Scurtă escapadă italiană de noiembrie la Pisa

TIPĂREȘTE

În fine, iată-ne ajunși la Pisa, locul unde aterizaserăm cu două zile în urmă, și unde am revenit dornici de a face cunoștință cu orașul de pe râul Arno. După ce ne-am instalat la 5 Keys (vezi impresii), am pornit cu harta în mână să descoperim farmecul pisan pe o vreme însorită, dar foarte rece.

Cred că celor mai multora dintre oameni atunci când se gândesc la Pisa, le vine în minte imaginea turnului înclinat, fiindcă în zilele noastre acesta se află pe toate coperțile ghidurilor turistice despre Italia, ba chiar pe geamurile multor agenții turistice care te invită să vizitezi această țară. Și eu fac parte din această categorie, o spun sincer. Însă, e drept că astăzi Pisa ar fi un orășel italian de provincie obișnuit fără fascinanta piață a Miracolelor, locul unde se află comoara cea mai de preț a urbei care reunește patru monumente arhitectonice celebre în toată lumea: Turnul Înclinat (Torre Pendente), Catedrala Santa Maria Assunta (Duomo), Baptisteriul Sfântului Ioan (Battistero di San Giovanni) și Câmpul Sacru (Camposanto Monumentale) .

Toate construcţiile medievale din Piaţa Miracolelor fac parte din patrimoniul UNESCO încă din 1986.

Desigur că nu concepeam ca la prima noastră vizită în Pisa să nu urcăm în turn, și ca să fim siguri că nu vom rata nicidecum ascensiunea, cu puțin timp înainte, am făcut rezervare de acasă pentru ziua X, orele 12,00, pe website-ul oficial opapisa.it/en, cu posibilitate de a anula până în preziua stabilită. Am garantat cu cardul promisiunea noastră de a cumpăra biletele (18 €/persoană) și am primit pe email tichetele pe care le-am printat și le-am luat cu noi. Banii mi-au fost trași dar au rămas în așteptare (tranzacție în curs de decontare), plata fiind procesată efectiv abia în ziua lucrătoare următoare vizitei noastre. În cazul în care aș fi anulat în timp util, banii mi se repuneau imediat la loc. Biletul asigura, pe lângă urcușul în turn, vizita încă a unui mare obiectiv dintre cele trei rămase din complex, eu optând pentru catedrală, lucru pe care l-am specificat de la rezervare, urmând pașii pe care mi-i cerea saitul.

Fiindcă mai aveam doar vreo două ceasuri până la miezul zilei, ne-am îndreptat spre centrul istoric al Pisei, până la care aveam ceva de mers: circa 3 km. Am revenit în preajma gării (Stazione Centrale), apoi am urmărit traseul roșu de pe harta primită, care ne ducea în Piazza del Duomo sau Piazza dei Miracoli, destinația noastră primordială. Am dat în Piazza Vittorio Emanuelle II, apoi ne-am înscris pe Corso Italia, o arteră însemnată a orașului, cu clădiri vechi, dar cu multe magazine de firmă, cafenele, terase. Aici ne-a interpelat o doamnă trecută de a doua tinerețe care, auzindu-ne vorbind în dulcele nostru grai, a fost binevoitoare și ne-a dat indicații cum să ajungem în inima Pisei.

Am traversat râul Arno pe podul Mezzo (Ponte di Mezzo) sesizând că în urma ploilor semnificative din perioada recentă, nivelul apei crescuse binișor. Bineînțeles că n-am rezistat ispitei de a face niște poze de pe pod, clădirile vechi, stil palat, se oglindeau prea frumos pe apă ca să nu le imortalizăm. Repuși la drum pe strada Borgo Stretto, am luat-o către Piazza dei Cavaleri, o altă deschidere importantă pentru Pisa, mărginită de clădiri vechi și impunătoare, printre care Palazzo dei Cavaleri sau Palazzo del Consiglio dei Dodici.

De-acolo, în nici două sute de metri, trecând pe Via Corsica, o stradă cu terase și cafenele, în înaltul clădirilor deja zăream silueta turnului în partea sa de sus, eram deci foarte aproape de Piazza del Duomo.

Piazza del Duomo sau Piazza dei Miracoli este un areal ireal de frumos, parcă de pe altă lume și pe bună dreptate că Pisa se mândrește cu complexul acesta absolut divin. La prima privire, am rămas mută de admirație în fața verdelui peluzei imense din care monumentele albe, de marmură strălucitoare, se înălțau maiestuos și elegant, separate de alei îngrijite. Era o aglomerație de nedescris, dată fiind ziua de duminică în care ne aflam, lumea era exuberantă, toți vizitatorii făceau pozele deja știute „îmbrâncind” sau „împingând” turnul, ținându-l cu mâna să nu cadă, ba chiar „introducându-l” într-un cornet de înghețată, fiecare după imaginația proprie sau împrumutată. După turul de rigoare dat prin tot arealul pentru a ne familiariza cu faimoasa locație, nu ne puteam lua ochii de la turn, parcă nici nu-mi venea să cred că ceea ce ni se întâmplă e aievea.

Pe lângă celelalte patru monumente, piața este mărginită de alte clădiri importante: Muzeul Opera del Duomo, trezorierul celor mai de seamă piese din edificii, Muzeul Sinopie ce găzduieşte şi biroul de informații turistice, palatul Opera del Duomo ce conţine şi casele de bilete, garderoba, toaleta, pe laturile nordică și vestică observându-se ziduri înalte și solide pătrunse de o poartă măreață, parte din centura de fortificaţie medievală a Pisei.

Pe covorul impecabil de iarbă tunsă scurt, turistul are primul contact vizual cu La Fontana dei Putti sau Fântâna Îngerilor, o bijuterie din marmură albă ce a avut rol de„furnizor de apă” câteva secole pentru pisani, apoi se pot admira statuia Lupa Capitolina şi cea metalică a unui înger căzut, numită Angelo Caduto, un pic mai încolo.

Ne-am îndreptat către casele de bilete, acolo unde citisem că s-ar afla și garderoba pentru a ne lăsa micile bagaje spre a putea intra în turn, accesul în interiorul acestuia nefiind permis cu nimic în afara camerei foto/telefonului. Nici la garderobă nu ești primit decât cu vreo 15 minute mai înainte de ora la care ești programat în turn, însă serviciul este gratuit. Intrarea în turn se face din sfert în sfert de oră, iar o vizită durează maximum 30 minute, numărul de persoane care pot intra deodată fiind limitat. Până la intrare ești verificat cu detectorul de către gardieni bărbați sau femei pentru a nu deține obiecte interzise, apoi, la ora stabilită, ești poftit să urci scările.

Ca să ajungi la cel mai înalt nivel al turnului, trebuie urcate per pedes cele aproximativ 300 de trepte, neexistând lift. Treptele de marmură în spirală sunt destul de şlefuite şi uşor deformate de toţi cei care au călcat pe aici în decursul timpului, aşa că se impune atenţie la păşit. Persoanelor care suferă de claustrofobie sau hipertensiune sau au rezistenţă limitată la efort, nu le este recomandat suişul în turn. Înălţimea turnului este de circa 58 metri care se desfășoară pe opt niveluri, culoarul în spirală pe care urci sau cobori nu e foarte îngust (cu excepţia celui mai de sus segment care este foarte strâmt), iar pe parcursul ascensiunii nu te poţi opri pentru un scurt popas să-ţi tragi sufletul dacă ai obosit cumva, dat fiind că platformele vizitabile, adică balcoanele, sunt situate la penultimul şi ultimul nivel al monumentului, când poţi zăbovi şi admira tot complexul şi împrejurimile de la înălţime. De sus, totul arată ca şi cum ai privi pe o planşetă a unui arhitect: îngrijit, curat, ordonat.

Majoritatea oamenilor cunosc faimosul turn înclinat de formă cilindrică, însă puţini ştiu că acesta a fost construit ca turlă sau clopotniţă (campanilă) a Catedralei Santa Maria Assunta. De la început s-a vrut a fi o capodoperă, cel puţin la fel de valoros din punct de vedere arhitectonic ca şi lăcaşul de cult pe lângă care a fost ridicat, o construcţie excepţională şi, de ce nu, bizară, în contextul în care arhitectura italiană era considerată perfecţionistă încă din cele mai vechi timpuri. Asta se întâmpla pe la 1173 când a debutat ridicarea acestuia, dar la scurt timp a început să se încline din cauza solului nisipos. La vremea aceea, Pisa era o republică înfloritoare, alături de Genova, Amalfi și Veneția, alcătuind cvartetul republicilor maritime foarte puternice. Desigur, se dorea ca turnul să fie perfect vertical, însă atunci când constructorii au ajuns la al treilea nivel, şi-au dat seama că el se scufunda către partea de sud. A fost abandonat şi a rămas vizibil aplecat timp de aproape un secol, fără să se găsească soluții pentru a-l îndrepta, până când s-a decis să se încerce totuşi finalizarea lui. Următoarele niveluri au fost construite oblic pentru a compensa înclinarea. Lucrările s-au terminat târziu, în 1372, astfel că întreaga construcţie a durat aproape două sute de ani.

În urma unor analize serioase, în anul 1990 s-a constatat că unghiul de înclinare sporise îngrijorător, preconizându-se că turnul s-ar prăbuși în următorii zece ani. Atunci s-a luat hotărârea închiderii acestuia şi includerea sa într-un program amplu şi scump de restaurare şi ranforsare, fiind redeschis abia în 2001, după ce gradul de înclinare a fost redus semnificativ. Soluţia a constat în instalarea în interiorul său a unui inel mare de fier care practic îl sprijină, iar experţii susţin că înclinarea turnului ar fi drastic încetinită, aşa încât în următorii 300 de ani nu s-ar întâmpla nimic. Cele şapte clopote medievale nu mai sună din motive de protecție, stabilitatea fiind mult mai importantă. După părerea mea, adevărul este că turnul s-ar fi putut prăbuși, așa înclinat cum era, de multe ori cu ocazia cutremurelor din decursul timpului, dar faptul că a rămas în picioare poate fi considerat unul dintre miracolele din Piazza dei Miracoli.

Toate aceste informații se găsesc pe un panou în piață, dar noi luaserăm la cunoștință povestea turnului și cu ocazia cazării în micul 5Keys în camera repartizată nouă, Torre.

Deși, piesa de rezistență din Piazza dei Miracoli este Turnul Înclinat, realmente celebru în lume, acesta n-ar fi existat dacă nu era oportun pe lângă Catedrala Santa Maria Assunta, mărețul edificiu pentru care a fost construit. Din această privință, catedrala este mai „bătrână” cu vreo 250 ani, fiindcă debutul construcției sale a fost pe la 1063, iar inaugurarea având loc în anul 1118.

Catedrala este maiestuosă și monumentală în același timp, un excelent exemplu de arhitectură în stil romanesc. Marmura albă din care este construită strălucește și-ți ia efectiv ochii. Nu puţini sunt cei care susţin că, din punct de vedere al spectaculozităţii, Catedrala Santa Maria Assunta (Domul din Pisa), rivalizează cu Turnul, doar că nu are parte de tot atâta mediatizare.

După ce am coborât din turn, ne-am îndreptat spre catedrală s-o vizităm, știind că optaserăm și pentru aceasta atunci când am rezervat online biletele. Deoarece era slujbă, am așteptat nițeluș până să intrăm, timp în care am admirat porţile masive de bronz ale Porta di San Ranieri pe care se pot privi scene din viata lui Iisus si a Fecioarei Maria.

Are un interior impozant, cu mozaicurile lucrate în secolele imediat următoare construcției, iar amvonul, adică acel balconaş caracteristic interioarelor bisericilor romano-catolice şi protestante, de unde se rostesc predicile religioase, este şi el o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului. Amvonul a fost construit de un architect local celebru, migălind la acesta timp de nouă ani.

Catedrala a fost distrusă în timpul unui incendiu devastator din secolul al XVI-lea în care s-au pierdut foarte multe opere de valoare şi a fost restaurată de mai multe ori. Astăzi, aceasta adăposteşte opere de artă din mai multe epoci, dar cele mai multe sunt copii, întrucât originalele se află la Muzeul Domului (Museo dell'Opera del Duomo) care se află în apropiere.

Deși monumentul este eclipsat în general de clopotnița devenită în timp mult mai vestită, trebuie „să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului”, adică să recunoaștem importanța primordială a catedralei în contextul edificiilor complexului și s-o respectăm ca atare.

Baptisteriul Sfântului Ioan (Battistero din San Giovanni) , precum și Camposanto Monumentale (Cimitirul Sacru) , nu le-am văzut decât pe dinafară, deci mare lucru nu pot spune despre ele, cu excepția faptului că acestea completează tabloul edificiilor religioase din Piața Miracolelor. Noţiunea de baptisteriu se întâlneşte la catolici şi este o construcţie de sine stătătoare, ridicată lângă biserică, în care se fac botezurile. Battistero di San Giovanni (Baptisteriul Sfântului Ion) e o clădire circulară cu o arhitectură complicată în partea superioară, fiind decorat cu statui sculptate ca o broderie migăloasă. De departe, pare lucrat în filigran, așa de fin se distinge.

Cimitirul Sacru sau Camposanto Monumentale întregeşte patrulaterul capodoperelor arhitecturale din Piazza del Duomo și este un edificiu deschis, având curte interioară, care se desfășoară în spatele unor pereți înalți placaţi cu marmură albă, asemenea tuturor construcțiilor din complex. Conține și o mănăstire dreptunghiulară mare, dar în acelaşi timp şi cimitirul monumental din Pisa, despre care se spune că ar fi fost construit din pământ sfânt adus de pe Golgota și în care își dorm somnul cel de veci toate persoanele de vază din Pisa. Se remarcă prin eleganță și rafinament, dacă se poate spune așa despre un cimitir.

Pe toată durata vizitei noastre în Piazza dei Miracoli, vedeam oameni cum se plimbă pe zidurile ce închid piața la nord și pe o mică porţiune la vest și, bineînțeles că ne-a încolțit și nouă ideea să ne plimbăm pe acolo. Zis și făcut. După masa de prânz pentru care am ieșit pe poarta de vest (Porta Nuova) dând într-o zonă cu localuri fel de fel și un soi de bazar cu suveniruri, ne-am întors și am întrebat unul dintre oamenii de ordine cum să procedăm și noi să ajungem pe ziduri. Acestea ne-a indicat într-un colț, un turn cu un bastion unde am fi găsit casa de bilete, apoi ne-am dus întins într-acolo. Am achitat biletele 3 €/persoană, am primit un pliant cu harta fortificaţiilor, dar şi sfatul să încercăm să încheiem vizita într-o oră, întrucât programul se încheie în 70 minute.

Am urcat prin Torre Santa Maria, acolo unde se află şi casa de bilete, apoi, după ce am ajuns sus, unul dintre supraveghetori ne-a recomandat să parcurgem mai întâi scurta porţiune de vest, de unde am fi surprins imagini excelente asupra Pieţei Miracolelor, apoi să ne lansăm pe segmentele nordic şi estic, de lungime mult mai mare, circa 3 km. Aşa am procedat şi nu am greşit deloc, doar că nu am reuşit să dăm de capătul estic din lipsă de timp, însă am mers destul încât să ne dăm seama cum arată Piazza del Duomo şi o bună parte de oraş de la înălţimea celor 11 metri ale zidurilor.

Zidurile fac parte din fortificaţiile medievale ale Pisei, ridicate la nord de Arno, în secolul al XII-lea şi pot fi accesate prin patru puncte, atât per pedes (pe scări) cât şi de persoanele cu dizabilităţi (pe rampe). Sus, platforma acestora reprezintă o excelentă pasarelă mărginită de balustrade, pe care aleg mulţi vizitatori să se plimbe. Se vede treaba că autorităţile locale s-au ocupat să le restaureze şi să le dea o binemeritată utilitate. Puteţi afla mai multe aici: muradipisa.it/en

Pisa este urbea care trebuie vizitată cel puțin o dată într-o viață de om, orașul cu o veche univeristate reputată dispunând de una dintre comorile cele mai de preț ale umanității. Am citit că numărul studenților ar fi cam de 50.000, iar cel al locuitorilor stabili ai orașului de circa 100.000, deci raportul este destul de ridicat. Tradiția de oraș universitar a fost accentuată și de Galileo Galilei, unul dintre cei mai de seamă fii ai urbei, el însuşi profesor cândva la universitate, marele savant al Evului Mediu fiind cunoscut pentru celebrul dicton: „Și totuși, se învârte! ”, atunci când se referea la teoria heliocentrică, înfruntând Inchiziția acuzatoare.

Revenind la Pisa, trebuie spus că Piazza dei Miracoli cu toate monumentele sale mi se pare a fi un must-see, iar la întrebarea dacă merită urcuşul în turn, răspunsul meu ar fi că da, chiar dacă este scump, este explicabil fiindcă preţul biletelor este sursa sigură de venituri consistente, dată fiind celebritatea edificiului. De pildă, eu nu aş fi conceput să ajung acolo şi să nu urc în turn, ci doar să-l privesc din piaţă, mi s-ar fi părut că nu am făcut ceea ce mă reprezintă și aș fi plecat de acolo cu regretul că nu am făcut ceva complet.

Venise rândul ca și această minivacanță să se încheie, e drept că zilele fuseseră concentrate și noi într-o continuă mișcare, nezdminţindu-ne de la obiceiuri bine întipărite. Dar, Cinque Terre și Pisa sunt destinații care nu trebuie să lipsească din panoplia nici unui iubitor de mare, munte, natură, peisaje frumoase, artă, monumente celebre, etc. Important este că acum pot fi abordate ușor, existând mai multe companii aeriene low-cost care au curse la Pisa, în felul acesta, eforturile financiare cu transportul nefiind apăsătoare, venind în sprijinul turistului dornic de cunoaștere. Așadar, vă îndemn să vă bucurați de aceste două destinații, incluzându-le în vacanțele voastre! Merită!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5822 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI