Batorama, bat-o vina!

TIPĂREȘTE

Despre Strasbourg se poate afirma, la fel ca în cazul tuturor celorlalte localități alsaciene, că este un oraș 2 în 1: francez și german. Dar și 3 în 1: medieval-renascentist, imperial german și contemporan-futurist. Nu-i de mirare, așadar, că celebrul arhitect Le Corbusier a fost atât de impresionat de el.

O asemenea diversitate nu putea decât să mă intrige, motiv pentru care am decis să arunc măcar o privire spre ceea ce promitea a fi un adevărat regal nu numai pentru ochi, ci și pentru suflet. Și pentru asta am ales o croazieră pe râul Ill cu unul din faimoasele bâteaux mouches.

Batorama - www.batorama.com/fr. este compania locală care oferă 5 astfel de variante de plimbări pe apă cu durata de 45 minute până la 1 oră și 10 minute, pe trasee care variază între 4 și 8 km:

Punctul de îmbarcare se află pe Quai Saint-Thomas, în Place du Vieux Marché aux Poissons, în fața Palatului Rohan. Vaporașele circulă numai pe timpul verii și pentru orar va trebui să consultați site-ul. Pasagerii au la dispoziție audioghiduri cu explicații în 12 limbi.

Deoarece în vara lui 2019 nu erau disponibile decât primele două croaziere menționate mai-sus, celelalte fiind adăugate ulterior, și pentru că Grande Île o văzuserăm mergând pe jos și în cursul plimbării cu trenulețul turistic — vezi impresii, am optat pentru

Strasbourg, 20 siècles d’histoire

Ceea ce m-a atras la această croazieră a fost posibilitatea de a vedea cele trei cartiere emblematice ale Stasbourgului: Grande Île, Neustadt și cartierul european, într-un circuit de 8 km care s-a dovedit a dura cam cu 10 minute în plus față de 1 oră și 10 minute, cât este afișat pe site. Și documentându-mă acasă, am aflat că sunt mulți doritori, așa că, pentru a scăpa de griji, am cumpărat biletele on-line: 13,50 euro/persoană (acum văd că prețul a sărit la 14 euro). Copiii de 4-12 ani plătesc 8 euro, iar cei mai mici de 4 ani beneficiază de gratuitate.

Ei bine, cumpărând biletele în avans am făcut o greșeală. ????

Iată de ce: vaporașele din Strasbourg sunt acoperite sau descoperite, iar cel programat pentru ora noastră de îmbarcare a fost acoperit. Curat ghinion! ????

Când vaporul a acostat, am încercat să schimb ora, dar am fost refuzată: musai să respect ce era scris pe bilet! Am încercat și să intrăm primii sau printre primii pe vapor, în ideea că stând în față, puteam vedea mai bine peisajul lacustru; am fost refuzați din nou. Așa încât, deși aveam biletele deja cumpărate, am fost nevoiți să stăm la coadă pe chei alături de ceilalți muritori sub un soare năpraznic care mi-a dat dureri de cap, și să ne așezăm pe la mijlocul vaporului.

Evident, chiar dacă mi-am trântit posteriorul lângă un geam, nu am putut vedea și fotografia decât prin bucățica de sticlă repartizată... ????, iar Adrian, săracul, care a stat lângă mine, nici atât. Și iarăși evident că pozele au ieșit foarte prost, cu reflexii de la soare și sticlă, și mi-a fost greu să aleg câteva mai de Doamne ajută pentru a le anexa la review drept dovadă că AmFostAcolo!

Degeaba au fost excelente explicațiile ascultate la căști dacă nu am prea putut vedea ce ni se povestea. Și faptul că vaporașul a fost plin ochi nu m-a consolat cu nimic. Când am luat-o din loc, am făcut cu mâna (inutil) celor rămași la coadă. Poate că ei aveau să aibă mai mult noroc și următoarea ambarcațiune avea să fie una deschisă...

Așadar și prin urmare, croaziera a fost un semi-fiasco și vă las pe voi să trageți concluziile dacă merită sau nu deranjul... În cele ce urmează, eu vă voi descrie ceea ce am văzut (sau ar fi trebuit să vedem... ????).

Grande Île

Despre insula care formează centrul Strasbourgului v-am povestit pe larg în reviewul anterior. Declarată parte a Patrimoniului UNESCO în 1988, ea înglobează cei două mii de ani de istorie la care face referire denumirea croazierei: aici, pe un spațiu relativ restrâns dominat de celebra catedrală al cărei mileniu de existență a fost celebrat în 2014, se regăsesc cele mai multe biserici medievale și maisons à colombage renascentiste, dar și frumoase clădiri în stil Art Nouveau și Art Déco.

Din păcate, pe această porțiune amenajările hidrotehnice au dus nivelul râului Ill foarte jos și privind pe geam vezi malurile betonate și doar o mică parte din construcții: eu am avut senzația că plutesc într-o copaie ca cea în care bunica mă îmbăia în copilărie seara înainte de culcare când mergeam în vacanța de vară la țară. ????????????

Pornim din dreptul Palatului Rohan și trecem pe sub Pont du Corbeau. În dreapta este Quai Saint-Thomas iar în stânga Quai Saint-Nicolas. Pe Quai Saint-Thomas vedem Musée Historique de la Ville de Strasbourg amenajat în fosta clădire a vămii (Ancienne Douane), iar vizavi Place du Corbeau și Musée Alsacien.

Înaintăm și aproape față în față stau cele două biserici care dau numele cheiurilor: Eglise Saint-Thomas și Eglise Saint-Nicolas. Majoritatea clădirilor de pe maluri sunt însă mult mai recente, probabil de pe la jumătatea secolului al XX-lea...

Trecem pe sub Pont Saint-Nicolas și după Pont Saint-Martin pătrundem în pitoreasca Petite France, cu maisons à colombages zugrăvite într-un alb strălucitor ce contrastează cu maroniul bârnelor din lemn care înlănțuiesc fațadele și cu rățuște care plutesc senin pe ape. Cel mai vizitat cartier al Stasbourgului, plin de cafenele și buticuri șic, debordează de turiști înarmați cu echipamentul obligatoriu: aparate foto și video sau măcar telefoane performante.

Vaporașul se oprește; realizez că am ajuns la ecluză. După niște manevre pe care, de pe locurile pe care stăm, nu le putem vedea, suntem „săltați” pe apă, orizontul se lărgește și pot fotografia podurile acoperite (Ponts Couverts) și Barajul Vauban. Îmi pare rău că n-am ajuns aici pe jos pentru a admira orașul de pe terasa sa panoramică. ????

Lăsăm în urmă Școala Națională de Administrație Publică și, cum ne aflăm în extremitatea vestică a traseului, Batorama descrie o buclă, înconjurând pe la nord insula. Ne aflăm acum între Quai Turckheim pe dreapta, cu Eglise Saint-Pierre-le-Vieux, și Quai Saint-Jean pe stânga, cu Eglise Sain-Jean, catolică, biserica fostei mănăstiri Saint-Marc, complet refăcută la finele secolului al XIX-lea.

Neustadt

Intrăm în Neustadt („orașul nou” ), declarat monument UNESCO în 2017. După 1870, când, în urma Războiului Franco-prusac, Alsacia și Lorena au fost alipite Prusiei, germanii au demarat un program de construcții ambițios desfășurat până la izbucnirea Primului Război Mondial, care a triplat suprafața Strasbourgului și a conferit orașului toate atribuțiile unei veritabile metropole imperiale. Clădirile în stilul neorenascentist al epocii au fost proiectate de cei mai renumiți arhitecți germani ai momentului.

Ele se concentrează în jurul Place de la République, străjuită de Palais du Rhin, inspirat de Palazzo Pitti din Florența, reședința celor 3 kaiseri care s-au succedat la putere între 1870-1918 pe parcursul vizitelor întreprinse de ei în oraș.

Alte clădiri ridicate în aceeași perioadă sunt Bibliothèque Nationale et Universitaire de Strasbourg, Théâtre National de Strasbourg și Palais de Justice, iar de cealaltă parte a râului, Opéra National du Rhin, în timp ce prestigioasa Universitate a orașului, fondată în 1538, a fost masiv extinsă pentru a simboliza rolul culturii germane în provinciile anexate.

Prea puțin am reușit să zăresc și fotografiez din aceste clădiri monumentale, drept pentru care recomand celor interesați circuitul cu trenulețul turistic denumit „De la Grande Île à la Neustadt” , pe care regret că nu l-am făcut și noi.

În fine, așa a fost să fie... ????

Cartierul european

Strasbourg nu a fost ales întâmplător drept sediu al Consiliului Europei în 1949. După ce în 1870 trecuse de la francezi la învingătorii germani, după Primul Război Mondial a revenit la Franța, pentru ca în 1940 să fie cucerit de naziști iar la finele celui de-al Doilea Război Mondial să fie înapoiat Franței. Desemnarea sa a fost făcută în spiritul reconcilierii între două mari națiuni care au fost de la bun început partizanele Europei unite.

În deceniile care au trecut de atunci lucrurile au evoluat într-un ritm rapid: în 1952 a luat ființă Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, în 1957 Comunitatea Economică Europeană, iar în 1979 au avut loc primele alegeri pentru Parlamentul European. Uniunea Europeană a fost înființată oficial (sub numele de Comunitatea Europeană) în 1992, după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, prin Tratatul de la Maastricht, ai cărui artizani principali au fost președintele francez François Mitterand și cancelarul german Helmut Kohl. Ulterior au luat naștere celelalte instituții care reglementează diverse ramuri de activități în cadrul Eropei unite.

O parte din aceste instituții sunt găzduite de Strasbourg iar clădirile grandioase futuriste, întinse pe suprafețe mari care le găzduiesc, aflate la nord-vest de Grande Île, au fost concepute de mari arhitecți cu scopul de a transmite ideea unității în diversitate, a toleranței și respectului reciproc.

Trecem de sediul televiziunii franco-germane Arte (Association relative à la télévision européenne), apoi de cel impunător al Parlamentului European, construit între 1993-1999.

Vizavi de acesta se înalță un complex de clădiri ce deservesc Consiliul Europei și pe cei peste 2.000 de funcționari ai celor 6 instituții aflate în subordinea sa: Palais de l’Europe, inaugurat în 1977, Agora (cea mai recentă adăugire - 2008), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, EDQM (Directoratul European pentru Calitatea Medicamentelor și Îngrijirii Medicale), Observatorul Audiovizual European, amenajat în Villa Schutzenberger construită în anul 1900 în stil Art Nouveau. La mică distanță de acest complex, într-o clădire în stil modernist scandinav datând din 1972, situată în cartierul Wacken, se află sediul unui alt organism al Consiliului Europei - European Youth Centre (Centrul European pentru Tineret).

Și apropo de Wacken, aceasta este de fapt o insulă - foarte verde, din câte am putut eu observa - cu construcții eteroclite: vile ridicate la începutul secolului al XX-lea, dar și clădiri publice și private mai noi.

Ne întoarcem acum la locul de îmbarcare, de data aceasta înconjurând Grande Île pe la sud. Avem astfel ocazia să admirăm Eglise Saint-Guillaume, de rit luteran, unul dintre cele mai vechi locașuri de cult din oraș (1301-1307), parte a unei foste mănăstiri a călugărilor cerșetori.

Și cu asta, plimbarea pe râul Ill ia sfârșit.

Concluzii

Când am cumpărat biletele pentru croaziera Strasbourg, 20 siècles d’histoire, m-am așteptat să am parte de aceeași experiență extrem de plăcută pe care o avusesem la Lyon vezi impresii.

M-am înșelat: Strasbourg nu are o așezare la fel de spectaculoasă, cu două coline (Fourvière și Croix Rousse) și două ape (la Sôane și le Rhône) care-și dau întâlnire taman la marginea orașului. Sigur, are în schimb un cartier foarte pitoresc - Petite France - înconjurat de canale și poduri. Dar ce folos dacă, navigând în jurul său mult sub nivelul străzii, mare lucru n-ai cum să vezi?!! ????

Lyon are și el o zonă nouă și ultramodernă - Confluence -, ce-i drept mai modestă nu doar ca mărime, ci mai ales ca semnificație și simbolistică, prin comparație cu cartierul european din Strasbourg. Numai că nici pe acesta nu l-am putut admira în toată măreția sa dintr-un vapor acoperit.

Aceasta a fost cea mai mare dezamăgire a mea, și totodată cel mai mare reproș pe care îl aduc croazierei. Poate că lucrurile ar fi stat complet diferit dacă aș fi vizionat totul beneficiind de perspectiva mai largă oferită de o ambarcațiune deschisă.

Așa cum am precizat deja, las la latitudinea voastră aprecierile asupra oportunității unei asemenea soluții de vizitare: eu una, nu o recomand.

La mijloc mai este totuși și altceva: la Lyon explicațiile ne-au fost oferite „live” de o tânără drăguță și isteață, care a făcut glume cu noi și a răspuns întrebărilor adresate de turiști, în timp ce la Strasbourg ne-am „bucurat” de o prezentare foarte amănunțită și profesionistă, dar impersonală, ascultată la căști.

Încă o dovadă că oriunde și oricând, omul face diferența! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: https://www.youtube.com/watch?v=9stENqRIIg

---

VIZUALIZĂRI: 3482 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI