naiba era să spun), a fost o experienţă extraordinară (pentru Călin cu siguranţă). Eu m-am oprit când am ajuns la limită, la care Michael zice: “e foarte bine să-ţi cunoşti limitele “. Mie-mi spui? Călin e mega încântat, cu siguranţă în august în Antalya va repetă experienţa. Dar fără mine, pe mine la faza asta nu mă mai prinde, nu e de mine. Prefer parasailingul, sunt în aer dar măcar respir normal :)

Michael ne aduce înapoi în Protaras la hotel, de unde urmează să plecăm după prânz la Ayia Napa. Nissi Beach, păzea că venim...

---

VIZUALIZĂRI: 2366 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI