Melnik - un orășel fermecător și o degustare... virtuală de vin

TIPĂREȘTE

Despre Melnik am afat de la colega @elviramvio, care a realizat în cele câteva articole o adevărată monografie a „celui mai mic oraș din Bulgaria”. Mi-am dorit încă de pe atunci să ajungem și noi acolo și l-am pus pe una din primele pagini pe agenda noastră turistică (deși sunt conștientă de mult că de ajuns, nu ajungem chiar când ne propunem noi, ci fix dacă și când vrea Bunelu’...).

Și pesemne că în ultima vreme om fi făcut ceva fapte care i-au fost pe plac, din moment ce de data asta ne-a permis să ne bucurăm vreo oră și ceva de pacea și farmecul acestui loc special...

Am plecat din Sandanski la puțină vreme după micul dejun și, după ce am rulat vreo 2 km înapoi, spre șoseaua europeană, am văzut indicator stânga, către Melnik. Drumul până acolo a fost o reală încântare: asfalt bun, trafic aproape inexistent, coline verzi, maci și cuiburi de berze... Cei aproximativ 20 km i-am străbătut în mai bine de jumătate de oră, oprindu-ne de mai multe ori pentru priveliști și poze...

Melnik este o așezare cu istorie și tradiții. A fost fondată de traci, după care au stăpânit aici romanii, grecii, slavii și turcii. Apogeul dezvoltării sale s-a petrecut în perioada medievală, când număra în jur de 1300 de case, 25000 de locuitori și peste 70 de biserici. Pricipala preocupare a oamenilor era legată de cultivarea unui soi special de struguri, aclimatizat doar în această regiune, din care rezultă un sortiment unic de vin roșu (Churchill obișnuia să comande în fiecare an în jur de 500 de sticle). Desemenea, calcarul moale, aproape nisipos, a permis săparea a sute de pivnițe și de tuneluri – un adevărat oraș subteran – în care temperatura se păstrează mereu constantă, numai bună pentru conservarea licorii magice.

O parte din gloria anilor trecuți a supraviețuit până în zilele noastre, deși la o scară mult redusă; orașul numără azi între 200 și 300 de locuitori, iar numărul caselor a scăzut corespunzător; dintre acestea însă, 96 au fost declarate monumente de arhitectură, cea mai mare parte fiind deja reabilitate, iar unele introduse în circuitul turistic. Căci da, Melnik e un loc din ce în ce mai căutat de turiștii de pretutindeni, fiind declarat „oraș-muzeu în aer liber” sau „rezervație istorică și arhitectonică”.

Am parcat aproximativ în centru, la umbra unor arbori. Strada se îngustează în față și traficul este restricționat; în plus, cele două benzi ale drumului sunt despărțite de un vad adânc, prin care se prelinge un pârâiaș (noi l-am prins aproape secat, dar cine știe de ce o fi în stare?!). În cazul în care e nevoie totuși să înaintezi, te poți întoarce pe un podeț, situat la vreo câteva sute de metri mai sus. Din loc în loc sunt podețe pietonale.

Am pornit a ne plimba, admirând casele frumoase ce se înșiră de-o parte și de alta drumului și bucurându-ne de tihna locului. Erau ceva oameni prin peisaj, dar nu exagerat de mulți; mehanalele gătite cu flori, încă își dereticau mesele acoperite cu fețe tradiționale, iar magazinele de suveniruri păreau că abia își etalaseră standurile multicolore.

În curând am dat pe partea stângă de Muzeul Vinului – ne-ar fi plăcut să-l vizităm, dar convenția era „de data asta fără muzee” (de data asta doar prospectăm????, venim altădată să aprofundăm). Din punctul acesta au început a ni se dezvălui celebrele piramide de lut ale Melnikului. De fapt, sunt versanții de calcar moale, de culoarea nisipului, erodați de ploi și vânt, ce se înalță la circa 100 m de-o parte și de alta a micii localități, parțial acoperiți de vegetație, mai ales la bază. La altă scară, Melnikul pare a se cuibări între ei ca într-un căuș protector.

De aici drumul se bifurcă, noi am apucat-o pe poteca pietroasă din stânga, care urcă până la o biserică veche, cu fațadă simplă, de formă oarecum trapezoidală. Am găsit-o închisă, doar un afiș bilingv (bulgară/engleză) ne-a lămurit întrucâtva. E vorba de biserica Sf. Anton, ridicată în 1869, una dintre cele două din lume dedicată „vindecării” bolnavilor psihici. Am citit că interiorul păstrează încă pictura murală veche, semnată de un artist local, ce reunește în culori calde o serie de elemente destinate a ameliora suferința pacienților: vrejuri cu frunze și flori, serafimi, heruvimi etc. Deasemenea, s-a conservat un rest de coloană de lemn de care cei agitați erau legați și exorcizați.

Am continuat a urca pentru că în spatele bisericii se zăreau niște ruine uriașe. Doi dintre pereți s-au conservat destul de bine și am remarcat baza înaltă de vreo 2 metri formată din pietre suprapuse, apoi finețea zidului de deasupra, alcătuit din straturi de cărămidă roșie alternând cu altele de piatră. Acoperișul dispăruse de mult, iar cele câteva ferestre oarbe lăsau să se vadă cerul albastru... Nu ne-am lămurit pe moment ce-i cu locul ăsta, dar am citit ulterior că-i vorba de Casa Bolyar, provenind din prima jumătate a sec. 13, fiind astfel cea mai bine conservată casă bizantină din Balcani! Se pare că a fost reședința despotului Alexius Slavul și parte a fortăreței ce se ridica deasupra ei, pe deal. La vremea sa, deținea încăperi bogat decorate cu fresce, ferestre cu vitralii și podele acoperite cu mozaic, iar curțile exterioare erau pavate cu dale de marmură și gătite cu fântâni și statui... E greu să realizezi astăzi, învârtindu-te printre zidurile știrbe, toată gloria aceasta trecută, dar locul merită reținut măcar pentru faptul că oferă niște priveliști splendide cu casele pierdute în marea de verdeață și cu crestele alburii ce le păzesc!...

Ai mei apucaseră deja calea înapoi când, înaintând încă puțin pe cărarea ce continua prin spatele ruinelor, am descoperit un panou cu o reclamă: crama Shestaka, la numai 60 m în față! I-am strigat și am pornit-o cu toții într-acolo. Într-adevăr, după cotitură am dat de locul cu pricina, amenajat rustic și fermecător sub forma unor mici terase, dintre care una pe stânga, la baza versantului, lângă intrarea în pivniță, iar celelalte 2 pe partea opusă, cu vedere la oraș. Ne-a întâmpinat stăpânul casei, dar și anunțul postat la intrare: 3 leva de persoană costă vizitarea cramei. Copiii n-au ținut morțiș să intre, au rămas afară, printre flori, în schimb eu și cu Tati nu puteam rata așa ceva!

Totul este săpat în munte și într-adevăr, imediat ce am intrat, ne-a învăluit o răcoare plăcută. Sunt două încăperi, prima mai largă, a doua sub forma unui coridor îngust, în care sunt păstrate vechile butoaie de stejar și care se termină cu o gură de aerisire. Și în prima încăpere sunt câteva butoaie, iar bună parte din ea este amenajată drept cameră de degustare, cu mese și scaune învelite în țesături tradiționale. Cu degustatul Tati nu s-a omorât prea tare, că era șofer????, dar chiar și-așa nu ne-am îndurat să plecăm cu mâinile goale. (Aveam să degustăm ulterior licoarea magică pe îndelete, în condiții propice, și să ne declarăm mulțumiți...) Înăuntru este afișată o listă cu prețuri; ca idee, o sticlă de vin de 750 ml costă 8 leva și se pot servi și ceva aperitive, la o adică.

În imediata apropiere a micuței crame se găsește și Casa Kordopulov – cea mai mare casă tip Renaștere Bulgară din Balcani, ridicată pe la mijlocul sec. 18 drept locuință și depozit de vinuri de către un înstărit negustor grec. În prezent, aici funcționează un excelent muzeu privat, ce permite vizitarea inclusiv a unei părți din tunelurile subterane, iar degustarea de vin este inclusă în bilet. Un must to do pentru Melnik, aș zice... Dar nu de data asta, vom reveni (cu forțe sporite????).

Am coborât pe o altă cărăruie ce pornea chiar de lângă una din terase, pe care ne-a indicat-o nenea de la cramă și care ne-a ocolit un pic și pe urmă ne-a scos tot la bifurcația de mai devreme. Ai mei o porniseră deja agale către mașină, eu rămăsesem mai în urmă. Zărind undeva, în stânga, nu prea departe, o turlă de biserică, am pornit să văd despre ce-i vorba. O biserică de piatră, impresionantă ca dimensiuni, în curs de reabilitare. I-am dat ocol și pe fațada austeră am găsit o plăcuță cu câteva informații despre ea. E vorba de biserica Sf. Nicolae Făcătorul-de-Minuni, construită și reconstruită în repetate rânduri, prima dată în sec. 13! Deține în interior un iconostas foarte valoros, iar pictura murală a fost realizată de același artist local, Lazar Zugravul. Și de aici se văd frumos piramidele și casele de sub ele...

N-am zăbovit, să nu mă aștepte gașca prea mult, că aveam drum lung de străbătut... M-am întors pe unde am venit, dar pe partea cealaltă a pârâului; mehanalele și magazinașele începuseră să zumzăie de lume...

Ne-am declarat mulțumiți, ne-am făcut o idee despre Melnik, ne-a plăcut suficient de mult încât să ne dorim să ne întoarcem la un moment dat. Pentru o degustare adevărată, pentru muzee și pentru atmosfera locului, în general. Dar și pentru împrejurimi; la doar 6-7 km se găsește un alt sat tradițional, Rojen, cu mânăstirea omonimă. Și ceva cascade, și peșteri, și... cine știe ce-om mai descoperi?!

---

VIZUALIZĂRI: 1529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI