GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inainte de a pleca in vacanta, sunt foarte tipicara si imi planific totul cu multa grija si atentie. Ma informez si citesc foarte mult, imi iau notite cu cele mai importante obiective turistice pe care as vrea sa le vad si bineinteles imi notez si cele mai importante informatii (cum ar fi orarul, mersul autobuzelor, tarife si asa mai departe).
La fel am facut si cu Muzeul oceanografic din Monaco.
Am citit si m-am informat din timp si imi doream foarte mult sa vizitez acest loc. Am vazut multe acvarii pana acum dar niciodata nu am fost intr-un oceanograf. Vroiam sa vad speciile din ocean.
Zis si facut. Dupa cum am povestit si intr-un articol separat, pana la urma am reusit pe jos sa ajungem la Musée océanographique de Monaco. Aveam din Cannes luate 2 bilete cu reducere 2 euro de persoana, astfel incat in loc de 14 euro de persoana am platit doar 12 euro.
In mod normal tarifele sunt urmatoarele:
Un bilet normal (adult) costa 14 euro, copiii intre 4-12 ani platesc 7 € (fara reducere),
tinerii/ studenții 13-18 ani platesc 10 €, copiii sub 4 ani au intrarea gratuita iar persoanele cu mobilitate redusa platesc 7 €.
Daca doriti va piteti cumpara si online biletele accesand urmatorul site: oceano.tickeasy.com/Offres.aspx
Daca doriti puteti cumpara bilete combinate si obtineti un pret mai bun, cum ar fi:
* intrare la oceanariu + intrare in palatul regal:
Adulti: 19€
Sudenti: 11 €
Tineri (intre 13-18 ani) 11€
Copii (8-12 ani): 9 €
Copii (4-7 ani) 7 €
* Intrare oceanariu si colectia de clasice a Printului Rainier III
Adulti: 18€
Sudenti: 11 €
Tineri (intre 13-18 ani) 11€
Copii (8-12 ani): 8 €
Copii (4-7 ani) 7 €
* Intrare oceanariu si turul Monaco cu autobuzul 27 €
Aceste intrari sunt valabile pentru grupuri mai mari de 20 de persoane.
In cazul in care nu gasiti acele tichete cu reducere puteti obtine in alt mod un mic discount arătând biletul de tren TER din aceeași zi (in cazul in care ati calatorit cu trenul).
Ofertele de discount pe care le primiti sunt de
- 2.50 € pentru Oceanografic Muzeul Monaco (in mod normal biletul costand 14 €)
- 2 € discount pentru Monaco Grand Tour Hop-on-hop off- (în mod normal, 21 €)
Orar:
Muzeul este deschis zilnic (cu excepția weekendului Formula 1 și 25 decembrie)
ianuarie | februarie | 10:00 la 18:00
aprilie | mai | Iunie 10:00 până la 19:00
iulie | August 9:30 la 20:00
Septembrie 10:00 până la 19:00
octombrie | noiembrie | 10:00 la 18:00
In primul rand m-a atras cladirea unde se afla oceanariul. O cladire impunatoare cu o istorie impresionanta in spate. Creat de Printul Albert I, muzeul Oceanografic a fost inaugurat în 1910.
Muzeul strange 670.000 de vizitatori annual deci este unul dintre principalele puncte de atractie ale statului Monaco.
Unii spun ca aceasta cladire impunatoare are 85 de metri altii sustin ca ar avea 100 de metri. Pentru mine prea putin conteaza inaltimea. Stiu doar ca este o cladire impresionanta si impunatoare.
Colecțiile muzeului cu faună marină colectate de Printul Albert I sunt de neprețuit. Diverse specii de pești în forme și culori magnifice înota in 90 de bazine si oferă un spectacol grandios. Cel mai recent este "Shark Laguna", un bazin uriaș de 450 de metri cubi.
Ce am facut in oceanariu in afara de a admira toate speciile de pesti? In primul rand am descoperit o noua functie a aparatului foto si anume “Macro”. Am scos poze frumusele zic eu cu aceasta functie pe care pana atunci nu stiam la ce foloseste. Tin sa mentionez ca aveti voie sa fotografiati inauntru, gratuit, dar fata blit.
In al doilea am experimentat ceva unic…. ceva ce nu mai facusem pana atunci si anume: m-am “jucat” cu un rechin… era intr-adevar puiut dar era amplasat intr-un bazin separat unde putea fi mangaiat. O senzatie unica…
Se cheama Shark Petting Pool si cine s-ar fi gandit ca rechinii pot fi atat de dragalasi cand sunt mici? Chiar am fost impresionata. Sunt moi si lipiciosi si “fug” de colo colo in cautarea hranei probabil. Norocul meu ca degetele mele nu au fost comestibile si nu s-au “aruncat” sa imi haleasca mana.
In rest, in oceanariu veti vedea 6000 de specii de pesti. Si mie una mi s-au parut deosebiti, incepand de la micii “Nemo” pe care i-am indragit imediat, la pesti exotici, tipari si pesti Piranha (care sa stiti ca sunt tare draguti, negri si cu sclipici).
Am ramas sincer fascinatata de toate acele specii pe care pe unele le vedeam pentru prima oara in viata mea (nici nu stiam ca exista).
Puteti de asemenea sa admirati o colectie impresionanta de obiecte legate de mare, cum ar fi modele de submarine, costume de scafandru etc.
Exista si o colectie de schelete de animale (balene, rechini, etc.)
Sa nu ratati insula borastelor testoase. Daca nu citeam si eu inainte pe internet nu stiam. Mergeti cu liftul la ultimul etaj, pe terasa oceanariului, unde se afla un restaurant si un loc de joaca pentru copii extrem de frumos si destul de mare. Suprafata este de aprox 600 m2. Acolo veti vedea si broastele testoase, imense, care pot fi mangaiate pe carapace.
Terasa are o vedere panoramica de 360° asupra Mediteranei și a statului Monaco.
Acest loc a fost inaugurat pe 24 aprilie 2012 de catre Prințesa Charlene de Monaco, Turtle Island găzduiește șapte broaste testoase africane, impresionant de mari. În protejarea acestei specii pe cale de dispariție, muzeul își îndeplinește rolul de a face publicul conștient de necesitatea de a proteja biodiversitatea.
Pot spune cu mana pe inima ca cele 2 ore petrecute in acest loc splendit au zburat pe nesimtite. Merita fiecare secunda pentrecuta acolo. Am fost impresionata de ce am gasit si mi-a intrecut asteptarile. Mi-am creat amintiri de neuitat si poate unice acolo si o sa imi aduc aminte cu mare drag de acest loc.
Trimis de GabrielaG in 27.03.16 12:27:51
- A fost prima sa vizită/vacanță în MONACO
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GabrielaG); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@GabrielaG - P14 - deosebita! Felicitari pt toata seria "Coasta de Azur"!
@crismis - Va multumesc mult. P14 v-a placut? Interesant. In spatele "gurii" sau a "dintilor" era si un podium, niste scari micute unde am putut urca si eram practic eu in mijlocul "dintilor" Mi-a placut cum venea lumina din spate.
Va multumesc. A fost o vacanta minunata, am avut parte de o vreme superba si imi aduc cu drag aminte de Coasta de Azur. Primul meu "pas" in Franta... sa speram ca voi mai ajunge, daca nu pe Coasta de Azur, cel putin in Franta.
Felicitari si de la mine pt toata seria "Coasta de Azur"!
Si, inca o data, multumesc pentru informatii. Sper ca isi vor dovedi utilitatea in curand.
@monicap - Va multumesc mult pentru timpul acordat citirii articolelor mele. Sper din suflet sa va fie de folos si daca aveti intrebari nu ezitati sa ma contactati.
Sper sa aveti o vacanta minunata pe Coasta de Azur!
Cum vara intru mai rar pe site, am ratat articolul tău.
Acum însă când mă documentez pentru viitorul nostru concediu, l-am descoperit şi l-am citit cu mare plăcere.
Ai un vot de la mine, mai bine mai târziu decât niciodată.
@marius gaudi: Va multumesc mult atat pentru vot cat si pentru vizita. Sper sa va fie de folos articolul si daca aveti intrebari nu ezitati sa ma contactati. Un concediu cat mai frumos va doresc!
Am citit toată seria de articole și aș dori să-ti cer sfatul având în vedere că ai vizitat întreaga zonă.
Noi ne-am rezervat deja 2 nopți în Grasse orașul parfumurilor, dar am mai avea încă o noapte pe care am dori să o luăm pe Coasta de Azur.
Aș vrea parcă să ajung și în San Remo și Monte Carlo.
Unde ar fi cel mai bine, noi o să fim cu mașina dar de obicei o las la hotel și merg cu transportul public ca să nu am stres.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Lux și opulență — scris în 18.05.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Monaco: la ora schimbării gărzii palatului — scris în 04.03.20 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Monaco, o ţară cât un oraş — scris în 19.02.19 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Maretia principatului Monaco si a Coastei de Azur- continuare — scris în 17.07.17 de mijey din GALAţI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Am dat o fuga pe Coasta de Azur — scris în 09.05.17 de angela_tudose din TULCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2017 O zi si doua nopți în Monaco — scris în 05.03.17 de Bea din ARAD - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Monaco: Monte Carlo — cel mai ciudat loc pe care l-am vizitat pana acum — scris în 26.03.16 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ