Parcul Național Maarata și cascadele Crushuna & Peștera Devetashka

TIPĂREȘTE

Sper că v-am convins deja că Lovech este un orășel drăguț, cu un splendid centru vechi ce păstrează aroma idilică a vremurilor trecute și că merită să poposești aici măcar jumătate de zi, dacă nu chiar o zi întreagă. Ba, aș îndrăzni să spun că nici o minivacanță de 3-4 zile n-ar fi rea, poate și mai multe; voi încerca în continuare să vă dovedesc că întreaga zonă e super-ofertantă și că nu te-ai plictisi defel!

După ce am mâncat de prânz, am trecut pe la hotel să ne împrospătăm proviziile de apă și mai ales să ne recuperăm mașina, pentru că aveam de gând să abordăm cele două obiective celebre: peștera Devetashka și Parcul Național Maarata cu cascadele Crushuna. Ambele se găsesc la mică distanță de șoseaua 301, în direcția nord-est față de Lovech, prima cam la 20 km, iar cascadele la încă vreo 10-12. Noi am decis să ne oprim întâi la cascade, iar la întoarcere și la peșteră.

Drumul ni s-a părut mult mai bun acum, în bătaia soarelui, decât cu o seară înainte, când îl străbătuserăm în sens invers pe o ploaie torențială, obligați fiind să ocolim bălți mai mari sau mai mici. Plimbarea a fost așadar scurtă și plăcută, mai ales că nici aglomerație prea mare nu era pe șosea, iar peisajul deluros și înverzit ne mângâia și el privirile... Am străbătut 3-4 sate destul de anoste și aproape pustii, iar în localitatea Letnitsa am cotit-o dreapta, conform indicațiilor GoogleMaps. Am traversat apoi un pod peste același râu Osăm (superbe priveliști de-o parte și de alta!), la prima intersecție am făcut tot dreapta și după doar câteva minute am ajuns în satul Crushuna, iar după alte câteva secunde parcam alături de alte câteva zeci de autoturisme.

Am ignorat cele câteva căbănuțe cu suveniruri, precum și mirosul de grătar ce impregnase atmosfera (noroc că burticile noastre se declaraseră satisfăcute nu cu mult timp în urmă!) și ne-am îndreptat spre casa de bilete. Prețuri (afișate în limbile bulgară, engleză și...română): 3 lv/adult, 1 lv/elev sau student, copiii sub 7 ani intră gratis, iar parcarea costă 2 lv. Era afișată și distanța până la cascade – aproximativ 500 m. Odată cu biletele, am primit și o hartă a zonei, pe care chiar am stat un pic s-o buchisim. Am remarcat că sunt sugerate 2 trasee, unul „roșu”, mai spre est (cu o buclă de dus și alta de întors), care ajunge până la cascadă și care se unește pe la mijloc printr-o mică bretea cu un al doilea traseu, cel „albastru”, ce urcă la peșterile Maarata și Vodopada, cumva deasupra cascadei. Ok, ne-am făcut rapid planul de bătaie: vom merge întâi pe ăl’ roșu, apoi virăm pe cel albastru.

Parcul este împrejmuit și în prima lui parte aranjat cu alei pietruite, panouri cu informații și recomandări utile, hărți, chiar un tonomat cu monede-suvenir. Din loc în loc aveam să întâlnim coșuri de gunoi, bănci și foișoare acoperite din lemn, pentru picnic. Foarte frumos, mi-a plăcut. De prisos să spun că nu eram deloc puțini vizitatori la acel moment; vremea bună și ziua de sărbătoare în care ne aflam scoseseră din case multe familii cu sau fără copii.

Chiar după intrarea în parc, pe stânga, este o zonă împrejmuită, unde am văzut o piscină mărișoară – evident că apa din sezonul trecut nu arăta prea bine (cu siguranță locul reprezintă o atracție suplimentară și presupun că se plătește în plus); în plan îndepărtat, am zărit și o zonă de joacă pentru copii. Am înaintat pe alee, la umbra copacilor și în curând am întâlnit, de data asta pe partea dreaptă, hotelul Cattleya – mititel și frumușel, cu terasa aferentă (bună idee de cazare!). Un pic mai încolo e și centrul turistic al parcului, în vederea vizitelor ghidate; părea închis și, sincer, nu prea-i văd rostul, e cam greu să te rătăcești în acest areal sau să nu descoperi singur toate atracțiile.

Aici e un fel de scuar uriaș, de formă circulară, cu băncuțe așezate pe margine, la umbra copacilor. Și cam aici se termină și civilizația! :) Și tot de aici traseul „roșu” se bifurcă: în dreapta o potecă duce la un restaurant, după ce traversează un pârâiaș zglobiu, iar în stânga se face comunicarea cu traseul „albastru”. De menționat că ambele urcă, dar panta nu-i de speriat, am văzut acolo persoane de toate vârstele și gabaritele, precum și mulți copii micuți.

Am decis s-o ținem tot dreapta, așa că am traversat pârâul, am urcat treptele spre mâncătorie (găsiți aici toalete, dacă vă trebuie și cred că și ceva camere de închiriat). Mesele restaurantului sunt aranjate pe două terase, la umbra brazilor și cu vedere la pârâiaș – trebuie să fie grozav să savurezi ceva în acel decor; noi ne-am abținut și ne-am continuat drumul, pe poteca lin urcătoare prin pădure. În curând, am auzit zgomotul cascadei și după doar câțiva pași am și zărit-o! Absolut superbă! O cădere de apă de aproximativ 20 m, ce se desface în mai multe șuvițe pe peretele calcaros! Foarte, foarte frumos tablou! Am stat minute bune pe mica terasă de lemn prevăzută special pentru a-l admira – ne-am bucurat privirile, ne-am pozat... Am citit mai apoi că aceasta este cea mai mare cascadă pe travertin din Bulgaria.

Ce-i drept, locul chiar mi-a amintit de Plitvice (la scară redusă, desigur). Căci, după ce trece prin fața minunăției de cascadă, poteca o virează spre stânga, devenind cel de-al doilea braț al buclei traseului „roșu”, urmărind cursul apei, care pe alocuri se lărgește în adevărate „piscine”, separate între ele de alte mici cascade. Alt popas, alte poze... Frumos!

Am ajuns curând la locul unde cele două trasee comunică și am virat spre stânga, pe cel „albastru”; acesta se află la vreo câteva zeci de metri mai sus ca primul, așa că în primă fază am avut de urcat o pantă ceva mai accentuată (dar destul de scurtă), care ne-a scos mai apoi în poteca principală. De aici urcușul este lin, străjuit în ultima parte de un versant vertical de calcar alb, înspicat cu un fel de dungi mai închise la culoare (habar n-am ce fel de minereuri or fi pe-acolo, mie mi-a plăcut contrastul!). În partea opusă, hăul se adâncește tot mai tare, iar cascada se aude mugind undeva, departe, jos. Mi-am amintit că citisem cândva despre un accident care s-a petrecut pe aici, cu niște turiste ce au murit prăvălindu-se de pe stânci (accident ce a dus la închiderea temporară a parcului). Am zărit la un moment dat o plăcuță ce atenționa asupra pericolului, dar n-am înțeles unde era poteca închisă! Pur și simplu, dedesubt era prăpastie! Ce nebun s-ar fi gândit s-o ia pe acolo?! În fine...

În curând cărarea noastră părea că se înfundă într-o serie de mici grote, la baza muntelui. Apropiindu-ne, am remarcat că acesta e locul de unde izvorăște pârâul răspunzător de cascada frumoasă de mai jos! Așa deci!... Recunosc, mi-a plăcut și m-a surprins descoperirea asta! Uitându-mă pe hartă, am identificat zona ca fiind peștera Maarata. Dar poteca nu se termină aici, cotește spre dreapta, odată cu pârâiașul și conduce într-o poieniță frumoasă, presărată cu foișoare și locuri de relaxare. În stânga e o altă cascadă mai mică și o altă peșteră, Vodopada pe numele ei. Tot de aici se face o potecuță (ce coboară accentuat în primă fază) până la Cascada Misterioasă – un fir de apă ce se prelinge pe un versant înalt de câțiva metri. Cam asta e, din acest punct te cam întorci pe unde ai venit; până la parcare îți ia cam jumătate de oră (în plimbare agale).

Ne-am urcat în mașină și am făcut drumul înapoi, până în Letnitsa și de acolo stânga, pe șoseaua 301 (pe care la un moment dat am avut ocazia să vedem traversând un fazan, chiar prin fața mașinii noastre!). Peștera Devetashka este foarte bine semnalizată din ambele sensuri de mers, n-ai cum s-o ratezi, se virează tot spre stânga (cum mergi către Lovech), apoi imediat întâlnești parcarea, pe urmă casa de bilete. Prețuri: 3 lv/adult și 2 lv/student sau pensionar (minus 1 lv/persoană în ambele cazuri, dacă e vorba de grupuri de peste 15 bucăți); copiii sub 7 ani intră gratis, iar familiile cu copii 7-18 ani plătesc un singur bilet de 6 lv. Parcarea nu se plătește.

Am urmat cărarea, apoi podul peste râul Osăm (iar!) și imediat am zărit în depărtare gura impresionantă a grotei. În apropiere am găsit pe un panou o hartă cu mai multe puncte de interes turistic din zonă, precum și un alt panou în formă de... liliac cu informații despre aceste simpatice și utile animăluțe și, desigur, despre peșteră – una dintre cele mai importante locuri din Europa în care liliecii hibernează!

Peștera este o înșiruire de mai multe zone distincte, iar ceea ce o face specială este faptul că o bună parte din plafonul său s-a prăbușit în diferite puncte, creând adevărate ochiuri prin care intră lumina și razele soarelui, făcând posibilă dezvoltarea vegetației abundente, cel puțin în prima sa parte. E ca și cum te-ai plimba printr-o pădure subterană, senzația m-a copleșit și m-a trimis cu gândul la lumea imaginară din cărțile lui Jules Verne! În plus, din peșteră izvorăște un pârâiaș ce ajută și el, pesemne, la întreținerea vegetației luxuriante și, în același timp, completează tabloul idilic.

Grota te absoarbe înăuntrul său printr-o gură uriașă, înaltă de 30 m și largă de vreo 35, apoi te conduce pe un coridor larg și nu prea lung (având pe partea stângă râușorul) într-un fel de salon și mai uriaș (dacă o fi corectă exprimarea; dacă nu, o să susțin că a fost o hiperbolă, tocmai spre a sublinia dimensiunile impresionante ale locului????). Aici încă pătrunde lumina și nu contenești să te uiți împrejur, dar mai mult în sus, spre ochii cerului care te iscodesc fără jenă... În dreapta e un fel de platou, se urcă destul de ușor, perspectiva de sus pare un pic diferită. Cam asta e zona vizitabilă a peșterii; restul (adică două tuneluri ce pornesc din locuri diferite – unul de jos, altul de sus, de pe platou) nu-i disponibil publicului larg, acolo locuiesc cei peste 35000 de lilieci, aparținând celor 15 rase diferite.

Peștera Devetashka n-a fost întotdeauna doar adăpost pentru lilieci, ci și pentru oameni – ba, încă din cele mai vechi timpuri. Săpăturile arheologice, debutate acum aproape un secol, au evidențiat așa-numitele „straturi culturale” (0,3 până la 5,5 m adâncime), adică urme ale locuirii umane începând cu Paleolitic (cu vreo 70000 ani î. H.) și continuând cu Neolitic, Eneolitic, Epocile Bronzului și Fierului, perioada romană și medievală. În 1927, aici a fost descoperit primul mormânt neolitic din Bulgaria, iar în el un fragment de vas de ceramică decorat cu... o zvastică albă! Printre descoperirile ulterioare se numără o amforă provenind din Rodos, un fragment de statuie reprezentându-l pe Hercule și o tabletă votivă cu o imagine a zeiței Artemis. Tot pe la începutul sec. XX a fost cartografiată grota, inclusiv râul subteran, care pe alocuri se pare că prezintă adâncimi considerabile și care se transformă la suprafață în pârâiașul anemic și inofensiv...

Ce ar mai fi interesant de zis despre acest loc e că a reprezentat decorul în care s-a filmat o celebră peliculă de acțiune, „The Expendables 2” („Eroi de sacrificiu”, tradus în română). Și că peștera nu poate fi vizitată în lunile iunie și iulie, când e perioada de reproducere a liliecilor.

... Când am ieșit din peșteră, soarele era la ora lui de aur, semn că avea să ne ofere un mic bis și în curând să se retragă, în aplauzele noastre... Am considerat și noi încheiată aici ziua turistică, eram destul de obosiți, aveam să o luăm de la capăt în dimineața următoare...

&&&

Alte lucruri interesante de văzut în jurul Lovech-ului:

1. Platoul carstic Devetashki – aflat la mică distanță de cascadele Crushuna, cumva în sud-est – (5 peșteri);

2. Hanul Kakrina – în satul omonim, cu importanță deosebită în istoria bulgarilor, primul muzeu dedicat eroului național Vasil Levski (supranumit și Apostolul Libertății; ce frumos!);

3. Orașul Troian, la vreo 20 km sud de Lovech, cu câteva muzee și biserici vechi (aveam să-l tranzităm a doua zi, dar fără să poposim);

4. Rezervația istorică și arhitecturală Staro Stefanovo (aici aveam să ne abatem; povestim în curând);

5. Mânăstirea Troian, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (și aici ne-am oprit; povestim);

6. Muzeul de științele naturii din satul Cherni Osam;

7. Biserica Sf. Nicolae (1839) – satul Gumoshtinik;

8. Ruinele fortăreței medievale Kaleto – lângă Debnevo;

9. Mânăstirea Zelenikovo, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul;

10. Resortul de ski Beklemeto;

11. Parcul Național al Munților Balcani Centrali (de care aveam să ne apropiem a doua zi);

12. Satul tradițional Chiflik, cu ape geotermale;

13. Satul turistic și balneologic Shipkovo;

14. Lacul de acumulare Sopot;

15. Peștera Toplya – lângă satul Golyama Zhelyazna.

Eii?! Vă ajunge?! :) Așa-i că se face de-o vacanță adevărată și consistentă?!

---

VIZUALIZĂRI: 5852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI