Tahiti - Hawaii (Maui)

TIPĂREȘTE

Următoarea zi, plecarea spre Hawaii, la 11 noaptea, iar la 5 dimineața aveam să fiu deja dincolo de ecuator, în Honolulu. Zbor liniștit, noapte cu lună plină ce se reflecta în ocean.

Când am luat biletul Tahiti-Hawaii (zbor direct disponibil doar sâmbăta), am observat că din Honolulu puteam alege zbor direct, sau cu o escală până în Maui. Văzând că escala era în insula mare, adică mai departe de Maui, iar de acolo mă întorceam practic în Maui, m-am gândit eu că poate vâd din avion vârful vulcanului din insula mare Mauna Kea, sau Mauna Loa.

Zis și făcut, în locul zborului direct de 20 min din Honolulu în Maui, am luat zbor până în Big Island, 40 min, m-am dat jos din avion, m-am urcat în același avion, și am mai zburat 20 min până în Maui. N-am vazut vulcanii, dar priveliștile insulelelor Hawaii din avion au meritat artificiul.

Insula Oahu unde este aeroportul internațional Honolulu, este deja super aglomerată, orașe mari, zgârie nori, așa încât Maui, care părea cea mai misterioasă și mai sălbatică insulă, a fost alegerea perfectă pentru gusturile mele.

Important: in Honolulu se stă foarte mult la cozi în aeroport pentru procedurile de check-in, security. În Maui și Big Island totul în viteză, control minim.

Ajuns în Maui, m-am dus direct la desk-ul Thrifty, de la care închiriasem mașina. O domnișoară foarte amabilă a pregătit hârtiile, apoi am merg cu un shuttle la parcul de mașini, de unde mi-a dat o masină mai bună decât cea aleasă de mine. M-am ales cu un Nissan Versa, automată. Prețul de închiriere - cam 750 ron pentru 7 zile. Interesant a fost că, dorind eu asigurare full, ca să nu stau cu stresul 7 zile, m-a costat asigurarea mai mult decât mașina, am plătit în total 1600RON. De remarcat că prin insulă erau o mulțime de Ford Mustang, încât am întrebat acolo la cât ajunge pe zi un Mustang. Dacă îl prinzi la vreo ofertă, îl iei chiar și la 60$zi. FĂRĂ asigurare, ceea ce nu e de recomandat.

M-am urcat în Nissan și am început aventura. Prima oprire - Lahaina, locul unde tot tineretul dinsulă vine să se distreze. A nu se înțelege ceva gen Mamaia, era liniște acolo, foarte aerisit, cladiri de maxim două etaje, toată lumea liniștită, relaxată, o atmosferă de vacanță eternă. Aici mi-am și luat cazare, cea mai ieftină găsită - 50$noapte. De aici am plecat spre vârful vulcanului din insulă, Haleakala, 3055m alitudine. Am urcat de la 0m, de pe plaja, cu masină, pe asfalt, până la 3055m altitudine în mai puțin de 3 ore. Drumul e superb, treci prin 4 zone de climă până sus: luxuriantă jos, f umedă mai sus, uscată și mai sus, iar în vârf normală dar rece din cauza altitudinii. Se plătește intrarea cu mașina în parcul național Haleakala, ceva de genul vreo 20$.

Important: dacă vrei să urci cu mașina, să vezi răsăritul de pe vârful vulcanului, treb să intri din timp pe un site al lor, recreation. gov, să îți cumperi rezervare pentru ziua dorită. Altfel nu ți se permite accesul în parcul național. Recomand cumpărarea rezervării (f ieftin - 2$) cu minim o săptămână înainte, altfel s-ar putea să nu găsești. Este PLIN de turiști care vor să vadă fie apusul, fie răsăritul de pe vârful vulcanului, și din cât știu au limitat accesul la vreo 30 de autovehicule, pentru fiecare răsărit.

AM ajuns deci în vârf, se simțea aerul rarefiat, frigul specific altitudinii, dar priveliștea era unică. seara nu se vedea deloc insula, care era sub o perdea de nori, dar se vedeau vârfurile celor doi vulcani din insula mare din Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa. Ultimii câțiva km de urcare a dispărut orice vegetație, totul era dominat de lava întărită.

AM fost martor la un apus cum nu am mai văzut niciodată, când soarele a tins linia orizontului, a a început pe cer un joc de culori incredibil. Nu mă mai săturam de priveliștea aia, se vedeau acolo lângă noi și observatoarele astronomice, dar zona era interzisă turiștilor. Gândindu-mă la drumul pe care îl aveam până jos, și apoi dimineața înapoi, ca să văd răsăritul, dar și la peisajul pe care îl lăsam acolo, mi-a venit ideea năstrușnică să rămân acolo peste noapte și să dorm... în mașină. Zis și făcut, clar că nu am putut să dorm, am stat însă aproape toată noaptea cu motorul pornit ca să am câldură, și am admirat cât am putut priveliștile de pe vârf în acea noapte cu lună plină.

Începând cu ora 3 noaptea au început să vină mașinile cu cei care voiau să vadă răsăritul. Începând cu ora 4 și-a făcut apariția și un „ranger”, care alunga mașinile parcate aiurea.

Priveliștea de dimineață a fost cu totul alta decât cea de seara, cerul era mult mai curat, se vedea insula de sus, vulcanii din insula mare, dar răsăritul nu a fost atât de spectaculos cât apusul. Undeva pe la 9 am plecat de acolo, și am început turul insulei.

Partea de nord-est a insulei este de departe (după gustul meu), cea mai spectaculoasă, și aici am văzut toate locurile care m-au impresionat cu adevărat. Aici se găsește și „The famous road to Hana”, cum îi spun ei acolo, ceea ce inseamnă drumul de la Kahului până în Hana. În prima parte spațiul e deschis, câteva plaje libere, superbe, fără nimic gen șezlonguri sau umbrele, foarte aerisit, nu mașini multe, nu lume multă, ci acceași atmosferă de paradis exotic, palmieri, vegetație luxuriantă, etc. Apoi drumul intră în pădure, drum de coastă, care coastă ascunde toate minunățiile minunatului drum către Hana: sute (nu exagerez) de cascade, păduri de bambus, trasee nemarcate prin pădurea tropicală, pârâuri care curg printre stânci, o minune a naturii și a diversității, care nu mi-au lăsat nici un moment liber din cele 3 zile cât a durat să fac (cu mașina!) cei 60km pănâ în Hana. Și mă mișcam continuu de la răsăritul soarelui (06:30), până la apus (18:30).

Tactica era următoarea: deoarece nu apăreau marcate ca obiective turistice decât vrei două-trei puncte, opream mașina oriunde întâlneam vreun pârâu, sau observam că se face vreo cărare prin pădure de pe marginea șoselei. Aș spune că 99% din tot ce am văzut acolo nu apăreau ca obiective, ci trebuia să intuiești cumva că se aflau acolo în pădure, nu departe de asfalt (maxim 4 km). Deci lăsam mașina, și urcam pe cursul fiecărui pârâu, descoperind sute de cascade, în unele din ele erau turiști făcând baie, sau sărind (unde se putea) din vârful cascadei. Unele pârâuri formau câte 3-4 cascade în cei 1-2km cât urcam pe cursul lor, oferind niște priveliști fantastice ce combinau vegetația luxuriantă, mici canioane, păduri de bambus, peșteri (unele subacvatice)

În fine, tot în zona Hana, IMPORTANT de văzut - Hana Lava tube - peștera de lavă, în care intri pe cont propriu cu lanternă. Hana nu e nicidecum un oraș așa cum știm noi, ci mai mult un sat, maxim 100 de case, fără clădiri mai mari de 2 etaje. După Hana urma o bucată de drum, despre care m-au avertizat de la închirieri mașini, că nu e permisă pentru deplasarea cu mașină închiriată. Era vorba de o porțiune de vreo 10km, dar nici nu intra în discuție să mă întorc tocmai de aici înapoi, ci am hotărât să risc. Drum de coastă, denivelat, o singură bandă, fără parapeți, pericol de cădere pietre, etc, dar peisajele meritau. La un moment dat opresc mașina, mi s-a părut că observ o cărare, care trebuia să ducă, clar, la o cascadă. Merg pe ea, nimic interesant, ajuns înapoi lângă mașină, aud foarte aproape un zgomot foarte puternic, niștre troznituri, apoi o bubuitură. La 10m în fața mașinii oprite, un copac foarte bătrân, foarte gros, a căzut transversal pe șosea. Nu m-am gândit decât că peste 20 sec urmă să fiu exact în locul ăla cu mașina. Slavă Domnului, am scăpat. Dar ce să fac, că acum drumul era blocat, și mă și aflam în zona interzisă? Trunchiul copacului forma o curbură, pe sub care s-ar fi putut trece la limită cu o mașină mică. Deja începeau să se adune mașini, eu eram primul de pe sensul meu de mers. În urma mea era un mustang decapotat, i-am propus să treacă el primul, fiind mai jos, a reușit, apoi am trecut și eu. Am trecut de zona interzisă, am ajuns în Kipahulu, un loc unde TREBUIE ajuns dacă vizitezi Maui. Aici e rezervație naturală, cu vreo 3 trasee prin pădurea tropicală, o zonă pentru corturi, două plaje vulcanice, și un țărm stâncos de lavă neagră, întărită. Te aflii practic, tot în parcul național Haleakala, există aici peșteri subacvatice, multe, și foarte spectaculoase. Tot aici, la capătul unui traseu de vreo ora prin pădurea tropicală, plin de tot felul de minunății, printre care cascade și o pădure de bambuși înalți de vreo 15m, am găsit cea mai înaltă cascadă din toate câte văzusem, peste 100m - cascada Makahiku.

Deci, de reținut - Kipahulu, Makahiku

Imediat ce am trecut de acest punct, peisajul a suferit o schimbare totală. De la vegetație luxuriantă - peisaj deșertic, fără vegetație, sau dacă era, uscată, formațiuni de lavă, mici canioane. M-a surprins trecerea bruscă de la foarte umed, la atât de uscat, și ăsta a rămas cuvântul de ordine cu care m-a uimit Maui: diversitatea. Sudul insulei e mult mai populat, nu mai e zonă sălbatică, de coastă, ca Hana. Sunt aici sate, orașe, și am găsit chiar, zona luxoasă care impresionează prin domeniile extravagante de pe plaja: Wailea-Makena. în acest segment sunt câteva plaje superbe, hoteluri, etc.

Tot o zonă superbă, luxoasă este zona Kapalua, cu terenul de golf, din nord-vestul insulei, peisaje superbe, departe de zgomot și agitație, a nu se rata o incursiune.

Am explorat apoi partea de nord a insulei, care, trebuie spus, e mereu sub nori, aici nu prea există zi să nu plouă. Am descoperit și aici câteva cascade, folosind aceeași tactică, ca pe drumul spre Hana: unde vedeam cărare, opream mașina.

Și am ajuns, ce e drept pe cealaltă parte, înapoi în Lahaina, de unde am plecat în prima zi, unde m-am relaxat o zi și jumătate, după cele 5 zile de tur de insulă. Aici se pot face cumpărături, suveniruri, mânca bine (o pizza buna pt 2 pers = 27$). Pâinea e f scumpă = 5$ un french toast feliată. Lahaina-superbă prin atmosfera de relaxare totală, de vacanță eternă, și prin localnicii super de treabă, care te vor ajuta, ori de ce ai avea nevoie.

A nu se rata, în drum spre aeroportul din Kahului, parcul național Iao Valley, cu traseele disponibile în zonă, daca se poate, tot de dimineața, deoarece deja în jurul amiezii își fac apariția norii, iar zona de nord-vest a insulei, e mereu innorată.

Insula e plină de tineri veniți aici pentru a explora, timp în care muncesc pentru cazaremâncare, și se bucură și de minunile insulei.

După 6 zile care m-au stors total de energie, am predat mașina, am zburat din Kahului spre Oahu, apoi 5 ore din Honolulu în Tahiti, am dormit o noapte acolo, de acolo 5 ore spre Noua Zeelandă, de acolo 9 ore spre Singapore, apoi 13ore până în Londra, și încă 3 ore până pe Otopeni. La 1 noaptea am pășit în fața aeroportului Otopeni, în sandale și tricou pe 18 octombrie, era ceață, frig și ploua, dar eu eram cumva bucuros ca ajunsesem înapoi, acasă, după 30 de zile pline.

Meritase fiecare clipă.

---

VIZUALIZĂRI: 5443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI