ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.08.2026
DE kmy
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Jilava [IF]
ÎNSCRIS: 08.09.08
STATUS: PARTENER
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Coasta de vest a Statelor Unite ale Americi - un vis devenit realitate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Un vis devenit realitate - Vacanță in America de Vest

San Francisco

Bombardată de reclame cu R. P. de la o anumită agentie, am decis într-o zi să-i propun soțului o vacanță în SUA. Pentru că vize aveam deja de un an, că de, voiam să ne simțim oameni liberi am inceput să căutăm. Am rezervat in septembrie 2025„Vacanță in America de Vest cu R. P!” pentru august 2026 și am inceput visarea și căutarea. Un an de pregătire. O viață de visare. De fapt de o viață am pregătit această plecare. De cînd eram copil. Adormeam cu povești spuse de bunicul despre Oceanul Pacific și despre americani. In vremea comunismului el tot spera că vor veni americanii să ne salveze și poveștile lui erau despre și cu ei.

Vacanța noastră a fost planificată să peterecem 11 nopți și 13 zile în această călătorie. Cazările au fost rezolvate la hoteluri de 4 stele. Ruta aleasă a fost:

- 3 nopți la San Francisco cu cazare la San Francisco Marriot Fisherman*s Warf 4*

- 1 noapte la Merced cu cazare la Courtyard by Marriott Merced 4*

- 1 noapte la Mammoth Lakes cu cazare la Juniper Springs Resort 4*

- 3 nopți la Las Vegas cu cazare la Treasure Island Las Vegas

- 3 nopți la Los Angeles cu cazare la Sofitel Los Angeles at Beverly Hills 4*

Zborurile planificate au fost cu Air France si KLM. Plecarea a fost stabilită de pe Otopeni Henri Coandă Internațional Airport in data de 10 august 2026 la ora 06:50, cu escala la CDG Paris si eram in aeroportul din San Francisco in data de 10 August 2026 ora 12:00. Nu am greșit data, dar e diferența de fus orar. La intoarcere trebuia să zburăm in data de 22 august de pe aeroportul din Los Angeles cu KLM, dar aici am avut peripeții. Zbor anulat din motive tehnice și prelungire vacanță incă o zi pe banii companiei aeriene.

Deci a venit și ziua mult așteptată în care trebuia să ne imbarcăm. De emoție nu am dormit toată noaptea și dimineață pe la 3 am plecat la aeroport unde ne-am intâlnit cu tot grupul și ghidul. Am facut chekin-ul și ne-am imbarcat. Avionul nu era cum imi imaginam eu și am stat cam inghesuită. La fel a fost și cel spre San Francisco, dar obosită fiind mi-am găsit greu o poziție mai confortabilă și am dormit. Servirea in avion a fost impecabilă, am avut chiar și inghețată, dacă știai de unde să ceri.

Am aterizat la San Francisco făra intîrziere. Cînd avionul a coborît peste nori și am văzut Pacificul, mi s-a tăiat respirația. Am inceput să plâng în avion și nimeni nu a ințeles de ce. Toată ruta am urmărit-o pe ecranul leptopului. În minte mi se derula melodia cîntată de bunici înainte să adorm cu vaporul Titanic ce a plecat pe apele Atlanticului, iar eu treceam pe deasupra. Îmi spuneau povești la gura sobei cît e de mare, despre apele reci și despre visul de a trece dincolo. Eu adormeam cu sunetul lor in urechi și visam că într-o zi voi pune mîna în apa aia. Toată ruta pentru mine a fost o incărcătură emoțională enormă. Mi-am dorit in tinerețe să fac facultatea de pescuit oceanic, dar pentru fete era tare greu să intre acolo inainte de 1989. Erau doar 5 locuri pentru fete pe țară, iar eu am încercat de două ori, dar fără șansă. Cînd am ajuns și la Oceanul Pacific, la finalul rutei 66, în Santa Monica am simțit cea mai mare descătușare a emoțiilor mele adunate de o viață.

După verificarea de rutină și pentru unii din grup cu un pic de emoție, pentru că au mai fost supuși la un mini interviu, am trecut pe pamânt american. Pe mine și pe soț nu ne-au întrebat absolut nimic in afara că ne-au scanat retina și atît. Pe unii din grup i-au intrebat despre scopul vizitei, itinerar, locurile de cazare si daca au bilet de intoarcere.

San Francisco ne-a intîmpinat cu ceață și cu vînt, cu dealurile lui imposibile și cu podul Golden Gate roșu portocaliu ca o promisiune. Am privit pe geamul autocarului si am simțit că sunt la capătul lumii și la începutul ei în același timp. Ne-am indreptat spre hotelul unde urma să ne cazăm la San Francisco Marriot Fisherman*s Wharf. După procedurile de cazare ne-am instalat și la două ore am ieșit să cunoaștem orașul într-un tur ghidat și organizat de agenție și apoi ni se oferea un prînz la un renumit restaurant din Pier 39 - Bubba GUMP.

San Francisco este al patrulea oras ca marime din California. Este un oraș cu peisaje pitorești, cu strazi instagramabile si dealuri cu flori și arbuști tropicali.

Aveam pe agendă multe locuri interesante de vizitat și am pornit in descoperirea lor.

Am inceput cu Golden Gate - simbolul incontestabil al orașului si care nu trebuie ratat. Noi am fost și am pășit pe el și am facut fotografii și filmulețe din toate unghiurile. Seara, la apus fotografiile sunt cu adevarat memorabile. Am descoperit un loc la piciorul podului și de acolo ne-au ieșit cele mai reușite cadre.

Podul Golden Gate este una dintre cele mai cunoscute și recunoscute atracții turistice din San Francisco, fiind considerat un simbol al orașului și al Statelor Unite ale Americii. Construit în anii ’30, podul măsoară peste 2,7 kilometri și se întinde peste Strâmtoarea Golden Gate, care separă Golful San Francisco de Oceanul Pacific. Culoarea portocalie distinctivă a podului a fost aleasă pentru a-i oferi o vizibilitate mai bună în condiții de ceață densă, ceea ce este frecvent în această zonă.

Noi am avut noroc de o zi frumoasă și fără ceață și ne-am bucurat de toată frumusețea lui. Podul Golden Gate este o atracție turistică de neratat și trebuie sa-l traversați in timp ce ascultați melodia lui Scot McKenzie - San Franscisco

Un alt punct atractiv și aproape de hotelul nostru a fost Fisherman’s Wharf - Pier 39 cu leii lui de mare

Fisherman’s Wharf este unul dintre cele mai animate cartiere turistice din San Francisco. Aici poți intîlni multe magazine de suveniruri, jocuri de divertisment, spectacole in aer liber susținute de acrobați cu interacțiune cu publicul, dar și o inșiruire de restaurante cu toate aromele culinare. In zona portuară există și un restaurant renumit pentru preparatele cu fructe de mare, unde am mîncat o supă bestială de fructe de mare despre care voi povesti separat in alt articol. Restaurantul este Hog Island Oyster Co din Ferry Building, pe Embarcadero cu vedere la Bay Bridge. Au propria fermă de stridii in Tomales Bay. Recomand Clam Chowder - scoici cu cochilii intregi, gatite cu vin alb, praz și unt.

Fisherman’s Wharf este renumit pentru restaurantul său de fructe de mare proaspete și in special creveți, Bubba GUMP unde noi am și avut rezervare in prima noastră zi pe pămînt american.

Acest restaurant a fost inventat de Hollywood, nu din filmul Forrest Gump ci după film. In film, cei doi prieteni Forrest și prietenul lui Bubba își fac planul să deschidă o companie de creveți. Bubba moare in Vietnam, Forrest își ține promisiunea și devine milionar din” Bubba - Gump Shrimp Company” . Filmul a fost așa mare succes incît în 1996 compania care deține drepturile de la Forrest Gump a zis hai să facem restaurantul pe bune. L-au deschis fix în Monterey, California, apoi au deschis un întreg lanț, cel în care am fost noi este locul unde au pescuit, în film, creveți după furtună. Apoi am mai fost și am mîncat și in cel din Santa Monica.

Pier 39 este o atracție populară pentru turiști în Fisherman’s Wharf, cu un număr mare de pontoane unde stau tolăniți la soare leii de mare. Cred că am vazut sute de astfel de exemplare care stateau aici și masculii se luptau intre ei pentru cucerirea dominantei asupra unui ponton și al femelelor care așteptau să se imperecheze sau isi ingrijeau linistite puii. Răgetul lor se auzea la mare distanță. Noi am stat să vedem giumbușlucurile lor la 13 grade Celsius in luna August înfofoliți bine în geci groase.

Muzeul Maritim al orașului este situat în apropiere și oferă o istorie bogată a zonei portuare a San Francisco-ului și a pescuitului.

Fisherman’s Wharf este, de asemenea, punctul de plecare pentru excursii cu barca în Golful San Francisco, inclusiv tururile Ghirardelli Square și Insula Alcatraz. Aici puteți să mergeți cu bicicleta și puteți explora străzile înclinate ale orașului, sau să vă relaxați în una dintre multele zone verzi ale zonei, precum Parcul Aquatic sau Grădina de la Buena Vista.

A doua zi, dis de dimineață, după micul dejun la hotel, am plecat pe jos la cafeneaua Buena Vista. Acolo ne-am cocoțat la bar și am băut cel mai adevărat irish coffe. Acesta e locul unde s-a inventat această cafea in America 1952. Rețeta lor originală e pastrată și astăzi: cafea, whiskey irlandez, zahăr și frișcă. De fapt aia nu era frișcă, era ceva de poveste, era lăptoasă și o beai o data cu cafeaua. A fost cea mai cool experiență.

De la cafeneaua Buena Vista am plecat la celebrul lor tramvai tras pe cablu care era la o strada distanță. Am luat un abonament pentru toată ziua și pentru toate mijloacele de transport in comun și am plecat in cucerirea orașului. Am luat tramvaiul de la capătul liniei Powell - Hyde. Linia coboară pe Hyde Street și are o intoarcere manuală, unde doi vatmani imping tramvaiul pe o placă rotativă ca să-l intoarcă. Tramvaiele sunt foarte vechi și sunt conduse de doi vatmani imbracați cu uniforme de epocă. tramvaiul are locuri atat in interior si in exterior. In interior se pare că e de clasa I si la exterior se poate sta agatat si pe scara. Tramvaiul pe toată linia lui este tras pe cabluri subterane. Ghidul ne-a explicat că fiecare orș din SUA a oferit un asfel de vagon. Am fost si am vizitat si depoul lor care avea amenajat și un muzeu cu istoria tramvaiului, dar si un magazin de suveniruri. Au mai rămas doar trei linii în tot orașul, sunt monument istoric național, nu mai exista așa ceva nicăieri in lume.

Tabloul cum trec aceste cable car-uri galbene, roșii sau verzi pline de turiști agățați pe margine, cu clopoțelul sunînd in antiteză cu mașini electrice fară șofer e cel mai pitoresc cadru văzut de mine vreodată.

Această atracție turistică prinde bine la public, pentru că practic te plimbi cu cel mai unic și vechi cable car din lume și bei cea mai renumită cafea inventată in 1952.

În general, Fisherman’s Wharf este un cartier turistic extraordinar.

De la a treia stație de la cafenea, am plecat pe cea mai șerpuită stradă din San Francisco. Această stradă Lombard street e renumită pentru bogăția caselor sale, dar de sus pină jos sunt plantate hortensii care sunt de o frumusețe răpitoare. Are 8 curbe in S foarte strînse, pe o pantă de 27 de grade. A fost făcută așa în 1922 intenționat, ca să poată coborî mașinile fără să alunece, că era prea abruptă. E cu sens unic, doar la vale și e pavată cu căramidă roșie incadrată de hortensii.

Autocarul ne aștepta in josul strazii și am plecat spre Piața Unirii.

Piața a fost fondată în anul 1850 și este considerată una dintre cele mai animate și aglomerate zone ale orașului. Magazinele de firma si lux sunt insiruite de-a lungul strazii, fix prin fața Dewey monument. Statuia din vîrf este zeița Victoriei. A fost făcută de sculptorul Robert Aitken in 1903 și e dedicată amiralului George Dewey care a cîștigat bătălia din Golful Manila in războiul cu Spania.

Aici am vazut artiști stradali care cântă sau desenează pe imensele inimi amplasate in locuri strategice. Intîlnești la tot pasul magazine de suveniruri, cafenele și restaurante. Celebra linie de tramvai „Cable Car” , care este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din San Francisco ajunge pînă in această zonă și este o modalitate unică de a explora orașul și străzile sale înclinate.

Piața Union este, de asemenea, locul unde se află Muzeul de Arte Frumoase, care găzduiește o colecție impresionantă de artă europeană și americană, și Muzeul de Istorie din San Francisco, care oferă o imagine istorică a orașului. În plus, Parcul Washington Square se află în apropiere și oferă o oază de liniște în mijlocul agitației orașului.

În concluzie, Piața Union este o zonă animată și agitată din San Francisco, cu o gamă largă de atracții turistice și activități.

În a treia noastră zi în San Francisco am vizitat Primăria orașului și am plecat să străbatem cei 2,7 km ai podului Golden Gate spre Sausalito, iar la intoarcere am venit pe dealul Alamo Square si am facut o poza iconica cu celebrele doamne pictate cele șase case care stau semețe să fie imortalizate de fiecare turist. Am luat-o apoi la pas si am admirat casele in stil victorian sau casele italienești sau rusești pe Russian Hill.

Am incheiat ziua cu o urcare pe dealul Twin Peaks, cele doua dealuri gemene din mijlocul orașului. De acolo se vede tot orașul la 360 de grade -Golden Gate pe o parte, downtown în cealaltă si oceanul în spate.

În concluzie, San Francisco este un oraș cu o varietate impresionantă de atracții turistice. Podul Golden Gate, insula Alcatraz, Fisherman’s Wharf, Piața Union și Golden Gate Park sunt cele mai importante destinații turistice din oraș, fiecare oferind o experiență unică și memorabilă. De la frumusețea naturală și arhitectura istorică, la activitățile diverse și cultura bogată, San Francisco are ceva pentru toată lumea. Indiferent dacă sunteți interesat de istorie, artă, gastronomie sau aventură în aer liber, San Francisco este un oraș care nu trebuie ratat.

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de kmy in 31.08.26 15:01:04
Validat / Publicat: 31.08.26 16:38:21
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AMERICA DE NORD
  • Alte destinații turistice prin care a fost: România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania, Malta, Gibraltar, Vatican, Luxemburg, Austria, Belgia, Olanda, Germania, Franta, Elvetia, Turcia, Grecia, Emiratele Arabe Unite

VIZUALIZĂRI: 31 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kmy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hortensii pe strada serpuita
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4500 PMA (din 5 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[31.08.26 16:37:41]
»

Daca a fost mentionat Scot McKenzie... iata propunerea pentru fondul sonor!

a avut grija cineva din grup sa-si puna flori in par?

kmyAUTOR REVIEW
[31.08.26 16:43:27]
»

@webmaster13: multumesc pentru melodie. De cîte ori treceam podul cu autocarul, ghida alegea aceasta melodie.

adso
[31.08.26 16:50:22]
»

@kmy: Excelent! Felicitări pentru excursie și pentru poveste!

Michi
[31.08.26 17:11:30]
»

@kmy: Exceptional review. Doamne, câte ai văzut! Nu mi-e clar dacă tot timpul ati fost cu grupul sau aţi mers şi singuri? La un moment dat scrii ˝Autocarul ne aștepta in josul strazii și am plecat spre Piața Unirii˝. Merita să astepti o viaţă pentru o asemenea excursie. Eu am trăit vremurile în care în familie se spunea, la fel ca bunicii tăi ˝si cu carul cu boi vin americanii˝

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă San Francisco și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.051774978637695 sec
    ecranul dvs: 1 x 1