Norvegia - ultimele plaiuri de vis

TIPĂREȘTE

După o zi însorită, dimineața avem parte de ceață și o vreme mai friguroasă, chiar cu niște stropi fini căzuți din cer.

Plecăm la drum spre următorul punct de atracție național, satul Flam. Recunoașterea oficială și atribuirea acestui calificativ se datorează atât zonei extrem de frumoase în care este poziționat cât și faptului că este una dintre cele două stații ale trenului Flamsbana ce te urcă amețitor, prin 20 de tunele, de la 2 metri deasupra nivelului mării până la 860 metri pe parcursul a doar 20 de kilometri parcurși destul de abrupt. Tariful pentru o călătorie Flam - Myrdal era de 410 coroane iar biletul dus - întors costa 590 coroane.

Nu am urmat glasul roților de tren ci doar ne-am oprit în Flam la o cafea. Servită la Toget Cafe -se putea altfel? - o cafenea amenajată în vagoane de lemn vechi, scoase din uz și trase pe o linie moartă în centrul satului. Poate și datorită orei destul de matinale la care ajungem noi pe acolo dar, posibil, și din cauza vremii umede, satul este surprinzător de liniștit.

Lăsăm mașina fără a plăti deoarece nu se zărește niciun parcometru deși suntem anunțați că e o parcare cu plată - iar vorba unei doamne, plătim la plecare dacă ne va cere cineva - apoi ridicăm privirile și le dăm roată peste culmile muntoase verzi.

Norii par a se fi cățărat pe munte. Îl împresoară precum o centură la mijloc, apoi încearcă să se urce pe pieptul lui pentru a-i ajunge la grumaz și, eventual, sugruma... Din curiozitate intrăm și în magazinul aflat printre căsuțele toate roșii, în Mall of Norway. Doar ca privitori, pentru a achiziționa produse e nevoie de o teșcherea plină! spre exemplul, salariul meu îmi ajungea să îmi cumpăr o geacă și o eșarfă care, ce-i drept, avea însăilat numele meu pe ea și era fabricată de un designer foarte cunoscut și apreciat în zonă.

Ca să aveți un reper, cea mai ieftină geacă impermeabilă pe care am observat-o avea prețul de 700 lei, însă erau și la două mii și ceva de lei multe dintre ele. Iar cele mai groase depășeau cu mult aceste prețuri.

În preajmă, la câțiva pași plimbare prin aerul aproape pur, se află și Aegir Brewpub. Un local ce poartă numele zeului viking al mării (adorat de marinari) și în care proprietarul își invită clienții să îi guste berea artizanală produsă în incintă. Prima bere artizanală produsă în Norvegia.

Iar incinta nu e una ca oricare alta, ci o casă impozantă de lemn construită după modelul locuințelor nordice din Evul Mediu și foarte interesant amenajată

. Partea finală a traseului nu avea cum să evite un alt drum ce oferă priveliști magnifice: Snovegen sau Drumul zăpezii. A reprezentat o alegere netă în parcurgerea drumului în concurența făcută de Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume, cu o lungime de 24,51 kilometri, cu trei locuri amenajate sub forma unor peșteri viu colorate pentru a mai atenua plictisul condusului pe sub munți.

Deși o minune inginerească, consider că nu are cum fi mai atrăgător decât drumul ce se urcă de la nivelul fiordului, șerpuiește în pante abrupte și ace de păr până la Stegastein viewpoint, apoi de acolope creste golașe și uscate, acoperite de pete și chiar zăpadă ce ține să ne amintească faptul că, totuși, ne aflăm în nordul continentului.

Pe măsură ce urcăm drumul înclinat avem impresia acesta ne va duce dincolo de norii albi ce stau îngrămădiți deasupra noastră. Și în același timp, privind în cealalaltă parte - adică în jos - ai senzația că plutești. Peste satul Aurland și peste fiordul omonim.

Irealul trăit de tine reprezintă o rutină zilnică pentru oile ce pasc liniștite pe pășunile verzi în pantă ce par a aluneca direct în apele albastre. Verde, albastru și albul zăpezii de pe coamele munților creionează fondul tabloului nordic local și cotidian.

Pentru ca senzația să îți rămână pe veci în memorie, oamenii locului au construit Stegastein viewpoint, limba de metal și fier scoasă peste crestele muntelui și ale copacilor verzi, locul în care nu mai e nevoie să visezi că ai ajuns în Paradis. Acesta se desfășoară în fața, în stânga și în dreapta ta, doar să nu ai rău de înălțime...

Suspinele și oftaturile ca și reverențele pentru ceea ce ne oferă natura se fac auzite în interiorul mașinii și în continuarea drumului.

Toate astea pentru că motivele se înșiruie aidoma mărgelelor pe firul unui colier prețios. Iar mărgelele sunt conturate din lacurile cristaline reci, unele încă înghețate, din drumul care se încolăceșteprintre acestea și petele albe, rămășițe vizuale ale sezonului hibernal trecut.

Deși este un drum al zăpezii, pe el s-a avântat și o mașină de curse, semn că andrenalina combinată nu duce lipsă de persoane care să o încerce.

Cobori din mașină și cauți telefonul. Pentru a te convinge că ești în mijlocul lunii iunie și pentrunenumărate fotografii.

E vânt, e rece iar albul e culoarea ce îți strecoară dârdâitul în corp. Tremuri bine, însă nu te dai pornit din aceste locuri. Cine știe când vei mai avea ocazia să vezi asemenea splendori... Mai ales că poimâine e plecarea spre casă...

Când Drumul zăpezii a intrat în circuitul turistic, s-a decis crearea unui popas simplu, în aer liber. S-a amenajat o parcare rustică, fără prea multe zorzoane, în ideea de a afecta cât mai puțin frumusețea locului. Iar de aici pleacă o cale de beton circulară oarecum, de aproximativ 90 metri, ce vă deschide imagini de la înălțime asupra satului Hurrungane

. Pentru cei interesați a se opri la Rasteplassen, locația menționată, a fost creată și o operă de artă, Hiet Pa Vedahaugane. Amenajată sub forma unui refugiu, în interiorul acestuia o să găsiți un urs construit din beton care doarme - sau hibernează - pe tot felul de cutii, recipiente și alte soiuri de materiale colecționate din mai multe părți ale lumii.

Așa că aveți posibilitatea să fiți cât vreți voi de gălăgioși, Moș Martin nu se va trezi.

Dar, va asigur eu, nu veți fi prea guralivi. Ar contrasta prea puternic cu serenitatea locurilor din jurul văgăunii în care acesta sforăie.

Cum drumurile de aici tot urcă și tot coboară continuu, urmează o plonjare până la Laerdalsoyri, o localitate ce găzduiește Laerdals Marknaden, un târg local, o manifestare tradițională, anuală la care participă, cred, cu mândrie toți contribuabilii.

Programul manifestărilor e întins pe trei zile și cuprinde concerte de diverse genuri de muzică, ateliere de meșteșuguri, o expoziție de mașini de epocă, prezentarea produselor locale - brânzeturi, mezeluri, dulciuri - dar și utilaje agricole și o foarte interesantă expoziție florală.

Remarcăm participarea masivă a localnicilor ce mișună de ici colo sau stau tolăniți pe scaune - în ciuda vremii destul de răcoroase, dar obișnuită pentru ei, probabil - servesc masa și ascultă fanfara.

Și ne mai sare în ochi ceva: lipsa reprezentanților unei anumite etnii, majoritari la aceste agape în spațiul nostru...

Toți reprezentanții familiei pun umărul la micile afaceri ce se derulează cu această ocazie. În timp ce ne savurăm o wafă, rămânem surprinși de modul în care o fetiță de vreo 10 anișori sare în ajutorul mamei sale - lăsând deoparte căluțul de lemn ce îi era companion de joacă - în momentul în care la tejghea apar mai mulți mușterii.

Undeva prin apropiere căutăm să alimentăm cu benzină și mare ne fu mirarea când la o benzinărie Shell apar instrucțiunile în limba română după ce îmi introduc cardul.

Nu putem trece, dacă tot suntem în zonă, prin Borgund și să nu ne oprim la biserica din lemn de aici, un obiectiv regăsit în mai toate ghidurile turistice norvegiene.

Lăcașul de cult a devenit renumit prin faptul că are cea mai bine conservată capelă dintre toate cele 28 de biserici de lemn construite în stilul stavkirke. Ridicată undeva pe la sfârșitul secolului al XII-lea, biserica nu mai găzduiește slujbe actualmente, fiind preluată de o oragnizație și transformată în muzeu.

Arată impresionantă în culoarea ei neagră închisă pe fundalul verde viu al munților și copacilor, înconjurată de crucile de piatră.

Ultimul nostru punct de interes turistic din Norvegia, înaintea ultimei zile dedicată capitalei, l-a reprezentat Gardnos, acolo unde un meteorit căzut cu o viteză de 30 km/oră acum vreo 546 milioane de ani a dat naștere unui crater de 5 kilometri diametru.

Drumul de acces, desprins din șoseaua principală, era plin de gropi, aspect care ne asigura - potrivit observației Adrianei - că suntem pe drumul cel bun spre crater...

Interiorul acestuia este accesibil chiar și cu mașina. Însă nu vă imaginați că intrați undeva la mare adâncime. Ca mai peste tot în lumea turismului civilizat, este amenajată o parcare, un centru de informare turistică iar de aici pleacă o potecă ce te poartă printre pietre, copaci, pâraie.

Intrarea se face cu bilet, 90 coroane de persoană, numai că la ora sosirii noastre acolo casa de bilete era deja închisă.

Schimbăm câteva priviri cu alte 4 persoane ajunse cam în același timp cu noi, ne îmboldim unii pe alții, dăm deoparte mica portiță și intrăm pe potecă. Vom plăti la ieșire dacă ni se va cere de cineva.

Nu ni s-a cerut, era la fel de pustiu și peste o oră când am revenit din plimbăreala printre brazi, până deasupra unor povârnișuri ce ofereau cadre cu vizibilitate remarcabilă în care culoarea verde predomina întreg peisajul.

Aici se termină periplul nostru prin minunăția asta de țară. Mai rămâne pentru mâine Oslo, dar fără prea mari așteptări pentru mine, comparativ cu ce am descoperit până acum.

Norvegia este frumoasă - dar ce vorbesc eu!! - este splendidă dacă o parcurgi și ai timp să savurezi ceea ce îți oferă cu dărnicie natura.

Pentru mine a reprezentat acel colț de continent în care m-am simțit flămând de natură. În care am înfulecat, mereu nesătul, porții întregi. Și mereu îmi doream supliment... Convins că nu ni se servise totul, că mai exista ceva dosit. Iar acel ceva știam că urma să fie cel mai bun. Îl primeam și mereu speram să mai fie o bucăți...

Iar la finalul ritmului acestuia nebun de dorințe și înfruptări mi-am simțit sufletul hrănit, îndestulat cu condimente vizuale, cu patiserii umane și delicatețuri tămăduitoare.

Vă recomand cu cea mai mare căldură o cură de Norvegia!

---

VIZUALIZĂRI: 1324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI