Marrakech - Orașul nou

TIPĂREȘTE

Despre medina din Marrakech s-a tot povestit pe AFA, iar cei interesați pot găsi câteva articole chiar foarte bune. Mai puțin (spre deloc) s-a vorbit despre orașul nou. Așa că... vă invit la o plimbare pe străzile acestuia. Am încărcat o grămadă de fotografii (și a fost greu să renunț la cea mai mare parte a celor peste o mie din selecția inițială), care vor spune ceea ce eu nu mă pricep să cuprind în cuvinte.

Marrakech-ul istoric arată ca robotul pe care îl desenăm pe asfalt atunci când jucăm Șotron, doar că are capul disproporționat de mare. Medina (capul) este rotundă, cu diametrul de vreo trei kilometri (deci perimetrul e de aproape zece kilometri). Gâtul ar fi Kasbak, un cartier dreptunghiular unde inițial locuiau „veneticii” (de exemplu, evreii), dar care a fost încorporat în interiorul zidurilor în perioada saadiană (sec. XV). Iar trunchiul & picioarele ar fi zona grădinilor, Agdal; de fapt, sunt mai curând plantații de măslini și pomi fructiferi, probabil – în trecut – teren agricol împrejmuit, pentru a putea fi apărat în situații de urgență. Tot acest uriaș areal este înconjurat de ziduri și putea adăposti o populație destul de numeroasă (pentru standardele acelor vremuri).

Extinderea orașului este de dată relativ recentă: primele cartiere extra muros au apărut pe la 1900, mai ales după momentul „cuceririi” franceze. (Între 1912 și 1956, Marocul și-a pierdut independența, fiind instaurat un așa-numit regim de protectorat, țările „protectoare” fiind Franța și Spania – ultima, cu două mici posesiuni, în nord și în sud.) Francezii au construit la vest de medina, în interiorul și în imediata vecinătate a zidurilor, cartierul Guéliz. Calea ferată a ajuns la Marrakech în 1923, iar prima gară (aflată cam pe aceeași poziție cu cea actuală) era extremitatea vestică a acestui cartier.

În prezent, orașul se întinde pe o suprafață enormă: 230 de kilometri pătrați, la fel ca Bucureștiul, deși are „numai” 1,1 milioane de locuitori). Este plin de zone verzi, unele accesibile tuturor, altele împrejmuite, fiind în proprietate privată, iar regimul de înălțime a clădirilor este P... P+4 (au și câteva P+6 sau P+8, dar ele reprezintă excepția, nu regula). Construcțiile sunt relativ recente (după 1980, multe după 2000) și am văzut, din mașină, destule clădiri începute și abandonate, în mijlocul unor cartiere funcționale.

Din punct de vedere arhitectural – Marrakech arată unitar, plăcut ochiului. Totul e cărămiziu, din avion pare una cu deșertul roșu care îl înconjoară. Pe de altă parte – o fi ceva specific Africii, am sesizat același lucru în Egipt: oricât de s-ar investi în anumite construcții, ele se degradează foarte repede, în mai puțin de douăzeci de ani. O fi ceva care se ia din aer, sau e din cauza nepăsării proprietarilor, habar n-am.

Dau un pont util celor care vizitează Marocul: dacă vreți să identificați repede care e zona șic a unui oraș, căutați pe hartă Av. Mohammed V, Av. Hassan II și Av. Mohammed VI – acolo o găsiți. Eventual, Av. Prince Moulay Rachid sau Av. Moulay El Hassan. În Marrakeck le avem pe toate:

[Cine sunt personajele pomenite? Mohammed V a devenit sultan al Marocului în 1927, pe vremea protectoratului, la doar 18 ani, și a luptat pentru obținerea independenței față de Franța. Face parte din dinastia Alawi, care își revendică descendența din profetul Mohammed prin nepotul său Hassan, fiu al lui Ali și al fiicei profetului, Fatimah. Primii alauiți au ajuns la putere în sec. XVII și au reușit să pacifice țara în urma tulburărilor care au urmat căderii dinastiei Saadiene, care i-a precedat. Cel mai cunoscut sultan alauit a fost Moulay Ismail Ibn Sharif, care a domnit între 1672 și 1727, cel care a construit Meknès-ul și a avut o mie de copii.

Revin: Mohammed V a avut un rol important în reobținerea independenței Marocului, în 1956, iar în anul următor s-a declarat rege. A murit tânăr, în 1961 și a fost urmat de Hassan II, fiul său. Care a avut tendințe dictatoriale (mii de opozanți omorâți), rămâne însă în istorie prin rolul important pe care l-a avut în creșterea economică din anii 90 - până la moartea sa, în 1999.

Pe tron a urcat „prințișorul” Mohammed VI – un fel de Nicu Ceaușescu marocan, care în tinerețe avea o reputație de playboy, pasionat de mașini puternice și cluburi de noapte. Ajuns rege, a relaxat și democratizat parțial viața politică, a îmbunătățit situația legală a femeilor. Dar este urmărit de acuzații de corupție; are o avere de circa șase miliarde de dolari, fiind unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă.

Prințul Moulay Rachid este fratele mai mic al regelui, al doilea în linia de succesiune, după Prințul Moulay Hassan, fiul regelui (care, dacă va urca pe tron, va fi Hassan III).]

Plimbarea pe care v-o propun pleacă de la Moscheea Koutoubia, simbolul Marrakech-ului, către vest, pe Av. Mohammed V. Prima oprire, după doar 2-300 de metri, este

Ensemble Artisanal maps.app.goo.gl/9LcU1Z4VWntGtn3G9. E un complex de clădiri care adăpostește artizani și meșteșugari acreditați, un fel de „Arta populară” de pe la noi. Recomand o vizită înainte de a intra în medina: aici găsiți lucruri de calitate, la prețuri fixe, de obicei mai mici decât cele pe care de puteți obține negociind, oricât de dur, pe stradă; veți avea ulterior un reper, un termen de comparație. În plus, au o cafenea bună, mozaicuri și fântâni minunate, bănci la umbră – e o pauză plăcută. Este prezentat pe AFA într-un articol foarte bun, din păcate puțin apreciat vezi impresii.

Continuând plimbarea, ajungem la Hôtel de Ville maps.app.goo.gl/WBzRDpznmWUsmgwf9, clădire construită pe la 1920, în stil marocan cu influențe andaluze. La a doua noastră vizită, în fața sa era montată o scenă: discursuri electorale? vreun concert?

Apoi dăm de o mică livadă de portocali, care se întinde de-a lungul zidurilor orașului, pe partea dinspre medina. Se poate face un traseu de-a lungul acestor ziduri, care arată chiar interesant: masive, cu turnuri dese și sute de păsărele gălăgioase care trăiesc în găurile care îți sar în ochi și al căror rost devine problemă obsedantă (pentru mine, vreau să spun).

M-am interesat și am aflat: sunt cauzate de tehnica de construcție. Zidurile sunt din pământ bătut și sunt ridicate pas cu pas. Mai întâi se presează pământul pe o înălțime de 50-70 de centimetri, se adaugă un strat de var (pentru creșterea rezistenței), iar acest strat se fixează, temporar, cu scânduri. Acestea sunt ulterior îndepărtate și folosite la ridicarea următorului nivel. În momentul îndepărtării, lasă rânduri de găuri, care rămân vizibile pe toată înălțimea zidurilor. După 10-20 de ani, toată munca trebuie luată de la capăt, pământul bătut nefiind un material peren.

Imediat după ziduri urmează o intersecție aglomerată, Place de la Liberté. De aici, cei care obosesc mai repede o pot lua direct spre sud, pe Bd. Al Yarmouk, de-a lungul zidurilor; ne vom întâlni cu ei peste câteva ceasuri, în Place Bab Jdid. Sau pot pleca direct către Palatul Congreselor / Menara Mall, pe Av. Prince Moulay El Hassan – pe aceștia îi vom recupera mai repede.

Noi continuăm drumul spre nord-vest, până în Plaza Guéliz, inima orașului francez. Este o zonă occidentală, plină de restaurante deloc ieftine și de cluburi de noapte. Către nord, printre blocuri, se zărește Mosquée de Guéliz, al cărei turn seamănă teribil cu cel al Koutoubiei. În fotografii, cei care nu cunosc orașul le vor confunda fără doar și poate. Am luat masa în zonă, poate voi scrie și despre asta.

La câteva sute de metri se află mall-ul central, Carré Eden. Nu vă așteptați nici la lucruri de mare calitate, nici la prețuri mici, însă poate fi o pauză binevenită.

Pont: la nivelul – 1 al mall-ului se află Carrefour Market Gourmet Carré Eden, foarte bine aprovizionat, singurul loc în care se vine alcool pe care l-am găsit în Marrakech. Atenție la etichete, ne-am trezit că am dat 3,5 euro pe o sticlă de apă plată de 1,5 litri – ce-i drept, Evian. Din care am luat două baxuri, să ne ajungă!

Revenind în Plaza Guéliz, ne încadrăm pe Av. Hassan II către Gara Marrakech. Ceea ce vedem este o clădire din 2008, care arată într-un mare fel, atât pe dinafară, cât și în interior. Marocanii sunt obsedați de porți monumentale; Marrakech-ul cam duce lipsă de așa ceva, prin urmare au stilizat aceste porți în fațadele clădirilor moderne. Am povestit despre Gară în articolul despre Casablanca vezi impresii, precum și în recentul articol despre Longue Vie Hotel vezi impresii.

Peste drum de gară ne atrage privirea magnificul Theatre Royal; totul e să nu te apropii prea tare, deoarece s-ar putea să realizezi că, de fapt, e un... mort viu. Începută în anii 1970 de arhitectul tunisian Charles Boccara, această clădire grandioasă este punctul central al evenimentelor culturale din Marrakech, în ciuda faptului că a rămas neterminată până în ziua de azi. Dacă ușa din față este deschisă, îngrijitorul s-ar putea oferi să vă arate interiorul (în schimbul unui bacșiș). Veți vedea frumosul tavan curbat și ornamentele din lemn care îmbină stilurile marocan și european.

Continuăm către sud pe Bd. Mohamed VI, o stradă foarte frumoasă, cu zonă pietonală pe centru și clădiri remarcabile de-o parte și de alta. Pe dreapta putem admira Palais des Festivals et des Congrès maps.app.goo.gl/Ej95dNY3Dbee2NTZ6, locul de desfășurare a celui mai important eveniment anual, Festivalul Internațional de Film de la Marrakech.

După încă vreo câteva sute de metri ajungem la Menara Mall, cel mai mare mall al orașului. Din nou, nu vă așteptați să vă dea pe spate. Cel mai mult mi-a plăcut fântâna muzicală de la intrare, luminată seara, precum și zona unde se vând suveniruri – chiar puteți pleca de aici cu unele cadouri frumoase pentru cunoscuți. La ultimul etaj există un Food Court – am mâncat, acceptabil – și un fel de parc de distracții, cu mașinuțe electrice care se tamponează și alte năzdrăvănii.

De la Menara Mall, luând-o către vest, se ajunge la Grădinile Menara, imense, dar nu așa de interesante (asta judecând după pozele văzute, pentru că noi le-am spus pas). În continuarea grădinilor este pista de aterizare a Aeroportului. Acesta este, și el, nou și foarte interesant conceput – am pus ceva fotografii.

Noi am luat-o însă către est, pe Av. Prince Moulay Rachid, având în stânga cartierul l’Hivernage, plin de hoteluri de 4* și 5* aparținând marilor lanțuri internaționale, cu piscine în aer liber și zone verzi, Cazinou și terenuri de sport. Și, după circa un kilometru, am ajuns din nou în fața zidurilor, în Place Bab Jdid.

Am intrat iarăși în orașul vechi, pentru a vizita Hotel La Mamounia, despre care am povestit deja pe larg vezi impresii. L-am văzut și a doua oară și ne-a plăcut la fel de mult. Nu am chestii memorabile de adăugat. Poate, doar, faptul că am ajuns până în fundul grădinilor și acolo am descoperit că au propria grădină de legume, oaspeții lor mănâncă bio 😊.

La Mamounia oferă două tipuri de camere: unele extrem de scumpe și altele nerușinat de scumpe. Ultimele sunt în niște bungalow-uri situate în mijlocul grădinilor, cu piscină și restaurant propriu. Am zis să le vedem mai de aproape. Doar că ne-a oprit un paznic vigilent: Voici les villas, messieurs! Sigur, că nici nu știam, ne-am zis între noi, în română, dar în franceză ne-a ieșit un neconvingător Désolé, monsieur!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 133 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI