Remember camping Navodari

TIPĂREȘTE

Review-ul lui Pepsi70 despre Vama Veche mi-a adus la suprafata amintiri despre o alta modalitate de a petrece o saptamana la mare si anume la camping.

Dupa ce trecuse moda Tataiei si anii primei tinereti, prin ’70 preferintele s-au separat astfel: la Vama Veche au ramas fideli actorii, literatii, studentii care traiau in continuare farmecul si boema localitatii iar la camping, de preferinta la Navodari, isi intindeau cortul, masuta cu scaunelele, aragazul polonez, saltelele pneumatice si sacii de dormit, inginerii familisti cu varsta cuprinsa intre 30 si 35 de ani. De ce spun ingineri? Pentru ca pe atunci si chiar pana tarziu spre anii 90, din trei romani cu studii superioare, doi erau ingineri. Acestia erau mai bine platiti decat umanistii si deci, avusesera posibilitatea sa-si ia in rate o masina Dacia 1100. In portbagaj intra cortul si intreg echipamentul de camping in golurile carora statea bine la racoare borcanul cu carne prajita in untura, cel de castraveciori si conservele de vita in suc propriu. Odata la doi ani, dupa lungi verificari si timp de asteptare li se permitea - daca dosarul de cadre era in regula - sa viziteze tarile CAER, adica URSS (in grup, nu de capul tau) si individual Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria si RDG (Germania democratica) obtinand cu aprobare suma de 50 dol care trebuia sa ajunga pentru cazare, transport, mancare si vizite. Nu mai trebuie sa spun ca se dormea in masina si se manca din traista iar cei mai cu relatii isi asterneau culcus prin holurile ambasadelor. Cei mai norocosi obtineau si cate o viza pentru occident tot cu 50 dol de cheltuiala.

Plecarile “afara” erau tinute de turisti in mare secret pentru ca era suficient ca un coleg binevoitor sa faca o declaratie scrisa “am informatii ca vrea sa fuga” ca gata, te stergeai pe bot de iesiri “afara”pe tot restul vietii. Nu am trecut prin asemenea framantari si intrebari existentiale pentru ca din start noua nu ni se permitea sa iesim nici pana la Ruse asa ca ne-am resemnat si am cutreierat tara in lung si in lat, odata la doua saptamani, dupa cum masina avea numar par sau impar si in limita cotei de un rezervor de benzina pe luna. Frumos, nu? Cum nostalgicii au inceput sa prolifereze ca ciupercile, tocmai v-am povestit despre una din splendidele din laturi ale vechiului regim.

Copiii trebuiau dusi la mare iar camerele in hoteluri la Mamaia, Venus, Eforie, Aurora, pe langa faptul ca erau destul de scumpe si prost intretinute, trebuiau retinute din timp prin sistemul spaga la ONT, asa ca singurele solutii ramaneau gazdele sau campingurile. Timpul gazdelor trecuse. Ne saturasem de privirile lor iscoditoare si limbajul de mahala, de cele zece familii inghesuite in aceeasi curte la un singur aragaz asa ca am preferat campingul. Dintre toate, “lumea buna” prefera Navodariul, la iesire din Mamaia, un camping foarte mare prevazut cu un minim de dotari- vorbesc de anii 70-75, cand oamenii nu traiau in confortul de azi de care nu s-ar putea dispensa. Erau niste dusuri cu apa calda pe seara, niste WC-uri turcesti relativ curate mirosind a desinfectant cu criolina si niste terase in care micii nu apucau sa se invecheasca.

Plecam de regula 3-4 familii cu copii de aceeasi varsta astfel incat nu aveam prea mult grija lor. Ani dearandul, cat am facut acolo concediile nu am auzit de vreun accident, las’ca nici Salvamar nu era. Campingul era prevazut doar cu cateva casute de lemn ocupate pe vesnicie de to’asii de la partid sau de la Centrocoop, incolo numai corturi si iar corturi si bineinteles rulotele DDR-istilor si cehoslovacilor pe care ii invidiam din suflet. Corturile erau de toate felurile si culorile marcand si acolo stratificarea sociala si posibilitatile materiale. De la corturi de o persoana in care se inghesuiau intrand pe burta doua finite omenesti de li se vedeau labele picioarelor iesite pe sub fermoar pana la corturi cu doua-trei camere si veranda. Al nostru era foarte frumos - bineinteles la nivelul posibilitatilor si ratelor cu care eram incarcati la casa, masina si CAR - era bleu cu argintiu pe partea panzei impermeabile, avea o anticamera mare in care atarnam de bare vesela si tacamurile in saculeti trasi de mine la masina, avea si un cort interior izoterm cica, de trei saltele in care intram patru cu cei doi copii si o veranda superba in care tineam masa, scaunele si radioul pe tranzistori Albatros. In antreu sapam o groapa adanca in nisip in care tineam o ladita cu mancare si bere si zau, daca vreunul din noi, inclusiv copiii am facut vreun herpes macar.

Pe plaja se facea multa bisnita. In general polonezele etalau pe prosoape tot felul de marfuri care nu se gaseau in magazine: deodorante cu spray (noi era obisnuiti cu sticlute cu bila in care se gasea o solutie de sulfat de aluminiu), cafea Inka, fond de ten, butelii de aragaz turist, bratari de chihlimbar. Nu prea aveau prejudecati in relatiile cu barbatii romani, dupa cum tinerii motociclisti italieni isi alegeau fara probleme cele mai frumoase romance.

Dupa amiaza era cam nasol (va place termenul? mie nu) pentru ca se incingea ingrozitor cortul care devenea etuva si atunci ne adunam la o bere la o terasa mangaiata de briza marii. Seara, cucoanele ne imbracam cu fuste lungi inflorate si dansam pe muzica nebruiata de securitate prinsa de la greci sau sarbi. Acum imi dau seama ca fara sa constientizam era o oarecare influenta hippy pentru ca aveam obicei sa ne prindsem toate dracoveniile in par: monede, fluturi de hartie, flori, margele. Contra tantarilor inghiteam 1-2 pastile de vitamina B1 si pielea capata un miros aducand a cacao care-i indeparta.

Dupa mai multi ani consecutivi petrecuti in camping ni s-au schimbat gusturile. Copiii devenisera suficient de mari sa-i trimitem in tabere la mare pentru ca apoi, impreuna toti patru sa mergem pe munte din cabana in cabana.

Se incheiase o etapa a tineretii noastre si incepea o alta.

---

VIZUALIZĂRI: 2908 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI