Pireu, imensa poartă a Greciei, deschisă către întreaga lume maritimă

TIPĂREȘTE

Despre Pireu nici nu mă gândisem să scriu separat un articol, dar vizitându-l în două dimineți consecutive, mi-am dat seama că orașul-port înglobat în Atena merită atenție și câteva cuvinte dedicate aparte. Nu mai trecuserăm prin Pireu de mulți ani, poate mai bine de 13, și revederea a fost una de impresie.

În cea mai recentă minivacanță ateniană, fiindcă vremea a fost atât de frumoasă, că practic ne invita să stăm mai mult pe-afară, în cea de-a doua zi ne-am zis să plecăm o zi în insulele din apropiere, adică să ne alegem una din arhipelagul Argosaronic: fie Salamina, fie Aegina. Cum am fost destul de matinali ajungând cu metroul destul de repede în stația Piraeus, am constatat că până la ora de plecare a ferryboat-ului (10,30) mai aveam aproape o oră și jumătate. Ca să nu stăm să așteptăm, am pornit în recunoaștere, cu harta în mână și cu ghidul de buzunar deschis pentru a ne orienta în areal.

Deși astăzi Pireul face parte integrantă din Atena, ghidurile precizează că acesta este situat la 12 km sud-vest de Atena, fiind un oraș modern, cu o populație de circa 500.000 locuitori, a cărui menire principală este de a lega Grecia, pe cale maritimă, de insule și de restul lumii. Nu numai că este cel mai mare port al Greciei sau unul dintre cele mai mari din Mediterana, dar reprezintă și cel mai important centru industrial al țării. Constă în existența a trei golfuri naturale: cel principal, Kentriki Limani, de unde pleacă și unde vin zilnic vase, ferryboat-uri enorme, Zea Marina sau Pașalimani și Mikrolimano.

Lucrurile nu stăteau așa și în antichitate, fiindcă așezarea datează încă de atunci, când era un oraș prosper, de sine-stătător, conectat prin ziduri lungi de Atena, recunoscut ca cel mai important centru de legătură cu lumea. Dezvoltarea orașului antic Pireu se datorează creativității și viziunii a doi mari oameni de stat, Pericle și Temistocle, după ce arhitectul Hippodamus proiectase orașul după binecunoscutele sale planuri cu străzi paralele și perpendiculare cu marea.  După perioada antică înfloritoare, Pireul a căzut într-un declin ce avea să dureze 15 secole. Datorită situației istorice, Pireul și-a schimbat numele de mai multe ori în decursul timpului.  În 1318 a devenit Porto Leone, apoi Porto Drago și, în final, în 1456, portul Aslan (portul leului) după cucerirea otomană. Acest lucru se datorează statuii cunoscută drept Leul din Pireu, anticul leu de marmură înalt de 3m care a fost luat ca pradă de război în 1687 când venețienii au asediat Atena în timpul războiului cu Imperiul Otoman, dus şi expus în fața Arsenalului din Veneția. Se spune că astăzi, o copie a acestuia s-ar găsi în Muzeul de Arheologie din Pireu, dar n-am apucat să văd, deşi am identificat muzeul.

În epoca de influență otomană, Pireul a intrat într-un con de umbră, abia după 1830 lucrurile au început să se schimbe, iar după deschiderea canalelor Suez (1862) și Corint (1893), poziția sa strategică l-a pus semnificativ în evidență. Perioada de maximă expansiune a început odată cu schimbul de populație din 1923, dintre Grecia și Turcia, când peste 100.000 de greci din Asia Mică au ales să se stabilească în Pireu, dublând peste noapte populația orașului. În acele vremuri s-au născut rembetiko, ritmurile lente de muzică populară greacă.

Astăzi, în timp ce portul central deservește rute de ferryboat către aproape toate insulele Greciei, partea sa vestică este utilizată pentru transportul de marfă în care este implicată o mare firmă chineză de profil.

Sursă de documentare:

http://www.piraeus-greece.org/

După ce am ieșit de stația de metrou, ne-am îndreptat spre Kentriki Limani reușind să vedem în parte imensul port de unde pleacă și vin navele enorme care impresionează pe oricine. Acesta este organizat pe porți (dane) numerotate de la 1 la 12, fiecărei porți corespunzându-i anumite destinații.

Aici ne adusese în 2005, pe când veniserăm în excursie din Paralia Katerini la Atena, să vedem ce înseamnă portul Pireu și să admirăm giganticele vapoare. Și atunci, ca și acum, impactul vizual a fost de proporții pentru cineva neobișnuit cu asemenea lucruri.

De la Kentriki Limani, ne-am îndreptat pașii pe străzile din jur, cu gândul să ajungem la Paşalimani, așa cum numiseră otomanii golful aproape circular, căruia grecii îi spuneau în antichitate Zea, nume păstrat și astăzi.

Am luat-o ușor pe bulevardul Akti Miaouli, nu înainte de a admira clădirea înaltă a KEP (aparține de adminstrație) și de a remarca lucrările în toi la linia de tramvai desfășurate de-a lungul arterei care nouă ne făceau calea mai ușoară spre centru datorită lipsei circulației pe acea parte. Apoi privirile ne-au fost captate de frumoasa biserică cu hramul Sfânta Treime (Agia Triada) pe care am surprins-o bine în fotografii scăldată în lumina soarelui de dimineață. Peste drum se află parcul și piața (plateia) Temistokleous.

O altă clădire maiestuoasă care ne-a atras atenția un pic mai în față a fost cea a Teatrului Municipal, un exemplu execelent de arhitectură neoclasică. Situat de-o parte a pieței (plateia) Korai, teatrul are vis-á-vis biserica Sfinții Constantin și Elena, vechi lăcaș de cult.

Pe urmă, o luăm la dreapta pe Leoforos Politechniou, dăm de un hotel arătos, pe nume Noufara, garnisit cu multe ghivece de flori, apoi de parcul și plateia Terpsitheas, de unde facem stânga către Marina Zeas.

Marina Zeas, golful larg, cu formă de cerc aproape închis, căci deschiderea sa la mare este destul de redusă, astăzi este înconjurat de blocuri de locuințe cu mai multe etaje, imagine destul de diferită față de ceea ce era odinioară acest port. Inaugurat ca principală bază navală a Atenei în secolul al V-lea Î. C., anticul port Zea putea să găzduiască 196 de trireme. Pe atunci reprezenta supremația Greciei în materie de porturi. În secolul al XVIII-lea a primit numele de Pașalimani când a fost folosit ca port al flotei otomane. În prezent, aici sunt ancorate peste 400 dintre cele mai luxoase yachturi grecești și nu numai, în plus, la malul mării se află tot felul de restaurante, taverne, cafenele, baruri și magazine. Turul portului nu ia mai mult de douăzeci de minute și încântă ochii trecătorilor cu imagini deosebite, în special când soarele puternic oglindește ambarcațiunile în luciul apei. E uimitor de frumos și poate mai frumos mi s-a părut a doua zi, când l-am abordat din altă direcție, iar portocalii ornamentali, plini de fructe mai abitir ca brazii de globuri, de pe promenada portului completau un tablou aproape exotic.

După scurta vizită la Marina Zeas, întorcându-ne la Kentriki Limani, am remarcat și sediul impunător al companiei navale Hellenic Seaways, una dintre cele mai renumite în domeniu, iar pe când eram deja pe ferry și ne depărtam de Pireu, am observat în depărtare și biserica Agios Spiridonas, situată foarte aproape de țărm, zugrăvită în culori deschise și cu siluetă zveltă. A fost edificată în anul 1590, în timpul dominației otomane, iar Agios Spiridonas este patronul spiritual al oraşului Pireu.

Fiindcă ne plăcuse mult în ziua precedentă în Pireu, în cea de-a treia zi petrecută în Atena, soțul meu vine cu propunerea ca după micul-dejun să ne luăm tălpășița din nou înspre Pireu și să ne petrecem câteva ore bune pe-acolo. Eu văzusem că-i rămăseseră ochii la stadionul Giorgios Karaiskakis care se vede binișor din stația de metrou Faliro, stație precedentă celei aferente portului și m-am învoit căci îi știu bine pasiunea pentru fotbal.

Așadar, destul de matinali, coborâm din metrou (practic tren de suprafață în acea zonă) cu gândul să vedem de aproape stadionul echipei Olimpiakos din care nu reușim decât să-i fotografiem niște porți, apoi văzând că nu avem acces, ne depărtăm cu un itinerar făcut ad-hoc: cartierul alb Kastella-Mikrolimano-din nou Pașalimani, apoi stația de metrou Piraeus de unde să luăm metroul spre inima Atenei.

Trecem pe lângă biserica Panagia Mirtidiotissa şi apoi ne înscriem pe Akti Dilaveri care mărgineşte ca o cingătoare frumosul cartier Kastella ce urcă pe coline. Mergem pe lângă un canal navigabil pe care se află acostate bărci mici dincolo de care se găseşte Teatro Delfinario Menandrio. Ridicat în zona colinară de coastă, Kastella este cartierul pitoresc rezidențial cu case în culori pastelate, construite în stil neoclasic, între 1834 și 1900, ce străjuiește Mikrolimano și se desfășoară pe străzi abrupte, înguste și întortocheate ca un labirint.

Mikrolimano, după cum sugerează și numele, ocupă cel mai mic golf din zona Pireu, un golf, de asemenea, aproape circular, cu o mică deschidere la golful Saronic. Spre deosebire de Zea, acesta este flancat pe țărm de o pleiadă de taverne, cafenele și restaurante, care mai de care mai șic, unele distinse chiar cu stele Michelin, așa încât cine vrea să admire de aproape frumoasele ambarcațiuni pe care le găzduiește, trebuie fie s-o facă de la masa vreuneia dintre taverne, fie să coboare pe unul dintre cheurile existente.

În antichitate, grecii își adăposteau aici corăbiile crezând că golful este protejat de zei, iar, mai târziu marina turcă l-a folosit în același scop, motiv pentru care a mai fost denumit Tourkolimano (Portul Turcesc) . Astăzi, acesta găzduiește, pe lângă micile vase ale pescarilor localnici care aprovizionează restaurantele din zonă, și ambarcațiuni de soi ale grecilor cu dare de mână. Am coborât și noi pe două dintre cheuri, am fotografiat vasele, ne-am încântat retinele cu imagini de vis profitând de lumina generoasă a soarelui în acele dimineți.

După ce ne-am desprins de la Mikrolimano, am plecat ținând linia țărmului și am dat de Clubul Grec de Yachting, o instituție foarte importantă într-o țară precum Grecia, cu tradiție de câteva mii de ani în domeniul navigației. Pe de altă parte, Grecia este destinația predilectă a multor europeni amatori de yachturi datorită nenumăratelor sale insule. Ocupă un complex de clădiri stilate, amplasate pe o peninsulă în mijlocul unor grădini, clădiri unde nu au acces decât membrii, vizitatorii putând doar să se plimbe de-a lungul portului.

De sus, de la Clubul Grec de Yachting, se pot admira micuța insulă Koumoundourou, aflată la scurtă distanță de țărm și plaja publică Votsalakia, destul de mare și amenajată cu tot felul de facilități în sezon, acum nu prea era cazul. De pe faleza înaltă pe care eram, am văzut și câteva piscine în aer liber, în care se bălăceau și înotau în voie doritorii.

Tot înaintând spre Pașalimani, dăm de Plateia Alexandras în care întâlnim monumentul ridicat în amintirea Genocidului Pontic Grec și biserica Agia Aikaterini, iar la o aruncătură de băț vedem și sediul clubului de nataţie Olympiakos.

Apoi, ne dăm seama că am „picat”exact în dreptul micii deschideri de comunicare cu marea ale Marinei Zea și trebuie să înconjurăm portul la pas pentru a ajunge fix unde, cu o zi înainte, ne opriserăm din motive de lipsă de timp. Aleea de portocali, deși cam uscați, plini de fructe, ne atrăgea atenția în egală măsură cu vasele arătoase odihnindu-se la cheuri. Așadar, din nou la ședință foto la Paşalimani!

Pe urmă, am căutat special Muzeul de Arheologie lângă care citisem că s-ar afla ruinele teatrului antic din Pireu și l-am găsit fără prea mare dificultate, căci se află în apropierea portului Zea. Din păcare, din teatrul antic n-a rămas mai nimic, iar muzeul nu l-am vizitat, fiindcă timpul trecuse ca nebunul, iar soțul meu vroia să ne prindă prânzul în Anafiotika și Plaka, cele două cartiere ateniene de la poalele Acropolelor pentru care avem o reală slăbiciune.

Totuși, înainte de a ne îndrepta către stația de metrou Piraeus, am căutat să facem câțiva pași pe Akti Temistokleous, vestita promenadă ce se desfășoară de cealaltă parte a Zeas Marina, lungă de circa trei km, care oferă priveliște către insulele Salamina și Aegina. Bulevardul, numit așa după numele generalului și marelui om de stat, fondatorul orașului, urmează traseul vechilor ziduri de apărare împotiva invadatorilor de pe mare.

Deși în Pireu, cei mai mulți dintre turiști sunt în tranzit, fie spre insulele grecești, fie spre alte locuri de farmec pline, eu recomand oricui să facă un popas de câteva ore prin orașul modern cu rădăcini înfipte adânc în antichitate care are ce arăta și cu ce se mândri trecătorilor prin inima sa. Nu este atât de turistic precum Atena, dar nu-i lipsit de charismă defel, așa încât o scurtă plimbare prin Pireu merită măcar pentru a admira giganticele vase care uimesc prin ceea ce iese la iveală din burțile lor, atunci când începe descărcarea acestora.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=SBqRbrkaoks

---

VIZUALIZĂRI: 5031 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI