Tahiti - Hawaii (Maui)

TIPĂREȘTE

Continuare la articolul despre Polinezia Franceză - Bora Bora, am hotărât să continui povestea din momentul întoarcerii din Bora-Bora, cu vaporul în Tahiti. Am plecat din Bora-Bora undeva la ora 15.30 și undeva la ora 11 a doua zi am ajuns în Papeete, Tahiti. Călătoria cu vaporul, deși a început bine, lună plină și oceanul liniștit, nu a fost așa până la capăt. După cum am spus, biletul pentru vapor fusese luat de gazda la care am stat, cu mai bine de o lună înainte de a ajunge eu în Bora-Bora, deoarece nu există decât vreo 20-30 de bilete pasageri pentru fiecare călătorie, și sunt de obicei folosite de localnicii care se deplasează între insule.

Pe vapor am realizat ce înseamnă să suferi de rău de mare, oceanul a devenit foarte agitat, n-am avut liniște și n-am închis un ochi toată noaptea de rău ce mi-a fost. Totuși, locația exotică, priveliștile, gândul la aventura care urma în Tahiti și apoi în Hawaii, au compensat.

O să fac aici o mică paranteză, pentru a prezenta un personaj care m-a șocat. Pe când eram în Bora, am ajuns la un moment dat cu bicileta în estul insulei, unde se află tunurile americane din al doilea război mondial, două bucăți. De la șosea, se face un drum îngust de pământ spre cele două tunuri, situate aproape de mal, spre lagună, vreo 600m de mers de la asfalt, traseu foarte frumos, cu formațiuni de lavă intărită, stânci, etc. La intrare pe drum, m-a întâmpinat un om mărunt, care se ocupa cu descrierea traseului, și detaliile despre obiectiv, taxa pentru asta și pentru vizită fiind cam de 5 USD. Zis și făcut, l-am ascultat, am plătit, am făcut traseul, am văzut tunurile. Ajungem înapoi la îmbarcarea pe vaporul spre Tahiti, unde dau taman peste omul cu pricina, de la intrarea pe traseul cu tunurile. Ne-am înțeles dintr-o privire. Nu era angajat acolo de nimeni, ci statea acolo, si solicita fiecărui vizitator „taxa de vizitare a obiectivului”. Nu l-am întrebat, nu a deschis subiectul, ci am început să povestim. Avea spre 50 de ani, era din Franța, și mi-a spus cum trăiește el. Mergea din loc în loc, prin toată lumea, insule, continente, țări, și oriunde ajungea, găsea o modalitate de supraviețuire până când epuiza zona respectivă de vizitat, deci între o lună și 6 luni în fiecare destinație. Muncea doar pentru mâncare și cazare, sau, „se descurca”, cum făcuse și în Bora-Bora, la tunuri. Mi-a enumerat orice țară, orice continent cunoscut, în care trăise.

Îl întreb: dar nevastă, copii, ceva? Îmi răspunde că niciodată n-a avut nevastă, prietenă, copii, ci așa își trăise toată viața. Acum mergea spre Dubai.

Am întâlnit în toată excursia 4 astfel de personaje călătoare prin lume, dar ceilalți 3 erau tineri, până în 30 de ani, o germancă, apoi o olandeză, și apoi un Californian în Hawaii, toți călătoreau singuri.

Revin la călătoria cu vaporul spre Tahiti, rău de mare, etc, am scăpat cu bine, am ajuns la destinație. Am mers din port direct spre zona aeroportului, 30 minute cu autobuzul, unde erau companiile care închiriau mașini, și am găsit, pentru 65 EUR pe zi, asigurare full inculsă, un... Logan nou nouț. Doar eram în Polinezia FRANCEZĂ. Am pornit cu el spre partea de vest a insulei Tahiti, cu intenția să fac un tur complet, și să vizitez orice obiectiv care îmi apare în cale. Zona de vest a insulei este mai aglomerată, zona de est mai sălbatică. Nu am găsit nimic impresionant, ca peisaje, în comparație cu ce văzusem în Bora, plajele însă meritau, totul, în zonele unde era recif. Așadar nimic impresionant pe partea de vest, eu fiind iubitor de peisaje. Când s-a înserat, m-am întors în Papeete, de unde am urcat cu Loganul spre cel mai înalt punct locuit din Tahiti (aproape 800m altitudine), unde era vila unde îmi rezolvasem cazarea. Cam 50 eur pe noapte, o cameră mare de vreo 30 mp, de unde aveam acces și la un jacuzzi, din care se vedea orasul, portul și aeroportul de sus. Zonă superbă, Tipaerui, drumul care intră cel mai adânc în munte. De acolo se poate face și traseu spre vârfurile înalte din Tahiti, peste 2000m.

Traseu dificil, porțiuni abrupte, teren nămolos, vegetație f abundentă, dar merită, pentru vederile panoramice de excepție ale insulei Tahiti.

Important: a se face traseul, pe cât posibil, dimineața.

A doua zi am făcut restul de tur de insulă, partea de est, care mi-a plăcut infinit mai mult decât cea de vest, recomand ca punct de observare Belvedere de Taravao. Tot în partea de est sunt și plajele frumoase ale insulei, liniștite, cu vedere spre insula vecină, Mooreea.

Tot aproape de Tahiti, vreo 15km, dar nu se vede, este și micul paradis, cumpărat în trecut de actorul Marlon Brando, insula Tetiaroa, privată în prezent, și locație a resortului de 5 stele The Brando.

Așadar, a nu se rata plajele din partea de sud est a insulei Tahiti, lacul Mitirapa, unde există și un sistem de peșteri, accesibile direct de la șosea.

Plage de Maui, superbă pentru snorkeling, deși apa nu era atât de curată, și nici reciful așa de bine conservat ca în Bora.

Când am returnat Loganul, politica full-to-full, (trebuia prezentat neapărat bonul de la benzinărie) s-au uitat pe bon unde alimentasem, și pentru că mersesem 10 km de la unde alimentasem, au spus că nu e chiar full, și a mers unul cu mine să mai băgăm 300ml benzină.

---

VIZUALIZĂRI: 4328 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI