Napoli – un oraș între vulcan și mare

TIPĂREȘTE

Până ajungi la Napoli treci pe lângă Vezuviu și când ajungi în Napoli vezi marea!!!

Aceasta este poziția geografică a orașului între vulcanul Vezuviu și marea Tireniană.

Napoli este un oraș cu o magie unică, plin de comori artistice și culturale, atracții naturale, mâncare delicioasă... în special pizza- și un peisaj superb datorită combinației dintre mare și vulcanul Vezuviu!

Napoli este cel mai italian dinte toate orașele peninsulei, zgomotos... haotic și clocotitor, un amestec a tot ceea ce este mai bun și rău în sudul Italiei!

Centrul istoric al orașului a fost recunoscut de UNESCO ca Patrimoniu Cultural Mondial datorită monumentelor sale reprezentative pentru cultura Europeană.

Până pe la sfârșitul anilor 1990, orașul avea o faimă negativă din cauza sărăciei... a crimelor... a poluării și a traficului haotic... dar încet, încet lucrurile sau mai schimbat și acum orașul este vizitat anual de milioane de turiști... și cu toate neajunsurile are un farmec aparte. Locuitorii orașului spun despre ei că sunt napoletani pentru că sunt exuberanți, tăioși, gălăgioși, familiști, microbiști și religioși...

Pe lângă toate aceste aspecte ale orașului și al napoletanilor o imagine definitorie aproape ca un clișeu este imaginea cu rufele puse la uscat la vedere...  

Cam așa este prezentat orașul în ghidurile turistice...

La Napoli poți ajunge cu orice mijloc de transport, aerian... rutier... feroviar sau maritim...

Noi am ajuns cu autocarul până în Portul turistic, în fața Gării Maritime... până aici au acces autocarele și tot de aici este un punct de plecare în explorarea orașului... Stând cu spatele la oraș am admirat imensele vase de croazieră ce flancau clădirea gării maritime... dar ne întoarcem cu fața spre oraș să-l putem admira în toată splendoarea lui...

Și plecăm la plimbare însoțiți de ghid, care încearcă să ne mai dea câteva detalii privind plimbarea prin oraș... ne oprim în Piazza Municipio pentru a ne mai spune câte ceva despre principalele obiective pe care urmează să le vedem și noi, ne recomandă unde să mâncăm și ce putem face în timpul liber pe care o să-l avem la dispoziție.

Ne atrage atenția să fim atenți pe unde mergem și mai ales să traversăm strada pe cât posibil, pe la trecerile de pietoni semaforizare... și ca o curiozitate- semafoarele pentru pietoni au trei culori-verde, galben și roșu- și să avem grijă cu mâncarea de la colțul străzi... să vedem partea frumoasă a orașului și să facem abstracție de mizeria străzii, în general... gunoaie, oameni ai străzii...

Castelul Nuovo- este primul văzut când ajungi în portul turistic – parcă ar fi străjerul orașului – iar pentru cine dorește poate fi vizitat – 8 euro intrarea.

Palazzo Reale și grădinile sale – trecem pe lângă grădini pe Via San Carlo și îl admirăm din Piazza del Plebiscito, unde este și poarta de acces pentru vizitarea palatului- este un palat spaniol din sec. XVII, renumit pentru apartamentele sale regale bogat decorate.

Suntem pe Via San Carlo în fața teatrului cu același nume și admirăm Galeriile Umberto I – și intrăm...

Galeriile Umberto I- în formă de cruce, sunt acoperite de o structură din fier și sticlă iar pe podea sunt mozaicuri ce întruchipează anotimpurile și semnele zodiacale... deci am intrat din Via San Carlo și ieșim pe Via Toledo... aici într-o piațetă mică este funicularul cu care se poate urca până la Castelul Sant Elmo sau cine poate sunt și scări...

Piazza del Plebiscito – ne continuăm plimbarea pe Via Toledo până în cea mai mare Piață din Napoli, care este dominată pe o parte, de biserica neoclasică San Francesco di Paola, realizată după modelul Panteonului de la Roma, dar la scară mai mică... pe care am vizitat-o și noi și ne-a plăcut tare mult și de Palatul Regal pe partea cealaltă...

Undeva în dreapta Palatului este o zonă de promenadă și un lift pentru acces facil în zona de promenadă de la malul mării... aici realizăm cât suntem de sus...

Și tot aici am văzut că pe sub această zonă este un tunel rutier- Tunel di Vittoria- pe unde o să trecem când ne plimbăm cu busul turistic.

Zona centrului vechi este zgomotoasă... sunt străduțe pietonale dar și cu circulație rutieră... și ai senzația de un vuiet permanent... pe străzile laterale este piatră cubică neagră care strălucește de la uzura traficului intens...  despre alte aspecte nu vreau să comentez... pentru că sunt și gunoaie și oameni ai străzi...

Partea mai urâtă a orașului am văzut-o din mersul autocarului când am trecut pe lângă cartierele de blocuri... unele par a fi ghetouri...

Ne despărțim de ghid și ne întoarcem în Piazza Municipio unde este terminalul busului turistic și ne hotărâm să ne plimbăm pe ambele trasee... 26 euro/persoană și aici se practică același principiu ca în toate orașele turistice, unde există genul acesta de busuri turistice... biletele sunt valabile toată ziua și poți coborî sau urca în orice stație. Odată cu biletele am primit căști pentru ghidaj audio și harta cu traseele. Poți lua bilet și doar pentru un singur traseu cu doar 13 euro/persoană, regula este aceeași.

Am să scriu câteva detalii în ordinea în care ne-am plimbat noi... oricum ambele trasee încep și se termină aici în Piazza Municipio în fața Castelului Nuovo.

Traseul albastru sau B – are o durată aproximativă de 70 minute și 11 stații. Traseul dus are puține zone comune cu traseul de întoarcere și pe aproape toată distanța este pe zona de rivieră... de promenadă la malul mării... de pe acest traseu se vede bine Insula Capri, ce pare a fi o femeie însărcinată ce stă cu fața în sus...

Este un traseu sinuos pe alocuri, prin zone cu vile cu grădini cu vegetație luxuriantă, o zonă mult mai verde... sau zona de coastă cu vile cu ieșire direct în mare... o zonă verde, ce pare mai exclusivistă.

Doar la dus trecem prin Tunelul Vittoria dar la întoarcere vedem clădirile ce stau pe tunel... este wow!

Traseul roșu sau A – are o durată mai scurtă de aproximativ 40 minute și are doar 9 stații... dar, tot traseul este în centrul vechi... unde este mult mai aglomerat. Aici am văzut din mersul busului atmosfera napolitană... asta pe lângă toate clădirile istorice... Muzeul de Arheologie, Universitatea, Piazza Dante, Piazza Garibaldi și câteva biserici- sunt peste 1000 de biserici în tot orașul- aglomerație... agitație... și rufe puse la uscat între blocuri, pe aleile adiacente bulevardelor...

Am coborât la penultima stație și mergem să mâncăm la restaurantul recomandat de ghid... o pizzerie!

Restaurant Pizzerie Solo – este la parterul unui bloc pe Via Medina nr. 55 – este o pizzerie tradițională unde pizza se coace pe vatră la cuptor cu foc de lemne... o singură dimensiune și un singur fel de blat.

Din trotuar am coborât câteva trepte direct în salon... nu are terasă... unde aproape toate mesele erau ocupate... atmosfera era destul de încinsă și era o gălăgie... Noi eram 10 persoane și ni s-a recomandat să ocupăm toți o singură masă, oricum nu aveam altă variantă... și am primit meniurile, de fapt o hârtie A4 plastifiată, cu toate tipurile de pizza și câteva feluri de băuturi răcoritoare și bere la pahar sau sticlă... 2 euro coperto!

Noi ne hotărâm rapid ce vrem, dar... aici cunoaștem și atitudinea napolitană... de” durere la bască” de dorința noastră de a mânca o pizza... dar mai ales de a ne potoli setea...

Sunt doi pizzari ce se ocupă de prepare și coacere și pe care îi poți admira și fotografia... doi chelneri ce alergau haotic de la o masă la alta... și o domnișoară la casa de marcat, unde trebuia să mergi să plătești, numerar sau cu cardul... Ne-a luat comanda, fiecare am vrut câte un fel de pizza și într-un final primim și băuturile comandate... iar pizza se lăsa așteptată... chiar urmăream activitatea de la cuptor și n-am înțeles cum mergea treaba de la chelner la pizzar...

Ne-a deranjat faptul că ne-a adus pizza pe rând... unii mâncau și alții se uitau... acesta era modul lor de servire la masă... am avut senzația că ăștia nu știu să ducă lucrurile la bun sfârșit... se opresc la jumătatea drumului... o atitudine de nepăsare... ceva de genul” dacă nu-ți place, poți să pleci... nu ducem lipsă de clienți” !!! Și credeți-mă sala era plină, ei alergau de colo până colo dar fără să facă nimic de fapt...

Am mâncat o pizza quatroformagii și Sorin o pizza Capriciosa fiecare câte 9 euro și am băut câte un pahar mare cu bere, 5 euro fiecare... total am plătit 32 euro. Într-adevăr pizza a fost foarte bună... unică, cu blat pufos și crocant în același timp și ingredientele atât cât trebuie pentru fiecare pizza...

Am lăsat suma totală de plată pe masă și am plecat fără să lăsăm nimic în plus... și asta din cauza atitudinii chelnerilor! Acum pot spune că a fost ieftin și pizza bună!

În drum spre autocar ne-am oprit la un magazin cu suveniruri de unde am luat o carte poștală pe care am scris-o și am pus-o la cutia poștală existentă în magazin... tânărul napolitan a fost drăguț, a zis că este ok... dar vederea nu a ajuns nici până astăzi!!! Încă o dovadă că napolitani nu se țin de cuvânt... fac lucrurile până la jumătate și nu le duc la un bun sfârșit!

Concluzia după plimbarea asta prin Napoli a fost, că o dată ajunge!!!

Da, recomand să vizitați orașul măcar o dată, după aceea vom mai vedea!

---

VIZUALIZĂRI: 64 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI