O nouă zi în paradisul nordic

TIPĂREȘTE

Dimineaţa încuiem casa lui Sidsel şi îi predăm cheile în centrul satului, la standul fermei pe care o păstoreşte fiica ei, loc plin de veselie şi antren, transformat de cei mici într-unul în care li se permite zbenguiala alături de animalele domestice.

Cum până la Oslo sunt de parcurs vreo 480 kilometri iar pe traseu mai sunt obiective asupra cărora merită să te apleci puţin – în sensul că ai ce vedea – am hotărât să feliem acest drum şi să îl străbatem pe parcursul a două zile.

Până la Gudvangen, stabilit ca finiş al primei etape, avem 180 kilometri, străbătuţi pe un drum de senzaţie, pe linia apelor nordice care ne poartă pe tărâmuri de vis.

Nu ai cum să nu te opreşti cel puţin într-una din parcările înşirate şi să zăboveşti întins la soare şi cu ochii aruncaţi peste frumuseţile naturale ce parcă nu se mai termină.

Aidoma altora, am moţăit şi noi pe nişte pietre în căldura astrului ceresc înainte de a intra în Voss.

Oraş în care autoturismele şi autocarele stau aliniate încă de dinaintea marcajului care indică intrarea în graniţa sa administrativă.

Voss e un oraş sufocat în ziua vizitei noastre. Însă ordonat. Pe zecile de terenuri amplasate oriunde este un petic de iarbă, de la buza apei şi până în parcul din centrul localităţii, sunt în plină desfăşurare meciurile de fotbal ale unui turneu pentru copii. Ajunsesem cu numărătoarea la 35 de terenuri, după care o abandonasem...

Găsim şi noi cu greutate un loc de parcare, trecem pe lângă biserica din piatră veche aflată în părculeţul din centru şi ne îndreptăm spre locul din care izvorăşte larma copiilor.

Sunt sute de puşti şi puştoaice angrenaţi în competiţie, cu fraţi, prieteni şi părinţi făcând galerie. E un furnicar ce greu poate fi descris.

Între meciuri, micuţii sportivi se aruncă în apa râului pentru a se răcori sau primesc atenţi sfaturi de la antrenori.

Ca persoană implicată prin natura serviciului în organizarea unor competiţii sportive, mărturisesc că ce văd aici întrece orice închipuire.

Organizatorii sunt la înălţime. Corturi amenajate cu produse sportive ale căror rafturi se golesc văzând cu ochiul liber, incinte cu mâncare, dulciuri şi răcoritoare, tarabe care vând sumedenii de produse cunoscute de copii din reclame, chiar şi un aquapark cu serioase discounturi afişate pentru această zi de emulaţie tinerească.

Fiecare are ce să facă. Fiecare are prilejul unei bucurii. Şi toţi sunt în centrul atenţiei organizatorilor. Cum reuşesc oamenii ăia, nu e chiar un mister. Ci un lucru bine realizat de către cel lăsat să-l înfăptuiască pentru simplul motiv că ştie ce are de făcut. Probabil, fără enorm de multe indicaţii din partea celor care doar cred sau au impresia că se pricep.

Ne-am simţit bine între guralivii pici, am tras cu ochiul la execuţiile fine ale celor mai talentaţi, am admirat încurajările frenetice vociferate din jurul perimetrelor îngrădite a fi terenuri şi am apreciat organizarea competiţiei a cărei amploare sunt convins că atrage anual o sumedenie de competitori ce aduc cu ei un număr dublu sau triplu de turişti.

Plecăm mai departe fără a afla echipa câştigătoare, însă avem şi noi de câştigat pentru că ne aflăm pe aceste plaiuri.

Iar un prim câştig îl reprezintă imaginea Cascadei Tvindefossen, cu o înălţime de aproximativ 110 metri, formată din apele unui pârău care se prăbuşesc peste o stâncă în retragere.

Pe la sfârşitul anilor 1990, apa cascadei a dobândit o reputaţie de întinerire şi renaştere a potenţei sexuale, ceea ce a transformat-o într-a noua cea mai căutată atracţie turistică norvegienă, cu peste 270.000 vizitatori anual, veniţi special din SUA, Japonia şi Rusia.

Spectacolul oferit de căderea apei este superb mai ales când simţi cum picuri fini de apă îţi mângăie obrajii.

Fiind în drumul nostru, nu aveam cum rata să urcăm la Stalheim, un sat foarte micuţ aflat într-un punct înalt al văii Naeroydalen. De ce am urcat aici? Pentru priveliştea minunată ce ţi se deschide în faţa ochilor de la această înălţime cu nişte case situate între brazii verzi sub culmile încă albe ale muntelui.

Dar, mai ales, pentru Stalheimskleiva, un drum asemănător Transfăgărăsanului, cu o pantă medie de 20%, unul din cele mai abrupte şi frumoase drumuri nord europene, construit în perioada 1842-1846. Drumul are 13 viraje în ac de păr şi pleacă de la hotelul Stalheim aflat în partea de sus cu vedere spre şosea şi spre Valea Naeroydalen. Pe părţile laterale ale drumului se află Cascada Stalheim (126 m) şi Cascada Sivel (142 m).

Coborârea este de-a dreptul de neuitat! Ai impresia că intri direct în măruntaiele pământului atât de abrupte sunt unele porţiuni ale şoselei. Să nu vă spun de câte ori pipăiam frâna de mână pentru a mă asigura că este acolo în cazul unei inopinante necesităţi de folosire a ei...

Odinioară, drumul era parte a rutei poştale care conecta satele dispuse prin văile montane cu oraşul Voss. La vremea respectivă acesta avea forma unei cărări pentru cai şi era, de asemenea, utilizată pentru a urca vara la fermele montane.

De aici şi până la locul de cazare mai facem 10 minute, timp în care eşti mai atent la minunăţiile ce te înconjoară decât la trafic.

După ce ne luăm în primire căsuţa, ieşim la plimbare şi ajungem la locul de plecare al Naerofjord, fiordul lung de 17 kilometri şi inclus în patrimoniul UNESCO.

Exclamaţiilor de surpriză, de senzaţii şi de uimire nu le mai prea dăm glas. Asta pentru că deja ne aflăm de câteva zile în Norvegia şi ne-am învăţat şi obişnuit să primim porţii de minunăţii naturale.

Ceva tot trebuie să spun. În plimbarea pe malul apei te simţi atât de mic, dar şi atât de liniştit înconjurat de o asemenea frumuseţe...

Naeroyfjord este unul dintre cele mai frumoase fiorduri şi poate fi parcurs cu vase de croazieră pe distanţa Gudvangen – Flam – Gudvangen la tariful de 655 coroane/persoană. Mai există varianta de retur cu autobuzul la 100 coroane/persoană, caz în care cea mai bună variantă de plecare cu ferry este la 11.00 din Flam şi la 14.00 din Gudvangen. Cursa cu ferry durează 2 ore/sens iar cu autobuzul 20 minute/sens.

Din Flam plecările cu ferry sunt la: 09.00,11.00,14.00,16.00,19.00 iar din Gudvangen la: 08.30,11.30,13.30,16.30,18.15

Aici se află şi Viking Village, un muzeu al satului tradiţional viking, închis deja la ora sosirii noastre. Pentru cei interesaţi, acesta este eschis între 10 – 18 iar biletul de intrare este undeva la 90 lei.

Deşi iniţial, acasă, am planificat şi o plimbare pe acest fiord pentru dimineaţa următoare, la faţa locului am considerat că am văzut şi trecut peste şi pe lângă atâtea fiorduri încât nu se mai justifică timpul şi banii alocaţi încă unuia, chiar dacă e catalogat a fi printre cele mai frumoase.

A fost hotărârea noastră, poate fi supusă criticilor voastre...

Am considerat că acest fiord îl putem admira şi de pe mal, motiv pentru care, spre seară undeva după ora 19, am trecut Gudvangentunnelen – lung de 11,4 kilometri – şi ne-am îndreptat spre Undredal, unul dintre cele mai frumoase – dacă nu chiar cel mai frumos – sat norvegian vizitat.

De vis, de vis, de vis cum ar zice Adriana...

Ieşiţi din tunel începem coborârea spre malul fiordului. Lăsăm maşina într-o mică parcare la intrarea în sat şi ne continuăm traseul pedestru. De o parte şi de alta a apelor năvalnice ce întruchipează un pârâu înspumat de atâtea sărituri peste pietroaiele din albie ce îi stau în cale, sunt aşezate case albe din lemn, toate albe şi toate din lemn, în care îşi duc traiul cei 80 de locuitori ai satului ce odinioară îşi câştiga existenţa din producţia de brânză.

De altfel, simbolul satului este o capră iar animalul în mărime naturală construit din lemn îşi are locul de cinste în centrul aşezării.

Două sunt locurile care nu le voi putea uita vreodată: senzaţia de linişte, ba chiar înălţare sufletească, resimţită într-o seară târzie pe pontonul ridicat pe malul fiordului şi cadrul natural de vis având în prim plan biserica veche de lemn iar în fundal verdeaţa câmpului şi apele aceluiaşi fiord într-un apus târziu al unei splendide seri de iunie.

Biserica pomenită mai sus face parte din zestrea materială şi spirituală naţională, constituindu-se într-unul din lăcaşurile de cult ridicate în Evul Mediu în fiecare sat sau oraş norvegian. În momentul de faţă se mai află în folosinţă 28 de asemenea biserici de lemn, cea din Undredal – ridicată în anul 1147 - fiind cea mai mică cu ale sale 40 de scaune, iar multe cupluri din Norvegia sau Europa o aleg pentru a se căsători sau celebra nunţi romantice.

Pe cei aflaţi în zonă îi sfătuiesc să nu se uite la cei 20 kilometri dus-întors de la şoseaua ce leagă Gudvangen de Flam şi să îşi rupă din programul lor o oră pentru a vizita acest minunat sat.

Sunt convins că nu vor regreta şi îşi vor întipări în minte un crâmpei din raiul trimis şi pe pământ întru bucuria muritorilor de rând.

---

VIZUALIZĂRI: 967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI