GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Seniori romani in excursie la Torino
Inainte de a vizita Torino nu stiam despre el decat ca acolo se afla giulgiul lui Hristos, uzinele Fiat si echipa de fotbal Juventus. Am plecat dimineata devreme de la hotel pentru ca distanta de strabatut era de 250 km si ni s-a spus ca erau multe de vazut in Torino. Am mers dealungul rivierei ligurice pana la Savona si apoi ne-am indreptat spre nord patrunzand adanc in Piemont (piedo del monte). Torino este asezat pe un podis la poalele Alpilor si este scaldat de apele raului Po. Capitala a Piemontului are o populatie de aproape un million de locuitori , inca atat in zona metropolitana si alaturi de Milano este un oras puternic industrializat. Initial era o asezare locuita de taurini care au fost cuceriti de Hanibal. In sec. I d. H a aparut o tabara romana dupa care a trecut succesiv prin mai multe stapaniri pana ce din sec. XI pana la unificare in 1850 a fost condus ca oras liber si apoi regat de casa de Savoia. Torino a avut un rol important in unificarea Italiei datorita carui fapt a devenit capitala Italiei intre anii 1851-1865. In perioada celor 20 de ani fascisti torinezii au organizat o serie de manifestatii contra lui Mussolini culminand cu cele din 1943 care au condus la caderea regimului.
Torino este un oras elegant si la aceasta impresie contribuie cei 18 km de galerii stradale, pietele largi inconjurate de palate baroce, parcurile si statuile raspandite in tot orasul si magazinele luxuoase. Autocarul a oprit in fata palatului Madama care este un exemplu desavarsit de suprapunere a epocilor in acelas edificiu reprezintand sinteza trecutului torinez A fost construit pe locul unui castru roman transformat in fortificatie in Evul Mediu. In sec. XVI a devenit castelul rezidential al familiei de Savoia. Fatada de est a palatului construita din caramida rosie este flancata de doua turnuri in care sunt practicate zeci de gauri pentru tevile tunurilor si ale pustilor. Aceasta fatada pastreaza neschimbata configuratia de acum 700 de ani. In fata acesteia este statuia generalului Emanuele Filiberto de Savoia Duca D’Aosta supranumit “ ducele de neinvins” care s-a remarcat in primul razboi mondial. La mica distanta se afla statuile unor soldati combatanti. Inaugurarea acestui grup statuar in 1937 in plina ascensiune a regimului fascist explica aspectul acestor deosebite statui. Pe o fatada laterala a palatului se vede imbinarea dintre castelul medieval si palatul baroc construit in 1720. de Filippo Juvarra. Acesta este arhitectul care a proiectat si construit majoritatea palatelor, pietelor si bisericilor torineze. Palatul Madama, mai précis fatada de vest este amplasata in piata Castello si e considerat kilometrul 0 al orasului. Numele de Palazzo Madama vine de la vaduva regelui Carol-Emanuel II, numita Madama Reale. Astazi la parterul palatului functioneaza muzeul de Arta antica dotat cu picturi si sculpturi piemonteze, grecesti si romane. Am intrat in interior si am admirat o magnifica scara interioara, plafoanele pictate cu scene mitologice in culori pastel, oglinzile de cristal dar din pacate nu a fost timp de vizitarea muzeului. Piata Castello care este un dreptunghi imens inconjurat de o serie de palate de o importanta deosebita a fost conceputa inainte de anii 1600. Aici se afla palazzo Madama, Palazzo Reale (regal), biserica San Lorenzo, capodopera a barocului italian. O latura a pietii este ocupata de un grilaj imens care margineste curtea palatului regal. La poarta de intrare strajuiesc doua statui ecvestre ale lui Castor si Polux. Palazzo Reale este o constructie sobra cu trei etaje realizata in 1650. In spatele palatului, gradinile proiectate dupa moda franceza contin un lac in mijlocul caruia este fantana Tritonului. In palat functioneaza un muzeu de armurerie si o biblioteca regala care contine manuscrise, gravuri si un autoportret a lui Leonardi da Vinci. Biserica San Lorenzo a fost ridicata in urma unei victorii a torinezilor in 1557 la Saint-Quentin. Elementul care atrage atentia asupra bisericii cu o fatada modesta este o superba cupola care se vede din departare. Intre palatul regal si Porta Palatina din sec. I d. Hr. se afla Catedrala Sf. Ioan Botezatorul care detine giulgiul atribuit lui Iisus Hristos. Catedrala a fost construita intre 1490-1500 si dedicata patronului orasului. Capela giulgiului a fost adaugata doua secole mai tarziu iar clopotnita abia in sec. XVIII tot de Filippo Juvara. Interiorul catedralei este simplu si auster. Pe un panou este proiectat si insotit de explicatii filmul Sfantul Giulgiu si peregrinarile sale. M-a emotionat ca filmul a avut subtitrarea in limba romana si printre pliantele explicative, unele erau scrise tot in limba romana. Am mai avut ocazia in ziua aceea sa ma emotionez si sa fiu mandra ca sunt romanca dar asta mai tarziu, pe baza de poza. Despre giulgiu si controversele legate de el v. aici google.ro/#hl=ro&gs_nf=3& ... iw=1440&bih=785 Sunt zeci de linkuri care trateaza subiectul si se pare ca in curand se va da verdictul definitiv stiintific. Am reusit sa fac cateva fotografii ale acestor locuri sacre.
Mole Antonelliana , denumita astfel dupa numele arhitectului Antonelli este emblema orasului. Am ajuns acolo strabatand via Po, trecand prin fata universitatii unde tineri studenti intrau si ieseau de la examene, a cladirii imense pe care scrie RAI si care a fost primul studio de televiziune italian si a multor muzee. La un moment dat cotind pe o straduta am dat de o constructie enorma, foarte inalta dar care-si pierde din maretie din cauza cladirilor invecinate inghesuite una in alta. Constructia cladirii a durat 30 de ani din cauza ca la inceput a fost proiectata ca o mare sinagoga. Initial trebuia sa aiba 47 m inaltime dar a ajuns la 167 m pentru ca insusi Antonelli si-a modificat proiectul prin constructia suprapusa a unui enorm turn. Cum comunitatea evreiasca nu a mai avut bani de finantare, lucrarea a fost cumparata de municipalitatea Torino astfel incat realizarea completa a fost facuta in 1900 din bani publici. Constructia a trecut si prin momente dramatice, in 1953 o puternica furtuna smulgandu-i jumatate din cupola. Un timp a devenit muzeul unificarii nationale dar din 1996 gazduieste muzeul national al cinematografiei. Palazzo Carignan construit in 1680 este usor de recunoscut datorita culorii roscate a caramizilor. Aici s-a nascut Victor Emanuel al II-lea primul rege al Italiei. In fata palatului este statuia lui Gioberti protagonist al unificarii. In perioada in care Torino a fost capitala Italiei aici a functionat parlamentul. Astazi gazduieste muzeul national al unificarii. Piata San Carlo, de forma rectangulara se spune ca e salonul orasului Torino. Este inconjurata de edificii baroce zugravite in culori pastel. La capatul ei sunt bisericile gemene San Cristina si San Carlo datand din sec. XVII. Statuia numita Calul de bronz il reprezinta pe un principe de Savoia. In aceasta piata functioneaza inca celebrele cafenele si cofetarii frecventate de nobilime si artisti. Am avut privilegiul sa intram in doua dintre ele si sa putem fotografia saloanele decorate art nouveau, masutele de marmura, candelabrele enorme de cristal, cutiile de bomboane.
Am scris la inceputul review-ului ca eleganta orasului e data si de cei 18 km de galerii stradale din care unele sunt pasaje laborios decorate. Intr-una din ele in vitrina unei case de muzica era fotografia Angelei Gheorghiu si asta a fost un motiv sa ma simt foarte mandra.
Trimis de Michi in 17.11.12 18:22:58
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Foarte frumos, review-ul felicitari, se vede ca e scris cu multa placere de a povesti.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Torino cel frumos — scris în 03.04.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Taurinus – poarta de intrare in Infern — scris în 13.05.20 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Ispite la tot pasul in Torino! — scris în 07.07.20 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 O vacanță frumoasă! — scris în 18.10.18 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- May.2017 Giulgiul Sfant, Casa de Savoia, Risorgimento, Lavazza, Juventus, FIAT. Un singur cuvant: TORINO — scris în 04.04.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2014 La plimbare prin Torino — scris în 13.08.14 de alora din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 Torino IV. La plimbare prin împrejurimi. — scris în 15.10.13 de unq din BOTOȘANI - RECOMANDĂ