Palaios Panteleimonas, vechiul sat de piatră cu o privelişte uluitoare asupra Golfului Thermaikos

TIPĂREȘTE

Mai fuseserăm pe Riviera Olimpului cu ani în urmă de câteva ori, îsă niciodată nu ne rupseserăm ceva timp să vizităm Palaios Panteleimonas, sat de care auziserăm numai lucruri bune şi frumoase încă de pe atunci. Ştiam că este un sat de munte, căţărat cumva pe pantele de la poalele Olimpului şi că ar fi trebuit să ne abatem lateral din autostradă câţiva kilometri pentru a ajunge acolo, dar nu reuşeam poate din motivul că încă nu-i venise timpul.

Rămăsese oarecum la stadiul de neîmplinire şi eram hotărâţi ca acum să reparăm acest lucru, găsind ocazia perfectă să-l vizităm în voie, nemaifiind pe fugă spre alte plaiuri elene. Aşadar, liber la plimbare!

Palaios Panteleimonas se află la circa 700 metri înălţime, cocoţat pe versantul estic la Muntelui Olimp, ceea ce îi conferă o privelişte uluitoare la Marea Egee, respectiv Golful Thermaikos. Numele său derivă de la cel al bisericuţei din centrul său, închinată lui Agios Panteleimonas (Sfântul Pantelimon), cel numit „doctor fără de arginţi” , căci a fost ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor.

În traducere, Palaios Panteleimonas înseamnă vechiul Panteleimonas, ceea ce ne duce la gândul că satul ar exista şi într-o variantă mai nouă, ceea ce într-adevăr aşa este, fiindcă Neos Panteleimonas, adică “noul” , este o staţiune destul de cunoscută de pe Riviera Olimpului, loc ales de mulţi turişti să-şi petreacă vacanţele. Legătura dintre satul vechi şi cel nou constă în faptul că locuitorii din Palaios Panteleimonas au abandonat aşezarea în anii ’50 ai secolului trecut şi au coborât spre ţărm, fondând o localitate la Egee care a devenit în scurtă vreme o atracţie turistică la mare căutare. Era perioada de avânt a turismului elen când acesta căpătase valenţe de primă şi profitabilă activitate.

Dar, Palaios Panteleimonas are origini mult mai vechi, fiind întemeiat în secolul al XIV-lea, deşi regiunea ar fi fost locuită cu mult mai înainte. Se pare că satul a atins apogeul dezvoltării sale în secolul al XVII-lea, chiar sub stăpânire otomană, la vremea aceea zona de coastă a Olimpului fiind afectată de epidemii, iar holera a indus o teamă profundă în rândul populației care a căutat şi a găsit refugiu bun în munţi, inclusiv în Palaios Panteleimonas.

Din anii ‘80, situaţia s-a schimbat, aşezarea a prins din nou viaţă după ce a început să fie promovată de grecii care, estimând potenţialul turistic al satului pustiu şi părăsit, şi-au cumpărat case aici, pe care le-au restaurat şi le-au inclus în circuitul turistic. Casele de piatră şi lemn, cu o arhitectură tradiţională macedoneană autentică, uliţele pietruite pe care se află, au fost reconstruite în stilul lor original, aşa încât păstrează astăzi intact aspectul de altădată. Pitorescul şi farmecul i-au dat satului faima care l-a făcut cunoscut şi pentru care este tot mai căutat de toţi cei care vor să păşească într-un decor vechi de sute de ani.

În 2003, Paleos Panteleimonas a fost declarat Monument de Patrimoniu Naţional.

Am plecat din Paralia Katerini spre sud, înscriindu-ne pe autostrada Salonic-Atena, direcţia Atena, circa 40 km, după care am urmat indicatoarele, lăsându-ne în dreapta. Iniţial, am fost bucuroşi că n-am mai întâlnit niciun tollpost, fiindcă grecii s-au întrecut cu gluma din ce am observat, montând asemenea staţii din ce în ce mai des pe această arteră rutieră. Bucuria a fost de scurtă durată, căci de cum am ieşit de pe autostradă cotind la dreapta, ne-a întâmpinat un tollpost fără personal uman la care am achitat cu cardul 1,80 €. Ca paranteză, similar şi la întoarcere, am găsit un alt tollpost care ne-a permis accesul pe autostradă după ce am achitat aceeaşi taxă în acelaşi mod.

Odată ce am părăsit autostrada, ne-am lansat pe un drum virajat, mult mai strâmt, însă bine semnalizat şi în stare ireproşabilă. După circa şase kilometri parcurşi pe drumul ce urcă în serpentine strânse prin păduricea de stejari şi de castani, până la intarea în sat, sosim şi lăsăm maşina într-o parcare generoasă, amenajată pentru vizitatori. Prin sat nu se poate circula cu maşina, doar localnicii îşi pot folosi maşinile în scop de aprovizionare sau ar mai fi şi cele ce se ocupă de utilităţi.

Imediat, ne punem pe treabă la fotografiat, fiindcă peisajul deja se cerea a fi imortalizat: sus case de piatră cu acoperişuri roşii, agăţate etajat de panta muntelui, jos marea şi plaja, îmbrăţişate de salba de staţiuni ce le înconjoară.

Important este că parcarea şi intrarea în sat nu costă nimic, fiind complet gratuite.

În primul rând, acele alei înguste pavate cu bucăţi neregulate de piatră pe care casele restaurate în stilul tradiţional local sunt aşezate uimind trecătorii prin aspect. Peste tot, pe unde îţi roteşti privirea, dai cu ochii de flori şi vegetaţie bogată. Era o dimineaţă târzie şi speram să nu ne lovim de aglomeraţie, însă turiştii începuseră să bată deja aleile satului, chiar dacă acesta părea că încă nu se trezise.

Am intrat în sat pe o uliţă pietruită, ce părea că duce spre mica piaţetă din centru, un fel de inimă a satului, aşa cum ne arătau săgeţile indicatoare. Am trecut pe lângă case cu obloane şi balcoane din lemn, acoperişuri de ţiglă roşie, cu zidurile îmbrăcate în verdeaţă şi curţi terasate, pline de ghivece cu flori. Fiecare colţişor ne-a încântat privirile, fiecare casă impresiona cu ceva aparte, fiecare uliţă parcă ne invita s-o călcăm, că nu prea ştiam pe unde s-o luăm... Din când în când, admiram marea ce ne apărea sub priviri, aşa încât peisajul ne tăia respiraţia. Lăsăm paşii să ne poarte la întâmplare, pe unde vor, pe lângă pereţii tăcuţi, gătiţi în verdele vegetaţiei… În jur domnea o linişte desăvârşită ce avea în curând să se risipească odată cu trezirea şi reluarea mersului zilnic al lucrurilor. Pare o lume pierdută şi rămasă undeva în timp, în vremuri demult apuse.

Tot rătăcind în urcare şi coborâre pe străduţele în pantă, observăm câteva taverne tradiţionale, desigur închise la ora aceea, dar şi multe prăvălii şi magazinaşe cu produse locale sau obiecte de artizanat ai căror proprietari încă aşezau mărfurile pe tarabele din faţă.

Ţineam să ajungem în piaţa centrală, acolo unde ştiam că se află biserica şi, după câteva ulicioare străbătute, dăm de platanii uriaşi sub a căror umbră trona lăcaşul de cult, poate cea mai veche clădire din sat. Cum am găsit deschis, am intrat, ne-am închinat, ne-am încărcat cu energie... La ieşire, ne-am ostoit setea la fântâna din preajmă, pe urmă ne-am repus în mişcare să mai luăm la pas aleile pietruite până sus, la taverna Agnanti pe care o admiraserăm de ceva vreme şi de la care ne-am dat seama că perspectiva ce se deschidea până la mare era uluitoare.

După ce ne-am tot foit în sus şi în jos, ne-am gândit că n-ar fi rău să ne tragem un pic sufletele la vestita kafeneio (cafenea/cofetărie/patiserie) situată lângă piaţa centrală, care abia îşi începuse programul şi unde să gustăm ceva dulce “home made” .

Ne-am aşezat şi a venit repede o doamnă să ne ia comanda. Am optat pentru o plăcintă cu lămâie eu, foarte răcoritoare şi nu exagerat de dulce, soţul preferând o spanakopita, fiecare având acelaşi preţ: 4 €.

Înainte de a pleca din sat, am mai dat o raită prin piaţa centrală, arealul începuse să prindă viaţă la tavernele ce o mărginesc, mirosul de carne de miel la cuptor începuse să se facă simţit şi să ne gâdile nările, dar din păcate nu putea fi nimic gata în puţină vreme, ci ar mai fi durat câteva ore.

Taverna To Petrino mi s-a părut a fi cea mai cea dintre toate, ne-am promis că ne vom întoarce zilele următoare să savurăm un kleftiko sau un kokoretsi, dar n-am mai ajuns, însă eu vă recomand din toată inima să luaţi masa acolo.

Desigur, dacă vă place să vă clătiţi ochii cu suvenire fel de fel sau să cumpăraţi produse tradiţionale alimentare sau nu, în Palaios Panteleimonas veţi găsi o mulţime de prăvălioare pe lângă care veţi trece şi nu vă vor lăsa indiferenţi. Doar răbdare şi parale să aveţi!

Palaios Panteleimonas a fost oaza de încântare pe care am fost bucuroşi că am întâlnit-o chiar şi câţiva ani mai târziu. Este un sat plin de farmec şi de pitoresc pe ale cărui ulicioare este minunat să te plimbi şi să admiri rusticul într-un cadru natural de excepţie. Fiindcă am adus vorba de natură, pentru iubitorii acesteia și acțiune, există numeroase activități oferite în zonă, cum ar fi drumeții, ciclism montan sau parapantă. Se poate sta şi peste noapte, sunt câteva pensiuni, însă n-aş şti să vă spun cât costă să le fii musafir. De asemenea, în sat în fiecare an se organizează Festivalul Castanului, acesta fiind simbolul localităţii.

Dacă veţi ajunge prin zonă, pe Riviera Olimpului, vizitaţi-l, nu cred să nu vă placă!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=UoetaukNFQ8

---

VIZUALIZĂRI: 4958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI