Casa lui Atatürk

TIPĂREȘTE

Casa lui Atatürk este unul dintre principalele obiective turistice ale Salonicului, probabil chiar primul, dacă ne luăm după numărul de vizitatori: de la redeschiderea din noiembrie 2025 și până acum i-au trecut pragul peste o jumătate de milion de oameni.

Cum se ajunge aici: de la Rotonda (Biserica Sf. Gheorghe) se merge către nord (în direcție contrară celei către mare), cam 300 de metri, pe Apostolou Pavlou. Altfel: de la marea Biserică Sf. Dimitrie, către est, cam 700 de metri, pe Bd. Agios Dimitriou. Noi am venit pe Apostolou Pavlou, dar dinspre nord, de la Biserica Sf. Nicolae al Orfanilor, cea cu mozaicuri minunate și destul de bine păstrate. 

Pe Bulevardul Agios Dimitriou este un indicator al muzeului (P1). De fapt, fațada dinspre strada principală aparține Consulatului Republicii Turce la Salonic (P2); casa memorială (P3) este orientată spre Apostolou Pavlou, la numărul 17, iar intrarea este undeva în spate (P5).

O placă de marmură (P4) ne anunță, în turcă, greacă și franceză, că „Marele fondator al națiunii turce și pilonul Antantei Balcanice, GAZI MUSTAFA KEMAL, s-a născut aici. Această placă este amplasată cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Republicii Turce. Salonic, 29 octombrie 1933.” .

Fiind teritoriu turcesc (a se vedea gardurile înalte din sârmă din imagini), intrarea se face pe baza unui act de identitate și în urma unui control corporal și al bagajelor, ca la aeroport. De fapt, noi am inspirat încredere și nu ne-au cerut să ne legitimăm, dar de controale nu am scăpat. Oricum, e bine să aveți cartea de identitate sau pașaportul la voi.

Este bine să citiți câte ceva despre Mustafa Kemal Atatürk înainte de a vizita această casă memorială; vorbim despre o personalitate uriașă, care a marcat decisiv istoria unei națiuni, și nu numai. O posibilă sursă este istoriiregasite.wordpress ... a-kemal-ataturk, unde este tradus destul de bine articolul despre Atatürk din Enciclopedia Universală Britannica. Reproduc de acolo câteva fragmente, cele legate de perioada în care a trăit la Salonic:

Atatürk s-a născut în 1881 la Salonic, pe atunci un port înfloritor al Imperiului Otoman, şi a primit numele de Mustafa. Tatăl său, Ali Rıza Efendi, fusese locotenent în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, indiciu că se trăgea din clasa otomană conducătoare, chiar dacă marginal. Mama, Zübeyde Hanim, provenea dintr-o familie de ţărani de lângă Salonic.

Ali Rıza a murit când băiatul avea numai şapte ani, dar a avut o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării personalităţii fiului său. La naşterea lui Mustafa, Ali Rıza şi-a agăţat sabia deasupra leagănului copilului, menindu-i o carieră militară. Mai mult decât atât, Ali Rıza îşi dorea ca educaţia acestuia să se petreacă într-o şcoală modernă, laică şi nu într-una religioasă, cum ar fi preferat Zübeyde Hanim. Astfel, Ali Rıza şi-a îndreptat fiul pe calea modernităţii, lucru pentru care Mustafa i-a rămas veşnic îndatorat recunoscător.

După moartea lui Ali Rıza, Zübeyde Hanim s-a mutat la ţară, la fratele ei vitreg, în afara Salonicului. Temându-se ca Mustafa să nu crească needucat, l-a trimis înapoi în oraș, unde l-a înscris la o şcoală laică, pregătindu-l pentru o carieră birocratică. Mustafa a făcut o pasiune pentru uniformele pe care le purtau cadeţii din vecinătate şi a luat hotărârea să urmeze o carieră militară. Împotriva dorinţei mamei sale, Mustafa a dat examenul de admitere la liceul militar. Aici, Mustafa a primit de la profesorul său de matematică porecla de Kemal, „cel perfect” , şi de atunci înainte avea să fie numit Mustafa Kemal. După absolvire, în 1895, a intrat la şcoala militară din Monastir (azi Bitola, în Macedonia).

[Turcii au nume de familie abia din anul 1934, când Marea Adunare Națională a dat o lege în acest sens. Simultan cu adoptarea legii, Adunarea i-a acordat lui Mustafa Kemal numele Atatürk – „Părintele turcilor” . Iată cum cel născut ca Rıza Mustafa a ajuns să rămână în istorie ca Mustafa Kemal Atatürk. Adică Mustafa cel Perfect, Părintele Patriei. :)]

ISTORICUL CASEI

Informațiile care urmează sunt preluate, în majoritate, de pe panourile din muzeu, pe care le-am fotografiat conștiincios, cu completări aflate de pe site-ul Ministerului Culturii și Turismului din Turcia ktb.gov.tr/EN-103991/atat ... n-salonika.html (pe acestea le-am scris folosind cursive).

În 1880, Salonicul era un oraș otoman, al treilea cel mai mare al imperiului (și al doilea din partea europeană, după capitala Istanbul). Începând cu anul 1500, după izgonirea evreilor din Spania și acceptarea lor de către Imperiul Otoman, structura populației Salonicului s-a păstrat cam aceeași vreme de patru secole: 50% evrei, 30% musulmani (turci, dar și albanezi, sirieni etc.) și 20% creștini (greci, slavi, vlahi, armeni etc.). Turcii locuiau grupați în partea înaltă a orașului, numită Ano Poli – situată la nord de actualul Bd. Agios Dimitriou, până la zidurile cetății.

Casa Atatürk este situată la limita sudică a cartierului Ano Poli, pe Islahane Caddesi, în mahalaua Kazım Pasha. Este o clădire cu trei nivele și o mansardă, tipic otomană, construită înainte de 1870 de către un profesor din Rhodos, Hadji Mehmed, și a fost vândută inițial cuiva pe nume İbrahim Zühdü, apoi unui alt locuitor din Salonic, Abdullah Aga și soției sale, Ummü Gülsüm. Conform acestor documente, casa nu aparținea tatălui lui Atatürk, Ali Riza Efendi, ci era doar închiriată de acesta. Toate actele casei sunt expuse în muzeu, într-o sală de la parter. Tot în această sală putem admira fotografii și picturi care prezintă casa. Vedem cum, de-a lungul vremii, ea a fost colorată și cu verde, și cu galben; în prezent e roz, se consideră că aceasta a fost culoarea inițială.

După Primul Război Balcanic, pierdut de turci, Macedonia a intrat în componența Greciei, trupele elene pătrunzând în oraș pe 26 octombrie 1912, exact de ziua patronului spiritual, Sfântul Dimitrie. Un prim val de turci a părăsit provincia; mama lui Atatürk, Zübeyde Hanim, nu a rămas nici ea la Salonic și a plecat la Istanbul împreună cu fiica, Makbule Atadan; mai târziu, s-au mutat la Ankara, apoi la Izmir, unde mama a murit în 1923.

Posesia casei în care locuia Zübeyde Hanim a fost transferată guvernului grec prin Acordul de la Lausanne, care a vândut-o unei familii grecești. Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Republicii Turce (29 octombrie 1933), Consiliul Municipal Salonic a amplasat pe fațada casei placa memorială din P4. Ulterior, a decis să cumpere casa de la proprietarul grec și să o ofere lui Atatürk. Casa a fost evacuată pe 19 februarie 1937, iar cheile au fost predate Consulatului Turc din Salonic.

Modul în care casa a ajuns să fie dată liderului turc, la puțin peste un deceniu după cumplitul război greco-turc din 1919-1922, este o mărturie a unei perioade de apropiere dintre doi mari rivali și a politicilor lor vizionare: Mustafa Kemal și omologul său grec, Eleftherios Venizelos.

Deși armata greacă a fost înfrântă de forțele comandate de Kemal într-un conflict care avea să se încheie și cu jefuirea Smirnei și schimbul masiv de populații – o calamitate cunoscută sub numele de Catastrofa Asiei Mici – liderii erau hotărâți să încerce reconcilierea. În 1930, cei doi bărbați au semnat la Ankara un acord de prietenie greco-turc; patru ani mai târziu, Venizelos a propus ca lui Kemal să i se acorde Premiul Nobel pentru Pace.

După acest moment, Casa Atatürk a fost întreținută de Consulatul Turc din Salonic. În 1950 a avut loc o restaurare amplă, în urma căreia a fost amenajat muzeul, inaugurat în 1953. În acest scop, au fost aduse mobilierul și obiectele necesare, selectate din Palatele Dolmabahçe și Topkapi din Istanbul, camerele fiind rearanjate conform planului original. O nouă restaurare s-a făcut în 1981, iar următoarea în perioada 2010-2012. În 2022 muzeul s-a închis din nou, fiind reinaugurat cu fast în 2025. Proiectul a inclus reînnoirea elementelor interioare și exterioare din lemn, modernizarea instalațiilor electrice și conservarea spațiilor istorice cheie, cum ar fi camera de serviciu și baia. Curtea a fost restaurată cu pavaj din piatră, iar acoperișul și pereții grădinii au fost menținute pentru a reflecta starea originală de muzeu stabilită în 1953.

Apropo, deschiderea din 1953 și toate cele care au urmat, în 1981, 2012 și 2025, au fost pe data de 10 noiembrie, ziua morții lui Atatürk.

MUZEUL

Vizitatorii sunt întâmpinați în curte de un copac plantat de Ali Rıza Efendi, un rodiu sub care Atatürk se juca în copilărie, și de un panou care descrie istoria casei. Micul Mustafa a stat aici în primii șapte ani ai vieții, până când i-a murit tatăl. Deși s-a întors în Salonic, a locuit în internatul școlii militare – ca elev, și în garnizoană – ulterior, ca ofițer. În casă au reveni, totuși, mama și sora sa – nu mai rețin perioada, dar aici le-a prins războiul din 1912.

În muzeu se poate intra pe la parter, pe sub scările din P9, sau pe la etajul 1 – pe aici am urcat noi, urmându-i pe ceilalți vizitatori. Am văzut mai întâi primul etaj, apoi pe cel de-al doilea (mansarda nu se vizitează), și abia în final am coborât la parter. Pentru ca cei interesați să poată urmări imaginile atașate, voi descrie sălile în această ordine. P10 nu mi-a ieșit prea bine, dar este utilă pentru a urmări dezvoltarea de mai jos.

Pe site-ul ktb.gov.tr/EN-103991/atat ... n-salonika.html, indicat mai sus, este descris muzeul ante-2022. Acolo unde nu s-a modificat nimic, voi prelua de acolo. Dar am găsit destule schimbări în noua variantă a muzeului.

Etajul 1: Se poate ajunge la acest etaj direct din grădină, pe o scară exterioară din piatră, precum și prin interior, pe o scară care urcă de la parter.

La intrare se află un divan mare, din lemn, cu perne și huse brodate în fața ferestrelor triple cu vedere la grădină, împodobite cu perdele de satin. În dreptul mijlocului canapelei se află o masă rotundă din lemn.

În dreapta, de la intrarea în grădină până la canapea, se află o cameră de oaspeți și, cu intrare din aceasta, o cameră de depozitare. Camera de oaspeți este mobilată cu canapele și fotolii acoperite cu catifea, perdele de satin, o comodă cu oglinzi, un brazier (un vas pentru cărbuni) din cupru și măsuțe de cafea. Pe pereți vedem inscripții cu fir de mătase și un ceas.

Prima cameră mică din stânga este bucătăria. Aici sunt expuse boluri de cupru, vase mari de lut, ulcioare, ulcioare, un topor, pistiluri și cufere. Putem vedea dulapuri și rafturi din acele timpuri, precum și un cuptor.

A doua cameră este dormitorul. Într-un colț se află un pat dublu din fier forjat, iar pe perete, lângă pat, sunt atârnate un Coran cu rever argintiu și copertă de carte din satin roșu, precum și o placă cu inscripție. Primul verset din Sura (capitolul) Cuceririi este înscris pe această placă. În fața patului se află un brazier din alamă și un divan mare de-a lungul ferestrelor cu vedere la stradă, cu perdele groase de satin.

Puțin (spre deloc) din mobilierul și obiectele pe care le vedem la acest etaj aparține casei originale. Majoritatea pieselor sunt preluate din locuințe otomane de dinainte de 1900, unele fiind aduse de la Istanbul sau de la Izmir. Se consideră, însă, că ar reproduce destul de exact atmosfera din casa în care Mustafa Kemal și-a trăit primii ani.

Etajul al doilea: Imediat în stânga scărilor de acces (se vede ușa în P20, lângă marele portret al lui Atatürk) este baia, recent restaurată (P28).

Sala centrală este dedicată vieții publice a întemeietorului statului turc. Lângă portret a fost adusă o replică a Marelui Sigiliu al lui Atatürk, iar alături este redată biografia sa. Am remarcat că s-a păstrat un ton neutru, fără accese de naționalism. De exemplu: în perioada 1921-22, a condus Marea Ofensivă. Atât, punct – nu se insistă pe faptul că a obținut victorii glorioase (din punctul de vedere al turcilor).

În partea din spate a acestui salon vedem bonețica de noapte și cămășuța micului Mustafa. Acestea, împreună cu obiectele expuse în sala din dreapta, sunt achiziții recente ale muzeului, aduse din casa din Izmir unde a murit mama lui Atatürk.

Sala din stânga prezintă Salonicul de la 1900, cu machete ale monumentelor și hărți interesante (privindu-le, mi-am lămurit niște lucruri). Tot aici sunt povestiți anii de formare a lui Mustafa Kemal. Dacă povestea adăugării numelui Kemal de către profesorul de matematică din școala militară îmi era cunoscută, de faptul că tot un profesor de matematică l-a făcut să abandoneze învățământul general (P34) 😊 habar n-aveam. Iată cum orice șut primit în spate te obligă să faci un pas în față!

Sala din dreapta este camera în care s-a născut Mustafa. În prezent, este dedicată istorilei familiei. Se pare că mama sa l-a influențat profund, fiind una dintre puținele femei care au contat în viața sa. Makbule Atadan este singura soră care a ajuns la maturitate, și care a avut inclusiv un rol politic în Turcia. De fapt, Zübeyde Hanim a avut șase copii, cinci cu Ali Rıza și unul dintr-o a doua căsătorie, dar patru au murit la vârste mici. Am atașat un număr de imagini din această sală.

În vechea formă a muzeului, înainte de a fi aduse obiectele rămase după Zübeyde Hanim, acest etaj era amenajat în cu totul alt mod. De exemplu, în actuala sală a familiei se aflau două statui de ceară reprezentând, în mărime naturală, pe Atatürk și pe mama sa. Am găsit pe net P57.

Parterul: Sala centrală este dedicată vieții private a lui Atatürk. Am aflat detalii despre căsnicia sa, nu și despre relațiile neoficializate :).

[Viața amoroasă a lui Atatürk se pare că a fost destul de complicată, în ciuda faptului că nu a fost un afemeiat. Se vorbește despre o dragoste din tinerețe evenimentulistoric.ro/mar ... or-devenit.html. Apoi, este cunoscută legătura cu Fikriye Hanım, o rudă îndepărtată alături de care a fost în perioada Războiului de Independență; au locuit împreună la Ankara, dar relația a fost tensionată și s-a încheiat tragic, în 1924 (puteți căuta amănunte pe net, a fost o mare dramă și rămâne o mare controversă), după apariția în viața lui Mustafa Kemal a lui Latife Uşşaki (Latife Hanım). Aceasta, femeie educată în Europa și provenind dintr-o familie bogată din Izmir, s-a căsătorit cu Atatürk în 1923. Căsnicia lor a fost una modernă și foarte scurtă, cei doi divorțând în 1925; niciunul nu s-a recăsătorit, nici nu sunt cunoscute alte relații ale lor. Latife a fost un simbol al emancipării femeilor în Turcia înainte de căsătorie, dar a dispărut definitiv din atenția presei după 1925, în urma unor înțelegeri cu regimul politic, chiar dacă a mai trăit încă 50 de ani. Atatürk a mai trăit doar 13, murind de ciroză la doar 57 de ani – în ultima parte a vieții practic s-a autodistrus, exagerând cu munca, nesomnul, tutunul și alcoolul.]

Deși nu a avut copii, și-a dorit nespus să aibă. Prin urmare, a adoptat oficial opt copii (șapte fete și un băiat), iar de-a lungul vieții a mai preluat sub protecția sa directă ori a crescut informal și pe alții.

Camera din dreapta prezintă istoria clădirii; sunt expuse acte originale și fotografii & picturi de epocă, am povestit pe larg mai sus despre ce am aflat în acest loc.

În camera din stânga salonului este recreată biblioteca lui Atatürk, cu cărți aduse de la Palatul Dolmabahce. Tot aici putem vedea și o mulțime de fotografii ale sale, unele puțin cunoscute.

Turcii vin în pelerinaj la acest muzeu, permanent poți găsi parcate în apropiere două-trei autocare cu turiști. Dar... este educativ și interesant pentru oricine. Nu-l ocoliți!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 18 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI