Parthenonas, piatra tăcută

@krisstinna: Parthenonas mi-a rămas la suflet încă din 2004, când l-am văzut întâia oară.

E singurul sat tradițional din Halkidiki, o frumusețe dăltuită în piatră și înconjurată de livezi de măslini.

În ecoul pe care l-am scris la reviewul colegei @Alina53 aminteam de Paul, grec de origine, care pretindea că a fost primul locuitor al satului renăscut în anii 1970, și de taverna sa, pe care cred că ai surprins-o în P1. Fiind cazați ani la rând în Neos Marmaras, urcam de fiecare dată la Parthenonas pentru peisaje și priveliștea golfului Toroneos, dar și pentru un frappe bun și un borcan cu miere. În weekend la tavernă se organizau seri grecești cu muzică live și dans și am participat și noi de câteva ori.

Din reviewul și pozele tale înțeleg că prea multe nu s-au schimbat din 2012, când am ajuns noi ultima dată acolo. Satul continuă să fie depopulat, tentația câștigurilor din turismul pe litoral la Neos Marmaras și în alte părți e prea mare...

Mulțumesc pentru aduceri aminte, pentru noi Parthenonas e un loc special

@krisstinna: Scuze, abia după ce am scris primul ecou m-am uitat la toate pozele tale și am văzut că ai postat mai multe cu taverna lui Paul. Mă bucur că încă există, fiica lui se ocupa de ea încă de pe vremea când Paul trăia. L-am cunoscut, era bolnav de Parkinson dar îmi amintesc cum în serile cu muzică live trecea, sprijinit de fiica lui, pe la fiecare masă ca să întrebe clienții dacă doreau ceva, dacă erau mulțumiți...

@Carmen Ion: Citisem articolul Alinei dar și ecoul tău, acest sat a fost principalul obiectiv de pe lista mea virtuală, înainte de plajele superbe ale Sithoniei.

Cu mare drag am scris despre el, eu vă mulțumesc celor care ați fost acolo și ați povestit, l-ați lăudat.

Noi am fost pe final de septembrie, erau puțini turiști, la Paul erau destule mese ocupate, noi am mâncat la alți localnici, o să scriu și despre ei.

Să știi că din unele case se auzeau voci si muzică, cred că proprietarii (mai noi sau mai vechi) erau veseli. În muțenia aia a satului sunetele lor mi se părea ceva ciudat

Îți mulțumesc, te pup

@krisstinna: Frumoase și surprinzătoare locuri mai au grecii ăștia!!!

Îmi amintesc de faptul că mă întrebai recent ce arbore este cel a cărui ramură încărcată cu fructe am pozat-o și am atașat-o unui articol. Acum e rândul meu să întreb. Ce arbore este cel din P16? După frunze pare un dafin. Știu că și dafinul face niște bobițe asemănătoare, le-am văzut, erau mici și verzi atunci. Oare devin negre la maturitate? Și trebuie culese fructele? La ce folosesc?

@iulianic: In poza 16 e un dafin, C a gustat din fructe și i s-au strepezit dinții

Da, se culeg, se extrage un unt din fructele coapte, negre, se folosește pentru calmarea unor dureri.

Multe bogății am găsit in micuțul sat de munte, am fost foarte încântată.

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

@krisstinna: Ce frumos!

Poate că e mai bine că nu-i locuit, ci doar tranzitat de turiști.

Așa poate se va păstra vechea lume a satului grecesc.

Este așa de multă lumină și culoare acolo!

@krisstinna: Mulțumesc!

@Zoazore: Da, dar chiar dacă se vor vinde toate proprietățile tradiționalul va rămâne, au de respectat niște reguli.

Am avut noroc și de vreme superbă, lumina scălda satul și-i dezvăluia strălucirea.

Mulțumesc frumos

@krisstinna: Cum sa nu iti placa asa ceva? Atat de frumos, chiar daca si trist totodata. Felicitari, votat cu mare drag.

@mishu: Da, un pic trist, la fel ca in satele noastre părăsite de tineri, de cei care își cauta un loc de muncă pentru traiul zilnic.

Mulțumesc frumos de vizită

@webmaster:

Anul trecut am fost prima dată în Halkidiki. La plecare, un amic mi-a recomandat să mergem la o cină în Parthenonas, la taverna lui Paul. La cină, pentru că cică se vede frumos apusul, peste Kassandra. Noi am mers la prînz, adică pe la ora 4, că așa s-au brodit lucrurile, iar Kassandra se ghicea în zare ca prin pîclă, o umbră la marginea cealaltă a mării.

Am descoperit un sat evident renovat, pus în valoare turistică, probabil aproape nelocuit, și mai multe terase aproape pustii. La Paul mai erau 3 meseni. Și o mulțime de albine, tipic. Sau viespi, habar n-am. Noroc că nu ne deranjează.

După masă, am continuat drumul spre munte, și am descoperit o șosea foarte lată, de macadam bine bătătorit, cu utilaje dormitante pe alocuri, probabil gata de asfaltat, sau de sifonat fonduri europene. Sau altceva.

Sithonia e muntoasă și are toate localitățile pe țărm, cu excepția Parthenonas și Sikia. Și are o singură șosea principală, care dă ocol peninsulei. Așa că am mers o vreme pe drumul de macadam, pe munte, prin pădure, sperînd că e vreo șosea plănuită să taie peninsula pe la jumătate, să scurteze drumul între coasta de vest și cea de est. Bănuiam că ar ieși pe coasta de est mai la sud de Vourvourou. După ce ne-am lămurit că nu prea ajungem nicăieri, ne-am întors. M-am uitat mai apoi pe google, drumul respectiv se pare că merge de la nord la sud prin munți, paralel cu șoselele de pe țărmuri, și nu are nici un fel de comunicare cu coasta de est. De fapt, e o rețea mai mare de drumuri de macadam prin munții centrului Sithoniei, pesemne pentru exploatare forestieră.

@abancor: Noi am mâncat la o altă tavernă, acolo unde a vrut domnul C. Nu știa el de Paul și taverna lui

Am sa povestesc și despre acel loc dar și despre albinele/viespile care nu-mi dădeau pace, eram un pic rănită și cred că le atrăgea mirosul de sânge

N-am urcat mai sus de Paul, văzusem ceea ce era de văzut și oricum eram cam șchioapă, abia mergeam. Dar văzusem pe hartă că nu exista alt drum decât cel de întoarcere.

Am fost și la Sykia, nu puteam rata ocazia.

Pe drumul de coasta ai mers? Cel de la Porto Carras la Poseidon hotel? A fost spectaculos, un tânăr cu motoreta căzuse in prăpastie, a rămas agățat intr-un pin, domnul C împreuna cu alți doi bărbați au tras cu o frânghie motocicleta pe șosea, am avut mari emoții.

Aventuri la bătrânețe...

Noi mai sus de Paul am mers cu mașina, că am mers cîțiva kilometri buni.

La Sikia n-am fost.

În schimb, pe drumul ăla de coastă am fost, de la Porto Carras pînă după Poseidon, aproape de Toroni. Superb! Ne-am oprit de mai multe ori să admirăm priveliștea și să facem poze, șoseaua e aproape liberă, zici că ești pe o insulă semi-sălbatică. Vezi marea de sus, cu insulițe presărate ici-colo și bărci care aleargă printre ele, apoi ajungi lîngă ea, la doi pași de apa umbrită de pini. După care mai apare cîte un camping, cîte un complex de vile, cîte o plajă... Mi-a plăcut mult, inclusiv ideea unei cazări pe acolo. Fiecare mic golf e o mică comunitate, la Poseidon sînt petreceri pe plajă, și tot așa.

Pasionantă aventură! Iar motociclistul, mare noroc pe el cu pinul! Ar trebui să se înscrie într-o societate de protecția pinilor și să se ocupe de asta restul vieții În timpul liber, bineînțeles.

@abancor: Superb, ai dreptate.

Petrecerile de care pomeneai sunt pe plaja Stiladario, asta e împărțită in trei zone, toată noaptea se poate petrece la barul Bandidas, fix la mijlocul plajei, sper sa am timp sa scriu și despre plaja asta, un loc impresionant.

Îți mulțumesc pentru ecouri, foarte valoroase sunt