Cartierele Pragăi: Malá Strana

TIPĂREȘTE

Ne continuăm plimbările prin Praga și azi vom poposi în Cartierul Mic sau Orașul de Jos, situat pe malul drept al Vltavei, la poalele cetății vezi impresii, de la dealul Petřin până dincolo de Podul Carol.

Orașul Nou, așa cum i s-a spus inițial, apoi Orașul Minor, a fost întemeiat în 1257 de către „regele de fier și de aur” Otakar II (1233-1278) din dinastia Přemyslid, care a încurajat stabilirea pe aceste locuri a imigranților, cu precădere a celor germani. Carol IV a extins Orașul Minor, care a rămas însă mult timp dependent din punct de vedere economic de așezările situate pe celălalt mal al Vltavei. Abia din veacul al XVI-lea, când mai multe ordine bisericești și familii nobiliare și-au construit aici locașuri de cult, respectiv reședințe, zona a început să prospere.

Așa se face că Malá Strana este și azi împânzită de biserici și palate baroce, înconjurate de grădini vaste printre care se strecoară alei pietruite înguste, adesea în pante abrupte. Datorită dimensiunilor, dar și frumuseții lor, unele palate au fost transformate în instituții importante. Multe ambasade (inclusiv a României) se află pe strada Nerudova, Guvernul Republicii Cehe își are sediul în clădirea fostei Strakova Akademie, Camera Deputaților în mai multe palate din Malostranské námeští iar Senatul e găzduit într-unul dintre cele mai pitorești locuri din Praga

Și de acolo ne vom începe și noi turul cartierului.

Coborâm din tramvai la Malostranská; este și stație de metrou (Linia A), și chiar în spatele ei se află intrarea, foarte discret semnalizată printr-un panou, la Palatul și grădinile Wallenstein/Waldstein.

Pătrundem într-o oază de liniște și verdeață întinsă pe 1,70 de hectare, un parc cu pomi, tufișuri, flori, lac, fântâni și statui dispuse pe marginile unor alei exemplar îngrijite, o bucurie pentru ochi și suflet! ????

Bogatul prinț și comandant militar Albrecht von Waldstein, participant activ în Războiul de 30 de ani, este cel care a cumpărat în 1623 terenul de pe malul Vltavei pe care se găseau la acea vreme case, o poartă a orașului, un atelier de fabricat cărămizi și grădini pentru a-l transforma într-o reședință care să rivalizeze cu Castelul Pragăi. Clădirile existente au fost dărâmate și în locul lor doi arhitecți italieni au proiectat și construit până în 1630 un magnific palat baroc, rămas în proprietatea familiei până în 1945, când a fost naționalizat. Găzduiește acum Senatul Republicii Cehe.

O legendă spune că palatul ar fi bântuit de fantoma unui clopotar; individul cu pricina îl trezea noaptea din somn, bătând clopotul, pe prinț, care s-ar fi enervat atât de tare la un moment dat, încât l-a decapitat. Nu știu dacă blestemele clopotarului l-au ajuns din urmă pe Wallenstein????, cert este că nu a apucat să locuiască în palat decât un an, fiind ucis în 1634 din ordinul împăratului Ferdinand II.

În scurtul răstimp cât s-a delectat cu rezultatele investiției sale, prințul a reușit să-și înfrumusețeze palatul cu stucaturi, fresce, tapiserii, covoare și mobile de cea mai bună calitate, în majoritate aduse din Italia și Țările de Jos, dar care, tot în majoritate, au fost luate de suedezi în 1648 ca pradă de război. Aceeași soartă au împărtășit-o și statuile din bronz din grădină înfățișând în mare parte figuri mitologice, opera sculptorului olandez Adrian de Vries, înlocuite în anii 1920 cu cópii.

Zidurile de la Sala terrena, clădirea cu trei arcade în care au loc frecvent concerte de muzică clasică, au păstrat totuși frescele și stucaturile originale reprezentând scene din Războiul Troian realizate de Baccio di Bianco.

În fața acestei săli mă așez pe o bancă la soare, dar numai după ce trecem de sere și de iazul având pe insulița din mijloc o fântână de marmură cu cópiiile statuilor lui Hercule și naiadelor de Adrian de Vries. Pauzele nu strică niciodată????, mai ales când în fața ochilor ți se deschid panorame spectaculoase, cu turnurile Catedralei Sf. Vitus și cupola Bisericii Sfântului Nicolae în fundal!

Cum cunosc bine locurile, după odihnă nu o luăm înapoi pe același drum, ci cotim la stânga către o structură ce seamănă de la distanță cu un zid acoperit de cranii, dar care e în fapt o grotă cu stalactite artificiale, lângă care se află un aviariu cu păsări exotice. În apropiere a fost amenajată o expoziție cu panouri ce ilustrează prin texte și fotografii istoria recentă a Cehiei, începând cu Revoluția de catifea din 1968 și până în zilele noastre.

Nu ratați o plimbare prin aceste grădini splendide; cu puțin noroc, pe timpul verii veți putea prinde și un concert gratuit pe esplanada din fața Sălii terrena.

Ieșim din parc pe strada Letenská, și după liniștea desăvârșită dinainte, ne trezim în vacarm de tramvai. Trotuarul e foarte îngust, așa încât înaintăm lipiți de zidul parcului, dar chiar și așa, tot reușesc să suprind într-o poză, vizavi, clădirea renascentistă din secolul al XIX-lea a Hotelului Royal Palace de cinci stele.

Mai încolo pe stradă se află cea mai veche berărie din Praga (1352) - U. Sv. Tomáše (La Sfântul Toma), care își trage numele de la Kostel Svatého Tomáše (Biserica Sf. Toma) , construită în stil gotic, la ordinul lui Vacláv II, în 1285-1379 pe locul unui așezământ religios mai vechi, probabil romanic din punct de vedere arhitectonic. Era parte a mănăstirii augustine din imediata apropiere, care a jucat un rol educativ important în secolele XVI-XV. Între 1727-1731, după un incendiu, biserica a fost refăcută cu fațada barocă pe care o vedem astăzi.

Ne îndreptăm acum către Malostranské námeští (Piața Cartierului Mic) , centrul indiscutabil al zonei, mărginit de clădiri minunate, multe datând din Evul Mediu însă reconstruite ulterior în stil renascentist sau baroc. La parterul multora se desfășoară arcade în care stau adăpostite magazine cochete cu suvenire și cristaluri de Boemia și câteva restaurante, printre care U tří zlatých hvězd (Trei stele de aur). E locul potrivit pentru zgâiat ochii, căci oriunde îi întorci, nu vezi decât dantelării în piatră și multă, multă frumusețe.

Funcția comercială a îndeplinit-o piața din cele mai vechi timpuri, dar tot aici erau executați prin spânzurare condamnații. Biserica Sfântului Nicolae și clădirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității o împart în două zone distincte, sau două mici piețe.

În piațeta de sus, la care se accede pe o pantă lejeră, se află Palatul Liechtenstein, reședință a familiei nobiliare cu acest nume începând din 1591. A fost refăcut în stil clasic în secolul al XVIII-lea, vândut contelui de Lebedour și după mai multe utilizări, din anii 1980 adăpostește Academia de Muzică.

În mijlocul piațetei, în fața Bisericii Sf. Nicolae, se înalță la 20 m deasupra solului Coloana Sfintei Treimi, monument ce comemorează sfârșitul epidemiei de ciumă din 1713-1714. Este în fapt o piramidă așezată pe cel mai de sus dintre cele trei piedestale. Fecioara Maria este înconjurată de sfinții ocrotitori ai Boemiei - Wenceslas, Adalbert, Ludmila, Ioan Nepomuk și Prokopie, în centrul piramidei se află porumbelul, simbol al Sfintei Treimi, iar în vârf Ochiul lui Dumnezeu sau Ochiul Atotvăzător. Cele trei mici fântâni alăturate întruchipează Izvoarele Vieții, Binecuvântării și Mântuirii.

Într-un alt review aminteam că în decembrie 1990 am asistat la un concert Mozart în Kostel sv. Mukuláše (Biserica Sfântului Nicolae) , a cărei intrare se află în piațeta de sus. Este o construcție masivă care ocupă întreaga latură sudică a Malostranské námeští, iar domul (70 m înălțime) și turnul său cu ceas (79 m), ambele verzulii și vizibile de la distanță din multe puncte din oraș, au devenit simboluri ale capitalei cehe.

Biserica Sf. Nicolae este considerată cel mai reprezentativ exemplu de artă religioasă barocă din Praga. A fost construită sub supravegherea marilor arhitecți Dientzenhofer (tată și fiu) între 1703-1761, în perioada de recatolizare a țării de după înfrângerea husiților, însă istoria sa e mult mai veche, căci pe acest loc a existat încă din 1283 un locaș gotic închinat Sfântului Nicolae.

Iezuiții sunt cei care au cumpărat terenul, cu ajutorul lui Albrecht von Wallenstein, și au ridicat construcția, a cărei piatră de temelie a fost pusă de însuși împăratul Leopold I.

Fațada arcuită este înfrumusețată de statui iar interiorul bogat ornamentat (chiar excesiv, după gustul meu????), în stilul specific barocului. Picturile, statuile și frescele sunt opera unor mari artiști ai vremii. O frescă dedicată Sfântului Nicolae, întinsă pe 1.500 mp (una dintre cele mai mari din Europa), acoperă tavanul din navă, în timp ce o alta, care celebrează Sfânta Treime, se află în interiorul domului. Amvonul este încadrat de statui aurite de îngeri, în altar se află statuia Sfântului Nicolae iar la orga bisericii a cântat Mozart.

Revenim acum în piațeta de jos, din care se desprinde celebra și pitoreasca stradă Nerudova (din păcate zgomotoasă la data vizitei noastre din cauza lucrărilor de reparații), după numele poetului ceh Jan Neruda, care a locuit între 1849-1857 în casa cu numărul 47 - „La Doi Sori” . Pentru că până în 1770 casele din Praga nu aveau numere și se distingeau prin semne heraldice veți întâlni aici, coborând sau urcând spre cetatea Pragăi, însemne și denumiri simpatice, în spatele cărora se ascund povești interesante.

De pildă, în casa de la numărul 12 - „Cei trei lutieri” - au trăit familii care își câștigau existența fabricând viori, și se spune că în timpul nopților cu lună plină se mai aud și acum aceste instrumente cântând. În casa de la numărul 32 - „Leul auriu” - este amenajat un mic muzeu de obiecte folosite în farmaciile boemiene de la Renaștere până în secolul al XIX-lea. Dacă veți privi cu atenție, veți descoperi pe fațade și simbolurile de la „Homarul verde” (nr. 43), „Lebăda albă” (nr. 49), „Vulturul roșu” (nr. 6) sau „Potcoava de aur” (nr. 34). Îmi amintesc cum le-am „vânat” la o vizită anterioară; de data asta însă n-am apucat să le revăd ????, căci am urmat alt traseu spre și dinspre cetate.

Așa cum am menționat, multe dintre clădirile impunătoare de pe strada Nerdudova găzduiesc acum ambasade sau sedii de instituții. La intersecția cu Malostranské námeští, în Palatele Thun, Smiřický și Sternberg (în proces de restaurare) își desfășoară lucrările Camera Deputaților Republicii Cehe. Toate acestea au fost construite pe locul unor case medievale și și-au căpătat actualul aspect baroc, cu foișoare, porticuri și turnuri hexagonale, după remodelările efectuate în prima jumătate a secolui al XVIII-lea.

Din aceeași perioadă datează și spectaculosul Palat Kaiserstein, inițial renascentist ca stil, refăcut ulterior în concordanță cu moda barocă. Primul său proprietar a fost un lord din Kaiserstein, de unde și numele. Clădirea a trecut apoi prin mai multe mâini, inclusiv cele ale mareșalului Radecký, a unui hotelier cu soție cântăreață de operă, pentru ca mult timp să fie sediul Camerei de Comerț iar astăzi, al unei bănci. În imediata apropiere a acestui palat se află o clădire spectaculoasă în stil renascentist - fosta primărie a Cartierului Mic.

De aici ne vom îndrepta către Podul Carol. Nu înainte de a preciza că parcurgem în sens invers Calea Regală, adică drumul străbătut de regii Boemiei către cetatea Pragăi pentru a fi încoronați. Traseul pornea din Námĕsty Republiky (Piața Republicii), unde se afla a doua reședință regală, străbătea strada Celetná și ajungea în Staromĕstké námĕsty (Piața Orașului Vechi), după care traversa Podul Carol. Odată ajuns în Malostranské námeští, cortegiul regal urca pe strada Nerudova până la Pražský hrad.

Viitorul monarh, însoțit de o mulțime numeroasă formată din membrii familiei, clerici și aristocrați de rang înalt, precum și oaspeți din străinătate, arunca monede în dreapta și în stânga, promițând supușilor bunăstare și pace. Oamenii de rând își atârnau la ferestre cele mai frumoase covoare, își aclamau conducătorul și aruncau flori, în timp ce autoritățile locale, membrii breslelor, ai ordinelor religioase, studenți, elevi și soldați îi prezentau omagiile la fiecare dintre numeroasele opriri. Festivitățile erau însoțite de muzică, reprezentații teatrale și salve de tun.

În drum spre Vltava, vom străbate și noi îngusta stradă Mostecka (strada Podului), o arteră, așadar, de mare importanță timp de 750 de ani, mărginită pe ambele laturi de frumoase clădiri în stil renascentist și baroc, cu multe prăvălii drăguțe (dar scumpuțe????) la parter.

Deja de aici vedem splendidul pod, dar înainte de a ne lansa în traversarea sa, facem un scurt popas de hidratare la U tří pštrosů (La trei struți), un loc cu rezonanță pentru noi, românii, despre care voi face vorbire într-un alt review. Și nu numai pentru a ne refrișa cu o bere, ci și pentru a admira apoi vasele trase la mal - senzația mea este că în octombrie deja nu se mai făceau croaziere pe Vltava.

În fine, trecând peste această dezamăgire????, căci îmi dorisem o plimbare cu vaporul, e cazul să povestim acum măcar un pic despre Karlúvy Most (Podul Carol) .

Această adevărată bijuterie a orașului nu lipsește de pe nici un site și din niciun film de prezentare a Pragăi. Numai că locul caleștilor imperiale a fost luat de pietoni, în majoritate turiști, care se înghesuie să imortalizeze cu telefoanele și aparatele lor foto imagini emblematice pentru capitala Cehiei: statui, turnuri, Vltava.

Anul pandemic 2021 a fost singurul în care nu ne-am dat coate cu vizitatorii; erau doar atâția cât să poți circula fără grija de a călca pe cineva pe picioare. Câțiva pictori încă își expuneau răbdători operele, în speranța unor câștiguri, însă de data asta muzicanții care înveseleau întotdeauna atmosfera lipseau cu desăvârșire.

Podul sprijinit de 16 arce apărate de bariere antigheață are 515 m lungime și aproape 10 m lățime. A înlocuit un pod din lemn distrus de inundații în secolul al X-lea, la rândul său înlocuit din ordinul lui Wenceslas I în 1172 cu primul pod de piatră, care purta numele soției sale Iudita. Și acesta s-a dărâmat, tot din cauza inundațiilor, în 1342.

Podul actual datează din vremea lui Carol IV, regelui Boemiei și Împărat al Sfântului Imperiu Roman, care, pasionat fiind de numerologie, i-ar fi pus el însuși piatra de temelie pe data de 9 iulie 1357 la orele 5:31 dimineața. Numărul simetric 1-3-5-7-9-7-5-3-1 a rămas scrijelit, dovadă că legendele sunt uneori adevărate... ????Și dacă tot am ajuns la capitolul legende, să adaug că o altă poveste spune că pentru întărirea mortarului dintre blocurile de piatră s-ar fi folosit gălbenușuri de ou.

Construcția, începută de meșterul Otto și continuată de Peter Parléř, arhitectul favorit al regelui, a durat până în 1402. Podul a fost numit inițial Kamenný Most (Podul de piatră) sau Pražký Most (Podul Pragăi), actuala denumire fiind adoptată abia în 1870. Aici erau organizate turniruri, dar principala sa funcție era aceea de a lega malurile Vltavei, fiind o cale comercială importantă. Cu atât mai mult cu cât până în 1841 a fost singurul pod peste Vltava din zona Pragăi.

De-a lungul timpului, podul a suferit numeroase stricăciuni din cauza inundațiilor sau luptelor purtate. A fost și martorul unor evenimente: în 1621 în Turnul din Orașul Vechi au fost atârnate capetele conducătorilor revoltei anti-Habsburgice iar în 1648, la mijlocul podului a fost semnat armistițiul care a pus capăt Războiului de 30 de ani. În ciuda acestor vicisitudini, podul a rămas peste veacuri în picioare, cu modificările și reparațiile inerente.

Accesul pe pod se face prin două turnuri dinspre Cartierul Mic și un turn dinspre Orașul Vechi. Malostranské mostecké vĕže (Turnurile podului din Cartierul Mic) , legate printr-o poartă, sunt de facturi diferite. Turnul mai puțin înalt, numit și Turnul podului Iuditei (1158), în stil romanic, a supraviețuit construcției comandate de regele Wenceslas I, din a cărui sistem defensiv făcea parte, însă a fost refăcut în stil renascentist în 1591. Pe zidurile sale au fost descoperite reliefuri înfățișând un conducător așezat pe tron, ținând pe genunchi o siluetă neidentificată.

Turnul mai mare, de 45 m înălțime, plus galeria de 26 m, a fost construit în 1464 în stil gotic târziu, după modelul Turnului podului din Orașul Vechi, opera aceluiași Peter Parléř. O piatră e lipsă din el, și legenda spune că ar fi fost dislocată atunci când corbii s-au așezat pe ea, și a lovit în cădere capul cavalerului favorit al lui Václav IV, ucigându-l. În memoria lui, regele a poruncit ca spațiul să rămână gol.

Poarta care face legătura dintre cele două turnuri datează din 1411 și a înlocuit probabil o construcție romanică. Pe ea se pot vedea blazoanele ținuturilor stăpânite de Václav IV.

Pe balustradele podului au fost amplasate 30 de statui de sfinți, în majoritate de factură barocă, realizate între 1683-1714, la care au lucrat cei mai mari artiști ai acelor vremuri. Sursa de inspirație a fost podul Sant’Angelo din Roma, cu celebrele sculpturi ale lui Bernini. Cea dintâi a fost statuia Sfântului Ioan Nepomuk, despre care se spune că atingând-o, dorințele îți vor fi împlinite. Enumăr alte câteva: Sf. Vitus; Sf. Adalbert; Sf. Fecioară cu Sf. Bernard, dar și un singular crucifix din lemn cu un Hristos răstignit aurit.

În pozele atașate am încercat să identific personajele reprezentate - sper că nu le-am încurcat între ele.

Ar mai fi de adăugat că statuile sunt cópii; originalele se află în lapidariumul Muzeului Național.

Dincolo de aceste detalii arhitectonice și artistice, poate mai puțin interesante pentru toată lumea, podul Carol oferă panorame splendide spre Vltava și clădirile de pe maluri, după cum la fel de adevărat este că poate fi, la rândul său, admirat din multe locuri din oraș. Nu-i de mirare, așadar, că este luat cu asalt de vizitatori.

Dacă aveți timp, nu ezitați să faceți o plimbare pe malurile Vltavei și mai în interior, până spre dealul Petřin: veți fi recompensați cu alte și alte locuri pitorești. Iată câteva sugestii: canalul Certovka și Insula Kampa, Piața Malteză cu Biserica Maicii Domnului sub Lanțuri, ori Piața Marii Priorii, cu un graffito în memoria lui John Lennon. Sau lăsați-vă pur și simplu purtați de inspirație și străbateți fără o țintă precisă străduțele pietruite pe care pare că răsună și acum tropotul cailor din alaiurile regale...

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI