2 mâncătorii bune în Lovech

TIPĂREȘTE

După ce ne-am preumblat prin Lovech în sus și-n jos, în stânga și în dreapta, ni s-a cam făcut foame... Recunosc că despre obiective turistice mă înformez în avans (mai temeinic sau mai puțin, în funcție de timpul disponibil), dar despre mâncătorii nu prea... Adică în general mergem pe instinct și pe inspirația de moment, dacă ne place cum arată, dacă ne miroase bine... Sau, când se poate, mai arunc o privire pe GoogleMaps, principalele criterii de alegere fiind nota (peste 4) și distanța față de locul unde ne găsim în momentul când ne pălește foamea.

Așa s-a întâmplat și în Lovech, tocmai ieșeam din parcul Bash Bunar și se votase deja în unanimitate următorul obiectiv pe ordinea de zi: o mâncătorie! Doar că nu știam exact care. Ne aflam în imediata vecinătate a celebrului Pod Acoperit, practic în inima orașului vechi, deci era de așteptat că vom avea de unde alege. Și chiar așa este, locul e presărat cu numeroase cafenele și restaurante, care de care mai dichisită și mai îmbietoare. În situații de acestea, evident că devii și mai selectiv și cresc pretențiile: să fie cochețel, să ofere papa bun, dar și o vedere frumoasă, dacă se poate, vă rog!

Se poate, cum să nu?! Urmați-mă așadar înapoi în Varoșa (cartierul vechi), în Piața Todor Kirkov, unde vom găsi Restaurantul Drakata, ocupând parterul unei clădiri istorice, chiar pe țărmul râului Osăm. Am fost reperați de un ospătar încă din momentul în care ne-am declarat intenția de a-i păși pragul și amplasați la una din puținele mese rămase libere, pe terasa acoperită, cu vedere la... piață (care mai era și în curs de reamenajare, adică un mare și frumos șantier). Ni s-a explicat că e singura opțiune, că înăuntru se desfășoară un eveniment privat; am oftat și am decis să rămânem, prea ne înghesuia foamea...

Dar unii dintre noi sunt ceva mai căpoși și asta câteodată se dovedește a fi un lucru bun. Mirosind că pe partea cealaltă trebuie să fie râul, Tati a pornit într-o scurtă explorare. Și a descoperit că restaurantul mai avea o terasă micuță, cu numai 3-4 mese, cu o vedere fabuloasă la râu și la Podul Acoperit! Și niciuna din mesele acelea nu era ocupată! A întrebat și a primit încuviințarea: da, ne putem muta acolo, doar că e cam umbră și cam bate vântul... Nu ne sperie pe noi stihiile naturii, d’apăi un pic de umbră și de vânt, așa că… regruparea, gașcă veselă! Am fost preluați de alt ospătar, cel care ne permisese accesul pe micuța terasă cu vedere, unul mai în vârstă și cam mucalit (vorbea binișor engleză!).

Am observat că meniurile erau concepute sub forma unei gazete vechi (lucru pe care l-am mai întâlnit) și că prima pagină prezenta povestea locului. N-a fost vreme s-o parcurgem la fața locului, dar am făcut o poză și am reușit s-o citesc mai târziu. Se pare că Drakata (= Dragon) este porecla fostului proprietar al vechii berării interbelice, celebră la vremea ei dincolo de granițele orașului. Stoian Minkoff „Drakata” s-a născut în 1872, iar la vârsta de 12 ani a fost primit ca ucenic în cafeneaua Bogdanoglou, cel mai cunoscut loc de întâlnire a protipendadei Lovech-ului. După numai 6 ani, și-a deschis propria cafenea și, după alți câțiva ani, a cumpărat casa aceasta, (în care se află și acum restaurantul), pe malul râului Osăm – unde a luat naștere berăria Drakata. Curând locul a devenit preferatul intelectualilor și politicienilor vremii, salonul de la primul etaj fiind destinat recepțiilor mai cu ștaif. Însuși Regele Boris al III-lea a fost oaspete aici, în 1926, cu prilejul inaugărării Stației de Apă. După război, berăria Drakata a fost naționalizată și a funcționat tot ca restaurant, reluându-și numele original abia după ce regimul totalitar s-a prăbușit.

Am comandat mai întâi băuturi – bere locală, apă, cafea – care cum a poftit și cât de însetat s-a simțit. Acestea ne-au fost aduse rapid și n-a rămas decât să le savurăm în compania priveliștii minunate, așteptând și chestiile solide. Bulgarii au prostul obicei de a aduce la masă felurile de mâncare pe măsură ce acestea sunt gata, astfel că sunt șanse mari ca unul să fi terminat de mâncat și celălalt să viseze încă la porția comandată. Nici Drakata n-a făcut excepție de la această „regulă” și de data asta cea „uitată” la final am fost eu. :( Bine, există și un avantaj în chestia asta, că de obicei celorlalți li se face milă de tine și-ți oferă să guști de la ei. :) Nu mai știu fiecare ce a luat, dar țin minte că am gustat din toate: salată Cezar, salată bulgărească (celebra Shopska, cvasi-prezentă la mesele noastre bulgărești, la fel cum se întâmplă cu cea grecească pe târâmuri elene; dealtfel, mult asemănătoare între ele în ceea ce privește componentele), piept de pui învelit într-un sos fin de brânză și niște cartofi aurii demențial de gustoși, parlenka (un fel de lipie; yummi!) presărată din belșug cu telemea, pui cu sos de portocale (prea dulce pentru gustul meu) și – nu în ultimul rând – friptură de miel (că doar era Paștele!). Pe aceasta țin minte că a comandat-o Tati și mi s-a părut extraordinară! Mielul efectiv se topea în gură, iar garnitura (orez cu bucățele mici de... ficat) cred că e ceva specific bulgăresc, căci o întâlniserăm și în ziua anterioară, la restaurantul vinăriei Seven Generations; la Drakata însă a fost mult, mult mai gustoasă.

Așa că atunci când au venit, în sfârșit, cei doi mici (kebapche) prăpădiți ai mei (cred că totuși uitaseră de ei...), aproape că nici nu-mi mai era foame! Evident, i-am șeruit și eu cu restul grupului sau, mă rog, cu cine a dorit să guste... Vă rog să rețineți că în Bulgaria nu se obișnuiește a se aduce pâine la masă „din oficiu”, ea trebuie comandată separat și se taxează la număr de felii. Eu vă recomand însă parlenka, întrebați de ea, câteodată nu-i trecută în meniu, dar mai toate restaurantele o fac și este delicioasă! Cu un pic de ulei de măsline, sau cu usturoi, cu sau fără brânză rasă deasupra... Deasemenea, nici garnitura nu-i mereu inclusă, trebuie lămurit aspectul dinainte, să nu aveți surprize. Deși știam aceste lucruri, pe moment le-am omis și am comandat doar micii, care au venit stingheri pe-o farfurioară; noroc că mai rămăsese ceva parlenka... și ceva salată... Gata, ne-am declarat mulțumiți la final! :)

N-am comandat deserturi, aveam cozonac de casă în cameră, la hotel. Toată afacerea ne-a costat 78,3 leva (cam 190 ron), pe care i-am plătit cu cardul, separat oferind o mică mulțumire ospătarului nostru simpatic, pentru efortul de a se fi ocupat rezonabil și de noi, cu toată agitația ce se petrecea în interior (părea să fie o petrecere de botez). Recomand acest loc – mâncarea excelentă, servirea bunicică în condițiile date; bonus – priveliștea!

În aceeași zi, am ales pentru cină micuța mehana a gazdei noastre, hotelul Varosha 2003. De fapt, coborâserăm în restaurant și în prima seară, imediat după ce ne-am cazat, doar eu, Tati și Milena – așa, mai mult de relaxare, că foame nu prea ne era, mâncaserăm târziu la vinărie. Am comandat câte o bere și până la urmă fata și-a luat o salată, iar Tati o supă, cred. Fiind destul de aglomerat, a doua zi dimineață ne-am gândit să facem rezervare pentru cină, dar până la urmă am constatat că n-ar fi fost nevoie, n-au fost decât vreo 3 mese ocupate. Asta a fost bine într-un fel, căci ospătarul nostru s-a putut ocupa de noi cu toată răspunderea, iar mâncarea a venit destul de repede (deși tot pe rând, în funcție de timpul de preparare).

Oricum am comandat la grămadă și iar am gustat unii de la alții! N-au lipsit de pe masă parlenka și salata Shopska, ambele presărate cu brânză din belșug (îmi place foarte mult telemeaua bulgărească – moale și grasă și sărată exact cât trebuie). În criză de inspirație (probabil), Tati a ales tot miel la cuptor, care de data asta a venit însoțit de cartofi fierți cu mărar (bun, dar mai bun ăla de la prânz). A fost încă o porție de salată, ceva cu roșii, castraveți, ouă, șuncă și cașcaval (hmm...), o mâncărică de pui cu ierburi (nesperat de gustoasă) și un fel de mâncare specific zonei Balcanilor, numit miș-maș (ouă bătute cu multe legume; super-bun!). Porțiile au fost măricele și servite în farfurii de lut pictat, tradiționale. Un vin roșu taninat și aromat a făcut să alunece mai ușor pe gât bucatele...

Preț total 123 leva (cam 300 ron), pe care i-am plătit tot cu cardul (deși am fi putut să punem nota pe cameră și s-o achităm la final). Vinul a tras prețul în sus, dar a meritat! Am sărbătorit și noi Paștele, ce vreți?! :)...

În concluzie, recomand cu drag ambele locații. Drakata e deschisă zilnic începând cu ora 11 până la miezul nopții, în schimb, pe Varosha n-o puteți aborda decât dimineața (8 – 10:30), când servește micul dejun clienților cazați în hotel (poate și altora, nu văd de ce nu) și seara (18 – 24). Personalul e foarte amabil și, în general, vă înțelegeți cu ei într-o engleză bunicică.

---

VIZUALIZĂRI: 2009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI