GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Despre Mamounia auzisem de prin reviste glossy, citisem despre persoane ilustre (Charlie Chaplin, Omar Sharif, Kirk Douglas sau Paul McCartney sunt doar câteva nume) care se cazau invariabil aici, despre prezentări de modă în grădinile sau în interiorul hotelului. Știam că a fost favoritul lui Winston Churchill, care i-a invitat și pe Charles de Gaulle, și pe Franklin D. Roosevelt, pentru a fi mai spornice negocierile privind soarta omenirii. L-am văzut prezent în toate clasamentele celor mai luxoase hoteluri din lume, uneori chiar pe prima poziție.
Ideea este că numele hotelului îmi era cunoscut, însă nu mi-am pus niciodată problema că l-aș putea vedea pe interior. Prețul unei camere este 1000 USD pe noapte (în acest moment e mai jos, nu e sezon turistic, dar în martie-mai e binișor peste), aproape cât bugetul meu pentru întregul concediu.
Dar cine citește află chestii: de exemplu, pe vreo două bloguri, autorii se lăudau că intraseră în hotel chiar dacă nu erau cazați acolo. Așa că - hai și noi.
Cum părăsești Medina Marrakesh către Moscheea Koutoubia, se ocolește moscheea prin dreapta și, odată ajuns în spatele ei, se continuă drumul prin parc (P1-P2). Hotel La Mamounia se află chiar la ieșirea din parc, după traversarea străzii, la adresa Avenue Bab Jdid, Marrakesh 40040.
Ne-am prezentat la poartă, spunând gărzilor că am dori să vizităm (cam cu teamă, erau înarmați și fioroși). Ne-au făcut tăcuți semn să ne punem rucsacurile pe banda de scanare, am fost și noi legitimați și controlați ca la aeroport, ne-au îndrumat către garderobă (nu se intră acolo cu niciun bagaj, nici cu sticle cu lichide). După care ni s-a permis accesul în curtea hotelului.
O paranteză: în Marrakesh, în zona istorică (nu mă refer la orașul francez sau la orașul nou, care sunt foarte bine sistematizate și pline de vegetație), practic nu găsești niciun copac, clădirile sunt lipite una de alta, iar străzile - foarte înguste și mărginite de ziduri, nu încape nici măcar o mașină (se circulă cu scutere și cu măgăruși). Cu toate astea, dacă te uiți pe o hartă a orașului, vei vedea în această zonă istorică unele pete verzi. La fața locului vei constata că nu e vorba de parcuri sau ceva de genul: sunt locuri inaccesibile, înconjurate de ziduri înalte, cu gărzi înarmate la porți. Am înțeles că majoritatea acestor parcele (deloc mici, câteva hectare fiecare) aparțin regelui sau unor membri importanți ai familiei regale. Unele au devenit de interes public, prin mărinimia proprietarilor: un exemplu ar fi Le Jardin Secret, care chiar asta este: o oază de frumos bine ascunsă în mijlocul medinei (7,5 euro taxa de intrare), niciodată nu te-ai aștepta ca dincolo de zidurile cu aspect comun să se afle o așa minune.
Terenul hotelului, cu o suprafață de 15 hectare, respectă acest tipar: este darul sultanului Mohammed ben Abdallah către fiul său, Moulay Mamoun, cândva înainte de 1800. Are formă dreptunghiulară; intrarea principală (dinspre parcul moscheii) e pe latura nordică, iar latura vestică, cea lungă, e mărginită de zidul vechi al cetății (vizibil în P23 sau P25). Nu știu exact cum s-a decis transformarea palatului în hotel de lux și cum a evoluat regimul proprietății de-a lungul timpului; am citit pe undeva că, în 2019, compania feroviară de stat ONCF a vândut 60% din acțiunile pe care le deținea în hotel pentru a-și reduce din datorii și a finanța investiții. Paranteză închisă.
Hotelul a fost conceput în 1923 (și deschis în 1929) de arhitecții Henri Prost și Antoine Marchisio; construcția originală combina arhitectura marocană cu stilul Art Deco. În 2006 a fost închis pentru renovare și s-a redeschis, cu mare fast, în 2009. Restaurarea a fost condusă de designerul Jacques Garcia și este destul de controversată, unii specialiști criticând intervențiile exagerate, care au înlăturat elemente ce caracterizau hotelul iubit de Churchill, aduse sub ochii publicului de filmul Omul care știa prea multe - turnat aici de Alfred Hitchcock în 1956.
Noi nu am avut cu ce compara (am vizionat filmul acum o sută de ani), așa că totul ni s-a părut wow. Vă rog să priviți fotografiile și să îmi spuneți dacă ați mai văzut de multe ori atâta frumusețe. Eu, ca om care nu prea are acces în locații exclusiviste, recunosc sincer că nu.
Am zăbovit puțin în curtea de la intrare (P3-P4), să facem câteva poze. Apoi am trecut repede prin hotel, către ieșirea în grădini. Se ajunge pe terasa unui restaurant (P6); în total, există patru restaurante: unul la ieșirea din spate, unul în dreapta sa, unul la piscină și încă unul pe care nu l-am identificat, se poate să fie vorba chiar de cofetăria unde am stat noi (P24, P26-P29) sau de o terasă pe care am găsit-o închisă (P8-P11). Fiecare restaurant este condus de câte un mare chef, două nume care îmi sunau cunoscut chiar și mie, profan în domeniu, fiind Pierre Hermé (cofetar și patiser) și Jean-Georges Vongerichten.
Revin: pentru a nu tulbura clienții de pe terasă, chelnerii ne-au invitat să o luăm la stânga (P5), pe o alee care se scurge pe lăngă corpul principal al hotelului (P7, P12-P13). Am intrat în una dintre cele mai frumoase grădini botanice pe care am văzut-o în viața mea, partea cea mai interesantă fiind chiar la început: zona cactușilor. Cei roșii sunt bestiali (P12-P21).
Aleea, care merge pe latura scurtă a proprietății, paralel cu hotelul, este mărginită către est de terasa pe care spuneam că am găsit-o închisă și către vest de piscina în aer liber, cu restaurantul aferent. Unde se servea meniul zilei, trei feluri și băutură la numai 90 de euro de persoană. Am întrebat dacă se putea comanda un singur fel - nu, acolo aveau doar meniuri complete, dar puteam încerca la restaurantele à la carte pe lângă care trecuserăm. Nu am avut curaj să încercăm. Am consultat ulterior un meniu pe net - am realizat că bine am făcut. Nu am poze din zona asta, pentru că erau oameni la plajă :).
Am continuat plimbarea prin grădini în direcția sud. Pe aici sunt mai puțin spectaculoase, seamănă mai curând cu o livadă bine îngrijită, dar există un ce care te farmecă (P22-P23, P25, P30). În plus, noi plecaserăm cu două zile înainte de la minus cinci grade, aici totul era verde și mergeam în tricou. Cum să nu-ți placă?
Către marginea sudică am dat de un chioșc ce adăpostea o cofetărie - La Menzeh, „patronată” de Pierre Hermé. Era ora 13:40, eram plecați de dimineață - am zis să facem un efort financiar și să luăm și noi ceva. Acel „ceva” poate fi văzut în P29; e fotografiat de aproape, pentru a nu vă face o idee greșită și a înțelege care au fost dimensiunile reale, precizez că farfuriile erau din cele mici :). Preț: 75 de euro (bani în care, ce-i drept, au intrat și două cafeluțe). Eu nu am consumat nimic din partea de sus, acolo unde vedeți prăjituri; mi s-a comunicat că totul este grețos de dulce și, după că ceea ce cumpăraserăm nu ajungea nici pe o măsea, în parte a rămas neatins. De-ale excursiilor :) !
Ne-am întors către hotel (P31-P32), privind în trecere și către celelalte corpuri de clădiri. În hotelul propriu-zis stau bogații mai săraci. Bogații-bogați pot închiria în întregime bungalow-uri (în zona piscinei) sau riaduri (în partea estică, opusă), la prețuri pe care vă las să vi le imaginați.
De data asta am zăbovit în interior. Nu am înțeles prea bine care este planul hotelului, nu e clar care e holul principal și care sunt cele secundare. Pentru că luxul este la el acasă absolut peste tot. Și deoarece clădirea este construită în jurul mai multor curți interioare, probabil de aici aspectul ei labirintic. Fiecare astfel de patio are o anumită temă. De exemplu, cel surprins în P43-P54 este dedicat unor magazine de artă cu specific marocan, de unde se puteau cumpăra tablouri, tapiserii, haine orientale, suveniruri. Sau prăjituri Pierre Hermé :), dacă ai ratat momentul afară. Sau: patio din P66-P70 e un omagiu adus apei, care în cultura arabă joacă un rol pe care noi, europenii, cu greu îl înțelegem.
Tot mobilierul și toate decorațiunile holurilor interioare respiră opulență și lux. Am găsit ușa Barului lui Churchill (P42, P56), care era închisă. Am citit ulterior că aș fi avut voie să apăs pe clanță, dar numai după ce mă verificam în buzunar. Am admirat tablouri, tapiserii, sculpturi, vitralii, fântâni de interior - ce mai, un adevărat muzeu. Totul scump, totul cu bun gust.
Și am găsit aici ceea ce nu găsiserăm în Marrakesh, în centrul orașului: magazine de lux. Pentru o destinație atât de turistică, ne-a mirat faptul că nu am dat nicăieri de reprezentanțe Dior, Valentino sau Yves Saint Laurent (cetățean al orașului). Ei bine - aici sunt, dacă le căutați.
Prin grădini și prin hotel ne-am mai lovit de turiști necăjiți ca noi, dar foarte puțini. Nu știe multă lume că aici se poate intra pur și simplu, doar pentru a căsca gura. Am petrecut două ore și am mai fi stat, dar ne era foame. Am plecat să mâncăm ceva mai ieftin în altă parte: vezi impresii.
La ieșire am mai zăbovit puțin în curtea din fața hotelului și am mai făcut niște poze prin pavilioanele de acolo (P75-P87). Ne-am recuperat rucsacurile și... am luat o Dacie către centru. S-a mai spus pe aici: taxiurile din Marrakesh sunt Dacii galbene. Sau trăsuri (P89).
Trimis de adso in 26.11.23 17:27:17
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso: Uauuu... totul arată impecabil. Multe din „colțuri” parcă sunt desprinse din paginile poveștilor cuprinse în „1001 de nopți” . Fântânile sunt superbe, vegetația bine așezată. Bine spus: hotelul este un adevărat muzeu (în care și bogații sunt împărțiți în categorii????).
Am căutat pe Internet imagini cu interioarele camerelor - superb de la prima vedere (nici nu am mai aprofundat).
Mulțumim pentru semnalarea acestui punct de atracție marocan și pentru mulțimea de fotografii care ne introduc în atmosferă.
@tata123 ????: Mulțumesc și eu pentru ecou!
Mi-a plăcut maxim acest loc. E gratuit, nu e deloc aglomerat (nu prea știe lumea de el), e spectaculos. E drept că te simți încă mai sărac decât ești în realitate, dar asta e, viața de turist vine și cu unele aspecte negative .
Marrakesh este plin de locuri instagramabile. Cumva curios pentru un oraș atât de murdar, de neîngrijit, de înapoiat chiar, aș zice (mă refer la zona istorică, pentru că orașul francez și orașul nou sunt cu totul altă poveste). Pomeneam de Le Jardin Secret, dar cele mai faine poze mi-au ieșit la Mederssa Ben Youssef. Nu mă ajung deloc cu timpul, poate la anul pe vremea asta apuc să scriu și despre ea .
@adso: După articolul despre cafeneaua Iruna din Pamplona, e al doilea articol pe care-l citesc despre un loc care are o destinație bine stabilită, dar care, cu puțin efort, poate fi transformat fără tăgadă într-un obiectiv turistic, chiar de prim rang aș putea spune.
Recunosc că am o problemă atunci când un articol are atașate multe fotografii, însă în cazul de față chiar mi s-a părut că-s puține . Parc-aș mai fi vrut. Luxul este ostentativ, însă e un lux de bun gust, dacă pot spune așa. Nimic kitsch. Mozaicurile cu motiv arăbesc m-au lăsat cu gura căscată. Grădinile, așișderea. Totul arată într-un mare fel.
Admir tare mult turismul ăsta” de nișă” și mă bucur c-am avut șansa să citesc acest articol.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@ghisor: Mulțumesc mult!
Peste tot pe unde ajung caut să găsesc chestii pe care nu le vede toată lumea. Citesc mult înainte, uneori în articole dezlânate și rău scrise dau de câte o informație care îmi face apoi vacanța frumoasă.
Sigur că vizitez principalele atracții, cele descrise în toate ghidurile, dar îmi plac mai mult aceste mici descoperiri. Cred că am rămas mai copil decât îmi place să cred .
Oricum, scriu rar despre superdestinații. Dacă te uiți pe ce am publicat, predomină articolele de genul celui de față.
În privința Mamouniei ca superdestinație: nu cred că va deveni. Când / dacă fluxul de turiști va crește, sunt sigur că proprietarii vor lua măsuri pentru confortul chienților care plătesc. Așa că... grăbește-te!
@adso: Festina lente e dictonul meu preferat, mă rog, unul dintre ele. Mai puțin când e vorba de mâncare, recunosc .
Aștept să-mi pot permite câteva nopți de cazare acolo și mintenaș mă duc . Astfel aș avea posibilitatea să aduc o umilă completare la articolul de față cu... interioarele.
Pân-atunci mai am câteva locuri pe lista mea favorită cu” pietroaie” de văzut, de pipăit și de fotografiat.
Pe mine mă complexează total locații de-astea, în care, ca să intri, tre să-ți vinzi rinichii! Nu cred c-aș fi avut curaj să-ncerc să intru, de pe la vreo 4 ani mi-e frică de bătaie după ce-am înțeles că asta doare.
De-aia spui că strugurii ăia-s acri, rău de tot!
La Istanbul am fost duși pe o stradă cu magazine de lux. Într-o vitrină era expusă o poșetă, costa mai mult decât aș fi cerut eu pe mine! M-a luat cu fiori, mi-era frică să nu deranjez cu umbra-mi!
Am gândire de sărac, așa-i?
@adso: Am savurat și articolul și pozele... Mi-nu-nat... totul! Am citit, am văzut pozele, m-am întors la articol și iar la poze. Nu am reușit deloc să mă hotărăsc ce să-mi placă mai mult - grădinile atât de bine îngrijite, cu plante pe care nu le-am văzut nici pe la renumite grădini botanice sau interioarele luxoase și arhitectura maură? Cred că luxul și opulența derutează... ????
@Yersinia Pestis:
”Am gândire de sărac, așa-i?
Clar! iata cum trebuie să ai gândire de bogat..
Doi evrei, unul bogat celălalt sărac, ajung să se roage unul lângă altul in sinagoga.
Cel sărac:
– Doamne, dă-mi 100$ să am și eu cu ce să-mi hrănesc familia până săptămâna viitoare.
Cel bogat:
– Doamne, dă-mi 100.000$ să-mi dezvolt afacerea.
Tot rugându-se ei, cel bogat se întoarce către cel sarac:
– Auzi, ia 100$ de la mine și lasă-l pe Dumnezeu să se concentreze!
@Yersinia Pestis: Păi n-auziși că am intrat moca? Nu în camere, da aveam unde sta, nu am dormit în stradă. Că, oricum, nu aș fi avut loc: dacă mă așezam de-a latul străzii din dreptul hotelului meu, ori stăteam cu capul ridicat pe zid, ori stăteam cu genunchii flexați. Și am 1,80, nu sunt vreun uriaș.
La vremea aia mi s-a părut că a fost scump, mă plângeam pe aici că am dat 70 de euro pe noapte. Între timp, am plătit de trei ori și jumătate. Ușor-ușor nu are să mi se mai pară exagerat la Mamounia.
Am gândire de bogătan, așa-i?
P.S. Am apucat de ți-am votat ecoul. Iar ți-am dat 1p. Dacă mai stăteam o oră, că tot nu mă culc, mai am o grămadă de treabă, îți dădeam 300. Nu 100, ca zgârcitul din bancul spus de @k-lator.
@k-lator:
” Mi-nu-nat... totul!
Nu-i așa? Și mie mi-a plăcut, de asta v-am și povestit. Că dacă n-ar fi (fost fain), stăteam cumințel în banca mea.
Eu sunt pe AFA pentru a echilibra situația cu cei care vin doar pentru reclamații. Nu doar @Yersi e balanță, chiar dacă pomenește mereu de trebușoara asta. Fiecare - balanță în felul său.
” Cred că luxul și opulența derutează...
Depinde de tăria de caracter a fiecăruia . Din punctul meu de vedere, să vină! Mă simt pregătit!
Acum realizez că n-am fost eu când am scris articolul ăsta: să nu pun câteva link-uri... Așa ceva!
Așadar, să corijăm. Adresa oficială pe net a hotelului este:
Iar o prezentare glossy a sa (inclusiv camere, piscină, restaurante - locuri în care eu nu am avut acces) găsiți aici:
Apropo de filme si La Mamounia va recomand un serial de pe Netflix - Inventing Anna.
Are 7-8 episoade si este facut dupa un caz real. In unul dintre episoade poti vedea cu poti sta gratis acolo. Sau macar poti incerca...)) )
@Andox: Multumesc de informatie, m-ati facut curios!
Am sa ma uit negresit!
@adso: Frumos Hotel, de fapt un imens complex, are de toate, grădini cu palmieri, cactuși imenși, patio, magazine de lux, interioare în stil arab. Tot să te plimbi și să te minunezi!
Mi-am adus aminte de excursia în Dubai unde am văzut un hotel aflat în Palm Jumeirah, Hotel Atlantis. Era grandios, așa mi s-a părut atunci în 2015, dar grădinile și arhitectura acestui hotel atât de cunoscut din Marrakech sunt altceva, minunate! Mulțumesc!
@mprofeanu: Vă mulțumesc pentru ecou!
Să știți că chiar și în Marrakesh există hoteluri mai luxoase și mai scumpe decât Mamounia. De exemplu, Hotel La Sultana lasultanahotels.com, pe care l-am reperat când am vizitat Moscheea Moulay el Yazid. Tot așa, are ziduri care îl separă de muritorii de rând, dar, dacă ridicai capul, se vedeau pe terasă oameni în costume de baie - probabil era o piscină pe acoperiș. Nu sunt sigur, dar cred că de pe acea terasă este vizibilă și curtea mormintelor Dinastiei Saadiene, una dintre primele cinci atracții ale orașului.
Dar: nici hotelul din Dubai, nici La Sultana nu au pedigiul Mamouniei. La acest nivel se fac diferențele .
@adso: Și mie mi-a plăcut „La Mamounia” , atât în cele câteva locuri din interior, pozate de tine, cât - mai ales - în exteriorul lui. Grădinile sunt superbe, bine îngrijite, iar cactușii ăia roșii m-au lăsat cu gura căscată! ????N-am mai văzut pe nicăieri pe unde am hoinărit așa ceva!
Este un loc aparte, de aceea se face control „ca la aeroport” , să nu-ți treacă vreun gând necurat prin minte și să „deranjezi” plătitorii acestui ultra/mega/confort! (dacă pot să spun așa!)
Stilul maur (sau musulman ) în care este decorat la interior hotelul l-am recunoscut ușor! Asta pentru că am vizitat - cu vreo 12 ani în urmă - Palatul Alhambra din Granada-Spania, pe care l-au construit maurii acolo. La vremea aceea nu eram membră AFA, altfel aș fi scris - cu lux de amănunte și cu multe poze - despre locul acela care m-a cucerit prin frumusețea lui!
Este interesant că la intrare, nefiind cazați acolo, nu v-au taxat pentru vizita lui și a grădinilor. Daaaar, dacă am înțeles bine din articol, tot ați dat 75 de euro pe ceva de mâncat, o prăjitură (sau ce?) de care nici n-ați fost prea încântați, rămânând pe farfurie.
Pe ce anume, însă, nu am prea înțeles. Poate că „intrarea” este inclusă în prețul plătit
Felicitări pentru „poveste” și pentru fotografii! ????
@doinafil:
”Este interesant că la intrare, nefiind cazați acolo, nu v-au taxat pentru vizita lui și a grădinilor.
Deocamdată este intrare liberă. Dacă numărul vizitatorilor va creşte substanţial este foarte posibil să introducă o taxă de vizitare, chiar şi una modică.
”Daaaar, dacă am înțeles bine din articol, tot ați dat 75 de euro pe ceva de mâncat, o prăjitură (sau ce?) de care nici n-ați fost prea încântați, rămânând pe farfurie.
Pe ce anume, însă, nu am prea înțeles. Poate că „intrarea” este inclusă în prețul plătit
Eu bănuiesc că au plătit 75 euro pe consumaţia respectivă pentru că şi-au dorit ei, fără a fi obligaţi de cineva. Poate au dorit să intre mai bine în atmosfera luxoasă de acolo şi să rămână cu o amintire mai deosebită din acea locaţie atât de celebră şi de exclusivistă. Probabil două cafele şi o miniprăjitură costau mai puţin decât o băutură la barul lui Churchill
@doinafil: Multumesc pentru ecou si pentru votarea ecourilor!
Aveti dreptate, un anume patio mi-a adus aminte de Curtea cu lei de la Alhambra, se prea poate ca asta sa fi fost si intentia arhitectilor. Oricum, am spus si in articol: rareori am vazut atata frumusete la un loc.
In ceea ce priveste prajiturile, are dreptate @nicole33: nu au fost taxa de vizitare, ci taxa pe prostie . Si taxele astea sunt mari!
Ideea e ca o cafea era 15 euro, o prajitura 25 de euro. Doua cafele si o prajitura (eu nu sunt prieten cu ce e dulce) ar fi ajuns 55 de euro. Enorm!
Asa ca am mai pus de-o masa si am luat acel platou, sau cerc, nu stiu cum sa-i spun. Jos erau 6 minipateuri sarate (2 cu icre fine, 2 cu spanac sau asa ceva si 2 nu mai tin minte cu ce), foarte foarte gustoase, dar care doar ne-au starnit foamea mai tare. La mijloc si sus erau tot soiul de prajituri, creatii ale unui mare cofetar (le vedeți mai bine în P54, creațiile lui Pierre Herme se vând în vreo trei locuri în Mamounia!). Dar se pare ca prea dulci, nu s-au consumat toate.
@nicole33:
” Probabil două cafele şi o miniprăjitură costau mai puţin decât o băutură la barul lui Churchill
Sa stiti ca asa e! Preturile sunt enorme.
La final am realizat ca cea mai buna varianta era masa la restaurantul de la piscina. In cei 90 de euro (x 2) erau incluse si cafea, si prajitura, si bautura. Dar na, mintea de pe urma.
Si, oricum, nu as fi dat atatia bani.
@adso: Noi am vizitat Marrakesh în 2005 în cadrul unei excursii de 10 zile în oraşele imperiale din Maroc. Acolo am făcut şi revelionul.Mi-a rămas în minte frumuseţea grădinilor Majorelle decorate în culoarea albastră de pictorul si peisagistul francez cu acelas nume. Dupa moartea sa a fost achizitionata de Yves Saint Laurent care a permis in continuare accesul publicului. Ea este in acelas timp si gradina botanica cuprinzand flora de pe cele cinci continente. Tot din Marrakesh am mai vizitat şi un sat tradiţional berber din munţii Atlas, un suk ( piaţă tradiţională) si moscheea Koutubia. Îti dai seama, că după aproape 20 de ani mă ajută pozele pe care le-am făcut şi ce am mai scris. Îmi fac plăcere reviewurile din locurile vizitate pentru că ele mă provoacă să recitesc şi ce am scris şi eu.
@nicole33:
”Eu bănuiesc că au plătit 75 euro pe consumaţia respectivă pentru că şi-au dorit ei, fără a fi obligaţi de cineva. Poate au dorit să intre mai bine în atmosfera luxoasă de acolo şi să rămână cu o amintire mai deosebită din acea locaţie atât de celebră şi de exclusivistă. Probabil două cafele şi o miniprăjitură costau mai puţin decât o băutură la barul lui Churchill
După cum cred că ai citit și ultimele ecouri, @adso mi-a răspuns mai detaliat la nedumeririle mele privind consumația de-acolo.
Apoi, când am scris că: „poate intrarea este inclusă în prețul plătit” , m-am gândit că, odată ce-au intrat acolo, „nada” a fost aruncată! Aflându-se într-un loc atât de special, n-au rezistat tentației de-a se „regala” și mai mult, comandând câte ceva. „Ceva” -ul ăsta, însă, după cum spune și @adso, confirmându-ți răspunsul pe care mi l-ai dat,
”... nu au fost taxa de vizitare, ci taxa pe prostie. Si taxele astea sunt mari!
Eu cred că majoritatea am fi plătit această taxă, în caz că am fi ajuns pe acolo! Eu sigur DA!
Mulțumesc pentru răspuns și...
@Michi: Sărut mâna! Mă bucur că v-am dat ocazia de a retrăi amintiri plăcute.
Pe mine, în cazul în care m-ați fi întrebat în martie dacă doresc să revin în Maroc, aș fi răspuns, cel mai probalil, că nu. Acum, că lucrurile s-au mai decantat, sărăcia și mizeria s-au uitat, dar albastrul electric de la Majorelle sau spendoarea Mamouniei / Palatului Bahia / Grădinilor Secrete / Mederssei Ben Youssef au rămas adânc întipărite în memorie - aproape sigur aș da un alt răspuns.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 Mormintele Saadiene si Palatul El Badi din Marrakech — scris în 16.07.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Gradinile Majorelle si Muzeul Yves Saint Laurent — scris în 09.07.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Bahia Palace, palatul frumusetii din Marrakech — scris în 15.05.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Moscheea Koutoubia si medina Marrakechului — scris în 08.05.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 La pas prin Marrakech — scris în 19.09.21 de Mary Năstase din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Marrakech — impresii inițiale — scris în 19.09.21 de Mary Năstase din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Marrakech, oras imperial — scris în 22.12.19 de ARA din TIMIşOARA - RECOMANDĂ