Cetatea din Praga

TIPĂREȘTE

Nicio vizită în Praga nu poate fi considerată completă dacă nu include PražkÝ hrad, cel mai mare complex medieval din lume, potrivit Guinness Book, sau al treilea, după alte publicații. Lăsând clasamentele pe seama amatorilor de statistici, merită însă reținut că ocupă o suprafață de aproape 70.000 mp pe un deal aflat, ca întreg cartierul Hradčany vezi impresii, pe malul drept al Vltavei, cu superbe panorame din anumite puncte către Cartierul Mic de la poale.

Denumirea „castel” nu e acoperitoare - poate că mai potrivit ar fi să i se spună „cetate” , căci incinta fortificată nu adăpostește o singură clădire, ci un întreg ansamblu format din mai multe palate, biserici, turnuri, curți interioare, muzee, grădini, a căror parcurgere ar lua probabil o zi întreagă.

Și ar merita cu prisosință, căci complexul, reședință a regilor Boemiei, a Sfinților Împărați Romani, a președintelui Cehoslovaciei și apoi al Republicii Cehe, este o oglindă a întregii istorii a Pragăi, întinsă pe mai bine de un mileniu, și adăpostește totodată bijuteriile coroanei, relicvele regilor Boemiei și importante documente de stat.

Piatra de temelie a castelului a fost pusă în jurul anului 880 de către prințul Bořivoj din dinastia Přemyslid. La puțin timp după aceea s-a înălțat prima biserică, închinată Sfintei Fecioare, pentru ca în prima jumătate a secolului următor să fie construite Biserica Sf. Gheorghe și Catedrala Sf. Vitus iar castelul să fie înconjurat de ziduri și șanțuri de apărare. În veacul al XII-lea, prințul Sobĕslav a dat porunca ridicării unui palat în stil romanic (Palatul Regal Vechi), extins în stil gotic sub împăratul Carol IV.

Războaiele husite au dus la abandonarea castelului, relocuit abia începând din 1483, odată cu venirea la putere a dinastiei Iagello. În această perioadă au fost construite turnurile Pulberăriei și Dalibor iar Palatului Regal i-a fost adăugată Sala Vladislav.

Împăraților Habsburgici li se datorează introducerea stilului renascentist în modificările făcute Palatului Regal (Sala Spaniolă) și catedralei, ca și în amenajarea Grădinii regale și Palatului de vară. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-a efectuat ultima recondiționare majoră a complexului. După 1848 Castelul a fost reședința împăratului Ferdinand V iar după Primul Război Mondial, odată cu proclamarea Republici Cehoslovace, a devenit sediul președinției.

În cea mai mare parte a sa, cetatea Pragăi se poate vizita gratuit. Există însă și tururi cu ghizi profesioniști (100 CZK/persoană) și un circuit care cuprinde intrarea la Palatul Regal, Catedrala Sf. Vitus, Basilica Sf. Gheorghe și strada Aurarilor, care costă 250 CZK (redus 125 CZK pentru persoane de peste 65 de ani și copii de 6-16 ani; gratuit pentru copii sub 6 ani). De asemenea, se pot închiria audioghiduri - 200 CZK pentru trei ore. Detalii aici.

Orar: zilnic 6-22; în clădirile istorice (Vechiul Palat Regal, Biserica Sf. Gheorghe, Strada Aurarilor și Turnul Dalibor) accesul este permis între orele 9-17 din 1 aprilie până în 31 octombrie și între 9-16 în restul anului.

Dacă sunteți în formă fizică bună, căci panta nu e foarte prietenoasă, puteți urca la castel din Cartierul Mic pe strada Thunovská și de aici pe scări, sau pe frumoasa stradă Nerudova, unde se află și clădirea Ambasadei României. O variantă mai convenabilă (din punctul meu de vedere) este cu tramvaiul 22: se coboară la stația PražkÝ hrad și se intră prin Grădinile regale. În fine, soluția adoptată de noi a fost cea descrisă în reviewul anterior, cu intrarea prin Piața Hradčany.

Din piață cuprindem cu vederea impunătoarea poartă de intrarea în prima curte, cu grilajul meșteșugit din fier forjat aurit, în stil rococo, de pe vremea împărătesei Maria Theresa, încadrat de două coloane având în vârf statui monumentale de titani, datând din 1768. În spatele lor se înalță Poarta Matthias (1614), care duce către a doua curte. A fost realizată de un arhitect italian în secolul al XVII-lea și e considerată cea din dintâi lucrare în stil baroc din Boemia.

Din păcate, nu o vedem decât de la distanță: uneori, prima curte este închisă pentru turiști, de obicei cu ocazia unor vizite oficiale, căci dă spre Palatul Nou, reședința președintelui republicii. Aceasta este curtea de onoare, cea în care se desfășoară ceremoniile de recepție și de schimbare a gărzii la orele 12, și a fost amenajată ca atare între 1763-1765.

Nu prindem schimbarea gărzii, dar am văzut-o cu alte ocazii. Suntem îndrumați să intrăm prin grădina adiacentă, a Bastionului, unde suntem controlați la bagaje, după care pătrundem în curtea a doua, amenajată în timpul domniei împăratului Rudolf II. Clădirea din stânga, fostele grajduri regale datând din timpul Mariei Tereza, a fost transformată în Galerie de Artă.

În dreapta și în spate sunt sălile Palatului Nou, printre care se numără Sala Spaniolă (1602-1606) în stil renascentist, bogat ornamentată, cea mai mare încăpere din complex, care adăpostea colecția de artă a lui Rudolf II. În prezent găzduiește recepții oficiale și concerte.

În față, în Vechiul Palat Regal, pe deasupra căruia se zăresc turnurile catedralei, se află Sala Vladislav, adăugată cu ocazia amplei reconstrucții făcută de membrii dinastiei Iagello între 1493-1502. Sala este o combinație de stil gotic târziu cu mai noul stil renascentist. Începând cu secolul al XVI-lea, aici se desfășurau ceremoniile de încoronare, banchete, turniruri, iar acum au loc evenimente cu semnificație importantă.

Am vizitat cele două săli cu alte prilejuri; de data aceasta, fiind un pic obosiți după Strahov și Loreta, am decis să nu mai intrăm, însă dacă aveți timp, vă sfătuiesc să nu le ratați: sunt deosebit de frumoase.

În colțul sud-estic al curții se află Capela Sfintei Cruci, datând din timpul reconstrucției theresiene a complexului. În fața sa, Fântâna lui Kohl, după numele constructorului său, sau Fântâna Leului, una dintre cele mai vechi din Praga (1686), era la acel moment un rezervor important de apă, folosită inclusiv la stingerea incendiilor.

Pătrundem acum în a treia curte, dominată de spectaculoasa Catedrală Sfinților Vitus, Venceslav și Adalbert, cel mai mare locaș de cult din Praga și din întreaga Cehie și unul dintre cele mai frumoase din Europa, după părerea mea. Superbă această construcție ce pare să se avânte spre cer cu turnurile și fleșele sale. Garguiele și celelalte sculpturi grotești, rozetele și portalurile bogat ornamentate fac parte din recuzita gotică specifică secolului al XIV-lea, căci lucrările de construcție au demarat în 1344, sub împăratul Carol IV, pe locul unei rotonde în stil romanic ridicată de prințul Vacláv/Wenceslas în jurul anului 1125, din care s-au păstrat câteva fragmente în criptă.

A fost nevoie de aproape 600 de ani pentru finalizarea acestui edificiu grandios. Corul și capelele din imediata apropiere au fost terminate la începutul secolului al XV-lea. Au urmat Capela Sf. Vacláv (1358-1367), Poarta aurită cu superbul mozaic înfățișând Judecata de apoi și turnul sudic, căruia i-a fost adăugată în 1562 clopotnița renascentistă iar mai târziu, decorațiunile baroce.

În 1419 lucrările au fost oprite din cauza războaielor husite, și timp de secole nu s-au operat decât câteva adăugiri. Turnul clopotniță, înalt de aproape 97 m, are patru clopote, dintre care cel numit Sigismund, din 1549, are 2 m înălțime, în timp ce turnul cu ceas datează din timpul împăratului Rudolf II. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au întreprins ample lucrări de restaurare, iar catedrala a fost resfințită în 1929.

În interior se păstrează aspectul gotic, cu arcade sprijinite de coloane, dar apar și elemente renascentiste și baroce. Vitraliile în stil Art Noveau, parte din ele opera lui Alfons Mucha, sunt din secolul al XX-lea.

Catedrala adăpostește numeroase fresce, statui și capele, cea mai frumoasă fiind dedicată „bunului rege Vacláv” . În criptă odihnesc mare parte din regii Boemiei, și tot aici se află mormintele lui Carol IV, Rudolf II și Sfântului Ioan Nepomuk, iar în Camera Coroanei sunt expuse bijuteriile coroanei Boemiei.

În treia curte se găsesc și două monumente. Primul este un monolit din granit, un obelisc de 16 m înălțime donat de Tomáš Garrigue Masaryk, primul președinte al Cehoslovaciei, în 1928, la a zecea aniversare a declarării Republicii, ca omagiu adus victimelor din Primul Război Mondial.

Al doilea este statuia ecvestră din bronz a Sfântului Gheorghe (o copie, originalul e găzduit de Galeria Națională), considerată una dintre cele mai semnificative statui gotice, datată 1373.

Basilica Sf. Gheorghe, fondată în 920, a doua ca vechime din complex, a fost încorporată în 973 în Mănăstirea Benedictină. Are trei nave și a fost refăcută în stil romanic începând din 1142. Fațada însă, în stil baroc, a fost adăugată în secolul al XVII-lea. Fapt curios, cele două turnuri nu sunt egale nici ca înălțime, nici în grosime.

Trecem pe lângă un monument tip rotondă închinat împărătesei Maria Theresa și ne îndreptăm spre strada Aurarilor, la care intrarea se plătește. Și nu costă deloc puțin: 250 CZK (10 euro). Plătim, prezentăm biletele și pătrundem pe aleea pietruită îngustă, pavată cu piatră cubică și nu mai lungă, probabil, de 100 m.

E unul dintre cele mai cunoscute locuri din Praga, o înșiruire de case mici construite la sfârșitul anilor 1500 lângă zidurile castelului ca locuințe pentru regimentul de gardă al împăratului Rudolf II. Deși legenda spune că alchimiștii ar fi lucrat în aceste căsuțe, adevărul este că în veacul al XVII-lea aici își aveau atelierele mulți bijutieri, și de aici provine numele străzii. Astăzi au rămas numai clădirile de pe partea stângă, care au fost vopsite în anii 1950 în culori vii. Înăuntru au fost amenajate prăvălii meșteșugărești cu obiecte de ceramică, produse sculptate în lemn, broderii din dantelă etc., care recreează atmosfera medievală. În prima jumătate a secolului al XX-lea, mai mulți artiști și scriitori au locuit aici, atrași de pitorescul străzii. Franz Kafka, de pildă, a petrecut aproape un an în casa de la numărul 22.

Coborâm câteva trepte și în fața ochilor ni se înfățișează Turnul Dalibor, construit în 1496 la porunca lui Vladislav Iagello ca parte a fortificațiilor cetății. Turnul era folosit ca închisoare și poartă numele celui mai faimos deținut: cavalerul Dalibor din Kozojedy, întemnițat pentru că ar fi adăpostit pe moșia sa cete de șerbi răsculați. Dalibor ar fi învățat să cânte la vioară în timpul detenției, și cântecele sale răsunau în întreg castelul, amintindu-le tuturor că fusese condamnat pe nedrept. În cele din urmă, bravul cavaler a fost decapitat. Bedřich Smetana s-a inspirat din această legendă pentru a crea opera „Dalibor” .

De pe meterezele din fața turnului avem parte de o altă frumoasă panoramă a orașului, pe care o savurăm alături de alți turiști entuziaști.

Coborâm un pic, intrăm pe strada Jiřská și dăm de o curte mare, cu o clădire înaltă în capăt. Este Casa Pârcălabului (The Supreme Burgrave’s House). Pârcălabul îndeplinea rolul de locțiitor al castelanului în absența acestuia și onoarea nu era atribuită decât nobililor de seamă. De altfel, vedem blazoanele unora dintre ei pe ziduri

Se crede că clădirea datează din secolul al XI-lea, sau cel puțin Turnul Negru, în stil romanic, care servea drept temniță, însă după incendiul din 1541 incinta a fost refăcută în stil renascentist. Începând din 1994, curtea este folosită vara pentru reprezentațiile din cadrul Festivalului Shakespeare.

Coborâm pe aceeași stradă Jiřská și trecem prin fața Palatului Lobkowicz, singura clădire particulară din complexul cetății. Datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea și adăpostește cea mai mare colecție privată de artă din Cehia, cu lucrări de Antonio Canaletto, Pieter Bruegel cel Bătrân, Lucas Cranach cel Bătrân sau Diego Velázquez, manuscrise originale, inclusiv partituri compuse de Beethoven și Mozart, instrumente muzicale, obiecte de artă decorativă etc.

Părăsim complexul cu regretul de a nu fi vizitat Grădinile Regale (le-am văzut însă ultima oară, când am ajuns cu tramvaiul) și ne prăvălim, aproape dându-ne de-a dura, pe o străduță în pantă foarte abruptă. Ne încheiem vizita în cartierul Hradčany coborând la Malostranská, de unde luăm tramvaiul spre casă, obosiți dar încântați de cele văzute. Dar înainte facem un popas la terasa restaurantului Villa Richter, prilej pentru a admira de sus Praga dintr-un alt unghi: e la fel de spectaculoasă și frumoasă...

Nu mă credeți?

Priviți pozele.

Sau urmăriți filmul atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI