GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa un intermezzo la Salzburg am pornit spre destinatia pentru care proiectasem acest concediu, Chamonix Mont Blanc. Povestirile celor care fusesera pe Aiguille du Midi nu ma puteau lasa indiferent. Inarmat cu harti si un GPS destul de bun, am ales ruta de la Salzburg spre centura Munchen (mari portiuni se aflau in lucru, cu restrictii de viteza si ingustari de drum), Bregenz, Zurich, Berna, Montreux, Chamonix (a fost a 2-a recomandare a celor de la michelin.com, dupa criteriul rapiditate). Un drum de peste 840km din care 726 pe autostrada si pentru care specialistii estimau vreo 9 ore, cu benzina la 1,67 euro/l (aveam sa constat ca exista foarte mici variatii de pret in centrul si vestul Europei).
Am ales aceasta cale crezand ca ma voi delecta cu peisajele elvetiene. S-a dovedit a fi partial corect intru-cat de pe autostrada nu prea ai ce vedea, ori eu nu-mi puteam permite opriri prea lungi sau care sa devieze de la traseu.
Am fost putin suparat pe elvetieni pentru costul vignetei. Acestia nu se incurca cu durate variabile (1 saptamana, 1 luna etc.) singura taxa este pe un an intreg si costa 33 euro (dupa trecerea prin Germania fara nici o taxa este o mare diferenta). Drumul este impecabil iar dupa Montreux se strabate o sa pentru a ajunge in vaile Apa Neagra si Arve. Destul de ingust si abrupt, drumul are o singura banda pe sens si cu refugii foarte putine dar peisajele compenseaza orice temere sau chiar teama.
Odata coborati spre vale aspectul zonei este specific unei salbe de statiuni flancata de masivi muntosi care mai de care mai spectaculosi. Nerabdatori de a scapa de masina si bagaje si de a verifica orarele de urcat am accelerat spre hotel (desi destul de mica in privinta suprafetei, Chamonix are multe artere/strazi cu sens unic si cu destul de mare strictete in privinta parcarilor – cele mai mult apratin hotelurilor).
Urma sa petreceam 3 zile pe care le anticipam pline.
Am constatat cu placere ca folosirea autobuzelor si a trenului local, ale caror orare se respecta cat de cat (nu este chiar ca la nemti sau austrieci), este gratuita asa ca am si plecat in recunoasterea catorva zone de interes pentru montaniarzi. Multe magazine cu obiecte specifice (echipamente de escalada si drumetii la inaltime) si multe boutique-uri si terase. Meniurile destul de scumpe, chiar si preturile de la unele supermarcheturi (desi termenul este putin exagerat).
Preturile dar si servirea (doar eram in Franta unde si ospatarii sunt mai j’ai m’en fiche-isti, adica una comanzi alta iti aduce) ne-au determinat sa fim mai rezervati. Oricum, am riscat o cina intr-un cadru frumos dar in care ideea noastra, ca si a italienilor, despre spaghete milaneze este total diferita de a localnicilor. Ce a rezultat a fost o nota de 47 euro pentru 2 portii cu snitel, 4 pahare de vin rosu, apa si cafea (doar scapasem de masina si de obsesia de a nu fi “obosit”).
O noua zi la Chamonix incepe cu mici dezamagiri. Vremea ni se parea nefavorabila pentru urcat la peste 3500m. Zis si facut, ajungem in 5 minute la statia pentru telecabina spre Aiguille du Midi nu mai tarziu de 09.10 de teama aglomeratiei. Am luat bilete pentru tot traseul dus-intors 2*45,60 euro (drumul se face in doua etape, Chamonix-Plan de l’Aiguille si Plan-Aiguille du Midi). Aveam o rezervare obtinuta on-line de acasa (3 euro de persoana) pentru a nu sta la coada numai ca, nefiind aglomerat, nu am folosit-o si astfel am economisit 6 euro. Oricum va sfatuiesc sa nu plecati fara rezervari.
Panoul de la plecare nu arata promitator: temperatuile erau +6 la plecare si -4 in varf. Dezamagirea era si mai mare pentru ca deasupra, peste 5-600m nu se vedea nimic. Urcam in telecabina, vreo 2 romani, 4-5 localnici si restul chino-japonezi de nu mai stiam cine la cine este acasa.
Surpriza, dupa cateva sute de metri de urcus perspectiva se dechide si suntem deasupra norilor. Nimic nu ne mai putea strica buna dispozitie. Schimbam telecabina la Plan de l'Aiguille si, de aici, fara nici un stalp de sustinere si motive de balans, mai avem o singura statie, cea de la 3842m. Frumos, frig si aer cam rarefiat. Oricum, orice efort se simte in privinta respiratiei. Nu urcati nepregatiti, haine groase si pentru protejare la vant inclusiv caciuli iar pentru unii chiar manusi.
Cei care au urcat pentru drumetii pe zapada vesnica au purces sa-si pregateasca echipamentul (demni de invidiat, de altfel pentru cine doreste nici nu este prea greu - inchiriat echipament si monitor, ales ziua si cu sanatate, sus la urcus). Noi ceilalti, am inceput sa admiram peisajul de jur imprejurul primei terase cu vizibilitatea spre Mont Blanc, Les Grands Montets, Brevent peste Chamonix si mai departe spre Alpii elvetieni.
Nu ne-am grabit asa ca am vizitat muzeul alpinismului (o colectie frumoasa de fotografii si mulaje despre ascensiunile din zona si de aiurea cu ecrane pe care erau priectate clipuri documentare. Am iesit prin deschiderea spre trasele montane de la Aiguille, noi doar pentru fotografii (oricum frigul si vantul nu-ti permitea sa zabovesti mai mult) apoi la statia de unde se ia telegondola spre Helbronner, peste Marea de Ghiata si Ghetarul du Geant (Italia).
Din nefericire pentru noi, dintr-o eroare de planificare a concediului, prima zi de vizita la Chamonix a coincis cu prima zi lucratoare din septembrie cand se inchide acest traseu. De tinut minte pentru cei care vor sa urce pe Aiguille du Midi si spre Helbronner, este deschis traseul doar in iulie si august pana in prima zi de luni din septembrie. Nu foarte suparati, am luat liftul interior (alti 3 euro de caciula) si am urcat pana la terasa superioara de unde privelistea este neingradita de nimic si vantul la fel. Cu panouri explicative poti identifica toti masivii din jur ca si varfurile.
Din nefericire coama Mont Blanc, si numai ea, a fost tot timpul in nori. Senzatia este uimitoare, traiesti un sentiment de plenitudine si parca impartasesti implinirea alpinistilor desi efortul este inzecit mai mic. Gasiti aici un magazin de suveniruri si o cafenea dar retineti ca aceleasi lucruri le gasiti si jos in statiune. Acelasi sentiment aveam sa-l traim si la coborarea din telecabina fata de cei care se pregateau sa urce. La intoarcere am facut un popas la Plan de l’Aiguille cu o vreme mult mai rezonabila si de unde pornesc zeci de trasee de drumetie pentru amatori fara a fi necesar un echipament special. De retinut ca nu exista obligativitatea respectarii unui orar de urcare sau coborare cu exceptia ultimele curse din zi, deci poti sa ramai la statii oricat doresti.
Incarcati cu o mandrie nu chiar nejustificata am purces spre urmatorul traseu, spre Montenvers-Mer de Glace.
Trimis de Puiu2010 in 23.09.12 19:50:49
- A fost prima sa vizită/vacanță în FRANȚA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Puiu2010); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat la rubrica "Descopera Mont-Blanc" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor
Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)
Articolul a fost relocat la rubrica "Descopera zona Chamonix" (nou-creata pe site)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Chamonix - locul primei olimpiade de iarnă — scris în 06.11.18 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Chamonix în plină vară — scris în 22.10.16 de GIN2015* din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Chamonix — scris în 11.10.13 de alexionescu din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Chamonix - Les Grands Montets — scris în 27.09.12 de Puiu2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Montenvers - Mer de Glace — scris în 26.09.12 de Puiu2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ