Cartierele Pragăi: Hradčany de la Strahov la castel

TIPĂREȘTE

Dintre cele patru cartiere care alcătuiesc centrul istoric al Pragăi, Hradčany are, în mod cert, cea mai spectaculoasă așezare, sus pe un deal situat pe malul drept/vestic al Vltavei, cu Cartierul Mic (Malá Strana) întins la poale.

Istoria sa se confundă practic cu cea a orașului, căci aici s-a ridicat în jurul anului 880 Castelul din Praga, reședința regilor Boemiei și a unor conducători ai Sfântului Imperiu Roman, iar astăzi a președintelui Republicii Cehe, pentru ca în veacul al XIV-lea să se înalțe Catedrala Sf. Vitus, cu turnurile sale inconfundabile vizibile de la mare distanță.

În jurul acestor două repere s-a dezvoltat începând din secolul al XIV-lea un târg de sine stătător numit Hradčany, devenit parte a orașului Praga în 1784 prin unirea cu celelalte trei așezări creștine: Malá Strana, Nové Mĕsto (Orașul Nou) și Stare Mĕsto (Orașul Vechi), Hradčany fiind mai „tânăr” decât Cartierul Mic și Orașul Vechi și un pic mai „bătrân” decât Orașul Nou.

Nu numai castelul și catedrala reprezintă puncte de foarte mare interes pentru turiști: în imediata lor apropiere sunt palate de un mare rafinament arhitectonic iar ceva mai departe două așezăminte religioase cu tradiție. Și să nu uit de panorame, că doar ne aflăm cocoțați pe un deal, cu toată Praga așternută la picioare! ????

Chiar de acolo, adică de sus, ne-am început și noi vizita, nu de alta, dar parcă e mai ușor la vale... ???? Așa că am luat frumușel tramvaiul 22 (se poate ajunge și cu 25) și ne-am dat jos la stația Malovanska. Apoi am pornit în urma unui grup de pensionari (ca și noi) veniți în excursie organizată, am urcat o pantă ușoară și am ajuns la primul obiectiv, o premieră pentru amândoi: StrahovskÝ Klášter (Mănăstirea Strahov) , întemeiată în 1140 din porunca prințului Vladislav II ca sediu al Ordinului călugăresc Premonstratens.

Trecem pe sub un portal împodobit cu statui și pătrundem într-o curte mare, pavată cu piatră cubică. Biserica mănăstirii, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, e închisă și nu reușesc să fac decât o poză printre gratii, atât cât să observ tavanul pictat și mobilierul baroc adăugat construcției în stil romanic. La orga sa - pe care nu am avut cum să o văd - a cântat Mozart. Dăm ocol și curții interioare pentru a vedea chiliile, apoi ne îndreptăm spre intrarea la biblioteca mănăstirească, cea mai mare din Cehia, găzduită de sălile teologică și filozofică.

Aici intrarea se plătește - 150 CZK, și din păcate accesul nu este permis de fapt în săli, trebuie să străbați niște holuri rămânând în spatele geamurilor. Dar totul e pentru protecția prețioaselor tomuri. Și deși pe site-ul propriu www.strahovskyklaster. cz/en scrie că ai voie să fotografiezi fără bliț, n-am fost lăsată. Accesând însă site-ul veți putea vedea poze și face un tur virtual ca să admirați bolțile pictate, stucaturile baroce și înșiruirea de cărți și manuscrise de inestimabilă valoare, unele vechi de 800 de ani - peste 130.000 de volume, în total.

Mănăstirea adăpostește în alte clădiri o galerie de artă, dar și o berărie???? (o alăturare surprinzătoare doar la prima vedere, căci berea a fost „inventată” în mănăstiri iar călugării de aici produc propriul sortiment artizanal). Era prea devreme însă și am găsit-o închisă - curat ghinion...

Poate că tot răul a fost spre bine, cum se zice, pentru că, în lipsă de bere, am rămas vigilentă ????și cu ochii mei de vultur am zărit o poartă. Ia să vedem noi ce-i acolo! O minunăție, pe cuvânt! O străduță în pantă, cu câteva bănci, o cârciumioară cu terasă la vreo 50 m mai încolo, iar în dreapta luxosul restaurant Bellavista.

Numele său spune totul, dar tot o să mai adug și eu ceva, că nu mă pot abține????: de aici mi-am bucurat ochii cu una dintre cele mai frumoase panorame ale orașului, cu Catedrala Sf. Vitus în stânga, turnul TV în dreapta, iar în față Cartierul Mic cu Biserica Sf. Nicolae, Vltava și podul Carol. Un pictor stradal își stabilise acolo punctul de lucru și de la el am cumpărat un mic tablou pe care l-am agățat pe „peretele kitsch” al casei, unde păstrez astfel de amintiri cu valoare pur sentimentală.

Am venit, am văzut, mi-a plăcut..., acum e cazul să o luăm din loc. Coborâm o scară, revenim în stradă și ajungem rapid în vasta și vechea Pohořelec Námĕstí (Piața Pohořelec) , amenajată la finele secolului al XIV-lea, mărginită de frumoase clădiri baroce și rococo.

Grozav îmi place piața asta, e tare elegantă. În centrul său se află un monument din 1752 închinat Sfântului Ioan Nepomuk (cca. 1345-1393), protectorul Boemiei, despre care se spune că ar fi fost torturat și aruncat în Vltava de pe Podul Carol (unde se află o statuie a sa) pentru că a păstrat taina spovedaniei și nu i-ar fi dezvăluit regelui mărturisirile făcute de soață.

Altă legendă, ca multe altele pragheze. Cine știe care o fi fost adevărul?!! ????

Trag cu ochiul la o cofetărie simpatică, ar merge un espresso, dar Adrian nu mă lasă, zice că avem treabă, așa că nu-mi rămâne decât să oftez în sinea mea și să merg mai departe. Și după scurt timp ne pomenim în fața unei clădiri imense: ČerninskÝ Palác (Palatul Černin) . Este cea mai lungă clădire în stil baroc din Praga (150 m), și a fost construită între 1669-1682 pentru ambasadorul țării la Veneția. În chip oarecum potrivit, așadar, găzduiește acum Ministerul Afacerilor Externe.

Următoarea țintă e unul dintre locurile mele de suflet din Praga (al câtelea, oare?): Loreto/Loreta.

Denumirea provine de la cel al unei mici localități italiene - Loreto, un loc de pelerinaj pentru catolici situat în regiunea Marche din estul țării, în apropiere de Ancona și de țărmul Adriaticii.

În Loreto se află un sanctuar închinat Fecioarei Maria, construit în a doua jumătate a veacului al XV-lea din ordinul Papei Paul II. De ce tocmai acolo?

Potrivit tradiției catolice, pentru a afla răspunsul va trebui să călătorim în timp și în spațiu până la Nazaret în Palestina, în Casa Sfântă/Casa Santa unde Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Maria că va da naștere Fiului Domnului. După moartea Mariei, casa a devenit loc de venerație pentru cei dintâi creștini și în veacul al IV-lea Constantin cel Mare a ridicat deasupra ei o biserică în care a ascuns-o într-o criptă. În timpul cruciadelor, Biserica Bunei Vestiri a fost distrusă, casa rămânând însă neatinsă, iar în 1291, când sarazinii au cucerit Nazaretul, un miracol s-a întâmplat: îngerii au ridicat casa pe aripile lor și au purtat-o mai întâi într-un sat din Dalmația (Croația de azi).

Preotul satului s-a minunat la vederea unei clădiri fără fundație apărută peste noapte în parohia sa, dar după ce Fecioara Maria i-a apărut în vis, a fost convins că Dumnezeu l-a binecuvântat aducând Casa Sfintei Familii în mijlocul congregației sale. Trei ani mai târziu, îngerii au mutat din nou casa în satul Loreto, unde se află și astăzi.

Vestea miracolului s-a răspândit cu repeziciune și primii „investigatori” trimiși la Nazaret au confirmat existența unei fundații care corespundea ca dimensiuni cu cea a casei din Loreto. Mai recent, arheologii au stabilit că o parte din zidăria casei de Loreto provine din casa de la Nazaret.

Istoricii susțin însă că în 1291 casa a fost demontată la ordinul despotului Epirului sau al bogatei familii Angeli, cu acordul vicarului papal, și transportată în Italia, unde a fost refăcută bucată cu bucată. Totuși, aceste teorii nu explică rezistența peste secole a unei case lipsită de fundație. Mai mult, în timpul Papei Benedict XIV (a domnit între 1740-1758), experții angajați de Vatican au stabilit că zidurile Casei Sfinte din Loreto nu au fundație și că există similitudini între pietrele din care au fost construite cele două case și între inscripțiile de pe acestea.

Să lăsăm deoparte aceste controverse pentru a reveni la fapte: între 1468 și primele decenii ale secolului al XVII-lea, peste Casa Sfântă a fost construită la Loreto Basilica della Santa Casa. După ce am văzut cum a fost încorporată Porțiuncula în Basilica Santa Maria degli Angeli de lângă Aisisi vezi impresii, mi-am propus să ajung neapărat la Loreto ca să vizitez și această biserică, la care a lucrat și Donato Bramante, un arhitect de geniu, autor, printre altele, al primului proiect pentru Basilica San Pietro din Roma.

Scuze pentru digresiunea lungă, dar am considerat de cuviință să ofer explicații pentru sursa de inspirația a Loretei pragheze, în fapt un complex alcătuit din mănăstire, biserică, Santa Casa și turnul cu ceas și clopote. Casa Sfântă a fost ridicată începând cu anul 1626, după planurile unor arhitecți italieni (normal!), pe un teren donat de familia nobiliară Lobkowicz, care a încredințat administrarea sa călugărilor capucini. La finele secolului al XVII-lea în jurul său a fost construit claustrul mănăstiresc, între 1734-1737 a fost înălțată Biserica având hramul Nașterii Domnului, în 1740 mănăstirii i-a fost adăugat un etaj iar fațada barocă și turnul la începutul veacului următor.

Complexul se află vizavi de un parc, într-o zonă liniștită, puțin aglomerată, cu mult spațiu împrejur, ceea ce nu face decât să-l pună și mai mult în valoare.

Balustrada din fața intrării e ornamentată cu statui de îngeri. Deasupra blazonului familiei Lobkowicz, turnul cu ceas, datat 1693, este flancat de statuile sfinților Iosif și Ioan Botezătorul și adăpostește faimosul carillon, ultimul instrument baroc de acest tip care a supraviețuit în Europa.

Loreta e considerat muzeu și intrarea se plătește: 180 CZK/persoană (140 CZK seniorii), plus taxa de fotografiere de 100 CZK. Domnul care ne întâmpină și ne ia banii ne sfătuiește să stăm până la ora 12, când vor suna clopotele. E 11:20, tocmai bine, până atunci avem suficient timp pentru vizită. După care, așezați pe o băncuță din mica grădină a curții interioare, am ascultat cu mare plăcere carillonul.

Și pe seama grupului de 27 de clopote executate la Amsterdam între 1683-1691 circulă o legendă. V-am spus eu că Praga e plină de povești... ???? O văduvă sărmană avea atâția copii câte clopote avea carillonul. Fiecare copil primise la naștere din partea nașei câte o monedă, pe care văduva o păstrase pentru a le-o dărui când se făceau mari. Din nefericire, ciuma a izbucnit și copiii au început să moară, rând pe rând. Văduva a folosit monedele pentru a plăti înmormântările și a comanda să sune clopotele Loretei. După moartea ultimului copil, s-a îmbolnăvit și ea și își făcea griji că nu va avea cine să o jelească. Pe patul său de moarte fiind, carillonul a prins să cânte și văduva și-a dat ultima suflare în pace, ascultând o melodie frumoasă.

Străbatem galeria cu arcade și admirăm capelele cu sculpturi valoroase, frescele și picturile care o ornamentează, după care pătrundem în biserică. Este în mare parte acoperită de fresce de inspirație renascentistă, cu altare rococo încadrate de sculpturi de heruvimi.

În mijlocul micii grădini din curtea interioară, înconjurată de șase capele, se află Casa Sfântă, decorată cu reliefuri superbe, opera unui sculptor italian, Giovanni Bartolomei Cometa, înfățișând scene din viața Fecioarei Maria. În partea superioară sunt reprezentări de silfide iar la bază, de profeți din Vechiul Testament. Nu mă mai satur dându-i ocol pentru a le privi din toate unghiurile. Fapt interesant, inițial Casa Sfântă era pictată la exterior, frescele fiind înlocuite cu sculpturi în 1660-1670.

Interiorul este împărțit în două de un perete fals, parțial aurit, cu un altar în față și o nișă în care este așezată statuia făcătoare de minuni a Madonnei din Loreta, o copie după originalul din lemn de cedru, înnegrit odată cu trecerea anilor. În spatele altarului e cripta ce adăpostește mormintele familiei Lobkowicz. Pereții din cărămidă sunt decorați cu fragmente de frescă.

Loreta e celebră nu numai ca sanctuar și loc de pelerinaj, ci și pentru că adăpostește un tezaur de obiecte prețioase din secolele XVI-XIX, printre care chivotul supranumit „Soarele praghez” executat în 1699 de bijutieri vienezi din argint aurit placat cu 6.222 de diamante și cântărind nu mai puțin de 12 kg❗, dar și altare de casă, coroane, potire, statui și figurine, picturi și bijuterii.

Minunat este acest complex și vă invit din toată inima să nu îl ocoliți în drumurile voastre prin Praga.

După această vizită am făcut un scurt popas la o terasă, unde am băut un grog fierbinte, căci se făcuse cam rece, după care ne-am îndreptat cu forțe refăcute către Hradčanské námestí (Piața Hradčany) .

Acest scuar aflat în fața intrării principale la castel e o atracție în sine, înconjurat de clădiri una și una, construite de nobilimea pragheză cu scopul de a locui cât mai aproape de reședința regală/imperială, și complet refăcute după incendiul din 1541.

În centrul său se află un părculeț cu trandafiri cam ofiliți în octombrie, și un monument: Mariansky Morovy sloup (Coloana mariană a ciumei) , ridicată în 1679. În fața sa mulțimea s-a adunat în 1713 ca să se roage pentru sfârșitul ciumei bubonice. Iar în imediata sa apropiere, Kandelabr e unul dintre puținele felinare de dinaintea erei electricității păstrate în Praga.

Să vedem acum palatele din piață.

Palatul Schwarzenberg e cel care „îmi ia fața” - îmi place la nebunie fațada decorată cu desene sgraffito care ceează impresia de mici piramide din piatră. E considerat, alături de Palatul de vară, cea mai impresionantă clădire în stil renascentist boemian din Praga și a fost construit între 1545-1567 de un membru al familiei Lobkowicz, trecând prin căsătorie în posesia unei alte familii de vază - Schwarzenberg. După mutarea capitalei imperiale de la Praga la Viena, o mare parte din nobilimea cehă și-a părăsit locuințele și i-a urmat pe împărați la Viena. Așa se face că la începutul secolului al XX-lea din palat nu mai era folosit decât grajdul iar familia l-a donat în 1908 Muzeului Tehnic Național. Din 1919, aici funcționează Muzeul de Istorie Militară și o parte din Galeria Națională, care expune lucrări cehe în stil renascentist, baroc și manierist.

Palatul Sternberg, construit în stil baroc între 1698-1707 pentru Václav, conte de Sternberg, găzduiește expoziția permanentă de artă barocă europeană veche ce include opere de Albrecht Dürer, El Greco, Rembrandt sau Rubens.

Altă clădire renascentistă din piață este MartinickÝ Palác, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Totuși fațada sa originară, cu ornamentații sgraffito, nu a fost descoperită decât cu ocazia restaurării din anii 1970.

ToskánskÝ Palác, în stil baroc timpuriu, datează din jurul anului 1690 și aparține acum de Ministerul Afacerilor Externe. Proiectantul său a fost un arhitect francez, autor și al Palatului Arhiepiscopal, care a optat pentru același stil, la modă în acea vreme, însă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea clădirea a fost remodelată, căpătând actualele elemente rococo.

Din oricare parte a orașului ați veni, nu dați buzna în complexul castelului????; luați-vă un răgaz de odihnă în vederea viitoarei „confruntări turistice” așezându-vă pe o bancă în părculeț pentru a privi monumentele și edificiile impunătoare din Piața Hradčany și a admira minunata panoramă a Pragăi ce se deschide de pe esplanadă.

Noi așa am făcut. Și zău că a meritat! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI