La pas printre monumentele antice din Salonic

TIPĂREȘTE

În inima Salonicului, la orice colţ de stradă întâlneşti, printre clădiri contemporane rezidenţiale sau de blocuri, semnele internaţionale care indică existenţa monumentelor şi obiecticvelor turistice. Nici nu ştii încotro să-ţi îndrepţi privirea şi ce să urmăreşti mai repede, dacă nu ţi-ai stabilit dinainte ţintele. În plus, peste tot, săpăturile încă scot la lumină vestigii din perioadele îndepărtate, de fapt cred cu tărie că dedesubt, oraşul ascunde „alt oraş”, din care, când şi când, mai iese la iveală câte ceva, cu ocazia excavărilor în diverse scopuri. Mai nou, spre exemplu, pentru că urbea contemporană a ajuns să fie foarte înghesuită şi aglomerată, iar doar autobuzele, ca mijloace de transport în comun, nu mai făceau faţă, s-a decis construirea unei reţele de metrou care a scos şi, încă, scoate la lumină diverse ruine. Am văzut cum în şantierul aflat la câţiva metri adâncime, peste care fuseseră montate pasarele de trecere pentru noi, pietonii, arheologii (care erau nişte tinere zeloase) lucrau asiduu alături de muncitori să reconstituie pietrele în felurite ziduri.

În asemenea context am ieşit la plimbare în prima zi din Salonic să căutăm rămăşiţele civilizaţiei antice, atât de glorioasă pe aceste plaiuri, după ce mai înainte primiserăm de la centrul de informaţii turistice situat în piaţa Aristotelous, informaţii, pliante şi harta detaliată a patrulaterului în care se afla odinioară cetatea Salonicului.

De fapt, cred că luaserăm deja contact cu primul „obiectiv”, atunci când călcaserăm pe strada Egnatia, cunoscută încă din antichitate drept via Egnatia, vechiul drum care lega Roma de Byzantium (Constantinopol sau, mai târziu, Istanbul), astăzi arteră vitală din oraş, aş putea spune singura cu două benzi de circulaţie într-un oraş sufocat de aglomeraţie.

Dacă în vremurile străvechi, oraşul a cunoscut o glorie şi o înflorire măreaţă sub regele Alexandru cel Mare (epoca elenistică), fiind capitala unui stat care, rând pe rând, aproape că a cucerit întreaga lume antică, prea multe de atunci n-au mai rămas în ziua de astăzi. Doar statuia contemporană a lui Alexandru Macedon călare pe al său Ducipal, amintesc de figura cea mai proeminenetă a Macedoniei şi a Greciei antice, omul care a schimbat lumea ocupând ţară după ţară, pornind din Grecia până în Asia şi Africa transformându-le în provincii macedonene. Aceasta tronează într-un capăt al falezei şi de la ea am pornit-o uşurel, mai întâi pe ţărm, apoi perpendicular, pe strada Aristotelous către situl antic al Salonicului, descoperit abia în urma săpăturilor arheologice din anul 1966, împresurat din toate părţile de clădiri din zilele noastre.

De fapt, toate vestigiile antice din Salonic datează din perioada romană a urbei care a început în 146 Î. C., anul în care Macedonia a devenit provincie romană şi a durat aproape patru sute de ani când a intrat sub oblăduirea Imperiului Bizantin.

Odată ajunşi în faţa Agorei antice sau a Forumului Roman, mi-am amintit că mai văzusem ruinele acestea în treacăt, acum 11 ani la prima vizită în Salonic. Perimetrul Forumului Roman a cărei construcţie a început pe la 42 Î. C. şi s-a încheiat în 138D. C. este îngrijit şi se află în stare bună de conservare. Se pare, totuşi că zona era cunoscută încă din perioada elenistică pentru importanţa sa comercială, aici găsindu-se urme ale schimbului de mărfuri din acele timpuri.

Am plătit biletele (2 €/persoană) şi ne-am lansat printre „pietroaie”, fiind singurii vizitatori de la acea oră. Cred că nu prea inspiram încredere, poate semănam cam mult cu celebrul cuplu Bonnie şi Clyde, căci doamna de la bilete a venit pe urmele noastre, monitorizându-ne foarte atent toate mişcările, inclusiv pe acelea dedicate schimbării acumulatorilor epuizaţi din camera foto. Chiar şi uşor stresaţi de prezenţa sa, am urcat în Odeonul Roman (capacitate de 2.000-2.5000 de persoane) şi ne-am sucit de la stânga la dreapta, de sus în jos, apoi am luat-o către piaţa cu arcade ce adăpostea multe prăvălii pe partea sudică. Mai pot fi văzute ruinele unor cădiri publice precum bouleuterion, porticul dublu care domina piaţa, monetăria, baia comună. Agora romană de-acum nu mai are decât aproximativ două treimi din întreaga suprafaţă iniţială. În aria sa au fost descoperite coloane, podele de mozaic, abside, tubulaturi de apă şi de drenaj împreună cu statui, monede, etc., multe dintre acestea găsindu-se în muzee, chiar la Luvru câteva. Am plecat cu convingerea că vestita Agora romană a constituit centrul economic, politic, social şi religios al oraşului timp de mai mulţi ani şi cu un uşor exerciţiu de imaginaţie, încercam să ne închipuim cum era viaţa de acum două mii de ani din acea lume.

Următoarea ţintă majoră, fără de care nu poţi să pleci din Salonic fără s-o vezi, situată la intersecţia străzii Egnatia cu strada Demetriou Gounari, a fost complexul format din Rotonda, Arcul şi Palatul lui Galerius, împăratul roman de origine dacă. Am fost surprinsă când am aflat că tatăl său era trac, iar mama sa, pe nume Romula, se trăgea din ţinuturile Daciei de odinioară. Împăratul a condus între 293-305 unul dintre cele patru districte ale Imperiului Roman, din timpul tetrarhiilor şi şi-a stabilit capitala administrativă la Salonic, perioadă când l-a înzestrat cu splendide edificii şi monumente. El gândise Rotonda şi Arcul să fie două structuri ca elemente ale unei incinte imperiale, alături de hipodrom ca cel de-al treilea, legate la palatul său, situat la o aruncătură de băţ spre mare.

Sincer, cred că în urmă cu unsprezece ani la prima vizită în oraş, care a fost un soi de marş de două ore cu însoţitorul de grup, nu le-am mai văzut, altfel cu siguranţă îmi aminteam de acestea, fiind cu neputinţă să nu impresioneze privirile trecătorilor, mai cu seamă Arcul şi Rotonda.

Primul care ne-a ieşit în cale a fost Arcul lui Galerius sau Apsida Galeriou, sau Kamara, aşa cum îi spun grecii şi ai aşa un sentiment de om important când treci pe sub el. De fapt, aşa a şi fost conceput, pe sub ele să treacă trupele triumfătoare pentru a onora victoriile împăratului Galerius împotriva perşilor din Asia Mică şi Siria de la sfârşitul secolului al III-lea, din anul 298. A fost construit în anul 304, iar structura sa monumentală era dotată cu patru porţi: două către strada Egnatia, două către strada Gounari de astăzi, opt piloni şi trei bolţi din care au rezistat în timp numai două, din care cea centrală era realizată ca o cupolă. Se pot desluşi pe ceea ce a mai rămas din ea basoreliefuri cu scene de război sau bătălii, momente triumfale, de tradiţie romană, motive geometrice, ramuri, zei, ceremonii de sacrificiu. În unele dintre scenele sculptate pe pilaştrii, soldaţii care îl însoţesc pe împăratul Galerius poartă steaguri dacice în formă de balaur, semn că împăratul n-a uitat nicicând de originea sa.

Apoi, ne-am îndreptat paşii către Rotonda, superba clădire vecină care atrage toate privirile prin forma sa aproximativ cilindrică, dealtfel, grandioasă. După părerea mea, este cea mai impresionantă clădire antică din Salonic, nu numai prin dimensiune, ci mai ales prin măreţie şi splendoare. Era conectată la Kamara printr-o alee lungă de circa 125 de metri, cu porticuri, şi a fost ridicată în scopul de a-i servi împăratului Galerius drept mausoleu, însă niciodată nu a îndeplinit acest rol, împăratul murind undeva prin Serbia de astăzi (Gamzigrad –Felix Romuliana- aproape de Zajecar), în anul 311. După ce a fost păstrată goală aproape două sute de ani, soarta sa a fost să fie transformată în biserică creştină de împăratul Teodosie cel Mare, la rândul său, primul împărat roman care a fost botezat creştin la Salonic. Creştinii au decorat pereţii Rotondei cu mozaicuri aurite care înfăţişau chipuri ale unor martiri creştini, mozaicuri de-o varietate incredibilă de culori, în timp ce figura lui Hristos era reprezentată în centrul cupolei într-o sferă strălucitoare, în culorile curcubeului. Din păcate, în prezent s-au păstrat doar câteva dintre aceste picturi. Sub cupolă, se mai pot observa, totuşi, cete de îngeri şi sfinţi din timpurile creştine timpurii care sunt ilustrate şi păstrate într-o stare ceva mai bună. Între secolele X-XII a îndeplinit funcţia de catedrală a Salonicului.

În timpul ocupaţiei turceşti, după ce timp de 1.200 ani a fost folosită ca biserică, otomanii au transformat-o în moschee, anexându-i în anul 1591 minaretul care stă în faţa ei. După eliberarea oraşului (1912), clădirea a fost retransformată într-o biserică creştină cu hramul Sfântului Gheorghe (Agios Georgios).

Face parte din patrimoniul UNESCO, biletul de intrarea costă 1 €/persoană, iar înăuntru domină o atmosferă înălţătoare, poate şi datorită muzicii clasice în surdină menită să încânte urechile din difuzoarele discret montate pe pardoseală. Ca să priveşti spre cupola sa aflată cam la 30 m deasupra solului, sigur îţi cade pălăria pe spate, iar diametrul său de cam 25 m uimeşte pe oricine, creând o largheţe de neimaginat. Are pereţii groşi de şase metri şi opt abside (adâncituri) în interior, iar ca turist în mişcare de colo-colo, dornic să citească toată povestea sa scrisă pe panourile expuse, te simţi mic şi neînsemnat într-o asemenea incintă monumentală. Ocazional, în zilele noastre găzduieşte expoziţii de artă.

De la Rotonda, am luat-o pe aceeaşi stradă Demetriou Gounari spre sud, spre mare, către palatal lui Galerius ale cărui ruine se află astăzi în piaţa (plateia) Navarinou. Lângă palat se întindea în antichitate hipodromul ce a rămas în istorie ca loc nefast în care, în anul 380, împăratul Teodosie a ordonat sacrificarea a 7.000 de tesaloniceni dintr-o ambiţie personală de-a sa legată de un căruţaş, vechi prieten de-al său, linşat de adversar. Din hipodromul de odinioară astăzi n-a mai rămas aproape nimic, locul original fiind acoperit în timp de construcţii, însă merită vizitat, măcar pentru faima şi importanţa sa din antichitate.

Vestigiile Palatului lui Galerius (Anaktora Galeriou) n-am putut să le vizităm în interior fiindcă nu era deschis situl, însă i-am dat roată pentru a putea surprinde de partea exterioară a gardului scund tot ce se putea cuprinde cu privirea. Palatul reprezenta partea cea mai importantă a ansamblului arhitectural ridicat de împărat. După câte mi-am dat seama, Palatul lui Galerius a avut clădirile dispuse in jurul unei curţi centrale (atrium). Apoi am citit că în cadrul complexului de o întindere şi o înălţime considerabilă au fost descoperite pardoseli din marmură si mozaic (care au fost reconstruite) şi o arcadă de marmură cu basoreliefuri care îl reprezintă pe Galerius. Palatul lui Galerius a avut ataşată o sală în formă de octogon, cu şapte abside interioare care comunica cu palatul şi ocupa latura de sud-vest. Cu zoom-ul aparatului foto am reuşit să prind doar câteva imagini mai sugestive. Din temelia şi zidurile rămase se poate estima dimensiunea sa reală iniţală. Acesta este unul dintre principalele palate romane din perioada tetrarhică, fiind singurul din Grecia, şi scos la lumină foarte târziu, în urma săpăturilor din anii 1960-1970.

O altă atracţie, pe lângă care treceam zilnic, poate de câteva ori, în drum spre hotel a fost fântâna monumentală din marmură, situată tot pe strada Egnatia, demult făcând parte din complexul agorei romane. Acum mai sunt doar câteva blocuri de marmură semiîngropate şi un panou ce amintesc de aceasta.

Ar mai fi de amintit în acest context al obiectivelor turistice din antichitate, ruinele scoase la iveală recent cu ocazia săpăturilor făcute în scopul creării unei parcări subterane în piaţa din faţa Ministerului Macedoniei și Traciei (Dioikitirio). Excavările au dezvăluit o pleiadă de ruine ale unor clădiri vechi (secolul al III-lea Î. C.) şi creştine timpurii, post-bizantine, cum ar fi edificii publice, băi, un cap de marmură al unei statui asemănătoare cu cea a Afroditei, un bust de bronz al Atenei, etc.

În concluzie, Salonicul, oraşul ce debordează de istorie, trebuie luat cu răbdare la picior pentru că oferă din plin fiecărui turist, oricât ar fi acesta de pretenţios, tot felul de obiective şi monumente, şi nu numai. Urbea are atâtea feţe, câte file de istorie au trecut prin ea, căci fiecare stăpânire şi-a lăsat propria moştenire, mai bună sau mai puţin bună. Cert este că le putem cunoaşte astăzi plimbându-ne agale prin Salonic, amintindu-ne de gloria sa care a început acum mai bine de două milenii şi continuă să dăinuie şi în zilele noastre.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4616 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI