Rio de Janeiro, orașul unde munții întâlnesc marea – partea a treia

TIPĂREȘTE

Spuneam în vezi impresii că cele două zile de weekend petrecute în Rio au fost rezervate pentru plimbări în zone turistice, zone sigure, primul obiectiv fiind Cristo Redentor. O să scriu mai mult informații despre modul cum am vizitat doar pe cont propriu acest obiectiv dar și următoarele….

Am folosit pentru autobuze și denumirea stațiilor excelentul googlemaps. Internetul este scump și nu l-am folosit decât la cazare unde era gratuit.

De la Americas Copacabana, vezi impresii, hotelul la care am stat în Rio de Janeiro, am plecat mai devreme, mergând la Estação BRS 1,3 - Avenida Nossa Senhora de Copacabana próximo ao 750-756, aflată la circa 350 de metri, pe strada cu același nume, paralelă cu Rua Barata Ribeiro strada hotelului nostru pentru a lua autobuzul 456 verde, până la Estação BRS 1,3 - Avenida Nossa Senhora de Copacabana próximo ao 139-165. Sunt doar 4 stații, ușor de urmărit, dar stațiile nu sunt marcate foarte vizibil și în plus autobuzul nu oprește în toate ci doar acolo unde i se face semn cu mâna. I-am arătat șoferului unde vrem să coborâm, ne-a făcut semn că este ok și după vreo 10 minute ne spunea că am ajuns la destinație, am fost singurii pasageri la ora aceea. Nu a mai oprit în nicio stație…

De aici, pe Rua Belfort Roxo, după circa 100 de metri am ajuns în Praça do Lido la Van Paineiras Corcovado, unde am luat tichetul combinat pentru transport și acces la Cristo Redentor, cost 80 reali. Stația se vede de departe, vanurile sunt inscripționate cu Parque Nacional da Tijuca și sunt multe, sunt și mulți călători, dar nu se așteaptă prea mult, atunci se deschisese casa de bilete.

Nu am ales trenul, mi-a fost teamă că este prea aglomerat fiind sâmbătă și sezon de vârf, vacanță... Pentru doritori precizez că în zona Copacabana este doar un chioșc de unde biletele se pot cumpăra măcar cu o zi înainte, acesta este Copacabana Quiosque RIOTUR pe Av. Atlântica, em frente à Rua Hilário de Gouveia (próximo ao posto 03), orar: 8 – 19. Trem do Corcovado, o cale ferată cu cremalieră, pleacă la fiecare 30 de minute din Rua Cosme Velho, 513. Se merge circa 20 de minute până la Estação Cristo Redentor próximo ao N/D și de aici mai sunt 300 metri de mers pe jos până la Statuie. Se spune că este o plimbare foarte plăcută prin Parque Nacional da Tijuca, una dintre cele mai mari păduri urbane din lume, în care este amplasat monumentul, și că priveliștile văzute din tren sunt deosebite.

Am urcat în van și în vreo 30 de minute eram la Centro de Visitantes Paineiras, deschis zilnic între orele 8 și 18. Are o ofertă vastă pentru turiști, restaurant, bar, magazine, dar sunt prețuri mari. Se face verificare, scanare și la intrare și la ieșire, se verifică tichetul, dar totul se derulează rapid, civilizat... Am luat alt van, se merge ca pe bandă rulantă, … și după circa 10 minute eram în terminalul de lângă monument.

De aici aveam două posibilități, fie urcăm cele peste două sute de scări, fie ne urcă cele patru scări rulante, mai nou instalate. Cred că era interesantă și urcarea cu unul din cele trei ascensoare panoramice și ele montate de curând.

Am făcut un compromis, ne urcă scările rulante și coborâm pe scări, dar mai întâi câteva poze și câteva cuvinte despre

Cristo Redentor, de pe vârful Morro do Corcovado, monument desemnat ca una din “Cele șapte minuni ale lumii noi”, situat în cartierul Alto da Boa Vista din zona de nord a orașului.

Gândită și dorită încă de la începutul secolului 20, statuia a prins viață în aprilie 1922, zi aniversară pentru Brazilia, 100 de ani de la declararea Independenței față de Portugalia, zi în care a fost turnată piatra de temelie și în 1931 statuia a fost inaugurată. Capul Mântuitorului a fost modelat de sculptorul gălățean Gheorghe Leonida.

Am prins o zi însorită deși se mai ivea câte un nor, la un moment dat chiar s-a înnorat, dar am reușit să fac o mulțime de poze. Aglomerație mare deși era dimineața, pentru o poză fără prea multă lume în cadru se aștepta destul... Priveliștea de acolo de sus este minunată, marele oraș, oceanul și munții, insulele verzi, totul se află la picioarele tale sau ale Mântuitorului... Pentru mine a fost cea mai frumoasă priveliște văzută asupra unui mare oraș, natură și urbanitate!... Și în Hong Kong am mai văzut ceva similar, dar aici era la alt nivel, întindere și diversitate. Nu trebuie ratat acest obiectiv... :))

După aproape o oră am coborât pe scări și cu alt van am revenit la Centrul Paineiras, pentru a ne întoarce în oraș. Câteva poze și am mers la vanul pentru Largo do Machado, alt punct de plecare din Rio spre monument, mai apropiat de următoarea noastră destinație, dar nu ni s-a permis îmbarcarea, trebuind să mergem la Praça do Lido, de unde venisem.

De aici am mers pe jos circa 700 m până la stația de metrou Cardeal Arcoverde și cu metroul până la Estação Botafogo de unde pe ieșirea E am mers la Estação BRS 2,3 - Rua Voluntários da Pátria próximo ao 46-48, stație de autobuze ce se vede de la ieșirea din metrou, este vizavi și cu autobuzul 513, aici este cap de linie, am plecat spre Pão de Açúcar, următorul obiectiv din program. Știam că trebuie să coborâm la Estação Avenida Pasteur próximo ao 451, nu erau multe stații, dar era foarte posibil să nu oprească în nicio stație, așa s-a și întâmplat… Aveam denumirea stației în limba portugheză, i-am arătat șoferului, a înțeles ce dorim, dar la stația respectivă autobuzul aproape s-a golit, mulți coborau acolo…. Am mers cu grupul de oameni pe Avenida Pasteur și am văzut în partea dreaptă intrarea la Estação Bondinho do Pão de Açúcar.

Bondinho do Pão de Açúcar este o telecabină. Am intrat în stație și am mers direct la o casă de bilete unde se găseau monitoare cu conexiune la internet și automate pentru plata cu cardul, știam că biletul costă 110 reali la casa de bilete sau 99 reali on line și că pentru seniori, 60+, este redus la 50%, detalii pe bondinho.com.br. Un angajat ne-a explicat cum să procedăm și am plătit cu cardul. Telecabina circulă între orele 8:10 și 21:00 din 20 în 20 de minute. De fapt sunt două telecabine, prima pleacă din Estação Bondinho do Pão de Açúcar situată în Avenida Pasteur, 520 și după 600 de metri ajunge la Morro da Urca, la 220 metri înălțime. Aici este o stație în care se schimbă telecabina și o a doua linie lungă de 850 de metri ajunge în vârf, la 396 metri înălțime, la Pão de Açúcar. Fiecare telecabină își parcurge traseul în 3 minute.

“Ascensiunea” este deosebită, căutată pentru ce arată atât în mers cât și de pe cele două platforme, vederi la Monumento Natural Pão de Açúcar e Morro da Urca parte a zonei oraşului patrimoniu cultural UNESCO din 2012 sub denumirea “Rio de Janeiro: peisaje carioca între munte şi mare”. L-am văzut și eu, chiar este monumental, am văzut și Praia do Leme, Praia de Copacabana, Praia do Flamengo, Tijuca cel mai înalt vârf din masivul cu același nume, am văzut Corcovado și Cristo Redentor. Se vede orașul cu cartierele lui, cu Forte São João, cu alte construcții deosebite… Am văzut Baía de Guanabara, golful cu spectaculoasă lui coastă șerpuitoare și cu faimosul Ponte Rio - Niterói. Și acum îmi pare rău că nu am reușit să ajung în Niterói, “Orașul Zâmbitor”...

Am ajuns cu telecabina la Estação Morro da Urca unde am coborât pentru poze și priveliști.

Aici, la Morro da Urca, sunt magazine, snack bar-uri, un amfiteatru cu scenă și o tribună mare, un Heliponto de pe care de la ora 9 până la apusul soarelui se pleacă în plimbări cu elicopterul, costuri diferite, funcție de traseu și timp, detalii găsiți pe helisight.com.br.

Pe platformă am găsit “telecabina din lemn care în octombrie 1912 a inaugurat traseul Praia Vermelha - Morro da Urca și apoi vreme de 60 de ani a făcut această plimbare” și pe creatorul ei, “inginerul Augusto Ferreira Ramos”, un gentleman elegant cu pălărie, mustață și papion, care ne-a spus câte ceva despre viața și activitatea lui dinainte de a fi statuie, despre cei ce-i sugerau să construiască o telecabină care să-l ducă la Hospício Nacional dar și despre cei ce-l considerau un mare vizionar, o personalitate foarte complexă, specialist în cultivarea și comercializarea cafelei, constructor de fabrici, de baraje și de căi ferate electrificate, … .

În apropiere l-am întâlnit și pe “Cristóvão Leite de Castro”, inginerul care în 1972 a schimbat telecabina cu un sistem de telecabine de ultimă generație cu o largă vizibilitate care au rezistat aproape 40 de ani. Am stat pe acolo circa 45 de minute. Am servit o înghețată și un suc din boabe de açaí, serviți-l aici la República da Fruta … :))

“Amatorii de drumeții” au posibilitatea de a merge la Morro da Urca, pe jos plecând tot de lângă Praia Vermelha, circa 1,2 kilometri pe Via Verde urcuș ușor, accesibil oricărui drumeț, un drum spectaculos printr-o zonă luxuriantă, printre familii de maimuțici cu blana cenușie, cozi în dungi și minuscule fețe, având muntele pe o parte și valurile ce se sparg pe stânci, dedesubt. Am fi putut coborî la întoarcere dar timpul... și mai doream să vedem ceva...

Mi-am continuat plimbarea cu telecabina la Morro do Pão de Açúcar, care nu este nici pâine și nici zahăr, ci o stâncă în golful Guanabara numită așa datorită asemănării cu forma uzuală în care zahărul rafinat a fost produs și vândut până la sfârșitul secolului 19, numit în mai multe feluri, pălărie, pahar, con, căpățână de zahăr.

Am coborât pe stâncă, un bloc de granit rămas acolo de la separarea continentului sud-american de cel african. Platforma de aici este mai mică, sunt mai puține magazine, chioșcuri, dar vizibilitatea este vastă și se văd mult mai multe decât de pe prima platformă. Am văzut, am pozat, voi posta o parte din pozele făcute, și am coborât în oraș, schimbând telecabinele, și cu o scurtă escală pentru a vedea un mic muzeu despre acest obiectiv turistic.

Părăsind telecabina m-am oprit puțin în Praça General Tibúrcio vecină cu stația, am pozat mai în depărtare Praia Vermelha și în piață Monumento aos Heróis de Laguna e Dourados ridicat din granit alb.

De aici am mers pe jos iar pe Avenida Pasteur pentru a lua tot autobuzul 513, Estação Avenida Pasteur próximo ao 445, stație aflată normal pe celălalt sens de mers. Sunt 5 opriri până la stația Rua Professor Álvaro Rodrigues próximo ao 176-272 apoi 100 m pe jos. Se virează la dreapta pe Rua Nelson Mandela pentru metrou, Acesso D, aceiași stație Botafogo.

Ziua nu se terminase și am mers cu metroul până la aceeași de acum cunoscută stație Cinelândia, am ieșit la suprafață și foarte aproape este stația de VLT cu același nume. Nu mai era animația din ziua precedentă, câțiva turiști și mai mulți oameni ai străzii ce dormeau pe bănci sau pe iarbă, păreau inofensivi… Am mers iar cu VLT-ul, linia 1 până la Estação Parada dos Museus, aflată în Praça Mauá.

Praça Mauá este punctul de acces în Porto Maravilha și gazda unor edificii deosebite, cele mai cunoscute fiind Edifício Joseph Gire, mai cunoscut sub numele de A Noite după ziarul al cărui sediu a fost mult timp, unul din cele mai mari zgârie nori din America Latină din beton armat, Rio Art Museum (MAR) , un muzeu nou, modern, deschis în 2013, Museu do Amanhã, …. În centrul ei se află Monument ao Visconde de Mauá și, în imediata lui vecinătate, Monumento a Divisão Naval em Operações de Guerra (DNOG) , care prezintă comandanții și porturile în care au ajuns în misiunile lor împotriva submarinelor germane în timpul Primului Război Mondial.

Museu do Amanhã, muzeu tânăr, a fost inaugurat în decembrie 2015, ultima noastră destinația din acea zi, se află în Praça Mauá 1, este deschis de marți până duminică între orele 8 și 18, are site-ul museudoamanha.org.br, iar biletul costă 20 reali, cu reducere 50% pentru anumite categorii de vizitatori și, marțea, gratuitate pentru toți vizitatorii. Este un muzeu modern atât prin clădire cât și prin tematică, mod de prezentare.

Clădirea este construită într-o Arhitectură Postmodernistă Braziliană.

Tematica, cea a unui muzeu de generația a treia, este unul din primele astfel de muzee din lume, este destinată să expună schimbări, întrebări și posibile explorări viitoare, o spune și denumirea lui…

Prezentarea se bazează nu pe obiecte ci pe idei, expuneri digitale interactive ce prezintă audiovizual prin fotografii, ilustrații, videoclipuri, tematica propusă cu intenția de a face vizitatorul conștient de contribuția sa la viitorul umanității.

Era sâmbătă după amiaza, era cald, era mare aglomerație, ne-am așezat la coadă la casa de bilete când am observat o intrare laterală liberă, pe care scria ceva despre seniori. Am mers acolo și surpriză!!!... Pe acea intrare seniorii, pe bază de dovezi, aveau acces gratuit. Am profitat și noi și am intrat în muzeu. Câteva poze în interiorul muzeului, și el modern, și am urcat la etajul 1 unde Expoziția Principală funcționează în cinci module, Cosmos, Pământ, Antropocen, Mâine și Noi.

Cosmos este o sferă în care pe un ecran semisferic rulează un documentar de 12 minute ce prezintă “Formarea și evoluția vieții pe Pământ” cu animații și efecte speciale care fac prezentarea atractivă și generează un puternic impact asupra vizitatorului. Mi-a plăcut plimbarea printre galaxii, prin interiorul Soarelui, urmărind formarea Pământului, iar textul vorbit în portugheză l-am înțeles acceptabil. Am prins locuri mai în mijloc, ne-am întins pe jos, ce bine era! …. :))

A urmat modulul Terra unde se încearcă un răspuns la întrebarea “Cine suntem noi, pământenii? ” Răspunsul “Suntem Materie, Viață, Gândire” este reprezentat prin trei cuburi foarte mari, au laturile de 7 metri, numite, conform răspunsului, Matéria, Vida, Pensamento, unde sunt prezentate prin sute de fotografii digitale aspecte relevante ale celor trei elemente și a interacțiunilor dintre ele.

Al treilea modul Antropoceno prezintă Epoca Oamenilor, o spune și denumirea lui, din greacă “anthropo”, om, “ceno” vârste geologice, termenul fiind și el unul nou, apărut în ultimii ani ai secolului 20, este modulul cel mai important. Aici se pune întrebarea, “Unde suntem astăzi? ” iar pentru răspuns este prezentat audiovizual, pe mai multe panouri imense, modul în care modelăm planeta și schimbările climatice extreme. Iar ne-am întins pe jos așa cum am văzut și noi pe alții…

Următorul modul, numit Amanhãs, pornind de la faptul că mâine sunt multe evenimente neprevăzute, dezvoltă ideile că vom fi mai numeroși și vom trăi mai mult, că vor fi transformări importante în climat și biodiversitate, că se vor dezvolta cunoașterea și tehnologiile..., dar că viitorul va fi construit din propriile noastre alegeri, individuale și colective. Acum când scriu mă gândesc cu durere cum arde Plămânul Omenirii, Jungla Amazoniană!? ... :((

Am ajuns la ultimul modul al expoziției, Nós, unde pornind de la faptul că transformările profunde suferite de Pământul ni se datorează și că astăzi, nu mâine, trebuie să acționăm, să căutăm răspunsul la întrebarea “Ce moștenire lăsăm generațiilor viitoare? ” și să ne facem o autoanaliză despre cum vrem să trăim cu mediul, cu natura, cu omenirea… Este un modul deosebit, unic, pentru că aici accentul se pune nu pe informații ci pe valorile împărtășite și pentru că aici se află singurul obiect fizic din colecția muzeului, Tjuringa, un artefact australian cu aspect enigmatic, un instrument simbolic ce asociază trecutul cu viitorul și reprezintă continuitatea oamenilor și a culturii lor.

Muzeul m-a făcut să-mi pun și alte întrebări, m-a impresionat mult atât prin mesajul transmis cât și prin modul de prezentare, prin mulțimea videoclipurilor prezentate, prin numeroasele monitoare și displayuri puse la dispoziția vizitatorilor, timp să ai că ai ce vedea…

A fost primul muzeu cu prezentare virtuală, primul muzeu de generația a treia pe care l-am văzut și pentru a păstra stilul acestuia îmi pun și vă pun întrebarea: virtual sau real sau și una și alta!?...:-??

Întoarcerea la hotel am făcut-o iar cu VLT și apoi cu metroul ca în seara precedentă, deja ne obișnuisem cu transportul prin marele Rio…

---

VIZUALIZĂRI: 1453 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI