GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salut,
Acum o săptămână am făcut împreună cu soția mea o mini excursie de două zile în județul Sibiu (cu plecare din Cluj Napoca, cu mașina) și aș dori să vă împărtășesc din experiența noastră.
Sâmbătă dimineață ne-am trezit cu chef de ducă, așa că ne-am gândit la o destinație faină și aproape de Cluj și am ales să mergem în județul Sibiu, am urcat pe autostradă, două ore de mers până la Sibiu, de acolo încă 30- 40 minute până la prima oprire, Casa Întoarsă la Brambura Park pe Valea Avrigului.
Am ieșit din Avrig pe un drum îngust și am ajuns într-o zonă turistică în dezvoltare, cu neajunsurile de rigoare (drum brăzdat de săpături, marginile neamenajate, mare atenție la circulația din sens invers), am ajuns în parcare, mașini din toată țara, no, hai și noi, am plătit la intrare 30 de lei/ persoană cu intrare în casă, deși poți plăti mai puțin dacă vrei să te bucuri numai de parcul care este conceput mai mult pentru copii, chiar recomand familiilor cu copii să vină și să-și petreacă acolo timpul liber, au și terasă unde se poate servi masa sau un suc, o cafea, în fundal munții Făgăraș încărcați de zăpadă ne făceau cu ochiul!
Casa este total ciudată și vă recomand să o vizitați.
Bun, ne suim în mașină, înapoi în Avrig, dreapta spre Făgăraș, dreapta spre Porumbacul de Sus, destinația, Castelul de Lut, Valea Zânelor! Drum bun, asfaltat, peisaj fain, sosire la locație.
Atenție! Când ajungeți la Castel veți găsi o mică intersecție unde sunt tonete care vând tot felul și parcări private cu plată, nu parcați acolo, veți găsi pe stânga o locație, Povestea Calendarului (pe care noi nu am vizitat-o) și imediat după este Castelul de Lut (care are în curte parcare proprie gratuită), am plătit, parcă 20 de lei/persoană și am putut vizita exteriorul + grădina. În interior nu se poate vizita. Nouă ne-a plăcut locația, liniștea, ineditul. Au terasă, restaurant, atmosferă superbă!
Bun, gata cu visatul, la drum spre Sibiu! Ne-am făcut rezervare la Casa Frieda, chiar în centrul vechi, o clădire veche, monument istoric, cu restaurant și terasă, seara încălzită, mâncare bună, porții generoase, prețuri rezonabile. Am putut vizita centrul vechi, doar cu parcarea am avut ceva nedumeriri, anume, în parcările cu barieră din centru o oră costă 2 lei inclusiv noaptea, pe străzile din zonă tot 2 lei/oră, dar 10 lei ziua, până la ora 22. Între 22 - 08, este gratis (doar pe străzi), iar tichetul de 10 lei nu este valabil 24 de ore, ci se consideră o zi, ziua în care ai pus tichetul de parcare. Poți plăti și prin mesaj sau aplicație. Cazarea ar fi trebuit să fie de 3 * dar nu a fost așa, doar de 2*, camera destul de mică și întunecată, mobilier vechi, a compensat așa cum spuneam, amplasarea și mâncarea, respectiv micul dejun foarte bogat.
Duminică dimineața am mers la Muzeul Astra, un loc de neratat dacă ești în Sibiu, nouă ne-a plăcut să ne plimbăm în liniște printre atâtea minunății, pe la prânz am luat-o spre casă.
Concluzie. Avem atâtea locuri frumoase de văzut prin județul Sibiu, ca de altfel peste tot în România, doar trebuie să le descoperim.
Mulțumesc pentru timpul acordat.
Trimis de cosmin09 in 28.03.24 20:22:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA. A mai fost în/la: Sibiu, Orlat, Păltiniș
- Alte destinații turistice prin care a fost: Viena, Salzburg, Insbruch, Munchen, Istanbul, Praga, Paris, Budapesta, Belgrad, Valencia, Malaga, Alicante, Madrid, Barcelona, Londra, Grecia, Turcia, Egipt, Slovacia, Polonia, Cipru, Tunisia.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cosmin09); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă România, PRIN şi PENTRU ROMÂNIA - #DESCOPERĂ ROMÂNIA" (deja existentă pe sait)
@cosmin09, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
”Ne-am făcut rezervare la Casa Frieda, chiar în centrul vechi, o clădire veche, monument istoric, cu restaurant și terasă, seara încălzită, mâncare bună, porții generoase, prețuri rezonabile. Am putut vizita centrul vechi, doar cu parcarea am avut ceva nedumeriri, anume, în parcările cu barieră din centru o oră costă 2 lei inclusiv noaptea, pe străzile din zonă tot 2 lei/oră, dar 10 lei ziua, până la ora 22. Între 22 - 08, este gratis (doar pe străzi), iar tichetul de 10 lei nu este valabil 24 de ore, ci se consideră o zi, ziua în care ai pus tichetul de parcare. Poți plăti și prin mesaj sau aplicație. Cazarea ar fi trebuit să fie de 3 * dar nu a fost așa, doar de 2*, camera destul de mică și întunecată, mobilier vechi, a compensat așa cum spuneam, amplasarea și mâncarea, respectiv micul dejun foarte bogat.
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI @ Casa Frieda
Când mai ai chef de o ieșire în județul Sibiu îți recomand - dacă nu ai ajuns până în prezent - zona Mediaș - Biertan - Moșna - Valea Viilor.
Eventual, dacă îți plac ieșirile în natură, pune ceva echipament specific în bagaj. 🤗
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Descoperind România - Drumuri pitorești — scris în 26.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 O cu totul altfel de excursie în judeţul Arges — scris în 28.09.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Un traseu de excepție: Gura Humorului-Praid — scris în 14.09.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Brăila-Ploiești și retur cu trenul. Amintiri din tinerețe, sau o călătorie în timp — scris în 15.08.23 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Cu trenul prin Romania – spre Ploiești și retur — scris în 13.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Veșnicia de la sat — scris în 19.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Sep.2021 O zi în Crăciunelu de Sus – Satul de poveste, în care mai trăiesc doar bunici — scris în 18.03.22 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ