ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.06.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Palatul Micul Trianon şi ferma reginei Marie Antoinette.

Ilustrație video-muzicală
Danielle Licari - ''The Greatest Hits'' , 2004 - ''Menuet''


TIPĂREȘTE URM de aici

Palatul Micul Trianon şi ferma au numele indisolubil legate de cel al nefericitei regine Marie Antoinette ghilotinată de revoluţia franceză în 1793. S-o iau de la ´48 adică din 1762 când Ludovic al XV -lea continuând tradiţia Regelui Soare a cerut arhitectului Gabriel să construiască un castel pentru amanta sa Mme de Pompadour. Cum aceasta a murit înainte de a fi terminată construcţia, castelul a revenit următoarei amante Mme de Barry. După moartea regelui, fiul său Ludovic al XVI- lea în 1773 a oferit palatul soţiei sale austriaca Marie Antoinette.

Marie Antoinette. Cine era Marie Antoinette şi care i-a fost destinul? A fost al 15 lea copil al impărătesei Maria Tereza a Austriei şi căsătorită de aceasta la 15 ani din interese politice cu Louis delfinul (moştenitorul tronului francez). Între cei doi soţi nu a fost nici afecţiune, nici atracţie. Louis îşi petrecea timpul cu vânătoarea şi ceasornicăria iar Marie Antoinette cu petreceri, lux şi mondenisme.

Încă de la început a fost întâmpinată cu ostilitate la curte din cauza originii sale austriece. În timp această ostilitate s-a amplificat pentru că mulţi ani nu a făcut copii şi că făcea cheltuieli exorbitante cu îmbrăcămintea şi grupul de prieteni. Calomnii cu jumătate de adevăr, şuşoteli şi invenţii au dus la formarea impresiei generale că era o femeie uşoară care avea foarte multe aventuri cu bărbaţi şi femei cărora le punea la dispoziţie finanţele Franţei.

I s-a îngăduit să renoveze Micul Trianon din bani publici nelimitaţi. Într-o Franţă secătuită de războiul de şapte ani, a cumpărat din buget domeniul St. Cloud pe o sumă foarte mare deşi Franţa nu-şi plătise încă datoriile de război. Tinerei regine îi era greu să se adapteze şi să facă faţă intrigilor de la palat. Se pare că nimic nu e dovedit ca şi expresia adresată mulţimii flâmânde adunată în 1787 la porţile palatului Versailles ˝Nu au pâine? Să mănânce cozonac˝...

Pentru a compensa lipsa de afecţiune a soţului şi a face faţă criticilor aspre ale mamei sale împărăteasa Maria Tereza care-i reproşa că nu ştie să-şi cucerească soţul, Marie Antoinette a început să cheltuiască nesăbuit de mult cu toalete, bijuterii scumpe şi cosmetice A dat în patima jocurilor de noroc unde a pierdut sume importante. În afacera colierul a fost acuzată că a fost complice în fraudarea bjuteriilor coroanei, fapt nedovedit.

A avut patru copii de care s-a ocupat dar a fost acuzată că nu erau ai regelui. Se pare că regele era impotent, necunoscându-se nicio relaţie intimă a acestuia. A făcut cheltuieli enorme în amenajarea Micului Trianon despre care se clevetea că avea pereţii căptuşiţi cu foiţă de aur şi diamante. Cum fiecare pas al ei era urmărit şi interpretat de presă, curând a început să fie urâtă de popor, numele ei fiind asociat printr-un joc de cuvinte Autri-chienne, cu căţeaua austriacă.

Începând cu 1789 a început degringolada familiei regale. Au fost evacuaţi din Versailles şi li s-a stabilit domiciliu forţat la Tuileries. A apelat la fratele ei Iosif al II -lea, împăratul Austriei, să-i salveze familia dar acesta a refuzat-o având alte interese. La sfârşitul anului regele a fost condamnat şi în ianuarie 1793 ghilotinat. Regina a fost întemniţată la Conciergerie pentru zece luni, timp în care a contractat tuberculoză. Acuzaţia principală nedovedită a fost incestul. Din cei patru copii de care a fost despărţită, numai unul a supravieţuit revoluţiei fiind trimis în Austria în cadrul unui schimb de prizonieri, ceilalţi pierind de boli sau în închisoare. În ziua execuţiei i s-a tăiat părul şi a fost plimbată într-o căruţă în Parisul revoluţionar care clocotea de ură la adresa ei. La execuţie a avut o atitudine demnă şi a murmurat rugăciuni. Avea 38 de ani.

Micul Trianon este o clădire dreptunghiulară situată în mijlocul unei grădini de plante transformată de Marie-Antoinette în grădină englezească. Are parter, etaj cu ferestre înalte şi un attique, adică un etaj sub acoperiş rezemat pe o cornişă. Intrarea se face printr-o Capelă în care altarul este ornat cu un mare tablou reprezentându-l pe Saint Guillaume.

Vizita începe cu sala gărzilor la parter. Aici este expus un cărucior de copil care era tras de o capră. A aparţinut delfinului, fiul cel mare al reginei care a murit la şapte ani de tuberculoză. Al doilea fiu a murit în închisoare la zece ani, după ce părinţii i-au fost ghilotinaţi. În sala de biliard se află un portret al reginei executat de pictoriţa Elisabeth Vigee Lebrun principala ei portretistă. Scara de onoare conduce la oficii şi marea sală de mese. Este ornată cu lambriuri, semineuri şi mese volante. Pe pereţi sunt expuse tablouri clasice. Între ferestre sunt scrinuri pe care sunt aşezate vase de porţelan.

Salonul de companie servea ca sală de muzică şi jocuri. Fotoliile şi canapelele sunt semnate de decoratori celebri în epocă. În sală se mai păstrează un pian şi o harpă. Pe şemineul violet tronează o pendulă iar pe perete un alt portret al Mariei Antoinette. Cabinetul oglinzilor mişcătoare permitea reginei să obtureze ferestrele după voinţa sa pentru a observa fără a fi văzută. Camera reginei a fost folosită iniţial de Madame de Barry, Marie-Antoinette ocupând-o din 1777 până în 1789. Mai târziu au locuit aici Paulina Borghese, apoi Maria Luiza cea de a doua soţie a lui Napoleon Bonaparte. Patul cu baldachin este acoperit cu o cuvertură albă cu floricele de câmp, ca şi draperiile de la ferestre şi tapiţeria scaunelor. Candelabrele sunt de porţelan iar pendula este ornată cu doi vulturi. Grădinile englezeşti.

În drum spre ferma reginei (le hameau de la reine) am întâlnit un râuleţ artificial cu meandre pe marginea căruia am văzut mai multe gâşte dintr-o specie foarte mare. Peisajul - cum veţi vedea din poze- este absolut fermecător, un adevărat Eden.

Drumul ne-a condus la Templul Amorului care este o rotondă de marmoră de inspiraţie grecească construită în stil clasic în anii 1777-1778 odată cu amenajarea grădinii engleze. Are 12 coloane corintice pe care se sprijină o cupolă. În centru este o statuie de aproape 2 m. reprezentând un amoraş ţintind cu arcul. Pavimentul este de dale de marmoră albă cu inserţii iar decoraţiunile, mici sculpturi sau ghirlande de trandafiri de piatră sugerează decorul scenelor de amor din epocă. La templul Amorului luminat de făclii aveau loc petreceri nocturne. Cu ocazia vizitei fratelui reginei împăratul Iosif al IIea al Austriei la Versailles, a fost distrusă o pădure pentru ca în şanţuri, miile de ramuri care ardeau să creeze o lumină feerică. Acest desmăţ i-a atras reginei epitetul de frivolă şi ura populaţiei.Ferma reginei este un sat artificial creat pentru regină. Alături de copii şi suita sa voia să ducă o viaţă câmpenească, să se bucure de teatru şi petreceri şi să trăiască într-o continuă sărbătoare uitând de condiţia de regină. Sub influenţa scrierilor lui J. J. Rousseau, retour a la nature, dorea pe deoparte să scape de constrângerile şi bârfele din palat, pe de alta să-şi crească copiii într-un mediu pastoral. Aşa cum era moda în Europa ca nobilimea să ducă în paralel cu viaţa mondenă de la palate şi una câmpenească, regina însăşi se costuma în păstoriţă.

Le Hameau de la reine a fost construit între anii 1783-1785 în stil normand având douăsprezece căsuţe cu funcţii diferite. Dintre acestea au rezistat timpului doar zece. Sunt construite din bârne de lemn şi acoperite cu stuf. Sunt amplasate într-un décor pitoresc pe marginea unui lac artificial în care şi azi înoată sute de crapi. Se pot vedea o fermă pentru vaci de lapte şi găini, un porumbar, o pescărie, o moară, un turn înalt pentru garda personală (turnul Malborough), un hambar de grâne şi mai răsărită şi încăpătoare casa reginei. Fiecare căsuţă a fost dotată cu o grădină de flori şi una de zarzavat funcţionale şi astăzi pentru că am văzut câţiva fermieri muncind pe straturi de varză iar în fermă se mai cresc vaci şi cai. Pe marginea lacului se plimbă nestingherite lebede şi gâşte de mari dimensiuni. Regina însăşi aduna ouăle din hambar (ouă în prealabil spălate de personal), turna laptele din găleţi în carafe de porţelan pe o masă de marmură, se făcea că participă la activitatea agricolă.

Dacă aceste căsuţe la exterior sunt modeste şi sugerează satul de la ţară din sec. XVIII, în interior erau de o eleganţă rafinată. Mobilierul era similar cu cel din palat iar pe pereţi erau tablouri din şcoala lui Watteau, pictorul serbărilor galante. Oprindu-ne pe o bancă pe prispa unei căsuţe am constatat că în interior se bocăneşte, se taie cu ferăstrăul, se restaurează şi se întreţine.

Marele Canal. După ce am părăsit ferma ne-am îndreptat spre Marele Canal unde avea staţie trenuleţul. A fost construit de Le Notre între anii 1667 şi 1680 ca o axă care uneşte grădinile Trianon cu palatul Versailles. Ajunşi în staţie am întâlnit un loc comercial cu restaurante, chioşcuri cu suveniruri, un debarcader şi ambarcaţiuni care se plimbau pe lac. De la Marele Canal am avut o perspectivă superbă asupra palatului Versailles aflat în depărtare.

Nu am mai putut înainta atât din cauza oboselii acumulate peste zi dar şi a norilor ameninţători care curând s-au transformat într-un potop care a durat zece minute.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 08.06.14 12:17:29
Validat / Publicat: 08.06.14 14:58:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 5698 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P31 Imagine de carte postală
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.06.14 14:54:54]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[09.06.14 09:28:50]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

MichiAUTOR REVIEW
[09.06.14 10:17:37]
»

@webmaster13: Cu multe mulţumiri am ascultat-o din nou.

TraianS
[13.06.14 11:04:31]
»

Foarte bun review. Felicitari Mama Michi.

Din cele trei, eu am reusit sa vad doar Marele Trianon... si ala pe fuga. Inchiriasem un golf cart de sus de langa palat si vroiam sa ma incadrez intr-o ora - deoarece aveam de platit extra daca nu ajungeam la timp.

Distantele sunt foarte mari... ai de mers de te plictisesti.

Pentru a completa informatiile excelente din text, recomand si vizionarea filmului Marie Antoinette (2006) . Mi se pare o ecranizare foarte reusita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[13.06.14 11:29:18]
»

@TraianS: Am prins aseară finalul filmului pe TV2. Se opreşte la plecarea regilor din palat fără să arate detenţia reginei la Conciergerie şi trimterea la ghilotină. A suferit ca un câine în detenţie pentru că înafară de TBC, avea şi un cancer uterin cu pierderi mari de sânge. Am citit mai multe biografii unele pro, unele contra. A fost o persoană credulă, crescută în educaţie germanică unde ˝ein man, ein wort˝ şi era total neadaptată intrigilor de la palat şi manipulării poporului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Versailles:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058264017105103 sec
    ecranul dvs: 1 x 1