ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.02.2012
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Brasov
    ÎNSCRIS: 27.01.12
    STATUS: GOLD
    DATE SEJUR
    FEB-2012
    DURATA: 2 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Rasnov - omul sfinteste locul

    TIPĂREȘTE

    Cunosc Rasnovul de mic copil - am copilarit la vreo 3-4 kilometri distanta si mergeam pe jos, prin "Promenadă", pana acolo. Urcam la Cetate nu pe unde urca turistii, ci, venind din Cristian, prin padurea de pe celalalt versant, ajungand la campul din faţa barbacanei mari. Nu voi scrie despre Cetate şi despre cum ne băgam şi noi în seamă pe la filmări, s-a scris destul de mult aici (si nu mereu corect, din lipsa informatiilor de specialitate, mai ales in ceea ce priveste distrugerile operate acolo de ex-"investorul" italian, un tip care habar n-avea de istorie si nici nu-l interesa... el voia doar sa faca bani, indiferent cum, fără să dea măcar un leu administraţiei locale - la un moment dat voia sa transforme Cetatea in locatie pentru turnat filme porno, să mai scoata si el un ban; bine, eu nu-l socot primul vinovat pe el, ci pe fostul primar, care i-a dat pe mînă un contract de concesiune realmente scandalos pentru comunitate... dar în fine, amandoi sunt la cele vesnice, asa că n-are rost s-o mai lungesc aici). Vreau sa scriu in general despre oras, cu accent pe oportunităţile pe care le ofera turistilor, in afara de simpla vizitare a Cetăţii.

    In acest week-end, de pildă, se desfăsoară acolo Campionatele balcanice de sărituri cu schiurile si de biatlon. Nu stiu câţi dintre Dvs. cunosc faptul că la Râşnov există - e de dată recentă - o Bază olimpică pentru sporturi de iarnă, care cuprinde trei trambuline pentru sărituri cu schiurile (a patra, cea mai mare, K90, este in constructie si se va finaliza la inceoutul anului viitor) si o pistă de schi fond si biatlon proaspăt omologată internaţional. Este posibil sa-i vedem la Râşnov si pe componentii lotului de sărituri cu schiurile al Austriei - cei ce priviti la Eurosport concursurile de Cupă Mondială ştiţi la ce nivel discutăm. După ştiinţa mea, treaba asta cu Baza Olimpică şi ce presupune ea se datorează, in principal, unor români inimoşi, care au ţinut morţiş să demonstreze că se poate şi la noi ca-n Austria: primarul Râşnovului, Adrian Veştea, şi secretarului general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, Puiu Gaşpar. Ei s-au implicat decisiv in aducerea companiei OMV (printre altele, sponsorul Federaţiilor de ski din Austria, Cehia, Slovenia şi, de acum, România) ca partener in acest proiect, de convingerea Guvernului României că merită să bage bani in acest proiect (nota bene - primarul Adrian Veştea este inca din studentie membru al PNL, deci în opoziţie), ei au stat zi-lumină pe şantier, ei sunt alfa şi omega în tot ceea ce inseamna organizarea competitiilor. Ca exemplu, primarul Vestea a adus de acasa o a doua statie de amplificare pentru Campionatele balcanice din acest week-end si tot el, împreună cu dl. Puiu Gaspar, s-au îngrijit inclusiv de poziţionarea oamenilor de ordine şi de scrierea speech-urilor de prezentare. a competiţiilor.

    Potrivit datelor statistice, Râşnovul este localitatea din ţară cu cea mai mare dinamică a dezvoltării turistice - atât ca şi mărire a spaţiilor de cazare, ca şi aflux de turisti (creştere de peste 1.100% în 2011 faţă de 2007), cât şi ca atractivitate turistică. Dinamica aceasta a ajutat autorităţile locale să aplice cu succes pentru obţinerea clasificării drept staţiune turistică de interes naţional. Anul trecut, de exemplu, începând din luna aprilie şi până în octombrie, în fiecare week-end la Râşnov a fost cel puţin un eveniment. Cîteva exemple: Zilele oraşului, Festivalul ecvestru, Sărbătoarea Rozelor (floarea simbol a oraşului). Festivalul internaţional academic de reconstituire istorică (in care s-au reconstituit bătălii, in costume şi cu armament de epocă), Festivalul internaţional de film istoric, Festivalul, pentru copii "JocMania", expoziţii chinologice, Festivalul Cavalerilor de Malta, Festivalul Studentesc "In Situ", Concursul Internaţional de Muzică pentru Copii si Tineret "Liga Campionilor" (organizat de Primărie in colaborare cu Mihai Traistariu), Festivalul de Muzică Rock ş. a. m. d.

    Anul acesta, se pregătesc alte lucruri mari la Râşnov. De pildă, Primăria a cîştigat finanţare europeană pentru un proiect privind amenajarea unui Centru Cultural în cea mai reprezentativă clădire a oraşului, pe care primarul a reusit s-o reia pentru comunitate de la Biserică. De acolo, potrivit altui proiect european depus si castigat, turistii vor putea urca la Cetate cu un trenulet cu cremalieră, după ce in prealabil isi vor putea parca masinile intr-o parcare situată sub piata centrală a orasului. Tot Râşnovul este singura localitate din România care a castigat finantare de un milion de euro pentru promovaree turistica.

    P. S. Nu stiu daca pentru cele de mai sus sau pentru ca e pur si simplu baiat simpatic, primarul Rasnovului a recastigat in 2008 alegerile din primul tur, cu peste 74% din voturi. E un om tanar, in jur de 40 de ani, realmente indrăgostit de orasul sau, care mi-a spus că este adeptul aşa-numitului principiu al lui Rockefeller: "Totul sau nimic". I s-a propus, chiar de către adversarii politici, să fie numit in Guvern. Fiindcă e "primar de succes" şi "are rezultate". A refuzat imediat şi irevocabil. Motivul? "Râşnovul este casa mea. Iar Râşnovul este liberal. Eu sunt liberal. Primii care m-ar fi privit urât ar fi fost membrii familiei mele. Apoi vecinii, prietenii, cunoscuţii. Adică tot Râşnovul. Or, mie îmi place să mi se răspundă când dau bineţe pe stradă. La mine în birou este un singur portret. Al lui Ionel I. C Brătianu. Şi nu-l schimb".


    [fb]
    ---
    Trimis de Alexandru G.* in 11.02.12 22:13:47
    Validat / Publicat: 12.02.12 08:28:47
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2735 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alexandru G.*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Râşnov şi împrejurimi. De la stânga la dreapta: primarul Adrian Veştea, secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaşpar, şi antrenorul lotului national al Austriei de sărituri cu schiurile, Paul Ganzenhuber, la Complexul olimpic de la Râşnov
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15949 PMA (din 17 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    Michaell
    [12.02.12 13:10:23]
    »

    @ Alexandru G

    review foarte bine scris. felicitari ! recunosoc ca pina acuma n-am stiut ca in romania se practica aceste sporturi si ca tara are chiar si o echipa nationala. cu toate ca, cu citva ani in urma, cu ocazia unui concediu de iarna in elvetia (Engelberg) in acelasi hotel cu noi erau cazati niste baieti din romania (avand masina cu nr. de BV) care se pare ca practicau acest sport, deci sarituri. imi amintesc ca, intilnindu-i afara in parcare, am exclamat mai in gluma: hai romania! in schimb ei, imi amintesc ca se uitau cam speriati in directia mea... am avut impresia ca nu erau prea fericiti de faptul ca cineva ia recunoscut ca venind din romania. dar ma rog...poate m-am inselat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Alexandru G.*AUTOR REVIEW
    [18.02.12 20:35:18]
    »

    @Michaell: Romania are sperante la aceste sporturi. Daca pana acum se antrenau in strainatate, de-acum au posibilitatea de a o face in tara. Pista de biatlon si trambulinele de la Rasnov sunt agrementate international, iar noua trambulina K90 de acolo va fi realmente spectaculoasa, cu contrapanta chiar in zona tribunelor. In plus, am discutat cu primarul Vestea si mi-a spus ca dupa FOTE, va avea un proiect de construire a unei partii de schi alpin si a uneia de sanius pentru turisti. Turisti care inca de acum au acces liber pe partia de fond-biatlon atunci cand nu sunt competitii. Plus ca si parcarea e gratuita.

    In ce priveste sperantele ROMANIEI, e de spus ca avem sportivi tineri ce concureaza in Cupa Mondiala: Dana Haralambie, Remus Tudor si iulian Patea, la sarituri cu schiurile (si exista posibilitatea sa-i vedem la Rasnov pe Schlierenzauer, Morgenstern si Koffler in acest an), iar pe partea de fond si biatlon ii avem pe Paul Pepene, Monika Gyorgy, precum si la biatlon pe Dana Plotogea Roland Gerbacea, Remus Faur, Reka Ferencz si Diana Mihalach.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    gheisa
    [18.02.12 20:51:10]
    »

    @Alexandru G. : pregatesti campania electorala pentru domnul primar? Prea i-ai facut reclama, cred ca te cinsteste cu ceva

    Trecand peste aceste aspecte, unele informatii sunt chiar interesante, recunosc ca nu stiam multe din cele spuse de tine

    P.S. Daca da domnul primar de baut la toata AFA, eu nu am nimic impotriva cu pastrarea review-ului pe site )

    Alexandru G.*AUTOR REVIEW
    [18.02.12 21:00:17]
    »

    @gheisa: pur si simplu sunt prieten cu el si il respect pentru ce a reusit sa faca, atata tot. Chiar nu are nevoie de mine pentru campanie, desi asta - aici ai nimerit-o - e meseria mea, recunosc. Am fost foarte subiectiv (si din cauza asta am fost tentat sa cer moderatorului retragerea review-ului), din cauza ca am copilarit in zona si realmente m-a impresinoat ce a reusit sa faca in doar cativa ani... eu credeam ca zona aceea e condamnata definitiv

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [18.02.12 21:22:33]
    »

    Am vrut sa fiu a paispea da' n-am mai rezistat.

    Alexandru G.*AUTOR REVIEW
    [18.02.12 21:30:31]
    »

    @adri-nico: imi cer scuze

    adri-nico
    [18.02.12 21:32:13]
    »

    Dragule, pentru ce iti ceri scuze?

    santana*
    [19.02.12 07:51:22]
    »

    Eram şi eu interesat de un sfîrşit de săptămînă de miere la Rîşnov... Am citit acum, dragă Alexandru, review-ul tău şi aş avea unele întrebări legate de locul de cazare: primăria are sistem wireles în camere? Micul dejun e în regulă? Animatoarele de la serviciul cadastru, funcţionează domne'? La starea civilă se mai poartă eşarfă? Balcoanele, camerele (inclusiv alea de supraveghere) e încălzite?

    Mulţumesc pentru ajutor.

    ...şi votul 14, cel cu noroc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, Alexandru G.*, gheisa, Michaell, motaneata
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Râșnov și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042829036712646 sec
    ecranul dvs: 1 x 1