ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.03.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 02.07.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2020
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Rotterdam in martie 2020

TIPĂREȘTE

Cum sa te gandesti in ianuarie ca va fi interdictie de calatorie, ca va veni virusul, ca ne vom ascunde care pe unde pute?!? Am gasit preturi bune la avion si am luat bilete cu destinatia Olanda, pentru luna martie. Cazare tot atunci, pentru a fi siguri ca suntem ok pentru o plecare.

Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, aproape ca am stiut cand am urcat in avion de la Otopeni, pe 12 martie, ca nu va fi cel mai fericit drum, dar cartile erau deja facute.

Zbor placut, lin, cer senin, vedere perfecta spre sol pe tot parcursul zborului, aterizare perfecta la Eindhoven. Se poate merge pana in Rotterdam cu tren sau cu autocar, ambele cu schimbare. Depinde foarte tare de ora la care ajungi. Pana la Rotterdam, destinatia finala a zilei respective, nu mai aveam decat 100 km, ajungand relativ repede.

Dupa cazarea care a avut loc in cele mai rapide si bune conditii, evident am iesit pe strazile din oras pentru primele impresii. Despre hotel si conditiile de cazare voi scrie un review separat.

Prima constatare a fost pe pielea mea si anume ca 8 grade de acasa nu erau la fel cu 8 grade in Rotterdam. Rece, vant taios, vant continuu, vant oriunde. Aici am fost prinsa pe picior gresit, insuficient pregatita pentru frig-martie, aprilie, mai – oricand cred, trebuie haine groase ca este frig.

Strazile, cladirile sunt curate, frumoase, impunatoare. Peste tot sunt piste de biciclete, foarte multi biciclisti, de toate varstele si culorile, copii de cativa ani pedaleaza imposibil, cu capetele descoperite si parul lor blondut in bataia vantului. De foarte mici am observat ca nu au capul acoperit cu nimic, nici macar cu o gluga. Sumar imbracati, relativ subtire, am concluzionat ca sant extrem de adaptati la frig.

Pentru ca incepuse sa se insereze si sa se aprinda luminile, am preferat sa vedem seara podul Erasmus. Am ajuns relativ usor, aveam niste harti salvate in telefon, plus ca am primit si de la hotel o harta cu partea centrala a orasului. De o parte si de alta a raului Maas, peste care trece podul, se afla cladiri inalte si foarte inalte, una mai frumoasa decat alta. Luminate, cu podul luminat, cu multe luminite de o parte si de alta a raului, nu stiai daca esti la Rotterdam sau la New York. Superb!

Am strabatut podul pe jumatate, are cam 900 m, ne-am incantat privirile cu forfota de pe pod de oameni, masini, tramvaie, si sub pod de vapoare, vaporase sau watertaxi/taxiuri pe apa, cu preturi ametitoare.

Dupa niste ore bune de colindat, am trecut si pe langa ceea ce era expus exterior la Maritim Museum, revenind la hotel cu planuri mari pe a doua zi.

Dimineata, in jur de ora 8, nu misca nimeni pe afara, sau aproape nimeni chiar daca de la fereastra camerei se vedea o artera importanta si mare a orasului. Cum curiozitatea si dorinta de a vedea si a ne incanta era maxima, dupa o gura de cafea, am plecat in cautare de noi frumuseti.

Hotelul fiind pozitionat central, ne-a fost usor sa ajungem la casele cubice, nefolosind nici un fel de mijloc de transport. Constructie superba, aproape de neexplicat cum poate sa se locuiasca partial aici, sau cum pot sta in echilibru perfect niste case in forma de cub, stand pe un colt sau pe o latura, casele cubice sant de o maiestrie arhitecturala aparte. Ca de altfel foarte multe din cladirile pe care le-am intalnit. Fiecare deosebita, fiecare diferita, nu erau 2 asemanatoare. Arhitectura noua, curajos abordata, incantatoare privirii, fac din Rotterdam un oras deosebit de interesant.

Langa casele cubice exista Markthal. Este o cladire foarte mare si curioasa, ovala la exterior. Practic invelisul este format din apartamente, iar centrul este o piata cu de toate, cu supermarket la -1, iar -2 si -3 parcari. Parcarile sant foarte multe, si foarte scumpe, 3,5 euro pentru 30 minute sau 17,5 euro pe 24 ore. Nu exista masini oprite pe strazi, numai in parcari platite, parcarile de suprafata fiind cu vreo 10 centi mai ieftine decat cele organizate pe etaje.

In apropiere se afla singura biserica ramasa din vechiul oras medieval, Biserica Sf Laurentiu, care este o biserica protestanta si se poate vizita pentru suma de 3 euro. Hai sa mergem sa vedem si celalalt pod, Willem.

Nu foarte departe de Erasmus, ne-am incumetat sa il strabatem pana pe malul celalalt, desi vantul era la fel de nemilos. Am ajuns pe malul celalalt, din nou pe sub pod au trecut multe ambarcatiuni, ei chiar folosesc transportul fluvial din plin, am admirat multimea de cladiri noi si vechi, intentionand ca intoarcerea sa o facem pe podul Erasmus. La un moment dat am constatat ca partea de uscat pe care eram nu avea continuitate pana la celalalt pod, ca practic se prezenta ca o insula in mijlocul raului si ca trebuia sa facem cale intoarsa de unde am venit.

Obositi si infrigurati, masa de pranz a fost o binecuvantare. Se poate manca de pranz cu 30-40 euro pentru 2 persoane. Poti alege meniu european sau asiatic, sau ceva specific, mai greu cu specificul, ca nu stau foarte bine la acest capitol.

Cum peste 2 zile urma sa plecam la Amsterdam cu Flixbus, cu rezervari facute de acasa, am cautat gara Rotterdam central, pentru a sti cum si de unde se pleaca. Gara este o constructie superba, foarte mare si luminoasa. De aici pleaca trenuri care fac legatura cu alte orase ale Olandei dar si ale Europei.

Cum am ajuns intr-o perioada nefavorabila noua, toate muzeele fiind inchise, ne-am orientat spre zonele cu magazine. Magazinele sant foarte mari, luminoase, branduri cunoscute, foarte multe zone cu fast food, preturi ca pentru buzunarele lor si mai rar cate ceva accesibil. De altfel mai toate preturile sant conform nivelului lor de trai, adica mari. Una peste alta cred ca se poate trai ok cu putina organizare chiar daca preturile sant cu peste 30% mai mari ca la noi, dar si salariile sant pe masura. Toata lumea pe strada avea pungi in maini, adica se cumpara.

Foarte mari sant si preturile la chirii, la care se adauga depozite. Fabuloase din cate am vazut.

A treia zi, fiind si ultima dedicata Rotterdamului am mers sa vedem ce ne mai era permis, turnul Euromast si parcul Het, care sant in aceeasi zona. Cu ajutorul hartii dar si ale aplicatiilor din telefon, am gasit usor locatia.

Turnul este un turn de observatie, inalt de 185 m care poate fi vizitat in zilele normale, oferind de sus o priveliste asupra orasului, contra sumei de 10,25 euro. Parcul este mare, linistit, ingrijit –un paradis al pasarilor si al florilor.

Dupa amiaza am dedicat-o din nou zonei centrale a orasului. De mentionat ca incepand cu vineri dupa amiaza si pana duminica dupa pranz incepe petrecerea de sfarsit de saptamana, mai pe romaneste pus praf in cap, bautura, galagie distractie pe intelesul lor chiar si in hotel.

Duminica dupa amiaza, pustiu, curatenie si pregatire pentru o noua saptamana de munca.

Rotterdamul l-am perceput a fi un oras cosmopolit, cu foarte multe nationalitati de pe toate continentele, cu cladiri superbe, un oras in continua miscare, cu mii de biciclete pe strazi, cu oameni prietenosi, curat, unde te simti in siguranta si unde ne-ar placea sa revenim.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de melena in 22.03.20 10:48:54
Validat / Publicat: 22.03.20 11:26:23
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BENELUX

VIZUALIZĂRI: 2420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (melena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Piata Markthal.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster
[22.03.20 11:50:18]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

adrianbogdan
[22.03.20 14:17:30]
»

Buna! am fost acolo pe la sfarsitul lunii octombrie. Desi octombrie vremea orecum buna, ploaie usoara si fara vant.

Noi intai am vazut Amsterdamul, apoi Rotterdam, apoi Breda.

Toate aceste orase mi s-au parut antagonice.

Nici acum nu pot sa ma hotarasc care mi-a placut mai mult.

In fine, in Rotterdam am dat mai multa impostanta zonei centrale si implicit Maritime Museum Rotterdam.

Mult curaj ati avut. Sunteti in carantina acum?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[06.04.20 21:19:23]
»

@melena: Am vazut orasul Rotterdam in septembrie trecut, cateva ore inainte de a porni in croaziera, eu veneam dinspre Munchen cu Flixbus, familia mea venea de la Amsterdam (zburasera cu Tarom) si cu trenul la Rotterdam. Norocul lor a fosy ca le-am spus ca trebuie sa pastreze biletele de tren ca sa valideze iesirea la gara (altfel nu se dechideau turnichetii), dupa care am vazut acelasi lucru (confirmat de un politist), urcarea si coborarea din mijloacele de transport in comun se valideaza.

Am ajuns si noi in zona caselor cubice, am savurat experienta Markthall, am vazut si biserica Sf Laurentiu si multimea de tineri care statea pe iarba in zona, si ne-am spus ca trebuie sa venim aici macar pentru un city break.

O alegere inspirata sa vedeti orasul, felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
melenaAUTOR REVIEW
[07.04.20 10:33:06]
»

@mishu: Multumesc mult. Cine stie daca va exista o a doua ocazie de vizitat?

androstef
[09.08.21 20:11:33]
»

Buna seara, puteti sa imi spuneti si mie cum ati ajuns din Eindhoven in Rotterdam si cat v-a costat? Am citit ca sunt mai multe variante (tren sau autobuz) dar v-asi ruga sa imi spuneti ce varianta ati ales si mai ales cat a costat.

Va multumesc frumos

adsoPHONE
[09.08.21 21:00:21]
»

@androstef: Drumul dureaza o ora si costa aproximativ 20 E. Aveti doua trenuri pe ora, parca la si un sfert - fara un sfert.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
androstef
[09.08.21 21:30:05]
»

@gpopa: Va multumesc frumos

adsoPHONE
[10.08.21 15:27:08]
»

@androstef: Cu placere. In Olanda, trenul este foarte scump. Cred ca iesiti mai bine cu autocarul, daca luati bilete cu 10 zile inainte. Dar sunt curse putine si nu stiu daca va puteti coordona cu sosirea avionului.

Am uitat sa spun: trenul nu se poate lua din aeroport. Autobuzul din aeroport catre gara Eindhoven mai costa inca 6 E, daca nu s-a scumpit din 2020. Pleaca la intervale de 5-10 minute.

Inca ceva: orice bilet luat de la un angajat inseamna 1-2 E in plus la pret. E bine daca il cumparati de la automate sau de pe net.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
androstefPHONE
[10.08.21 15:32:08]
»

@gpopa: Multumesc încă odată. Am găsit bilete de avion foarte ieftine - 300 lei pentru doua persoane dus/întors și am văzut ca trenul este 20 eur sens/persoana.

Dar este foarte bine ca mi ati spus de autobuze. Aveți idee, acestea se iau tot de la gara de unde se ia trenul?

adsoPHONE
[10.08.21 15:42:27]
»

@androstef: Da, e un pasaj intre gara si statia de autobuz, care este bine semnalizat.

Statia de bus e foarte mare, iar autobuzele pleaca in ordinea in care se umplu. E bine sa intrebati care este cel care pleaca primul, nu e semnalizat foarte clar.

Asta la intoarcere, ca la dus, din aeroport, e mai simplu.

Are sa va coste dublu tranferul aeroport - Rotterdam decât biletele de avion.????

androstefPHONE
[10.08.21 16:10:30]
»

@gpopa: Știți cum este vorba romanesca? Dacă îmi dai un deget iti iau toată mana!

De ce ați spus ca la dus este mai simplu? Pleacă autocare direct de la aeroport?

Multumesc mult de tot

adsoPHONE
[10.08.21 16:18:49]
»

@androstef: Exact, chiar de la iesire.

Aeroportul Eindhoven e relativ mic si e smart. Totul e foarte intuitiv, nu aveti cum sa gresiti.

Desi, poate exista o problema la plecare: check-in-ul - inclusiv predarea bagajelor de cala - se face la automate, fara asistenta din partea angajatilor aeroportului (este cate o persoana prin zona, dar nu face fata la cati oameni sunt acolo).

Dar e o treaba destul de simpla, te uiti la ceilalti si si se rezolva.

androstefPHONE
[10.08.21 16:29:25]
»

@gpopa: Nu am luat bagaj de cala, deci totul se simplifica. Avionul ajunge la ora 15, sa vedem dacă mai sunt autocare.

Oricum, informațiile dumneavoastră sunt foarte prețioase!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, adso, androstef, melena, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Rotterdam şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059399843215942 sec
    ecranul dvs: 1 x 1